Iubiții mei,

Sfintele Moaste ale Sfantului Spiridon al Trimitundei

așa arată Sfintele Moaște întregi ale Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, astăzi pomenit, existente azi în insula Corfu/ Cherchira, din Grecia!

Și aceasta e una dintre iconizările sale românești:

Sfantul Spiridon al Trimitundei
Dar și în cea românească cât și în aceasta, grecească…
Sfantul Spiridon, greceasca

Sfântul Spiridon are același acoperământ simplu pe cap.

Iar cum numele lui, Spiridon, vine de la spiris = coș (în limba greacă)…acoperământul său țuguiat are de-a face cu numele lui.

În ambele Icoane e în veșminte episcopale…pentru că a fost episcop și astfel a participat la Sinodul I Ecumenic din 325, de la Niceea.

În cea românească el ține în mână cuvinte din Dumnezeiasca Liturghie, pentru ca să ne arate că el este omul slujirii lui Dumnezeu…pe când în cea grecească avem minunea cărămizii, prin care a arătat, că cele trei elemente ale ei (apa, pământul și focul) sunt unite într-o singură ființă, după cum Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Dumnezeu este un Dumnezeu în trei persoane.

Potrivit sursei de aici, Sfântul Spiridon a trăit în secolele 3-4 d. Hr. Adică între cca. 270-348.

Pe când, potrivit celei de aici, între cca. 268-348, adică 80 de ani.

S-a născut în satul Askia/ Assia, din Cipru, la 8 kilometri depărtare de Trimitunda/ Tremetusia (în greacă)/  Tremithus (în engleză), situat în apropierea Salaminei, capitala de atunci a Ciprului.

S-a născut într-o familie de oameni simpli, a fost căsătorit, a avut copii dar a rămas văduv la scurt timp…se spune în Viața sa românească.

Însă din predica de aseară a Părintelui Patriarh Daniel…aflăm că a avut doar o fiică și nu mai mulți copii, iar fiica lui se numea Irina.

Lucru pe care îl confirmă sursa de aici. Unde găsim faptul că Irina, fiica lui, a devenit monahie…în timp ce tatăl ei, Sfântul Spiridon, s-a făcut monah.

În viața mirenească a fost păstor de oi.

Și rămas văduv a ajuns la o asemenea înduhovnicire încât a primit darul de a face minuni.

Din această cauză a fost ales Episcop de Trimitunda/ Tremetusia.

Dumnezeu trimite ploaie la rugăciunea sa…pentru a ne arăta că numai cel Sfânt înduplecă mila lui Dumnezeu.

Transformă șarpele în aur…pentru ca Dumnezeu să ne arate cât de nefolositoare este alipirea noastră de bani și de bunuri trecătoare.

Apele râului se opresc…ca el să treacă…

Și de aceea, pentru multele sale minuni, Sfântul Spiridon e numit de Biserică: Făcătorul de minuni.

De minuni făcute cu harul lui Dumnezeu și nu năluciri demonice sau de circ.

Pentru că el, în timpul vieții…și cu atât mai mult până azi…e mereu în slujba oamenilor…

În Viața sa românească…se subliniază faptul că el era neînvățat în domeniul teologiei.

Și cu toate acestea, Episcopul Spiridon îi vorbește unui acolit al lui Arie în timpul Sinodului și îi spune: „Unul este Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, pe om din pământ l-a zidit şi toate celelalte, cele văzute şi nevăzute le-a aşezat cu Cuvântul şi cu Duhul Său.

Pe acel Cuvânt Îl credem şi noi, că este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a milostivit de rătăcirea noastră, S-a născut din Fecioară, a vieţuit cu oamenii, a pătimit, a murit pentru mântuirea noastră, a înviat şi împreună cu El a înviat neamul omenesc.

Pe Acesta Îl aşteptăm să vină, să judece pe toţi cu dreptate şi să răsplătească fiecăruia după vrednicie şi-L credem că este deofiinţă cu Tatăl, împreună şezător şi asemenea cinstit. Acestea astfel le mărturisim fără ispitire şi încercare şi nici tu nu îndrăzni a ispiti cum sunt acestea; pentru că acestea covârşesc înţelegerea ta şi sunt mult mai înalte decât toată cunoştinţa”.

