Și miroase a lețcaie și a vin de trandafiri.
Cine a văzut vreodată vreo clipă în fuga mare
să-i facă o fotografie în fotoșop.
Oricum, orice lumină e o dimineață,
chiar și în mijlocul nopții sărate.

Dacă ar tăcea râurile
ar plânge pietrele.

Au pus cuvintele pe cântar și cântăreau
mai multe kilograme de pește,
de pește fript, și mai multe kilograme de miere,
pentru ca ei să se îmbogățească
și să nu-și mai ducă sâmbetele.

Altădată am scris pe cenușiul zăpezii
da, pe griul zăpezii,
pe cenușa zilei,
și parcă era tot indescifrabilă.

Dacă ar sta mai bine să realizeze omul, s-ar speria de sine însuși
ca în fața unei prăpăstii,
s-ar uita de zece ori în hăul din sine înainte de a trece strada,
s-ar lega cu frânghii
înainte de a scoate un cuvânt.
Dar nu se uită, nu se uită,
nu se uită spre înăuntru,
nu vede nicio negură sub picioare,
e întotdeauna stabil și vertical,
verde și nezdruncinat,
fără să se teamă
că are să se înece în reclamele care îl împresoară.

Did you like this? Share it: