Iubiții mei,

în această duminică, în calendarul nostru îi avem pomeniți pe Sfântul Cuvios Patapie, pe Sfântul Ierarh Sofronie, Episcopul Ciprului și pe Sfinții Apostoli Cezar, Tihic și Onisifor.

5 nume de bărbați, care…fără explicitări, venite în urma cercetărilor istorico-teologice…nu ne spun nimic.

De aceea și citim calendarul Bisericii ca pe o foaie plină de enigme…pentru că, fără o cunoaștere a lor, a Sfinților, numele lor sunt doar simple nume.

Pe unele neîntâlnindu-le deloc în viața publică.

Sfantul Cuvios Patapios, sec. 4 d. Hr.

Sfintele Moaște ale Sfântului Patapios al Tebei, trăitor în secolul al 4-lea d. Hr., se află azi într-o Mănăstire de Maici din Grecia.

Sfântul Patapios este egiptean, născut în Theba, a fost monah, a locuit și la Vlaherne…și Sfintele sale Moaște sunt la Lutrachi din sec. al 15-lea, după cucerirea Constantinopolului în 1453.

În ordinea Sfinților pomeniți în calendar, el este al doilea, fiind din secolul al 4-lea…pentru că primii sunt cei 3 Sfinți Apostoli amintiți.

Din sursa de aici însă, aflăm că azi sunt pomeniți nu 3…ci 7 Sfinți Apostoli, din grupul celor 7o de Sfinți Apostoli ai Domnului.

Adică „Sfinții Apostoli Sosten, Apolo, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar şi Onisifor”.

Și din aceeași sursă aflăm că „Sosten, despre care pomeneşte Sfântul Apostol Pavel, a fost episcopul Colofonei. Apolo, despre care pomeneşte acelaşi Apostol, a fost al doilea episcop al Colofonei, după Sosten. Epafrodit, despre care pomeneşte tot Apostolul, a fost episcop al Colonei. Onisifor a fost episcop al Cezareii. Toţi aceştia au vieţuit bine şi au păstorit cu cuvioşie poporul şi Bisericile încredinţate lor. Îndurând multe încercări pentru Hristos, au fost ucişi de închinătorii la idoli şi şi-au dat Domnului sufletele lor”.

Sfântul Apostol Sostenis e pomenit în F. Ap. 18, 17, cf. GNT. Sfântul Apostol Pavel l-a convertit la credință și a adormit în pace. Și el este pictat în iconografia ortodoxă „în chipul unui bătrân pleșuv, cu barba lungă, ținând în mână un sul înfășurat, însemnul propovăduirii sale apostolice”.

Sfântul Apostol Apollos a fost un evreu din Alexandria foarte educat, care l-a însoțit pe Sfântul Pavel în propovăduirea sa.

Sfântul Apostol Chifa e pomenit la I Cor. 15, 5.

Iar condacul celor 7 Apostoli pomeniți astăzi e acesta: „Viţe v-aţi arătat viei lui Hristos, înţelepţilor Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie şi prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugaţi-vă ca să se dăruiască nouă mare milă şi iertare greşelilor”.

Și Via lui Hristos este Biserica Lui, pe când vinul mântuirii este teologia Bisericii. Pentru că teologia sfântă a Bisericii e cea care ne îmbată cu dragostea de Dumnezeu și de oameni.

Sfantul Apostol Tihicos

Sfântul Apostol Tihicos e cel care a dus Epistolele Sfântului Pavel către Efeseni și Coloseni, a fost Episcop de Cezareea și a adormit în pace.

Sfântul Apostol Epafroditos a fost un intim al Sfântului Pavel și e amintit de el în Filip. 2, 25.

Sfântul Apostol Caesar a fost Episcop de Dyrrhachium, în Grecia.

Sfântul Apostol Onisiforos a fost Episcop în Colofon și Corint, fiind amintit la II Tim. 1, 16.

Și de aici aflăm că dintre cei 7 Sfinți Apostoli astăzi pomeniți de întreaga Biserică…numai Sfântul Apostol Onisiforos a murit martiric. Unde? În „oraşul Parium/ Parion (nu departe de Efes) pe ţărmurile Helespontului, unde mersese să Îl propovăduiască pe Hristos printre păgânii de acolo”.

Și toți cei 7 Apostoli pomeniți azi au fost Episcopi hirotoniți de către Sfinții Apostoli, în secolul I al Bisericii, pentru ca să instituie, prin preoți și diaconi, Biserici locale.

Cei 12 Sfinți Apostoli, dimpreună cu Sfântul Pavel, erau itineranți, adică propovăduiau peste tot…pentru că trebuiau să hirotonească Episcopi. Dar Episcopii hirotoniți de Apostoli, cu excepțiile de rigoare, rămâneau în cetățile pentru care fuseseră hirotoniți…și instituiau Bisericile locale.

Tocmai de aceea s-a spus Episcopul de Colofon sau de Cezareea: pentru că erau Episcopii acelor cetăți.

Despre Sfântul Ierarh Sofronie al Ciprului, aici, nu găsim nicio identificare temporală. Numai că s-a născut în Cipru, că a fost un om milostiv și că a adormit în pace.

În Viețile Sfinților, ediția românească, pe 8 decembrie e tratată numai Viața Sfântului Patapie.

Din care aflăm că s-a făcut monah în pustia Egiptului. Și pentru că a început să fie lăudat de oameni pentru viața sa sfântă, el a fugit din Egipt și așa a ajuns în Constantinopol.

Însă nu a mai intrat într-o Mănăstire constantinopolitană ci a trăit, neștiut de oameni, într-o „colibă aproape de Vlaherna, lângă zidul cetăţii”.

Dar trăind aici, pentru că a vindecat un orb din naștere…e iarăși cunoscut de oameni.

Apoi a vindecat pe un om bolnav de hidropică.

Când Sfântul Patapie a întâlnit un demonizat…„diavolul, văzând de departe pe Fericitul, a început a se apropia către dânsul sărind, întorcându-şi ochii, spumegând, scrâşnind din dinţi şi îngrozindu-l cu ucidere; apoi, apropiindu-se de Sfântul Patapie, a strigat: „O, nevoie! o! primejdie, ce este aceasta? Şi aici iarăşi este omul acesta? Ce voi face, unde mă voi duce, unde voi mai vieţui de acum, mult ostenindu-mă şi abia aflându-mi locaşul acesta? Iată acum cu nevoie mă izgoneşte dintr-însul; cu adevărat înfricoşat eşti Nazarineanule, cu adevărat înfricoşat şi pretutindeni, peste toţi, este stăpânirea Ta. Deci unde mă voi duce, ori în pustie, ori în cetate, sau unde Tu nu eşti de faţă, că numai cu semnul Crucii şi prin numele Tău mă izgoneşti; căci sunt biruit şi izgonit”.

Și diavolul, fără voia lui, a spus niște adevăruri mari.

Cum că el se ostenește mult să câștige oameni și când îi câștigă își face locaș în ei, adică îi face focare de satanism. Dar, totodată, că demonii și oamenii demonizați nu se simt bine…lângă Sfinți. Sfântul îl izgonea din om…cu puterea lui Hristos, a Nazarineanului. Și, nu în ultimul rând, că semnul Sfintei Cruci și chemarea numelui Domnului…însemna izgonire a demonului din om.

De ce credeți că eterodocșii și păgânii nu vor să își facă semnul Sfintei Cruci, în mod corect, pe trupul lor? Pentru că asta i-ar izgoni pe demoni.

Și pentru că nu vor să iasă din robia demonilor…tocmai de aceea preferă să fie în afara Bisericii și să trăiască o pseudo viață eclesială, adică una făcută după mintea lor…și nu după exigențele sfințeniei.

Dar, totodată, vedem că demonizații și acum 17 secole…se manifestau la fel, pentru că demonii…erau și sunt aceeași.

Iar cine vrea să fie același…de la tinerețe și până la bătrânețe, adică fără să se schimbe în bine, își „elogiază” continuu propria-și decadență.

Cine este însă Sfântul Ierarh Sofronios astăzi pomenit?

Biserica Domnului are liste neîntrerupte pentru Episcopii săi…și lista Episcopilor Ciprului e aceasta.

După cum se observă, rangul Bisericii Ciprului e de Arhiepiscopie…și Biserica din Cipru a fost fundată de Sfântul Apostol Barnabas/ Varnavas (iconizat deasupra, alături de Sfântul Apostol Pavlos și de Sfântul Apostol Tihicos) în anul 45 d. Hr. Adică în primul secol al Bisericii.

Iar primul Arhiepiscop al Ciprului cu numele Sofronios a păstorit în timpul domniei Sfântului Justinian cel Mare, adică în secolul al 6-lea. Sofronios al II-lea e din sec. al 12-lea. Sofronios al III-lea e din sec. al 19-lea.

