„Ultima soluție: înc-o revoluție!”

Transmisie în direct de la fața evenimentului:

„Circa 200.000 de interjecții protestau astăzi, domnilor și doamnelor, camarazilor de luptă, ofițerilor sub acoperire, în jurul prânzului, în fața Pieței Întrebării din capitală.

Numeroși protestatari, cu pancarte și cuțite poetice, aplaudau limba română în piață, strigând despre cum guvernații, poporul sau alții, care și-au tras vile pe seama poporului, sunt de vină pentru întrebările nepuse.

Cei mai mulți dintre ei, într-o tăcere mută, doar strigau.

O mare parte dintre ei, cu camioane și remorci de întrebări, puneau întrebări în neștire, deși nu se deschidea nicio ușă, televiziunile filmau a nerăbdare și avioane întregi survolau încăperea numită orizont.

Diverse televiziuni de știri, care distorsionează, zic eu, nepermis de mult realitatea…transmiteau și încă mai transmit de la fața locului.

Chiar în această clipă…istorică…mă apropii și mai mult de șuvoiul maselor, pentru ca să vă introduc și pe dumneavoastră în starea de spirit a României.

Pentru că România de ieri…și chiar România de azi dimineață…nu mai e România pe care a cunoscut-o Vlad Țepeș sau Gheorghe Hagi ci e România…prezentului.

Iată!, un bărbat cu geacă de fâș, acum, când e minus 34 de grade afară…fără căciulă pe cap (probabil că nu are…pentru că a dat-o pe mâncare…pentru că în România cu greu mai găsești o coadă de pește de cumpărat)…ne va spune cum se întâmplă lucrurile care se întâmplă.

– Bună ziua! Nu vă supărați…Puteți să fiți amabil cu mine și să îmi spuneți…de ce vă aflați astăzi, în ziua mare, în ditamai piața din București?

– Da, domnu’ reporter, pot să vă spun tot ce se întâmplă…pentru că eu însumi…am pus totul la cale.

– Adică e totul „o făcătură”?!…

– Nu, nu e o făcătură…ci o manifestare populară, de ample proporții…După cum se vede: am urcat chiar pe blocurile din împrejurimi…pentru că ne-a ajuns cuțitul la os.

– Dar care sunt revendicările dumnevoastră, domnule…? Ce nelămuriri aveți cu istoria?

– Mihai Dulce, mă numesc!…Iar protestul nostru e împotriva președintelui țării, a guvernului, a armatei, a poliției, a celor care dau afară oamenii de la locul de muncă…împotriva gazelor de șist, a câinilor vagabonzi, a celor care au alte idei decât noi…dar și împotriva vecinului meu de bloc, de deasupra, care face dragoste, după părerea mea, cam dur cu nevasta lui…

– Am înțeles! Lucruri complicate…Și toți cei de aici, aceste aproape 200.000 de vocabule, de „omuleți patibulari”, de „scursuri ale societății” democratice, de „infractori de miting”, doresc același lucru?

– Bineînțeles! Căci suntem uniți…și „nu vom pleca acasă”…până „nu ne vom câștiga”, din nou, ca în decembrie 1989, „libertatea noastră”. Însă limbajul dumneavoastră, domnule reporter, lasă de dorit…Trebuie să vă retrageți cuvintele, pentru că membrii CNA analizează tot ce se spune aici, în piață, alături de serviciile intra-secrete…și nu vrem să avem neplăceri din cauza dumneavoastră, pentru că vorbiți atât de inuman…și de nedemocratic despre oameni. De la cine ați învățat astfel de sintagme minimalizatoare și șovine, antisemite și rasiste?

– Îmi cer scuze, domnule Dulce, însă eu așa am auzit că se folosesc sintagmele azi. Îți vine să zici o sintagmă și o zici. Nu contează cui, de ce, dacă merită…

– Dimpotrivă, domnule reporter! Noi aici, în piață, strigăm împotriva tuturor cu decență…chiar dacă, în sinea noastră, îi înjurăm ca la ușa cortului. Dar toate înjurăturile noastre, la urma urmei, au un scop mai înalt decât simpla mărire de salariu, decât relaxarea fiscală, decât numărul de fire de iarbă pe cap de locuitor sau de aventurile noastre de-o noapte…cu poezia.

– Vă mulțumesc frumos, domnule Dulce…și spor în toate! Sărbători fericite…și apă caldă pe țevi!

După cum vedeți, domnilor și doamnelor, foști și viitor combatanți ai libertății presei, după cum spunea și domnul Dulce, sintagmele trebuie folosite parcimonios, cu decență, nu fleșcăite sau cosmetizate de către oricine.

Pentru că ce s-ar întâmpla, nu, într-o Românie în plină dezvoltare, cu milioane de beculețe aprinse de sărbători, cu zăpadă în așteptare, cu nevoi și aspirații neîmplinite, ca fiecare să se exprime neacademic și de-a dreptul ridicol?

Prevăd în mulțime și o tânără, o tânără drăguță, posibil „intelectuală” și poate că o să aflăm de la ea mai multe despre această stare de spirit…a României. Pentru că, așa cum vă repetam, aici se face istorie, se scrie istorie, aici, la acest miting popular, care nu mai poate fi zăgăzuit de forțele de ordine…și care va schimba, completamente, fața României postbelice.

– Domnișoară, ce v-a determinat să veniți astăzi în piață? Ce desconsiderări asupra situației aveți în ființa dumneavoastră?

– A, daaaa…eu sunt venită cu bărbatul meu în piață!…

– Și acum unde se află?

– E acela care…chiar acum dărâmă statuia lui Lenin Istrati…

– Da, domnilor și doamnelor, cum spunea și această domniță blondă…chiar acum, prietenul sau amantul ei…dărâmă statuia democratului Lenin Istrati, eroul revoluției portocalii, pentru că poporul s-a săturat de dictatura bilețelelor roz, de imixtiunile în treburile Justiției, de aruncarea șampaniei în public, de scurgeri ale informațiilor de la dosare…și strigă, cu toții: Lenin, ieși afară!

În depărtare văd copii și bătrâni, fete mari și femei în toată firea, vlăjgani și oameni cu cagule, miliardari și măturătoare, toți uniți în aceeași idee, ca să nu mai spun că e dorință…ca Lenin să ne lase…să ne vedem de viața noastră.

Pentru că, mai înainte, poporul nemulțumit striga: „Ne vrem țara înapoi!”. Sau: „Trădătorii de țară…până la urmă or să piară!”.

Totul pare sub control.

E ora 15 și câteva minute.

Zboruri line, ale unor porumbei, se agață de raza mea vizuală.

Frigul bate cu putere.

E frig, domnilor și doamnelor, vreme de țuică fiartă…dar vocația de reporter, ca și aceea de scriitor online, e o dragoste la prima vedere.

Televiziunea noastră e pe baricade, își face treaba…își face treaba foarte bine, după celebra zicală, lăsată din strămoși: Mircea, fă-te că lucrezi!

Eu am și mânuși în buzunar, ochii țintă la publicul…țintă, nu îmi permit nicio relaxare când e vorba de a dărui realitatea prin cuvinte…

Însă…ce se petrece…acolo?!!! Vai, nu se poate?!!!!!…

Domnilor și domnilor, chiar în clipa de față…o femeie a fost bruscată de un jandarm…pentru că acela a crezut, că în loc de a-i dărui o floare, o frumoasă floare de toamnă…a vrut să îi scoată ochii cu acea floare.

Femeia a căzut pe spate…s-a lovit, imediat 10 inși au sărit pe forțele de ordine…forțele de ordine bat în retragere…mulțimea a izbucnit în huiduituri nemaiîntâlnite…și bombardează cu pietre tot ceea ce găsește în față.

E foarte periculos…repet: e foarte periculos…de aici încolo, în această zonă…e o zonă de conflict ca în Golf…totul e instabil…vă rog să îi luați din fața ecranelor pe cei mici, să îi trimiteți în alte camere, să se joace ceva…pentru că presimt, am experiență în astfel de situații, vor urma imagini precipitate…

Au început, chiar acum, din partea dreaptă a pieței…să tragă cu lacrimogene…Forțele de ordine se regrupează…Aerul devine irespirabil…și ciocnirile între rebeli și armați sunt diverse. Și când ne gândim…toată istoria pornește de la o floare…de la o neînțelegere…de la o piedică pusă unui cățel când trecea strada…”.

Transmisia live a fost întreruptă…pentru că suntem o televiziune comercială…și bănuțul nostru e mai important decât realitatea.

Știri…că și așa nu aveți ce face!