Predică despre nașterea ca dar de la Dumnezeu [9 decembrie 2013]
Iubiții mei,
în această zi de luni prăznuim trei nașteri minunate!
Dar cea mai minunată dintre ele este cea a Născătoarei de Dumnezeu din Sfânta Ana, mama sa.
Pentru că astăzi prăznuim întâi de toate „zămislirea de către Sfânta Ana a Preasfintei Fecioare Născătoarea de Dumnezeu” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 115].
Iar pentru Biserică, nașterea omului începe odată cu zămislirea lui, cu prima lui clipă în uterul femeii, care, prin zămislire, devine mamă.
Tocmai de aceea noi nu admitem crima împotriva vieții omului, adică avortul.
Pentru că omul e om din prima clipă a zămislirii lui, pentru că e persoană…mai înainte de a se forma deplin trupul și a se naște trupește la 9 luni sau mai înainte de acest termen.
Pentru că omul e întâi de toate sufletul creat de Dumnezeu, în clipa zămislirii pruncului, care își construiește trupul și e prezent în tot trupul pe care îl conduce.
Iar sensul profund al praznicului de față e tocmai acesta: că viața e un dar de la Dumnezeu, e o taină minunată, o frumusețe personală care trebuie iubită și apărată, pentru că omul e o persoană zidită după chipul lui Dumnezeu.
Iar Sfânta Ana, mama Născătoarei de Dumnezeu, a născut-o pe cale seminală pe Maica Domnului.
Dimpreună cu soțul ei, cu Sfântul Ioachim.
Însă a născut-o în mod minunat: pentru că era stearpă…și a primit vestea prin Înger că va naște o fiica, în urma rugăciunii ei dureroase pentru a naște.
Lucru pe care îl exprimă, în mod bucuros, prima cântare a Vecerniei acestei zile: „zămislind Ana cea stearpă, mai presus de orice nădejde, rod, pe Fecioara care avea să nască pe Dumnezeu, tresaltă de veselie, se luminează, dănțuiește și se bucură” [Ibidem].
Și rodul e omul născut ca rod al rugăciunilor…
Pentru că Maica lui Dumnezeu a fost dorită și cerută în rugăciune de către mama ei, în ciuda faptului că era stearpă/ sterilă.
Și pentru că s-a încrezut în Dumnezeu…Dumnezeu a umplut-o de bucuria răspunsului Său minunat.
Semn că atunci când vrem copii, când vrem să învățăm o meserie, când vrem să rezolvăm o necunoscută, când vrem să ne curățim de patimi și să ne mântuim…trebuie să cerem dureros…dar cu încredere în Dumnezeu…împlinirea cererii noastre.
Pentru că Dumnezeu răspunde celor care sunt serioși și direcți cu El și se încred cu totul în mila Lui, în iubirea Sa de oameni.
A doua naștere minunată s-a produs tot în perioada Vechiului Testament și cu mult mai înainte de prima descrisă acum. Pentru că e vorba de nașterea Sfântului Profet Samuil din Sfânta Prorociță Anna, mama lui.
Pentru că astăzi Biserica lui Hristos de pretutindeni o pomenește și pe Sfânta Prorociță Ana, a cărei rugăciune a fost auzită de Domnul [I Sam. 1, 13-20, LXX].
Iar Sfântul Samuil s-a născut tot pe cale firească/ spermatică…dar ca rod al rugăciunii mamei sale…
Și I Sam. 1, 20 folosește, deopotrivă, verbul sillamvano = a lua [în pântece], a zămisli dar și verbul ticto = a da naștere, pentru a vorbi despre venirea pe lume a Sfântului Samuil.
Însă nu ne vorbește despre ambele pentru ca să vorbească redundant…ci pentru ca să arate că omul nu e om de când se naște…ci de când e doar o celulă zigot în uter.
De aceea, mamele care pierd sarcina fără să vrea sau cele care avortează…trebuie să știe că în urma avortului spontan sau premeditat…mor oameni, mor persoane…și nu embrioni fără suflet.
Și, la fel, omul nu e om doar când…e în toate mințile sau e în stare de conștiență…ci și când nu e conștient de sine și când aparatele îi susțin viața.
De aceea a-l omorî pe om înainte de a se naște…sau a-l omorî înainte de-a muri înseamnă a omorî pe cineva.
Iar Sfânta Anna a considerat nașterea Sfântului Samuil ca mântuire [sotiria] de la Dumnezeu întru care ea s-a bucurat [I Sam. 2, 1]. Pentru că s-a rugat Domnului pentru acest copil cu suflet întristat și a plâns cu plângere mare [I Sam. 1, 10].
A treia naștere minunată pomenită azi e a Sfântului, Prea Cuviosului Părintelui nostru, Ștefan cel Strălucit.
De ce strălucit?
Pentru că, atunci „când mama lui era îngreunată cu el, ea s-a ferit până la naştere de orice mâncare grasă, mulţumindu-se numai cu pâine, verdeţuri şi apă. La naştere i s-a arătat pe pieptul pruncului o cruce luminoasă şi preafrumoasă, semn al răstignirii lui de mai târziu faţă de lume”.
Adică mama lui a postit și l-a născut în asceză și curăție.
Iar când l-a născut, în mod minunat, pe pieptul Sfântului Ștefan a apărut o cruce luminoasă, adică slava lui Dumnezeu, ca să prevestească faptul că și el, copilul ei, se va răstigni față de lume, adică va trăi ascetic/ monahal/ răstignindu-și patimile și poftele.
Conform datelor din viața sa, el a trăit pe timpul Sfântului Patriarh Metodie. Adică Methodius I (843-847), al 84-lea Patriarh al Constantinopolului.
A fost monah, a fost hirotonit…dar nu putem înțelege dacă era ierodiacon sau ieromonah. Pentru că în viața sa românească se spune doar: „i s-a tuns părul capului şi a fost rânduit şi el cleric”.
Tunderea capului se referă la faptul că a devenit monah. Iar din cuvântul cleric poți să înțelegi doar hirotonia dar nu și treapta hirotoniei.
Cert e, că la 18 ani, când a murit tatăl său, Zaharia, care era preot hirotonit de către Sfântul Patriarh Methodius, Sfântul Ștefan s-a închis într-o Biserică, unde „se ruga necontenit şi se hrănea numai cu verdeţuri crude”.
La vârsta de 40 de ani, în urma unui cutremur, Sfântul Ștefan și-a încheiat nevoința sa ascetică în Biserică.
Dar ieșind din Biserică…a intrat „într-o groapă ce semăna cu un mormânt. Acolo a stat doisprezece ani; iar din pricina umezelii a slăbit şi, de nevoie, a ieşit din groapa aceia aproape mort”.
Dar a ieșit aproape mort…după 12 ani de nevoință dumnezeiască…și nu după 3 zile!
Întremându-se puțin, „a îmbrăcat schima îngerească [și] a arătat nevoinţe călugăreşti şi mai mari, chiar mai presus de puterile omeneşti”.
Și după 55 de ani de nevoință monahală extremă…Sfântul Ștefan, cel plin de strălucire dumnezeiască și de copleșitoare asceză, a adormit la vârsta de 70 de ani.
Pentru că toată truda lui imensă a fost pentru a birui păcatele și patimile în sufletul și în trupul său…pentru a se naște astfel întru Împărăția lui Dumnezeu.
Căci viața ca dar al Lui e tocmai pentru a o închina lui Dumnezeu.
Iar Maica Domnului s-a închis în Sfânta Sfintelor pentru a se pregăti pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, Sfântul Samuil a liturghisit [liturgon] Domnului înaintea Preotului Ili și Dumnezeu l-a făcut Profet al Lui iar Sfântul Ștefan s-a închis în Biserică și în mormânt…pentru a se deschide tot mai mult slavei lui Dumnezeu.
Pentru că nu putem înainta în viața cu Dumnezeu fără să renunțăm la voia noastră, nu putem să muncim pierzând timpul, nu putem spori duhovnicește fără a ne curăți în mod real de patimi.
Așadar, iubiții mei, nașterea e un dar de la Dumnezeu, pentru că El dorește ca toți să fim vii și plini de slava Lui!
Viața nu este pentru a o irosi…ci pentru a o înveșnici.
Și ne înveșnicim viața atunci când ne facem purtători de Dumnezeu, când ne facem locașuri vii și personale ale Sale.
Ana, în greacă, e cu doi de n: Anna.
Iar potrivit sursei de aici, Sfintele Moaște ale Sfintei Ana…se află în Schitul Sfânta Ana din Sfântul Munte Athos.
În Icoana de deasupra o vedem pe Maica Domnului, ținută de Sfinții ei Părinți, Ioachim și Anna…dar nu oricum…ci deasupra unui arbore…și pe un Profet la baza arborelui.
Pentru ca să se iconizeze spusa imnică: „Toiag din rădăcina lui Iesei [care e la baza copacului n.n.], și floare dintr-însul, Hristoase, din Fecioară ai odrăslit, Cel lăudat, din muntele cel cu umbra deasă. Venit-ai, întrupându-Te din cea neispitită de bărbat, Cel fără de trup și Dumnezeu. Slavă puterii Tale, Doamne!” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 388].
Pentru că Fecioara e cea care L-a născut pe Cel prezis de Profeți.
Avem aici o iconizare a Sfântului Profet Samuil:
și o alta a Sfintei Anna, mama lui:
Iar Sfântul Samuil stă în mână cu cornul ungerii, din care l-a uns rege pe Saul [I Sam. 10, 1] dar și pe Sfântul Profet și Rege David [I Sam. 16, 13].
Pentru că regalitatea se dădea ca dar de la Domnul prin ungerea sfântă a arhiereului.
Care, după cum vedem în cazul Sfântului David…nu a fost doar „o simplă ungere” ci, imediat după ungere, „a sărit Duhul Domnului pe David [efilato Pnevma Chiriu epi David]” [I Sam. 16, 13].
Iar Sfânta Prorociță Ana poartă pe cap și pe trupul ei veșmintele evlaviei, care vorbesc despre așezarea interioară a omului, despre starea lui duhovnicească.
Nici românii și nici americanii nu au fost în stare să ne prezinte o Icoană a Sfântului Ștefan cel Strălucit.
Și când se petrece asta…e semn că mai nimeni nu îl mai cinstește.
Că el a rămas în sinaxare…dar nu și în sufletele noastre.
Asta apropo de cei care azi, se bat cu pumnul în piept, că vor mai mulți Sfinți canonizați…ca să îi treacă și pe aceia cu vederea…ca și pe cei din vechime…
În Sinaxarul zilei, ni se mai spune că, tot azi, sunt pomeniți și „Sfinții Mucenici Sositeu, Narsu și Isaac, care prin sabie s-au săvârșit” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p.125].
Săvârșire = moarte. Care și-au găsit sfârșitul prin sabie. Fiind martirizați prin omorârea cu sabia.
Nu știm nimic despre ei…darămite să avem vreo Icoană a lor.
De aceea, eu zic că iconarii au mult de pictat, adică mulți Sfinți de recuperat, pe care nu-i mai iconizează nimeni…după cum teologii au mulți Sfinți de tradus…pe care nu-i știe mai nimeni.
Pentru că mulți dintre compatrioții noștri, atunci când vorbesc despre „Sfinții Părinți” și despre cât de mult „îi cunosc” sau „îi cinstesc” pe Sfinții Părinți, vorbesc doar despre cei pe care îi avem deja traduși în română, mai mult sau mai puțin parțial…
Pe când ei, Sfinții Părinți, sunt de mii de ori mai mulți…și cu opere…mult prea puține ajunse până la noi.
De aceea, a vorbi despre Sfinți Părinți…și despre opere patristice…înseamnă a vorbi despre nisipul mării.
În sinaxarul american se amintește și despre pomenirea pictării Icoanei Bucuria neașteptată a Născătoarei de Dumnezeu dar și despre pomenirea Sfântului Ieromonah Antim Athonitul, cel nebun pentru Hristos…despre care nu ne dă niciun detaliu.
Așa că, iubiți confrați, Biserica ne oferă multe exemple personale de sfințenie, ne pune înainte mulți Sfinți, de la care trebuie să învățăm cu delicatețe de conștiință, cu smerenie și cu dragoste.
Iar dacă învățăm ceva de la Sfinți…cu siguranță vor vedea și alții în viața noastră.
Să aducem mulțumiri Prea Curatei Treimi pentru toate…și să fim în rugăciune și în unire și în dragoste reciprocă unii față de alții. Amin!