Din puținele elemente pe care le găsim aici, aflăm un lucru esențial: „după moartea Sfinţitului Damian, episcopul Ciprului, [Sfântul Sofronios] a fost ales episcop de tot poporul şi de episcopi”.

Pe baza lui, a faptului că el i-a urmat Arhiepiscopului Damian, aflăm care dintre cei 3 e pomenit azi.

Și înainte de Sofronios I a fost, cu adevărat, Arhiepiscopul Damianos, tot în timpul domniei Sfântului Justinian cel Mare.

Din sursa de aici aflăm că astăzi e pomenit și Sfântul Parthenios al Chiosului, adormit pe 8 decembrie 1883.

De aici, că e pomenit și Sfântul Chiril, Starețul de la Chelma Hill.

De aici, că sunt pomeniți și 62 de Sfinți Mucenici, Preoți ai Africii, dimpreună cu 300 de Sfinți Mucenici Mireni, pe care i-au martirizat ereticii arieni. Când? În timpul împăratului Zinon al Constantinopolului, în sec. 5.

Iar de aici, că astăzi o pomenim și pe Sfânta Muceniță Anthusa, din Roma, care a fost botezată de Sfântul Ambrosius al Milanului, pe care l-am pomenit ieri. Pentru că nu a vrut să fie rebotezată de către un arian, ea a fost aruncată în foc și astfel a murit martiric.

Așadar, iubiții mei, avem Sfinți care zidesc Biserici vii, formate din oameni vii și plini de har și Sfinți care preferă să moară…decât să mărturisească o altă credință în afara dreptei credințe a Bisericii.

Evanghelia zilei e Lc. 13, 10-17…unde Domnul o vindecă pe o femeie…de demonizarea ei de 18 ani [v. 16]. Pentru că demonizarea…ca și reumatismul…e o boală „durabilă”…dacă nu vrei să te vindeci de ea.

În Apostolul zilei [Efes. 6, 10-17] am auzit ceva în tandem cu Evanghelia zilei: că „lupta noastră nu este împotriva sângelui și a trupului, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestei lumi, împotriva duhurilor răutății [ta pnevmatica tis ponirias] în ceruri” [Efes. 6, 12, cf. GNT].

Iar care „[se află] în ceruri” se referă la faptul că sunt în văzduh…De unde avem expresia vămile văzduhului…pentru că sufletul, după moarte, condus de Îngeri către Judecata Domnului, trece printre demonii din văzduhuri…care vor să îl pogoare cu ei în Iad.

Așa că, împotriva demonilor care stau cu anii în oameni…pe când oamenii în cauză se dau de „sfinți, de iluminați, de cunoscători, de frumoși, de nemaipomeniți”…se luptă cu luptă mistică, profundă…pentru că demonii nu sunt oamenii demonizați…ci ei stau/ își fac mendrele în oamenii posedați de ei.

Și, după cum vorbeam și altădată: până nu vedeți, în carne și oase, cum arată un demonizat și ce sunt în stare  demonii să facă din el…nu știți nimic despre problema tematizată în duminica de azi.

Pentru că azi, în această a doua duminică a lui decembrie, Biserica ne învață că nu ne putem apropia de Domnul…până nu-l scoatem pe vrăjmașul Lui, pe Satana, din noi.

Cel care ne dă să ne mândrim în materie de teologie și sfințenie, adică să inventăm „noi Biserici”, „noi dogme”, „noi moduri de sfințenie”, e cel care…nu ne vrea cu ochii curați și frumoși. Plini de har.

Dar toată viața și slujba Bisericii sunt tocmai pentru a ne dezvrăji de minciunile Satanei, pentru a ni se face silă de el și de toate imixtiunile lui în viața noastră…și să dorim să fim plini de slava lui Hristos, care ne eliberează de tot păcatul și de toată patima.

Căci, în definitiv, azi spunem ce am spus la Botez, direct sau prin nașii noștri: că viața noastră e unire cu Hristos, unire continuă, pentru că noi, în fiecare clipă, ne depărtăm de unirea cu demonii.

De aceea, iubiții mei, să învățăm istoria Bisericii de la Sfinții Bisericii și să nu inventăm basme în materie de „istorie”, „dogmă” și „experiență”!

Pentru că minciuna nu ne ajută la nimic…pe când adevărul ne aprofundează în toată bucuria și frumusețea relației vii și veșnice cu Dumnezeu.

Dumnezeu să fie liniștea, vederea și curăția noastră, Dumnezeul treimic, Cel veșnic, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu, pentru că a Lui e Împărăția și puterea și slava în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: