Predică despre viața și nevoințele ortodoxe [11 decembrie 2013]
Iubiții mei,
când spune că cineva e un stâlp de om…spunem că e înalt și când spunem că cineva stă ca stâlpul în fața noastră…spunem că stă drept, că stă în picioare…
Dar când spunem că Sfântul Daniil din Constantinopol și Sfântul Luca din Calcedon, astăzi pomeniți, sunt stâlpnici…spunem că ei s-au nevoit stând pe stâlp…pe o construcție înaltă…fără să coboare de acolo ani întregi.
Părintele Maxim Vlad, după cum puteți citi aici, în notele mele de lectură, a scris o carte despre Sfinții Stâlpnici. În care amintește și de Sfântul Daniil Stâlpnicul, astăzi pomenit, care a fost hirotonit de către Arhiepiscopul Ghenadie de jos, de la baza stâlpului, fără ca să-l atingă.
Din sursa de aici aflăm că Sfântul Daniil Stilitul/ Stâlpnicul s-a născut în anul 409 d. Hr., a trăit 84 de ani și 3 luni și a adormit în anul 493. Iar mama lui, Marta, primind reproșuri de la soțul ei, Ilie și de la apropiați, pentru că era stearpă, l-a născut pe Sfântul Daniil ca rod al rugăciunii.
Și cum spuneam și în ultima predică…copiii rugăciunilor sunt un dar de la Dumnezeu pe care trebuie să îl cinstim ca atare și să i-l redăm lui Dumnezeu.
Căci numai așa putem înțelege Dumnezeiasca Liturghie: noi Îi readucem lui Dumnezeu pe cele pe care le-am primit de la El în dar.
Darul redăruit e darul iubit de Dumnezeu…pe când darul nelucrat e o necinstire a lui Dumnezeu, Care ți l-a dat.
Sfântul Daniil s-a născut într-un sat mic, numit Meratha [Peșterile], în Samosata Mesopotamiei.
Și părinții lui, primindu-l de la Dumnezeu, au făcut un gest de mare evlavie: nu i-au pus nume fiului lor până la vârsta de 5 ani. Motivul? Ei „nu voiau să pună nume fiului lor şi doreau [ca el] să fie numit de Dumnezeu, ca unul ce s-a născut din dăruirea Lui”.
Îl duc într-o Mănăstire și îl lasă pe egumenul Mănăstirii să îi aleagă nume copilului de 5 ani.
Starețul, „fiind insuflat de Dumnezeu, a zis că se cuvine să se numească cu numele pe care Dumnezeu îl va descoperi. Şi, căutând spre prunc, a zis să-i dea [o] carte din dumnezeiescul altar şi, deschizând-o, a aflat oarecare cuvinte ale Sfântului Proroc Daniil”.
De aceea l-a numit Daniil.
Și cât de frumos ar fi, ca fiecare părinte de copil…să se lase învățat de Dumnezeu cu privire la copiii lui!…
Pentru că, fără doar și poate, Dumnezeu, văzând evlavia acelor părinți…le-ar da multă înțelepciune pentru a-și călăuzi fiii în sfințenie.
Dar când Îl excludem pe Dumnezeu din lume…și din viața noastră…când considerăm că El e „absent”…în unele zile, momente, ani…și e „prezent” numai când noi dăm de bucluc, tocmai de aceea nu primim nici înțelepciune și nici nu avem copii după voia Lui.
Pentru că a avea copii nu înseamnă doar a-i naște și a-i lăsa să crească precum loboda în curte…ci înseamnă a-i educa spre sfințenie.
Sfântul Daniil nu a fost primit la Mănăstire pentru că era prea mic…și părinții lui s-au întors cu el acasă. Dar, de această dată, având nume…primit de la Dumnezeu.
La 12 ani însă, fără știrea părinților, Sfântul Daniil a fugit la Mănăstire. Și, cu toate că era prea tânăr pentru monahism, a fost primit în Mănăstire…datorită râvnei lui pentru virtute.
Când au auzit că e acolo…părinții lui s-au bucurat.
Alți părinți de Sfinți nu s-au bucurat…pentru că fiii sau fiicele lor au plecat la Mănăstire fără voia lor.
A devenit monah…l-a cunoscut apoi pe Sfântul Simeon Stâlpnicul…adică cum Sfântul Simeon „răbda acolo [, pe stâlp, fără acoperiș de-asupra capului] asprimea iernii şi zăduful verii, ploile şi vânturile”…și cu îngăduința Sfântului Simeon…Daniil se urcă pe stâlp cu o scară lăsată în jos de Sfântul Simeon…și l-a sărutat pe Sfântul Simeon.
Iar Sfântul Simeon l-a binecuvântat pe Sfântul Daniil și i-a prorocit următoarele: „Îmbărbătează-te, fiule, şi să se întărească inima ta, căci multe osteneli grele de purtat vei suferi pentru Hristos, Care întru toate îţi va fi ajutător, întărindu-te şi mângâind duhul tău!”.
Pentru că viața ortodoxă e ascetică, e plină de greutăți și de suferințe…și în mijlocul tuturor relelor trebuie să ne umplem de slava lui Dumnezeu.
Nu acceptă egumenatul, adică să fie stareț de Mănăstire, stă 14 zile în apropierea stâlpului Sfântului Simeon, pleacă spre Palestina, are o vedenie…și e trimis în Constantinopol. Locuiește lângă o capiște idolească bântuită de demoni…și îi alungă pe demoni din acel loc după multă nevoință.
Însă iată ce s-a petrecut în prima noapte de nevoință acolo: „Făcându-se seară, a venit duhul întunericului, care arunca cu pietre asupra Sfântului şi se auzea glas înfricoşat, ţipăt, şi huiet. Iar Daniil, fără temere stând la rugăciune, zicea: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoşa inima mea.
Astfel, a petrecut întâia şi a doua noapte. Iar în noaptea a treia a văzut mulţime de diavoli în chip de oameni mari, ca nişte uriaşi, cu feţele întunecate, înfricoşaţi, ca nişte mâncători de stârv, care scrâşneau din dinţi şi, iuţindu-se asupra lui, ziceau: „Cine te-a sfătuit, o! ticălosule, a veni aici, unde noi vieţuim de multă vreme şi suntem domni ai acestui loc?”.
Şi se repezeau asupra lui, unii vrând să-l arunce în mare, alţii se sileau să-l ucidă cu pietre; însă niciunul din[tre] ei nu putea să se apropie de dânsul. Sfântul [Daniil], aducându-şi aminte de cuvintele Domnului: Acest neam nu poate ieşi cu nimic, fără numai cu rugăciunea şi cu postul, a astupat toate uşile capiştei şi a lăsat numai o ferestruică. Acolo petrecea în post şi rugăciune. Nu după multă vreme, cu puterea lui Dumnezeu, s-a izgonit de acolo toată puterea cea diavolească, încât poporul umbla pe acolo fără vătămare”.
Și reținem de aici câteva semnalmente ale locurilor populate de demoni: vedem năluci înfricoșătoare, care sunt demonii sub diverse deghizări, sub forme umane sau animale, demonii aruncă cu obiecte în noi, auzim zgomote și false fenomene cosmice…și împotriva demonilor se luptă duhovnicește, bisericește, cu armele sfințeniei.
După o altă ispitire prin oameni, demonii se reped asupra Sfântului Daniil și mai brutal: încep să-l amenințe cu moartea.
Însă ispitele și durerile sunt pe măsura sfințeniei omului credincios.
Demonii nu se luptau cu Sfântul Daniil pentru că nu simțeau cine e…ci tocmai pentru că presimțeau ce măreție de viață va avea el.
Când demonii au plecat de acolo…Sfântul Daniil i-a văzut ca pe niște lilieci zburdând.
După 9 ani de nevoință în fostul sălaș idolesc și demonic…Sfântul Daniil a avut o vedenie din care a înțeles că trebuie să se nevoiască pe stâlp ca și Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Primește prin cineva culionul [acoperământul pentru cap] al Sfântului Simeon Stâlpnicul.
Sfântul Daniil își începe viața pe stâlp…și i se umflă picioarele de atâta stat la rugăciune.
Începe să facă minuni.
