Iubiții mei,

după cum ați observat, de la începutul acestui dumnezeiesc post, am predicat despre Sfinți ai Bisericii mai mult sau mai puțin „băgați în seamă” de ortodocși.

Pentru că nouă, adesea, ne place să ne credem „ortodocși” dar fără raportare directă, continuă, filială la Sfinții Ortodoxiei, adică la cei care ne învață să fim ortodocși.

Și am urmărit viața și lucrarea Sfântului…pentru a ni-l apropia…pentru a ni-l face Părinte al nostru.

Adică am folosit metoda prezentării aprofundate a unui Sfânt.

Astăzi însă voi trece la o altă metodă omiletică: aceea a combinării tematice.

Fapt pentru care voi combina detalii importante despre cei doi Sfinți pomeniți în calendarul nostru: Sfântul Ierarh Ambrozie al Mediolanului și Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș.

Recent, în teologia românească, Pr. Dr. Ștefan Zară a scris teza doctorală Doctrina teologică și pastorală a Sfântului Ambrozie, Episcopul Mediolanului. Teza e nepublicată…și eu o aștept cu interes, ținând seama de faptul că am fost colegi de Doctorat.

Însă din rezumatul tezei, noi aflăm că Sfântul Ambrosius a adormit în Domnul pe data de 4 aprilie 397 iar Biserica îl pomenește azi, pe 7 decembrie, pentru că aceasta e ziua când el a fost hirotonit arhiereu.

Sfintele sale Moaște întregi sunt expuse la vedere în Bazilica Sfântul Ambrozie din Milano (romano-catolică)…și sunt acestea:

Sfantul Ierarh Ambrosius al Mediolanului

Găsiți aici opera sa în latină, italiană și engleză.

Și dacă o privim numai așa, pe deasupra, vedem că el a comentat pasaje și cărți din toată Scriptura…pentru că a considerat că aprofundarea Revelației dumnezeiești, cuprinsă în Scriptură și Tradiție, este predica Bisericii dar și hrana ei teologică și duhovnicească.

Din acest motiv, pentru a aprofunda teologia Bisericii…trebuie să traducem mult din Sfinții Părinți dar și să-i comentăm în același ritm.

În română, în colecția PSB, avem vol. 52 și vol. 53 dedicat Sfântului Ambrozie.

Vol. 53 din PSB a apărut primul, în 1994, și cuprinde tratatul ambrozian Despre Sfintele Taine, în 9 capitole și un număr de 82 de scrisori.

De aceea putem tematiza comunicarea pe baza operei Sfântului Ambrozie: pentru că a fost un om al predicării și al comunicării intense între oamenii Bisericii.

Vol. 52 a fost editat în 2007 și cuprinde o parte dintre exegezele sale la Vechiul Testament:  1. Hexaemeron, 2. Despre Rai, 3. Despre Cain și Abel, 4. Despre Noe și corabia lui, 5. Despre Iacob și despre viața cea fericită, 6. Despre Patriarhul Iosif, 7. Despre Patriarhi, 8. Apologie pentru David către Împăratul Teodosie, 9. Despre Nabot Izreeliteanul, 10. Despre binefacerile morții.

De unde observăm că exegeza la Vechiul Testament nu este „o invenție” neoprotestantă recentă, de care ei fac atâta caz, ci așa s-a predicat în Biserică de la început: în mod holistic. Interesându-ne toate lucrurile. Luând cărțile Scripturii de la cap la coadă și pe ale Sfinților Părinți pentru a puncta lucrurile de care aveau și au nevoie toți membrii Bisericii, dacă vor să fie slujitori plini de teologie și de har ai lui Dumnezeu.

Vol. 52 PSB a fost tradus de Pr. Prof. Teodor Bodogae, Pr. Prof. Nicolae Neaga și Prof. Maria Hetco. Cine sunt cei 3? Nu știu nici eu, care mă ocup de teologie…

Sunt…„din trecut”…

Sunt doar trei nume „fără rezonanță”, dacă nu facem cercetări istorice despre viața lor.

