Iubiții mei,
potrivit Sinaxarului duminicii, duminica de azi, Duminica Sfinților Strămoși ai Domnului, subliniază faptul că Domnul, după trup, s-a născut din Sfântul Patriarh Avraam și din „cei din el” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 158].
De aceea, în întreaga slujbă din Minei, la Vecernie și Utrenie, sunt pomeniți mulți Sfinți Părinți ai Vechiului Testament – și îi voi enumera în funcție de apariția lor textuală –, ca Sfinți Strămoși ai Domnului: Daniel, Avraam, Isaac, Iacob, David [Idem, p. 150], cei Trei Tineri, Isaia, Adam, Enoh, Noe, Melhisedec, Moise, Aaron, Iisus al lui Navi, Samuel, Ieremia, Iezechiel, Ilie, Elisei, Zaharia, Ioan Botezătorul [Idem, p. 151], Eva [Idem, p. 152], Abel, Enoh „cel minunat” [Idem, p. 153], Iesei [Idem, p. 155], Sem [Idem, p. 156], Iosif, Iona [Idem, p. 157].
În Idem, p. 158 apar numele celor 3 Sfinți Tineri: Anania, Azaria și Misail, alături de numele Sfântului Iov, „slujitorul lui Dumnezeu [cel] preaadevărat”. Apoi sunt amintiți Sfinții: Or, Levi „cel preasfințit”, Ghedeon, Samson, Set, Enos [Idem, p. 159].
Barac, Natan, Eleazar, Iosia, Ieftae sunt numiți „Dumnezeiești Părinți” iar „Proroci ai lui Dumnezeu”, Sfinții Osie, Miheea, Sofonie, Avacum, Zaharia, Iona, Agheu, Amos, Avdie, Maleahi, Naum, Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Ilie și Elisei [Idem, p. 160].
În Idem, p. 161 sunt pomenite Fiicele Domnului „cele mult înțelepte”, adică Sfintele Prorocițe Ana, Iudita, Debora, Hulda, Iaila, Estera, Sara, Mariam (sora Sfântului Moise), Rahila, Rebeca și Rut.
În aceeași pagină citată anterior, se spune într-o cântare: „Cuvântul lui Dumnezeu…S-a născut după trup din Avraam și din Iuda”.
Cu aluzie la Fac. 49, 10, unde avem profeția hristologică: „Nu va lipsi arhon/conducător din Iuda și ighemon/ stăpânitor din coapsele lui, până să vină cele puse deoparte ale Lui și El, Așteptarea neamurilor [Prosdochia etnon]”, cf. LXX.
În Idem, p. 161, ultimul, e amintit și Sfântul Solomon printre Sfinții Strămoși ai Domnului.
Dar, din mulțimea celor citați, înțelegem că Sfinți Strămoși ai Domnului sunt toți Sfinții Vechiului Testament…și nu doar cei enumerați în cântările zilei.
Iar azi, 15 decembrie, sunt pomeniți, potrivit Mineiului pe decembrie citat, Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, Sfânta Antia, mama Sfântului Elefterie, Sfântul Mucenic Coremon, prefectul, Doi Sfinți Mucenici care au fost mai înainte călăi, Sfântul Cuvios Pavel care s-a schimnicit în Muntele Latro, Sfânta Muceniță Suzana, Sfântul Mucenic Elefterie Cubicularul, Sfântul Mucenic Vah cel Nou…și, tot azi, e ziua de hirotonie întru Patriarh, a Sfântului Ioan Gură de Aur, care a început, de pe 15 până pe 25 decembrie, să săvârșească praznicul Nașterii Domnului [Idem, p. 211-213].
După cum se observă avem o mulțime de Sfinți pomeniți astăzi în cărțile de cult românești.
Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie era din Roma, orfan de tată, crescut de Sfânta sa mamă, Antia, pomenită tot azi, Sfântă Antia…„care fusese învățată credința creștină de Sfântul Apostol Pavel”. Adică doi Sfinți, mamă și fiu, născuți duhovnicește de Marele Pavel al Ortodoxiei.
Episcopul Anichit îl face diacon la 15 ani, preot la 18 și la 20 de ani e hirotonit Episcop al Iliricului [Idem, p. 211]. Și pentru propovăduirea lui, împăratul roman Hadrian l-a martirizat.
Însă martirizarea Sfântului Episcop Elefterie a însemnat convertirea și martirizarea și a altora.
Primul: Sfântul Mucenic Coremon, prefectul. El a intrat în cuptorul aprins, pe care tot el l-a sfătuit pe împărat să i-l pregătească lui Elefterie. S-a umplut de har, a mărturisit pe Hristos, a ieșit nevătămat din cuptor și lui Coremon i s-a tăiat capul cu sabia.
A fost aruncat în foc Sfântul Elefterie…dar focul s-a stins și a ieșit nevătămat.
A fost legat de un car cu cai sălbatici…Îngerii l-au salvat și l-au dus într-un munte înalt, unde trăia dimpreună cu animalele sălbatice.
Îmblânzește animalele sălbatice, îi convertește pe cei trimiși la el…alături de ostașii deveniți creștini au mai crezut încă aproape 500 de persoane…și e ucis, în cele din urmă, de doi soldați.
Iar Sfânta Antia, mama lui, „a fost ucisă și ea cu sabia, pe când îmbrățișa și săruta pe fiul ei mort” [Idem, p. 212].
Pentru că dragostea preferă să moară…decât să nu îmbrățișeze pe cel iubit…
Iar când vorbim de „umanism”, de „legi”, de „societate”, de „relații interumane” trebuie să nu uităm faptul că nu există relații profunde, reale, copleșitoare, în afara respectului față de om și față de viața lui.
Nu poți face cuiva binele cu forța…dar poți să fii un sprijin pentru tot cel care caută lucruri profunde.
Sfânta Muceniță Suzana era din Palestina și a trăit pe vremea împăratului Maximianus. Avea tată păgân și mamă evreică…adică ambii potrivnici Ortodoxiei.
Pe ascuns a devenit creștină, a fost botezată de PS Silvan, după moartea părinților ei și-a vândut averile și și-a dezrobit robii, s-a îmbrăcat în haine de bărbat, numindu-se Ioan și a trăit într-o Mănăstire de monahi.
După 20 de ani de nevoință, femeia cu numele Ioan a fost clevetită că a făcut desfrânare. Însă când le-a descoperit taina vieții ei…Episcopul locului a hirotesit-o diaconiță și a făcut-o stareță.
Face multe minuni, dărâmă idolii prin rugăciune…fapt pentru care e chinuită îndelung și martirizată prin aruncarea în foc.
Așa că și Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie a fost aruncat în foc și n-a murit…pe când Sfânta Muceniță Suzana a fost martirizată prin aruncarea în foc.
Focul material…față în față cu dogoritoare iubire pentru Dumnezeu, care nu ține cont de nicio durere.
Sfântul Mucenic Elefterie Cubicularul e din Constantinopol. A trăit în timpul unui împărat persecutor. Care, când a descoperit Biserica subpământeană unde se închina Sfântul Elefterie, i-a tăiat capul cu sabia.
Sfântul Mucenic Vah cel Nou e din Palestina și a trăit în vremea Sfintei Împărătese Irina. A fost monah…și agarenii/ mahomedanii i-au tăiat capul în Ierusalim, pentru că „a defăimat ca deșartă credința agarenilor” [Idem, p. 213].
Care credință mahomedană, prin extremiștii ei, ca și în trecut, și în prezent taie capetele la creștini.
În Viețile Sfinților, ediția românească, tot astăzi e pomenit și Sfântul Sfințit Ștefan Mărturisitorul.
S-a născut în Capadocia, la 15 ani a plecat la studii în Constantinopol…și pentru că e amintit Sfântul Patriarh Gherman al Constantinopolului atunci e vorba de Germanus I (715-730), adică a trăit în sec. al 8-lea.
Devine apropiatul Sfântului Patriarh Gherman, apoi a devenit monah în mod tăinuit, după care trăiește anahoretic, neștiut de oameni.
Dar un Înger al Domnului îl dă de gol pe Sfântul Ștefan.
Îngerul Domnului i se arată Sfântului Patriarh Gherman și îi spune unde îl va găsi pe Sfântul Ștefan.
Însă Îngerul i se arată și lui Ștefan și îi spune că va fi hirotonit arhiepiscop.
Sfântul Ștefan se supune, devine arhiepiscop…și în 5 ani botează toată cetatea Surojiei și locurile dimprejurul ei.
Venind la conducerea imperiului Leon Isaurul și începând lupta împotriva Sfintelor Icoane, Sfântul Arhiepiscop Ștefan vine și îl înfruntă pe împăratul eretic. Și îi spune împăratului: „Chiar de mă vei şi arde sau mă vei tăia în bucăţi, sau cu orice fel de munci mă vei pedepsi, pentru Icoana şi Crucea Domnului, toate le voi răbda”.