E hirotonit de la baza stâlpului…dar „văzând voia lui Dumnezeu [că hirotonia lui întru preot e dorită de Dumnezeu n.n.], a poruncit să pună scară şi, primind semnele preoţeşti din mâna patriarhului, s-a împărtăşit cu dânsul, cu Preacuratele şi Dumnezeieştile Taine şi rugându-se pentru toţi care veniseră acolo, i-a liberat cu pace într-ale lor”.
Ucenicii lui, care locuiau lângă stâlpul nevoințelor sale, s-au urcat într-o zi la el, într-o iarnă, și „l-au aflat cu totul îngheţat, de la cap până la picioare, având puţină răsuflare şi abia au putut a-l încălzi; apoi au şters trupul lui cu un burete muiat în apă caldă”.
Primește să i se facă acoperământ deasupra stâlpului.
Predica de pe stâlp cu putere dumnezeiască și îi îndrepta pe oameni și făcea multe minuni.
La adormirea sa…„s-au arătat din cer, peste turn, trei Cruci de stele care luminau cu nespusă podoabă, strălucind ca soarele. Acestea s-au văzut până ce s-a îngropat sfântul său trup, acolo, lângă turnul lui. Apoi au fost puse împreună cu el şi Moaştele celor trei Sfinţi Tineri din Babilon: Anania, Azaria şi Misail; căci aşa poruncise Cuviosul când era gata să moară, ca să nu se dea cinste Moaştelor lui de către poporul care va veni la închinăciune, ci Moaştelor celor trei Sfinţi Tineri”.
Însă oamenii se închinau la toți 4 Sfinți…și cinsteau marea sa evlavie și smerenie.
Sfântul Luca Stâlpnicul a trăit în secolul al 10-lea, a fost soldat imperial, a devenit monah și ieromonah. Nevoința sa era aceasta: postea 6 zile pe săptămână și era încins cu lanțuri. A trăit în muntele Olimp, apoi la Constantinopol și, în cele din urmă, în Calcedon.
În Calcedon, Sfântul Luca cel Nou a trăit 45 de ani pe un stâlp și a făcut multe minuni. Și s-a mutat la Domnul cu pace.
Pentru că nevoința e pentru a ne curăți de patimi și pentru a ne umple de slava lui Dumnezeu.
Iar slava lui Dumnezeu nu ne vrea relaxați și mustind a plăceri…ci ascetici și plini de rugăciune și nevoință.
Sfinții Mucenici Achepsei și Aitala, astăzi pomeniți, sunt din Persia. Aitala e fost preot idolesc pe când Achepsei e diacon. Au fost martirizați prin tăierea capetelor.
Sfântul Mucenic Mirax este egiptean de neam, născut în familie ortodoxă. A avut o cădere de la credință, a revenit…i-au tăiat capul și l-au aruncat în mare. Capul său a fost găsit de niște creștini și cinstit ca dar de mare preț.
Sfântul Mucenic Varsava a murit tot prin tăierea capului. Alături de toți aceștia îi pomenim azi și pe Sfinții Mucenici Terentie, Vichentie și Emilian și pe Sfânta Muceniță Vevea.
Dar și pe Cuviosul Leontie din Ahaia și pe Sfântul Nikon cel Uscat, îi pomenim azi.
Iar dacă viața ortodoxă presupune, deopotrivă, fapte ascetice dar și experiențe mistice, a nu avea una sau alta înseamnă a nu trăi ortodox în mod deplin.
Și iubiții mei, acum, când ne apropiem cu repeziciune de praznicul prea-frumos al Nașterii Domnului, trebuie să ne arcuim și mai mult ființa în rugăciune și în așteptarea voii lui Dumnezeu.
Pentru că numai un arc întins…poate să trimită săgeți de rugăciune către Dumnezeu…dar și săgeți de înțelepciune către oameni.
Ceea ce sădim în noi și în oameni…aceea e averea noastră.
Așadar să ne facem bogați în rugăciune, în bunătate, în facerea de bine, în înțelepciune și frumusețe dumnezeiască, pentru că acestea sunt veșnice.
Căci Dumnezeu e cu noi și nimeni împotriva noastră. Amin!