Inevitabilul hristologiei
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș
Atenție teologică
*
Cap. 14 al cărții.
***
Titlul[1] secțiunii de față mi-a fost sugerat de acest pasaj teologic: „Iisus Hristos este întrebarea inevitabilă: oricât ar vrea să fugă omul de ea, nu reușește să scape. El este întrebarea sinelui omului pentru că El este cel mai profund adevăr: adevărul lumii și al tău, primul și ultimul adevăr, adevărul în persoană, unicul necesar și imperativ”[2].
Pentru că El, Cel întrupat, vrea să aibă o relație cu fiecare dintre noi, prin care fiecare dintre noi să-și împlinească traiectul existențial. A nu ne întreba despre Hristos Dumnezeu, a fi indiferenți față de El, înseamnă a ne rata împlinirea ontologică.
De aceea trebuie să învățăm cine e Hristos, pentru ca să putem experia o relație personală cu El.
„În orice ins botezat, Hristos este o prezență lăuntrică”[3]. Căci trebuie să ne botezăm în Biserica Ortodoxă, pentru ca Hristos să Se sălășluiască întru noi, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin slava Lor, pentru ca să putem avea o relație reală cu Hristos.
Fără a-L cunoaște din noi înșine sau, mai bine zis, din relația noastră interioară cu Hristos, El nu e pentru noi Neînlocuibilul prin excelență.
Dar de ce este El de neînlocuit la modul absolut? Pentru că „restaurarea [omului] putea fi înfăptuită numai de o asemenea Ființă [cu sensul de Persoană n.n.], Care, având în sinea Sa două naturi: cea dumnezeiască și cea omenească, putea acționa în același timp și ca Dumnezeu, și ca om și care, având două voințe, putea lua o singură hotărâre morală”[4]. Fapt pentru care „misiunea Sa…[a fost una] mistică, iar nu socială sau de vreun fel asemănător”[5].
Ce înseamnă însă restaurarea umanității făcută de Hristos și misiunea Lui mistică?
Comentându-L pe Sfântul Nicolae Cabasila, Panayotis Nellas afirmă: „prin pătimirile Domnului pe Cruce nu este „satisfăcut” Tatăl, ci sunt vindecate în mod hotărâtor patimile noastre”[6]. Și vindecarea umanității de către Hristos s-a făcut prin „purificare[a] și intensificare[a] spirituală”[7] a umanității lui Hristos, adică prin îndumnezeirea ei[8].
Tocmai de aceea misiunea Sa e, în mod fundamental, mistică și îndumnezeitoare și nu pur socială sau predicatorială.
Pentru că, prin învierea lui Hristos, „viața omenească nu mai rămâne închisă în istorie, ci e ridicată din ea în viața de veci”[9]. Iar noi, cei care ne împărtășim de slava umanității Sale transfigurate, devenim tot mai mult „medii ale luminii dumnezeiești”[10], pentru că, în veșnicie, „lumea întreagă se va arăta duhovnicească, nemaifiind o lume de obiecte exterioare persoanelor, deși nu va fi nici o simplă realitate subiectivă”[11].
Hristos e prezent prin harul Său în Biserică și în noi. Căci „fără puterea harului, care sfințește viața după chipul dumnezeiesc al Mântuitorului”[12], nu avem Biserică ci doar „o simplă asociație umană sau o simplă ficțiune, întrucât îi lipsește posibilitatea de a lucra în lume cu înțelepciunea și puterea lui Hristos”[13].
Biserica are preoție de la Hristos și ea este „perpetuarea slujirii întru putere și demnitate a succesiunii apostolice”, fără întrerupere[14]. Căci fiind „odrăslită prin și din sângele lui Hristos pe Cruce, Biserica se naște din Duhul Sfânt la Cincizecime și intră vizibil în istorie”[15].
Însă Biserica e mediul divino-uman unic în care se spiritualizează și universalizează prezența lui Hristos întru Duhul Sfânt[16], în comuniune veșnică cu Tatăl. Adică se trăiește prezența duhovnicească, curățitoare, luminătoare și îndumnezeitoare a Dumnezeului treimic.
Pentru că umanitatea lui Hristos, în Biserica Sa, „se manifestă ca izvor de viață și de putere dumnezeiască”[17], „iar ridicarea noastră în comuniunea cu Dumnezeu este o lucrare a Duhului Sfânt, care actualizează și prelungește lucrarea Fiului, ambele izvorâte din aceeași iubire coborâtoare a Tatălui”[18].
Un teolog baptist, Marius Cruceru, ne spune, „cu siguranță”, că „Dumnezeu nu este comunist” și niciun „șef de agenție de binefacere” iar Iisus nu este „un revoluționar” sau un „activist social”[19].
Pe când un teolog ortodox, Adrian Lemeni, ne mărturisește faptul că „Hristos nu este un adevăr principial, cuantificabil printr-un concept și generator de sisteme doctrinare sau coduri morale. Hristos este Adevărul personal al fiecăruia dintre noi și al lumii întregi, Cel Care ne cheamă de la moarte la viață și, în același timp, ne dă puterea spre înviere prin biruința Lui asupra morții”[20].
Părintele Ștefan Buchiu remarca faptul că Părintele Dumitru Popescu „a corectat” concepția creaționistă despre lume, arătând cât de periculoasă e ideea „acceptării unui Dumnezeu complet nemișcat, dezinteresat de creație și neputincios în a interveni în mersul istoriei”[21].
Însă Părintele Popescu a preluat de la Părintele Stăniloae problema mișcării, care a preluat-o, la rândul său, de la Sfântul Maxim Mărturisitorul și astfel a introdus-o în critica sa la adresa concepției creaționiste despre lume.
De aceea, un alt autor, remarcă pe drept acest lucru: „ideea de mișcare este preluată de Stăniloae de la Sfântul Maxim Mărturisitorul. În opera sa Ambiguorum liber, Sfântul Maxim a afirmat această mișcare și prin aceasta și timpul ca semn distinctiv al oricărei ființe”[22].
Pentru că numai un Dumnezeu viu și Care coboară la oameni e un Dumnezeu credibil. Iar oamenii au nevoie de Dumnezeul Cel viu, Care e prezent continuu în viața lor și a întregii existențe.
De aceea, „relația vie și personală a lui Iisus cu Tatăl ne revelează nouă ce înseamnă măreția și mila lui Dumnezeu. În și prin slujirea religioasă a lui Iisus, Dumnezeu S-a revelat pe El Însuși”[23]. Pentru că Fiul ne-a vorbit explicit despre faptul că Dumnezeu e Treime de persoane.
Vorbind despre propovăduirea lui Hristos, Emil Brunner spunea că ea nu poate fi separată de persoana Lui[24]. Pentru că „autoritatea sau puterea cu care El vorbește este, în același timp, autoritatea persoanei Sale. De aceea El revelează voia lui Dumnezeu, necunoscută oamenilor, atât în acțiunile Sale cât și în cuvântul Său”[25].
Dar persoana divino-umană a lui Hristos și cuvintele Sale cele preasfinte nu pot fi separate nici de energia Sa dumnezeiască, care se revarsă din persoana Sa și din cuvintele Sale. Tocmai de aceea, la Dumnezeiescul Botez, primim „slavă negrăită și înfricoșată”[26], adică slava Prea Sfintei Treimi. Și în măsura în care trăim ortodox, slava lui Dumnezeu se înmulțește în noi și ne înduhovnicește întreaga persoană.
Vorbind despre „temelia” Bisericii, Părintele Dumitru Popescu sublinia faptul că „Hristos [este și] rămâne unica temelie fundamentală a Bisericii, pe care nici porțile iadului nu o pot birui”[27].
Bineînțeles, afirmația sa e o afirmație anti-papală. O resubliniază când vorbește despre unitatea Bisericii. Căci, spune el, „unitatea Bisericii este dată în Hristos, Unicul ei Cap, Care rămâne deasupra Bisericii, ca trup al Său, pentru a înălța pe credincioși la viața comuniunii trinitare, dar Care coboară și în Biserică, prin Duhul Sfânt, ca să contribuie la dezvoltarea Bisericii ca Trup al Său”[28].
Iar dacă Hristos nu este deasupra Bisericii și, în același timp, nu coboară în fiecare membru al Bisericii, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, prin harul Treimii, atunci nu poate exista o relație reală între noi și Dumnezeu dar nici o sporire duhovnicească continuă a noastră.
Cristinel Ioja, vorbind despre Biserică în postmodernitate, spune cu tărie că „Biserica este și modernă și post-modernă pentru că este Biserica Dumnezeului Celui viu”[29]. Pentru că „Biserica este deschisă și prezentă în toate timpurile, pentru că Iisus Hristos, fundamentul ei, a fost, este și va fi prezent în toate timpurile”[30].
Iar dacă Hristos este prezent continuu în Biserica Sa și în lume, atunci este relevant în mod continuu pentru Biserică și societate, adică necesar oricând.
Și aceasta, pentru că „taina Bisericii este taina lui Hristos, Dumnezeu-Omul sau taina unirii omului cu Dumnezeu întru veșnicie. [Iar] aceasta este, de fapt, sensul adevăratei misiuni a Bisericii”[31]. Pentru că Biserica propovăduiește tocmai realitatea îndumnezeitoare a relației dintre om și Dumnezeu în Biserica Sa.
Însă referirea noastră la Hristos este întotdeauna o referire la Treime. Pentru că Hristos e Unul din Treime și niciodată nu e văzut ca detașat de Prea Sfânta Treime.
Din acest motiv, Moltmann are dreptate când afirmă că „nu doar învățătura despre Hristos, ci și credința în Hristos are o orientare trinitară, căci cine crede în Iisus Fiul lui Dumnezeu, acela trăiește „în Dumnezeu” (cf. I In. 4, 15), adică în Dumnezeul trinitar”[32].
Pentru că Dumnezeul treimic e Dumnezeul revelației, adică Dumnezeul despre Care ne-a vorbit Fiul lui Dumnezeu întrupat. Iar Dumnezeul treimic e Dumnezeul întotdeauna prezent în istorie, în Biserică și în viața noastră.
De aceea raportul dintre Hristos și Biserică „nu poate fi înțeles [doar] în termenii unui eveniment pur și simplu trecut, ci e vorba de o relație vitală în care fiecare credincios este chemat să intre personal”[33].
Însă relația noastră cu Hristos are fundament sacramental în Biserică, pentru că „Tainele sunt consecințe ale uniunii ipostatice și expresii ale acesteia”[34].
Din acest motiv, „denominațiunile care au deviat de la hristologia autentică s-au lipsit de temeiul fundamental al Tainelor și, prin urmare, le resping”[35].
Dar a respinge Sfintele Taine înseamnă a respinge întruparea Domnului și toate consecințele ei îndumnezeitoare pentru noi. Înseamnă doar a vorbi despre Hristos fără a ne împărtăși cu El[36].
Însă Hristos Dumnezeu este inevitabil pentru noi tocmai pentru că „prezența […] [lui] Hristos [în viața noastră eclesială] a devenit…ceva atât de prezent încât nicio alegere nu o mai poate oculta și nici nu o poate înlătura”[37].
[1] Articol început în ziua de 15 noiembrie 2013, în prima zi a Postului Nașterii Domnului, și terminat pe 12 decembrie 2013.
[2] [Pr. Prof. Dr.] George Remete, Suferința omului și iubirea lui Dumnezeu. O introducere – ediția a II-a, revizuită și adăugită –, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2006, p. 20-21. A se vedea date despre autor: http://www.fto.ro/detail/58/pr-prof-univ-dr-gheorghe-remete.html.
[3] Paul Evdokimov, Iubirea nebună a lui Dumnezeu, trad., pref. și note de Teodor Baconsky, Ed. Anastasia, București, 1993, p. 59.
[4] Pavel Florenski, Dogmatică și dogmatism. Studii și eseuri teologice, trad. din lb. rusă, pref. și note de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, București, 1998, p. 65.
[5] Ibidem.
[6] Panayotis Nellas, Hristos, Dreptatea lui Dumnezeu și îndreptarea noastră – pentru o soteriologie ortodoxă, trad. de Pr. Prof. [Dr.] Ioan Ică sr., Ed. Deisis, Sibiu, 2012, p. 115.
[7] [Pr. Prof. Acad. Dr.] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. a II-a, Ed. Omniscop, Craiova, 1993, p. 187. Prima ediție este Sibiu, 1943.
[8] Ibidem.
[9] [Pr. Prof. Acad. Dr.] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos, lumina lumii și îndumnezeitorul omului, ed. îngrijiă de Monica Dumitrescu, Ed. Anastasia, București, 1993, p. 120.
[10] Idem, p. 132.
[11] Idem, p. 135-136.
[12] ÎPS Prof. Acad. Dr. Irineu Popa, Responsabilitatea episcopului față de harul arhieriei sale și față de hirotoniții săi, în rev. Mitropolia Olteniei LXIII (2011), nr. 5-8, p. 11.
[13] Ibidem.
[14] Idem, p. 14.
[15] Părintele Constantin Galeriu, Tâlcuiri la mari praznice de peste an. 22 de modele omiletice, ed. îngrij. de Monica Dumitrescu, Ed. Anastasia, București, 2012, p. 52. O reeditare a ediției din 2001. Cartea are 179 p.
[16] Ibidem.
[17] Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu, Părintele Dumitru Stăniloae – teolog al iubirii dumnezeiești (triadologie – hristologie – pnevmatologie), în Implicațiile pastorale și misionare ale teologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae, Ed. Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, București, 2013, p. 34. Articolul autorului citat e între p. 9-44 iar cartea are 205 pagini. Carte pe care am primit-o cadou de la Conf. Dr. Adrian Lemeni, unul dintre coautorii cărții.
[18] Idem, p. 38.
[19] Marius David Cruceru, Înconjurînd Muntele Fericirilor. O abordare periegetică a Predicii de pe Munte, Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2013, p. 149. Cartea are 254 p. …dar și greșeli impardonabile de editare.
[20] Apologetica ortodoxă, vol. I, (curs universitar), [scris și] coord. de Adrian Lemeni, Pr. Răzvan Ionescu, Diac. Sorin Mihalache și Cristinel Ioja, Ed. Basilica, București, 2013. p. 64.
Cap. I. 3, conform specificației de pe pagina de descriere, e primul fragment al autorului inserat în acest volum.
Volumul citat are 327 p., în format mare.
[21] [Pr. Prof. Dr.] Ștefan Buchiu, Dumnezeu Creatorul și Proniatorul lumii, punct de convergență între religiile monoteiste, în Nicolae Achimescu (coordonator), Omagiu Domnului Profesor Universitar Dr. Remus Rus, Ed. Presa universitară clujeană, Cluj-Napoca, 2012, p. 58. Articolul citat e între p. 53-60 iar cartea omagială are 472 p., în format mare.
[22] Vasile Cristescu, Antropologia și fundamentarea ei hristologică la Wolfhart Pannenberg și Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, [teză doctorală], Ed. Trinitas, Iași, 2006, p. 158. Cartea are 407 p.
[23] „The living and personal relation of Jesus to the Father reveals to us what is meant by the majesty and mercy of God. In and through the religious service of Jesus, God has revelead Himself”.
Cf. E.[dward] Schillebeeckx, Christ, the Sacrament of the Encounter with God, Pub. Rowman & Littlefield, Lanham (Maryland), 1963, p. 18. Cartea are 222 de pagini.
[24] Emil Brunner, The Christian Doctrine of Creation and Redemption, Dogmatics, vol. II, translated by Olive Wyon, Pub. The Westminster Press, Philadelphia, 1952, p. 335.
[25] Ibidem.
[26] Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre iubirea trupurilor, trad. și note de Pr. Marcel Hancheș, în rev. Altarul Banatului 2010 (XXI [LX]), nr. 7-9, p. 136. Traducerea integrală se află între p. 134-146.
[27] Pr. Prof. Acad. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2005, p. 248.
[28] Idem, p. 267-268.
[29] Conf. Dr. Cristinel Ioja, Homo economicus. Iisus Hristos, sensul creației și insuficiențele purului biologism, Ed. Marineasa, Timișoara, 2010, p. 175.
[30] Ibidem.
[31] Pr. Prof. Dr. Ion Popescu, Temeiurile teologice ale misiunii Bisericii, în Revelație, dogmă și spiritualitate în perspectiva misiunii Bisericii. Al III-lea Colocviu Național de Teologie Dogmatică Ortodoxă, Cluj-Napoca, 25-26 mai 2010, ed. îngrijită de Pr. Prof. Dr. Valer Bel și Pr. Asist. Dr. Cristian Sonea, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 103-104.
[32] Prof. Dr. Jürgen Moltmann, Dumnezeu-Tatăl și viața Sfintei Treimi, în Dumnezeu-Tatăl și viața Preasfintei Treimi, vol. coord. de Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu și Pr. Asist. Dr. Sorin Șelaru, Ed. Trinitas, București, 2010, p. 26.
[33] [Papa] Benedict al XVI-lea, Verbum Domini, col. Documente, vol. 74, Ed. Presa Bună, Iași, 2010, p. 78.
[34] Pr. Prof. Dr. Vasile Citirigă, Sfintele Taine, consecințe ale unirii firii divine cu firea umană în persoana lui Hristos, în Simpozionul internațional „Sfintele Taine și familia creștină”, 17-19 octombrie 2011, Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Dorna-Arini, Ed. Vasiliana ’98, Sibiu-Iași, 2012, p. 323.
[35] Ibidem.
[36] Ibidem.
[37] Arhim. Hrisostom Rădășanu, Robi, prieteni, frați sau despre inevitabilul Hristos, art. din 29 martie 2011 (zi de marți), cf. http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/robi-prieteni-frati-despre-inevitabilul-hristos.