A rămas opera lor, împletită cu a Sfântului Ambrozie…cititorul ia cartea, citește…dar nu se roagă deloc pentru cel care i-a facilitat, prin traducere, contactul cu Sfântul Ambrozie.

Se crede „îndreptățit” să aibă cartea în mână…să aibă informația servită la bot…deși cartea e osteneala cuiva…pe care putea să nu o facă

Și, o, Doamne, câte osteneli lipsesc în teologia și în spațiul ortodox românesc!

Câtă nevoie avem de foarte multe lucruri…de la ediții critice ale Scripturii și ale cărților de cult…până la colecții întregi patristice și comentarii teologice actuale.

Însă din a doua pagină de titlu aflăm că textele…ediției românești…au fost traduse din vol. 32 al colecției Corpus Scriptorum Ecclesiasticorum Latinorum. Care a fost publicat de Academia de Științe a Austriei.

Pentru că, cel mai adesea, trebuie să ne traducem textele sursă de la catolici, protestanți și neoprotestanți, pentru că aceia s-au ocupat de așa ceva…pe când noi doar ne-am lăudat cu Ortodoxia noastră.

Și vol. 52 e opera tot a trei traducători. Iar dacă despre primul știu câte ceva, adică despre Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, despre Prof. David Popescu și Lect. Dr. Dan Negrescu nu știu nimic.

Și asta nu e creștinește!

Cei care muncesc spre folosul Bisericii trebuie să fie răsplătiți de către noi prin cunoașterea lor.

Și pentru că munca lor duce la luminarea noastră și la întărirea noastră în dreapta credință, tocmai de aceea avem nevoie de a-i cunoaște pe acești binefăcători ai noștri, care ne pun în mâini cărțile mântuirii noastre.

În ciuda muncii lor imense de traducători nu știu câți știu detalii extinse despre Părintele Profesor Ică jr. sau despre Adrian Tănăsescu-Vlas.

Când spui Ică jr. spui Sfântul Simeon Noul Teolog în română, Sfântul Siluan Athonitul în română, Sfântul Isaac Sirul în română, Sfântul Grigorie Palama în română, Sfântul Efrem Sirul în română…

La fel, când spui Adrian Tănăsescu spui Sfântul Ioan de Kronstadt în română, Sfântul Teofan Zăvorâtul în română, Sfântul Ignatie Briancianinov în română, Sfântul Dimitrie al Rostovului în română, Sfântul Nicolae Velimirovici în română…

Și fără acești doi oameni foarte conștienți de nevoile profunde ale Bisericii lui Hristos din România…nu am fi avut acces la Sfinții Bisericii mai sus pomeniți.

Lor le datorăm educația noastră teologică.

Lor și tuturor celor care traduc, scriu, comentează, predică, aprofundează, dezbat, problematizează.

De aceea, a comunica în Biserică…și cu întreaga umanitate…nu înseamnă doar a vorbi…ci și a traduce, a scrie, a problematiza, a strânge date despre Tradiția Bisericii, a o pune în evidență.

Pentru ca predicatorul să aibă ce să spună…trebuie ca traducătorii și cercetătorii Bisericii să își facă treaba.

Pentru că în Biserică totul merge conjugat…și nu te poți dispensa de aportul cuiva la cunoașterea și aprofundarea teologiei și a vieții eclesiale.

În PSB 53, scrisoarea 81 a Sfântului Ambrozie e Către clerici (p. 312-314).

Și pe atunci…ca și acum…exista ispita demonica de a pleca din preoție.

Dar, spune Sfântul Ambrozie, unii preoți vor să părăsească preoția pentru că li s-a făcut „o nedreptate ușoară” (p. 312).

Și împotriva acestei ispite reale și dramatice, el aduce mărturii din Scriptură…pentru a arăta că preoția nu e confort ci trudă pentru mântuire.

Iar dacă noi credem în Prea Sfânta Treime, atunci nu trebuie să ne smintească nimeni din Biserică, niciun demon și niciun om, dacă noi avem o relație profundă cu Dumnezeu.

Însă, în același timp, nu trebuie nici să minimalizăm păcatele și smintelile oamenilor Bisericii.

Pentru că unii dintre noi nu fac păcate „cu fereală”…ci cu aroganță maximă, cu prostie înfumurată, cu tupeu „duhovnicesc”.

La lumină…în fața tuturor…fără să se stingherească cu ceva…

Sfanta Mucenita Filofteia

Iar că lucrurile nu sunt, întotdeauna și peste tot, „frumoase și la locul lor” în Biserică…dar că noi suntem chemați să nu ne lăsăm impresionați sau dezamăgiți de păcatele altora, îl înțelegem și din viața Sfintei Filofteia, Fecioara și Mucenița Domnului: că familia nu e întotdeauna „ortodoxă” și „bună la inimă” cu tine.

În Acatistul Sfintei, în condacul 5, citim: „vifor de urgie mare a pornit tatăl tău cel întunecat la minte și împietrit la inimă, suflând cu îngroziri și cu chinuri asupra ta” [Acatistier, tipărit cu binecuvântarea PS Iustinian, Ep. al Maramureșului și Sătmarului, ed. recentă, fără an de apariție, tipar executat la Galați, p. 342].

Dar chinurile tatălui…pentru fiica lui minoră…nu erau „delicate” ci concrete: era „crunt biciuită” de el, lovită pe spate și peste obraz, suferind răni în trup ca Domnul [Ibidem]…Până când, într-o zi, văzând-o „împărțind hrană săracilor” [Idem, p. 343] și nu ducându-se la discotecă sau culcându-se cu cineva…tatăl ei „s-a umplut de drăcească mânie și a azvârlit în tine cu barda cea plugărească; și rănindu-ți piciorul îndată ți-ai dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu” [Ibidem].

Din sursa de aici rezultă că Filoteea [cuvânt grecesc compus: iubitoarea de Dumnezeu]/ Filofteia a fost martirizată la 12 ani…

Însă lumina dumnezeiască care a înconjurat-o după martirizarea ei [Idem, p. 344] cât și îngreunarea trupului ei [Idem, p. 345], pentru a fi ridicată numai cu multă evlavie și de către oamenii Bisericii, ne vorbește despre faptul că nu numai că Filofteia era plină de milă ci și plină de har.

Lumina care a strălucit peste ea…era și în ea.

Și așa cum v-am mărturisit în predica din 2010…am simțit din plin harul curăției ei dumnezeiești, atunci când am sărutat prima oară Sfintele sale Moaște…pentru că harul lui Dumnezeu a fost și este în ea: după cum în sufletul ei și în trupul ei.

Da, e impresionant și cutremurător pentru noi, ca o Sfântă din Bulgaria să dorească să vină și să locuiască în România, la Curtea de Argeș [Idem, p. 345]!

De aceea și acum, și Bulgaria și România bat la aceleași porți ale Schengenului…și par a fi tratate împreună…după cum împreună au fost din vechime.

Însă părinții, ca să aprofundăm și a doua temă a zilei, nu sunt întotdeauna cei pe care „ni i-am dori”.

Iar familiile creștine nu sunt toate cu iubire în exces și cu atenție și cu frumusețe…ci unele sunt și cu bătăi, cu certuri, cu omoruri și violuri.

Însă în ciuda tuturor acestor „intemperii” ale vieții…noi, părinți sau copii, adolescenți sau maturi, trebuie să ne suportăm reciproc…și să nu abdicăm din viața de credință.

Iar cum, fără voia noastră, trebuie să și păcătuim ca să stăm „împreună”…ca familie…e mult mai important ce rezultă în urma tuturor acestor animozități și bătăi…decât certurile și bătăile în sine.

Sfântul Ambrozie predica mult și comunica mult. Fără el, Sfântul Augustin ar fi rămas tot nebotezat…iar mama lui, Sfânta Monica, tot neconsolată.

Sfântul Ambrozie s-a născut la Trier, în Germania…dar a fost episcop în Italia, la Milan.

Sfânta Filofteia a fost o copilă din Bulgaria, martirizată la 12 ani de tatăl ei, care era recăsătorit…după ce mama Sfintei murise…și ea o învățase să fie creștină. Însă după martirizare, prin minunea ușurării trupului ei, care a putut fi astfel transportat…dorește să vină în Țara Românească…și ne umple de minuni și de har de 8 secole…

Avem posibilitatea să ne închinăm, la Milano, la Sfintele Moaște ale Sfântului Ambrozie, prezentate mai sus…dar și la cele ale Sfintei Filofteia, pe care le avem la Mănăstirea Curtea de Argeș.

Și care sunt acestea:

Sfintele Moaste ale Sfintei Mucenite Filofteia
Putem să vedem, în ele, istoricitatea sfințeniei…pentru că unii se pot „îndoi” de autenticitatea vieților lor.

Sfântul Ambrosius a scris un tratat despre feciorie. Sfânta Filofteia era fecioară.

Părinții Sfântului Ambrozie erau oameni importanți în Imperiul Roman: tatăl său era prefectul Galiei/ Franței iar mama sa era o femeie erudită și evlavioasă.

Din Viața Sfintei Filofteia rezultă că era dintr-o familie înstărită…dar nu importantă în țară.

Și originea lor cât și vârsta nu au fost un obstacol în calea vieții lor sfinte.

Un prunc a strigat cu glas…deși nu vorbea încă: „Ambrozie să ne fie episcop!”.

Însă, când Dumnezeu l-a ales episcop prin gura unui prunc de țâță…Ambrozie nu era nici măcar creștin. Nu fusese încă botezat.

Dacă unii cred că creștinii nu trebuie „să citească” multă teologie…Sfântul Ambrozie nu e de acord cu asta. El ne spune: „Dimpotrivă: traduceți mult, citiți mult, scrieți mult, propovăduiți mult despre voia lui Dumnezeu cu Biserica Sa!”.

Dacă unora nu le pac bulgarii, evreii, rușii, americanii, francezii, germanii, englezii…eu cred că trebuie să îi placă…pentru că Dumnezeu Își are Sfinții din foarte multe nații.

Orice nație poate intra în Biserică și poate avea Sfinți, pentru că Biserica e pentru toată umanitatea.

Pentru faptul că romano-catolicii ne păstrează și Sfintele Moaște ale Sfinților noștri și cărțile Sfinților noștri Părinți ar trebui să le fim recunoscători pentru această tezaurizare. Bineînțeles nu le putem fi „recunoscători” pentru ereziile lor…Dar le putem fi recunoscători pentru tot ceea ce fac bun…și ei și protestanții și neoprotestanții și păgânii.

Dacă comunicăm real și dacă ne iubim real…familia e o realitate frumoasă.

Și familia e o realitate frumoasă când e plină de credință și de fapte bune…și nu când e „familia porno” sau „familia groazei”.

În familie se nasc oamenii de mâine…dar familia nu își este auto-suficientă pentru a crește, a educa și a sfinți oameni.

Familia are nevoie de Biserică și are nevoie de Stat. Pentru că are nevoie de viața creștină îndumnezeitoare dar și de educație, de cultură, de sănătate, de justiție, de drepturi civile apărate și garantate.

Are nevoie de ajutor conjugat.

Dacă credem că poate merge ceva bine…fără toate acestea…ne înșelăm.

Biserica nu merge bine când Statul merge prost și Statul merge bine când și Biserica merge bine.

Pentru că Biserica nu merge bine când oamenii…mor de foame, când nu sunt educați, când nu sunt apărați, când sunt umiliți.

Așadar, iubiții mei, să învățăm multe lucruri și profunde, de la Sfinții lui Dumnezeu!

Să tragem concluzii înțelepte din tot ceea ce citim și trăim…și care să ne facă și mai echilibrați și delicați.

Pentru toate…să Îi mulțumim Domnului! Amin.

Did you like this? Share it: