Predica zilei de 16 decembrie 2013

Iubiții mei,

despre Dumnezeiescul Proroc astăzi pomenit, o cântare a Canonului Utreniei spune: „Arătându-te cu cugetul luminat de Dumnezeiescul Duh, Prorocule, prorocești tainele cele dumnezeiești, descoperind arătarea celor ce vor să fie și arătând lămurit împlinirea lucrurilor; Preafericite Agheu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă” [Mineiul pe decembrie, ed. BOR 1991, p. 221].

Și sunt sigur, că mulți nedați pe la Biserică, dacă spun Agheu undeva…se gândesc la agheu, la arma de foc…și nu la Sfântul Profet Agheu, unul dintre scriitorii Scripturii, a cărui carte are două capitole în LXX.

În LXX, cartea Sfântului Angheos [în greacă] e între Sofonias și Zaharias.

Numele său în latină e Aggaeus iar în ebraică (pentru că el e un evreu, care s-a născut în Babilon, în timp ce Israil era în robie) este Haggai.

Și din Sinaxarul zilei aflăm că Sfântul Agheu s-a întors din Babilon în Ierusalim și a profețit, împreună cu Sfântul Profet Zaharia, timp de 36 de ani. De unde rezultă că aici, în cartea lui din Scriptură, avem o infimă parte din propovăduirea sa.

A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea Domnului și a fost îngropat alături de preoți pentru că era din seminție preoțească. Adică din seminția lui Levi.

Despre înfățișarea sa aflăm că era „un bătrân cu barba rotundă, înalt de statură, vestit în virtute, iubit și cinstit de toți ca un mare și slăvit Proroc”. Iar despre numele său, că el înseamnă „sărbătoare”, „cel ce sărbătorește” sau „cel ce este sărbătorit”.

Din  Ang. 1, 1 aflăm că el a început să profețească din anul al 2-lea al domniei regelui Darios/ Darius. Iar potrivit datelor de aici e vorba de anul 521 î. d. Hr, pentru că din 522 a devenit rege al Persiei. Pentru că „a fost cuvântul Domnului în mâna lui Angheos, Profetul” [Ibidem].

Și El i Se revelează lui Angheos ca Domnul Atotțiitorul [Chirios Pantocrator] [Ang. 1, 2] și despre Templul Său, despre Biserica Lui, El spune că e locul unde El binevoiește și unde El e preaslăvit [Ang. 1, 8].

Pentru că Biserica lui Dumnezeu e locul unde El Își arată slava Lui, mila Lui, bucuria Lui, sfințenia Lui.

În Ang. 2, 6, Domnul ne vorbește despre cum va clătina El cerul și pământul prin nașterea Lui din Fecioară. Despre cum va cutremura toată făptura prin iubirea Sa față de om.

Căci de aceea el e pomenit azi și Sfântul Daniil și cei trei Sfinți Tineri sunt pomeniți mâine, pe 17 decembrie: pentru că Îl vestesc cu toții pe Mașiah/ pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu întrupat.

Pentru că „slava Casei acesteia, de pe urmă, [va fi] mai presus [decât] cea dintâi” [Ang. 2, 9]. Făcând referire la Biserica de acum, a cărei slavă o întrece pe cea a Cortului și a Templului Domnului.

Căci aici, în Biserica Lui, El ne-a dat pacea Lui, așa cum ne-a promis încă de la Ang. 2, 9.

Alături de Sfântul Profet Agheu, astăzi e pomenit și Sfântul Mucenic Marin, care era senator roman [Mineiul pe decembrie, ed. cit., p. 222].

Sinaxarul românesc amintește de împăratul Carin. Probabil Carinus (282-284), care a fost urmat de Diocletianus, ambii persecutori ai creștinilor.

Și pentru că Sfântul Marin nu a vrut să jertfească zeilor, el a fost chinuit îndelung. A dărâmat idolii prin rugăciunile sale. Fapt pentru care e martirizat prin tăierea cu sabia.

Sfinții Mucenici Prom și Ilarie au fost martirizați prin aruncarea lor în foc. Și ei sunt pomeniți azi.

E pomenită azi sfințirea Bisericii Sfântului Mucenic Hristofor dar și Sfânta Împărăteasă Teofana, Făcătoarea de minuni, soția împăratului Leon, Sfântul Arhiepiscop Memnon al Efesului și Sfântul Patriarh Nicolae al Constantinopolului.

Despre Sfânta Teofana vorbește și Sinaxarul zilei dar și Viețile Sfinților, ediția românească.

Sfânta Împărăteasă Teofana era din Constantinopol, de neam împărătesc, născută de părinții ei după multe rugăciuni către Maica Domnului.

Și a avut o viață de sfințenie ca împărăteasă, foarte ascetică, fiind mult-milostivă față de oameni.

Nu dormea în patul luxos…ci jos, pe podea, pe o rogojină.

Se îmbolnăvește din cauza ascezei. Dar „niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi” [Idem, p. 223]. Pentru că lacrimile de pocăință sunt hrană vie pentru suflet.

Și ea plângea nu numai pentru sine…ci „o durea inima de suferințele celorlalți”. Fapt pentru care „se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei” [Ibidem].

A adormit în pace, la fel ca și Sfântul Arhiepiscop Memnon al Efesului.

De aici aflăm că soțul ei, împăratul Leon, „văzând viaţa soţiei sale, sfinţenia ei cea mare, a cinstit-o pe dânsa nu ca pe o soţie, ci ca pe o doamnă a sa şi mijlocitoare către Dumnezeu”. 

Și așa ar trebui să fim noi și soțiile noastre: niște domni și doamne unii pentru alții, plini de cuvioșie, de sfințenie, de mare demnitate sufletească.

Să ne iubim și să ne cinstim reciproc ca niște oameni Sfinți și duhovnicești, care învățăm continuu unii de la alții.

Însă ambele texte nu ne spun nimic despre secolul în care a trăit Sfânta Teofana. Numai că soțul ei este împăratul Leon.

Din această locație însă, care ne dă o listă generoasă cu Sfinții zilei, aflăm că Sfânta Împărăteasă Teofana a adormit în ziua de 10 noiembrie 893 și a fost prima soție a Împăratului Leon VI Cel Înțelept.

Dar mai aflăm că azi e pomenit și Sfântul Patriarh Modest al II-lea al Ierusalimului, adormit pe data de 17 decembrie 630.

Dar și Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Antiohiei (834-840) cât și Sfântul Nicolaos Hrisoverghis, Patriarhul Constantinopolului între 984 și 996.

În jurul anului 305 au fost martirizați Sfinții Mucenici Valentin, Concordius, Navalis și Agricola, în Ravenna, Italia.

În nord-vestul Africii, în secolul 5 d. Hr., au fost martirizate foarte multe Sfinte Mucenițe de către împăratul vandal, care era eretic arian, Huneric.

Sfântul Cuvios Dabheog a înființat o Mănăstire în Irlanda, în sec. 5. d. Hr.

Sfântul Arhiepiscop Ado de Vienne a adormit în anul 875 d. Hr. El a scris un Martirologiu și o Cronică, în Cronică fundamentându-se pe datele istorice din Istoria bisericească a poporului englez, a Sfântului Cuvios Beda.

Tot Sfântul Ado a scris și minunile Sfântului Arhiepiscop Bernard de Vienne, Viața Sfântului Arhiepiscop Desiderius de Vienne și Viața Sfântului Cuvios Theudericus din Vienne.

Tot azi e pomenită și Sfânta Adelaida a Italiei, adormită pe 16 decembrie 999, fiica regelui Burgundiei, care a devenit monahie.

Sfânta Cuvioasă Sofia de Suzdal a adormit pe 18 decembrie 1542. Ea a fost prima soție a marelui prinț Vasile al III-lea al Rusiei.

Iar ca Noi Sfințiți Mucenici, în locația citată, toți au fost martirizați în secolul al 20-lea: Sfântul Preot Vladimir, Sfântul Episcop Arcadie, Sfântul Protoiereu Alexandru din Tver, Sfântul Preot Pavel, Sfântul Ieromonah Macarie, Sfântul Preot Petru, Sfântul Preot Teodosie, Sfinții Preoți Ilie și Vladimir.

Sfântul Vladimir e martirizat în 1918 iar toți ceilalți Sfinți Mucenici Ruși, pomeniți acum, au fost martirizați în anul 1937. Adică de cine altcineva au fost martirizați, decât de comuniști?

Toți sunt pomeniți astăzi, din Răsărit și din Apus, de pretutindeni…pentru că Biserica lui Hristos e peste tot unde oamenii rămân în dreapta credință primită de la Sfinții Apostoli ai Domnului.

Așa că, în ultimele zile ale Postului Nașterii Domnului, suntem învățați să îmbrățișăm pe toți în rugăciunile noastre și să ne descoperim Sfinții Bisericii în profunzimea lor.

Să învățăm de la toți Sfinții lucruri profunde…dar și de la toți oamenii.

Să nu disprețuim pe nimeni atunci când vine vorba de cunoaștere…pentru că atunci când cineva dorește și poate să ne învețe ceva anume, ceva folositor, ne face un bine. Un mare bine…

Să învățăm de la Sfântul Agheu că Domnul a venit în lume ca să ne umple de pace.

Să învățăm de la Sfânta Teofana lacrimile și rugăciunea pentru oameni.

Să învățăm de la Sfântul Arhiepiscop Ado grija față de viețile Sfinților. Grija față de scrierea și tezaurizarea lor.

Să învățăm rolul profund al răbdării, al ascezei, al cumpătării.

Pentru că toate acestea ne vor învăța să avem evlavie, profundă evlavie în fața lui Dumnezeu…o evlavie plină de cunoașterea și simțirea Lui. Amin!