Totodată i-a spus despre profeția pe care o știa, că o să vină un împărat, numit Conon, care va arde Sfintele Icoane. Și împăratul i-a confirmat că el e Conon, pentru că el așa a fost numit de mama lui.
La care Sfântul Ștefan i-a spus împăratului că este „un înainte-mergător al lui Antihrist”.
Din ordinul împăratului, Sfântul Arhiepiscop Ștefan e tras de barbă și de păr, e bătut, târât pe pământ și aruncat în temniță. Și în temniță a găsit și alți Arhierei Mărturisitori ai Bisericii, care și ei sufereau chinuri sfinte din dragoste pentru Sfintele Icoane, care sunt mărturiile întrupării lui Dumnezeu și ale sfințeniei izvorâte din El în oamenii credincioși Lui.
Împăratul scuipă și calcă în picioare o Sfântă Icoană și îl pune și pe Sfântul Ștefan să facă la fel. Și pentru că l-a certat cu asprime pe împărat…a fost bătut din nou, legat de coada unui cal și aruncat în temniță.
Iar prorocia sa s-a împlinit…pentru că împăratul iconoclast a murit la scurt timp.
Sfântul Ștefan a fost eliberat, se întoarce în eparhia sa…și cunoscându-și sfârșitul, l-a hirotonit în locul lui pe Filaret.
După cum observați, Sfinții lui Dumnezeu nu sunt niște fricoși, nu se dau bătuți când le e greu, nu caută să facă probleme altora…dar suferă multe nedreptăți din partea altora.
Evanghelia zilei e Lc. 14, 16-24…și toți suntem chemați la cina mare [dipnon mega] a Împărăției lui Dumnezeu (v. 16, GNT).
Pentru că Dumnezeu este excesiv de generos cu noi și ne vrea tuturor binele de aici și binele veșnic.
Numai că binele Lui nu e ca „relaxarea” noastră.
Nouă ne place să pierdem timpul cu prostioare, să ne uităm pe pereți, să ne pierdem în patimi multe…pe când Dumnezeu ne vrea curați, ne vrea postitori, ne vrea plini de rugăciune, practicanți ai comuniunii și ai comunicării, plini de sfințenie…căci de aceea ne cheamă la cină, la bucuria veșnică a comuniunii cu Sine.
Și azi, în duminica multor Sfinți Strămoși ai Domnului, suntem chemați la comuniunea cu ei și cu toții Sfinții Lui, pentru că Biserica Lui, cea una și veșnică, îi cuprinde și pe cei de pe pământ și pe cei din cer, într-o unire nedespărțită de nimic și nimeni.
Pentru că relația noastră e cu Dumnezeu și relația noastră cu El e prin harul Lui. Și nimeni nu ne poate scoate din harul Lui, în afară de noi înșine, prin păcat și prin depărtare interioară de El.
De aceea, ridicându-ne din orice păcat, să venim cu pocăință la Cel ce ne-a unit pe noi cu El prin unire veșnică și astfel să reintrăm din nou în slava Lui!
Apostolul zilei, iubiții mei, este Colos. 1, 12-18…în care Îi mulțumim lui Dumnezeu că „ne-a învrednicit pe noi întru partea moștenirii Sfinților în lumină” [v. 12, GNT].
Pentru că toți, prin iconomia lui Hristos pentru noi, ne putem împărtăși acum de sfințenia și de frumusețea Lui, pentru că toți suntem chemați la sfințenie întru El.
În Col. 1, 14, Sfântul Pavel vorbește despre scoaterea noastră din mâinile Satanei, de către Hristos, ca despre o apolitrosis/ eliberare/ ușurare/ slobozire.
Numai la modul figurat, substantivul apolitrosis înseamnă răscumpărare.
Dar mântuirea noastră este eliberare și răscumpărare în același timp din mâinile Satanei, pentru că, pentru noi, Hristos a dat preț de sânge.
În Col. 1, 15, Fiul lui Dumnezeu întrupat e mărturisit de Prea-marele Pavel ca și Chipul/ Icoana lui Dumnezeu Tatăl. Tocmai de aceea noi putem să Îl iconizăm pe Hristos, pentru că iconizăm persoana Lui divino-umană.
Și prin Hristos, Cel plin de Duhul Sfânt, Îl vedem pe Tatăl Cel nevăzut și Care este împreună veșnic și deoființă cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Pentru că Cele trei persoane veșnice ale Dumnezeirii împărtășesc aceeași ființă veșnică.
Iar Tatăl „întru El a făcut toate” [Col. 1, 16], adică întru Fiul, dimpreună cu Duhul Sfânt.
Pentru că întreaga Treime a făcut lumea nevăzută și pe cea văzută.
Iar Tatăl a făcut toate „prin El și întru El” [Col. 1, 16, GNT], întru Fiul, dimpreună cu Duhul Sfânt.
Căci Fiul este „mai înainte de toate” cele create, pentru că e veșnic și Creatorul tuturor lucrurilor, dimpreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, și „toate în El dimpreună stau” [Col. 1, 17].
Pentru că toate cele create sunt pline de har și de rațiune dumnezeiască.
Nimic nu e la întâmplare și nimic nu e în plus în creația lui Dumnezeu!
De aceea, noi trebuie să ne înduhovnicim tot mai mult și să ne specializăm simțurile tot mai mult pentru ca să înțelegem prezența și voia lui Dumnezeu cu noi și cu creația Sa…ca să intuim, întrucâtva, ce minuni a creat Dumnezeu.
Altfel stăm pe „corola de minuni a lumii”…și nu ne extaziem deloc.
Dar noi trebuie să fim pururea recunoscători lui Dumnezeu pentru toate.
Căci Fiul este, într-o perspectivă hristologică, „Capul trupului, [adică] al Bisericii” [Col. 1, 18, GNT].
Însă Ecclisia/ Biserica, nu poate fi privită doar din perspectivă hristologică sau pnevmatologică, adică unilateral. Ci Biserica e privită în mod plenar, atunci când e văzută ca avându-și înrădăcinarea ei în harul Prea Sfintei Treimi.
Căci de aceea binecuvântăm Treimea când slujim Dumnezeiasca Liturghie, când ne botezăm, când ne cununăm, când sfințim apa…pentru că harul Treimii stă la baza Bisericii și a vieții noastre bisericești.
Însă Pavel ne-a orientat hristologic…ne-a spus că Biserica e trupul lui Hristos și că El e Capul ei, pentru ca să ne învețe cu perspectiva organică, vie și reală dintre Dumnezeu și credincioșii Săi.
Pentru că oricine poate să înțeleagă din această imagine a trupului omenesc…că nu putem trăi fără cap, adică fără Hristos și fără Tatăl și fără Duhul Sfânt, adică fără Dumnezeul treimic, Care e Viața noastră.
Iar Fiul întrupat este pentru noi toți „Începutul [Arhi], Întâiul-născut din morți, ca El să fie în toate Cel dintâi” [Col. 1, 18, GNT].
E Începutul vieții noastre, pentru că a înviat din morți ca un biruitor al morții și astfel, El s-a făcut pentru toți Cel dintâi eliberator al nostru de păcat, de moarte și de demoni.
De ce sunt toate acestea amintite acum?
Pentru ca să nu Îl confundăm pe Cel care Se naște pentru noi…cu „un simplu om”.
Să nu Îl tratăm „de sus”, „cu condescendență”…
Pentru că în smerenia Lui, El s-a plecat până la Iad…fapt pentru care noi trebuie să cădem pe fețele noastre înaintea slavei Sale.
Ni S-a născut Emmanuil [Mt. 1, 23], Iisus Hristos, Domnul…Pruncul vechi de zile!
Tocmai de aceea în Icoana aceasta vedem, deopotrivă, semne ale copilăriei dar și ale unei maturități excesive.
Pentru că Biserica exprimă, în marea ei înțelepciune, în acest fel, taina unirii firilor în persoana Domnului, Care este Dumnezeu și om în același timp.
Fapt pentru care și viața noastră e paradoxală, pentru că e plină de prezența slavei Dumnezeului treimic, Care ne face, pe noi, cei muritori, plini de nemurirea Lui.
Să ne bucurăm întru Domnul, fraților și surorilor, adică întru curăție și bucurie dumnezeiască!
Să-I mulțumim Lui și Tatălui și Sfântului Duh, Dumnezeului nostru treimic, pentru toate cele vesele și triste pe care le-am petrecut în acest dumnezeiesc post și în toată viața noastră.
Pentru ca bucuria Lui, a Dumnezeului treimic, să ne umple pe noi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!