Și în fața acestui prieten al lui Arie/ Arios a făcut Sfântul Spiridon minunea cărămizii…dată lui ca pildă pentru înțelegerea, întrucâtva, a tainei Prea Sfintei Treimi.

Iar văzând ereticul cum cărămida solidă, la binecuvântarea Sfântului Spiridon, s-a descompus…și „focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile Sfântului […] înspăimântându-se cu sufletul, tăcea, ca şi cum nu mai ştia să vorbească, neavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere dumnezeiască”.

După Sinod, aflăm că Irina, fiica lui, a adormit ca o Sfântă a lui Dumnezeu. Iar Sfântul a vorbit cu fiica lui din mormânt…care i-a spus unde este un obiect anume.

Tot din ediția românească a Vieții sale aflăm cum arăta Sfântul Spiridon, atunci când a mers în Antiohia cu ucenicul său, Trifilie, devenit mai apoi și acesta episcop: „Sfântul episcop era îmbrăcat în haine simple şi purta în mână un toiag de finic şi mitră pe cap, cum şi un văscior de lut atârnat la piept, precum era obiceiul celor ce vieţuiau în Sfânta Cetate a Ierusalimului, în care obişnuiau a purta untdelemn din Sfânta Cruce”.

A curs vreodată ulei din Sfânta Cruce a Domnului sau se referă la ulei din candela care ardea la Crucea Domnului? Nu știu aceste lucruri…

Dar observăm simplitatea apostolică a veșmintelor Sfântului Spiridon…simplitate care e bună pentru orice secol.

Pentru că atunci când stridența și opulența te fac vizibil ca ierarh sau ca preot e semn că nu ai comori interioare pe care oamenii sunt avizi să le cunoască.

Dacă un slujitor al împăratului îl lovește peste obraz văzând simplitatea hainelor lui…împăratul s-a vindecat de boală numai când Sfântul Spiridon s-a atins de haina lui.

Așa că a-i vedea și a-i înțelege pe Sfinți nu este lucru al tuturor…ci poți să treci de mii de ori pe lângă un Sfânt…căutând un Sfânt…și să nu-l vezi.

Și nu îl vezi…pentru că nu te lași condus de Dumnezeu spre Sfinții Lui…ci crezi că „ești în stare” să îi vezi pe Sfinții Lui.

Însă a vedea Sfinți…e un mare dar de la Dumnezeu…și, cu atât mai mult, a sta pe lângă Sfinți, a le sluji lor, a învăța de la ei, a fi iubit de ei…

Nu primește darurile împăratului…decât întru puțin…însă, la sfatul lui, împăratul „a scutit de dări preoţii, diaconii, tot clerul şi slujitorii Bisericii, judecând a fi lucru necuvios, ca slujitorii Împăratului Celui fără de moarte, să dea dajdie împăratului celui muritor”.

Așa că a primi sfaturi de la Sfinți…înseamnă a urma calea cea bună a Bisericii și a orienta societatea pe care  o conduci spre o viață teologică și morală mai înaltă.

Înviază un copil mort. Dar mama lui, de bucurie, moare și ea. Și Sfântul Spiridon o înviază și pe ea…mărturisind despre această minune diaconul lui, Artemidot, după adormirea Sfântului.

Îl amuțește pe cel care îl ceartă.

Femeia legată de Sfântul Spiridon, nedorind să își mărturisească păcatul, a murit în chinurile nașterii.

Spre sfârșitul Vieții sale în română, aflăm că Sfântul Spiridon, și ca Episcop, păștea turma de oi.

Tot aici găsim și modul bisericesc în care…erau fărâmați idolii păgânătății:

Odată, s-a făcut adunare de episcopi în Alexandria, pentru că patriarhul de acolo, chemând pe toţi episcopii de sub stăpânirea lui, voia cu rugăciune de obşte să sfărâme toţi idolii păgâneşti, fiind încă mulţime de idoli acolo. Deci, săvârşindu-se multe rugăciuni cu sârguinţă către Dumnezeu, soborniceşte şi deosebi, au căzut toţi idolii din toată cetatea şi din cele dimprejur, numai un idol mai vestit a rămas întreg la locul său.

Rugându-se mult patriarhul, cu mâhnire pentru sfărâmarea acelui idol şi stând el noaptea la rugăciune, i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, poruncindu-i să nu se întristeze pentru nesfărâmarea idolului, ci să trimită degrabă în Cipru să cheme pe Spiridon, episcopul Trimitundei, căci pentru el s-a lăsat idolul acela, ca să se sfărâme cu rugăciunea lui.

Patriarhul, scriind îndată Sfântului Spiridon, carte cu rugăminte, chemându-l în Alexandria şi vestindu-i pricina chemării, a trimis degrabă pe cineva în Cipru. Sfântul, primind scrisoarea aceea şi citind-o, s-a suit degrabă în corabie şi a pornit spre Alexandria”.

Adică trebuie să ai rugăciune sfântă și mare ca să dărâmi idolii, non-bisericile, casele Satanei.

Asta pentru cei care vor „să scăpăm” de rele și de eretici și de păgâni…prin proteste și manifestări extremiste.

Dacă avem rugăciuni sfinte și multă bunătate a inimii…putem să îi convingem pe oameni că suntem ortodocșii lui Dumnezeu.

Dar dacă avem doar „o prea bună părere despre noi înșine”…nu vom reuși decât să fim penibili

Sfântul Spiridon a venit în Alexandria…pentru idolul rămas în picioare.

Din Cipru adică…în Egipt.

Însă numai când a ajuns Spiridon al Ortodoxiei într-un port al Alexandriei Egiptului „ieşind Sfântul din corabie, îndată s-a sfărâmat idolul acela din Alexandria, cu multe jertfelnice, din care pricină s-au înştiinţat oamenii de acolo despre venirea lui Spiridon; căci când s-a spus patriarhului că idolul s-a sfărâmat, îndată a zis către ceilalţi episcopi: „O, prieteni, Spiridon al Trimitundei se apropie!”. Iar ei, pregătindu-se, au ieşit întru întâmpinarea lui, primindu-l cu cinste şi s-au bucurat de venirea acestui mare făcător de minuni la dânşii şi luminător al lumii”.

De unde vedem că spre minune tu, Sfântul lui Dumnezeu, trebuie să mergi, să călătorești sute de kilometri…însă, în același timp, harul lui Dumnezeu, prin rugăciunile tale, dărâmă idolii, convertește oamenii, stinge conflictele.

La fel e și cu predicarea: nu numai că trebuie să vorbești oamenilor…ci să și ajungi la sufletele lor.

E bine să citească Viața lui în română și filologii.

Pentru că Sfântul Spiridon s-a îndurerat imediat când PS Trifilie a spus culcuș în loc de pat la cuvintele Domnului: „Scoală-te şi-ţi ia patul tău!”.

Căci a schimba, cu ostentație, cele ale Tradiției înseamnă a nu fi iubitor și atent la cuvintele și faptele Tradiției Bisericii.

Al 3-lea paragraf, de jos în sus, al Vieții sale românești ne vorbește despre o minune petrecută în timp ce mergea spre Sinodul de la Niceea.

Arienii taie capetele cailor cu care Sfântul Spiridon se deplasa. Un cal era alb la culoare și altul negru.

A doua zi caii sunt găsiți morți…

Cum procedează Sfântul Spiridon?

„Nădăjduind spre Dumnezeu, a poruncit slugii ca să pună capetele tăiate la locul lor şi sluga, făcând degrabă ceea ce i se poruncise, a lipit capul calului celui alb, din greşeală, la cel negru şi al celui negru la cel alb şi îndată au înviat caii şi au stat pe picioarele lor.

Apoi a mers Sfântul Spiridon cu dânşii pe drumul său.

Poporul se mira [însă] văzând un lucru ca acela, cum calul cel negru are cap alb şi calul cel alb are cap negru, de care minune ereticii s-au ruşinat”.

Iar minunile lui Dumnezeu, deși îi rușinează pe oameni…dacă oamenii nu sunt deschiși spre a învăța cele ale lui Dumnezeu…se adâncesc și mai mult în răutatea lor.

După cum oamenii se adâncesc în păcate și mai mari…deși primesc de la El tot felul de binefaceri în viața lor.

Așa că nu e de ajuns să vezi Sfinți sau să vezi minuni pentru ca să devii om credincios…ci trebuie să te lași condus de Dumnezeu spre El, pentru ca să te vezi tot mai bine…să Îl vezi…și să îi vezi pe oameni, pe confrații tăi.

Ieșind cu oamenii săi la seceriș…pentru că Sfântul Spiridon muncea și la câmp…s-a întâmplat o minune din care a înțeles că e aproape sfârșitul lui: părul capului său a devenit de mai multe culori (galben, negru și alb).

Și după ceva zile a adormit în pace…

De aici aflăm că mâna dreaptă a Sfântului Spiridon este într-o Biserică din Roma cu hramul său.

O pereche de încălțări ale sale sunt în catedrala cu hramul Sfântul Spiridon din Worcester, Massachusetts. Adică acestea:

Spyridon_slippers
Iar Sfintele sale Moaște au fost „la Constantinopol, apoi în Serbia, după care au ajuns în insula Corfu din Grecia”, unde sunt și azi.

Și de aici aflăm un alt lucru minunat: „Spre deosebire de celelalte Sfinte Moaşte, cele ale Sfântului Spiridon dispar frecvent din raclă, venind la cei care îi cer ajutorul cu credinţă şi cu lacrimi, şi fac nenumărate minuni.

De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon.

Sfântul Spiridon vine cu sfântul său trup la cei bolnavi, care îi cer ajutorul şi îi vindecă.

Ca dovezi ale plecării Sfântului Spiridon din raclă arătăm următoarele:

– clericii şi credincioşii văd că, pentru o perioadă scurtă de timp, lipseşte trupul său din raclă;

– când Sfântul revine în raclă, trupul său este cald şi prăfuit;

– în fiecare an îi sunt schimbate încălţările, care sunt uzate şi impregnate cu praf şi iarbă; este şi motivul principal pentru care Sfântul Spiridon este ales patron al cizmarilor;

– în timpul procesiunilor religioase, Sfântul Spiridon este purtat în raclă stând în picioare;

– în Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon, de peste 1.600 de ani, credincioşii cântă (Icosul al 6-lea):  „Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător; Bucură-te, al cărui trup săvârşeşte astăzi minuni; Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă„”.

Așadar, iubiți confrați, cel care dărâma idolii de la distanță…pleacă din sicriu și cu trupul…pentru ca să-i ajute pe oameni!

Nu, nu e „Dracula” din film!

Nu e „vampir”, pentru că vampiri nu există

Există numai demoni, care iau tot felul de forme pentru ca să îi mintă pe oameni…

Ci Sfântul Spiridon pleacă și cu trupul său din raclă…pentru ca Dumnezeu să ne arate cu vârf și îndesat că Sfinții sunt prezențe vii în viața Bisericii și a lumii și că ei ne ajută în mod minunat.

Și îmi aduc aminte de o Sfântă Icoană a lui, pe care am văzut-o pe când eram la grădiniță…și care m-a impresionat prin privirea lui tăioasă și milostivă în același timp.

Și l-am simțit ca pe un viu, numai privindu-l în Icoană, pentru că am înțeles că sfințenia este tranșantă…dar că a fi tranșant…nu înseamnă a fi lipsit de milă, de evlavie, de bunătate…

Cum impresionăm lumea care nu ne iubește?

Cum arătăm oamenilor că îi iubim?

Ce să facem pentru a fi credibili în credința și viața noastră ortodoxă?

Cred că Sfântul Ierarh Spiridon poate să ne ajute în acest sens.

Pentru că nu putem impresiona fără sfințenie, fără curăție și credință reală.

Nu putem fi iubiți decât dacă suntem plini de iubire și de frumusețe dumnezeiască.

Iar cine vede bine…nu are cum să nu se bucure, dacă ne vede plini de slava lui Dumnezeu, de credință curată și de toată bunătatea.

Dumnezeu să ne facă coșuri ale milei Sale, iubiții mei, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cel care s-a făcut hambar al harului, din care ne împarte și nouă prin rugăciunile și venirile sale la noi! Amin.

Did you like this? Share it: