Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 19 decembrie, 2013

Acatistul Sfântului Ioan de Kronstadt [20 decembrie]

Sfantul Ioan de Kronstadt

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

*

Bucuria de Dumnezeu

Cântări şi tropare spre smerirea şi umilirea sufletului, rugăciuni, slujbe şi acatiste

***

Acatistul românesc

al Sfântului şi Dreptului Ioan din Kronstadt, Făcătorul de minuni

(20 decembrie)

După obişnuitul început se zice :

Troparul, glas al 2-lea :

Cu iubirea dumnezeiască ţi-ai sfinţit viaţa ta şi neîncetată slavoslovie ai înălţat Prea Iubitorului de oameni Dumnezeu pentru toate; pentru păstoriţii tăi ziua şi noaptea te-ai rugat şi Dumnezeiasca Liturghie i-ai învăţat a o iubi, cât şi deasa împărtăşire şi unire cu Hristos, Viaţa lumii. Pentru aceasta, ei te-au iubit şi spre tine au privit ca spre păstorul cel bun şi vrednicul rob al lui Hristos, lăudând prin tine, pe Acela, ce până la sfârşit, sufletul Şi-a pus pentru toţi.

Condacele şi Icoasele

Condacul 1:

Când Rusia era forţată să-şi piardă flacăra credinţei, atunci ai ajuns tu, Prea Cuvioase, păstor al Kronstadt-ului; şi celor brăzdaţi de vicii şi neştiinţă le-ai arătat iubirea lui Dumnezeu şi ai mângâiat pe cei bolnavi, pe cei lipsiţi şi nebăgaţi în seamă; pe toţi i-ai strâns sub aripa rugăciunii tale prea fierbinţi şi i-ai compătimit şi sfătuit şi ajutat, pe nimeni netrecând cu vederea, pentru ca ei şi noi, cu dorire dumnezeiască să-ţi strigăm:

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Icosul 1:

Născut din ţărani evlavioşi – Ilia şi Fiodora – de ziua Sfântului Ioan din Rila şi primind numele său, ai prins a te ruga şi a citi de mic şi ajungându-ţi la inimă rugăciunea fierbinte, din credinţă şi simplitate dar şi dulcea luminare a dumnezeieştilor cuvinte şi vieţi de Sfinţi, nu ai mai uitat această comoară nici în studiile aride ale învăţăturii lumeşti, ci devenind preot adevărat al lui Dumnezeu şi cu preoteasa ta, Elisaveta, în curăţie şi evlavie dumnezeiască trăind, ţi-ai închinat toată viaţa Sfintei Liturghii, scrisului, predicii şi păstoriţilor tăi şi chiar şi a altora de departe, pentru ca să auzi, acum şi în veci de veci, laude ca acestea:

Bucură-te, rugăciunea care deschizi cerurile şi reverşi ploaia Duhului Sfânt;

Bucură-te, care dumnezeieşte ai trăit şi pildă de urmat ai fost pe pământ;

Bucură-te, că zbuciumul şi deznădejdea nu te-au oprit a fi un Sfânt Păstor;

Bucură-te, carte a milosteniei, a iubirii şi a jertfelniciei pentru ochiul tuturor;

Bucură-te, Făcătorule de minuni, prin rugăciunea cu credinţă şi fără îndoială;

Bucură-te, că te rugai pentru toţi – ortodocşi şi neortodocşi – căci iubirea-ţi de foc întrecea ţinuta rânduială;

Bucură-te, că nimic nu asemănai cu împărtăşirea din Sfântul Potir;

Bucură-te, că din moartea sufletească, prin Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie, făceai sufletul curat ca un mir;

Bucură-te, că Sfânta Liturghie şi Hristos Dumnezeu erau viaţa ta;

Bucură-te, că blândeţea şi seninătatea feţei tale erau oglinda în care credinciosul cu inima se odihnea;

Bucură-te, că iubeai Sfintele Slujbe şi lor le închinai timpul şi dragostea gândului tău;

Bucură-te, că în genunchi, în faţa Sfintei Mese, ecteniile le rosteai, ca să strici, în popor, sfaturile celui rău;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 2-lea:

Fiind înţeleasă jertfelnicia ta, de evlavioasa ta preoteasă, Dumnezeiescule Părinte Ioane şi îndemnat fiind şi de văduva Paraskovia, ucenică credincioasă, a unui fiu duhovnicesc al Sfântului Serafim de Sarov, ai început să te rogi pentru oamenii nevoiaşi; fapt pentru care, primind cu îngăduinţă şi smerenie acest sfat, ai ajuns să fii, rugătorul cel prea fierbinte şi lumina cea vie a întregii Rusii, înălţând neîncetate rugăciuni pentru toţi, când erai pe pământ. Şi acum, în cer, cânţi împreună cu Îngerii: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Cu cutremur sfânt şi lacrimi prea dulci, Prea Cuvioase Părinte, slujeai Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi cei ce te priveau erau răniţi de puterea şi focul rugăciunii tale, înţelegând că lui Dumnezeu trebuie să-i dai toată viaţa ta. Tu nu slujeai, tu trăiai! Tu nu erai unul care nu înţelege ce face, ci ştergându-ţi ochii de lacrimi, arătai că eşti prezent cu totul  în harul Prea Sfintei Treimi şi că, prin sfinţenia ta, înalţi inimile credincioşilor spre cer, odată cu Sfinţii Îngeri; ca într-o singură inimă şi cugetare, să-ţi zicem, Prea Sfinte Părinte al Dumnezeieştii Ortodoxii:

Bucură-te, cel ce trăiai în timpul Sfintei Liturghii adevărata viaţă a ortodocşilor, pentru că pe ea neîncetat o doreai;

Bucură-te, că invocând harul Duhului Sfânt şi prefăcându-se în Sfintele Taine – Cinstitele Daruri – pe Dumnezeu, născut cu Trup, Îl propovăduiai;

Bucură-te, că împărtăşindu-te, Dumnezeiescule Părinte, erai cu totul dragoste aprinsă şi lacrimile îţi curgeau;

Bucură-te, că astfel convingeai, că Hristos Dumnezeu era hrana prea dulce, de care neştiutorii fugeau;

Bucură-te, că bucuria curată, a unirii cu Fiul lui Dumnezeu Întrupat, trăiai;

Bucură-te, că erai şi eşti priveliştea plină de bucurie, a celor pe care, atunci şi acum, îi păstoreşti şi-i păstoreai;

Bucură-te, că ale tale cuvinte sfărâmau inima, pentru ca să o înalţe pe scara virtuţilor;

Bucură-te, Bărbatule Sfânt, al doririlor curate şi al nevoinţelor;

Bucură-te, blândeţea şi bunătatea dumnezeiască, ce ai şters şi ştergi tristeţea, de pe ochii inimilor;

Bucură-te, lacrimile de iertare ale celor ce-şi recunoşteau neputinţele şi păcatele nelegiuirilor;

Bucură-te, căci predicile tale, adevărata pocăinţă o stârneau mereu;

Bucură-te, că de ea – după cuvintele tale – doresc să însetez şi eu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 3-lea:

„Pocăinţa e nădejdea tare că Mântuitorul ne va ierta greşelile”, spuneai, Sfinte al lui Dumnezeu, celor care se mărturiseau ţie în public şi multe alte cuvinte adevărate şi sfinte ca acestea iar ei, datorită iubirii, înţelegerii şi smereniei tale, plângeau, hohoteau, cădeau în genunchi sau rămâneau fără glas, mărturisindu-ţi sufletul lor cu străpungere de inimă. Iar tu, ca un adevărat Păstor de suflete, împleteai lacrimile tale cu ale lor şi cu privirea spre cer, de la Dumnezeu cereai mare milă, pentru cei pe care, i-ai învăţat să cânte: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Primind mărturisirea lor cea cu smerenie, din partea Domnului le dădeai dezlegare de păcate şi uşurându-i cu adevărat de povara lor, îi chemai la Masa cea veşnică şi îi învăţai să lepede răceala şi indiferenţa lor faţă de Sfânta Împărtăşanie, căci nepăsarea aceasta te lipseşte de adevărata Viaţă; căci nu neîmpărtăşirea te sfinţeşte ci împărtăşirea cu sfinţenia lui Hristos; fapt pentru care, ajută-ne, Iubitorule de Dumnezeu, ca şi noi, păcătoşii şi nevrednicii, mărturisindu-ne Domnului cu zdrobire de inimă, cu El să ne împărtăşim, ca să-ţi zicem, Sfinte, din tot sufletul:

Bucură-te, cunoscătorule adevărat al trebuinţei Sfintelor Taine;

Bucură-te, că ne înveţi pe noi, să ne îmbrăcăm în adevărata frumuseţe, a celor de nuntă, haine;

Bucură-te, că ne insufli tainica înţelegere a credinţei şi întrajutorării;

Bucură-te, redescoperitorule, în inimile noastre, a lacrimilor de umilinţă şi a încrederii cu care, trebuie să cerem simţirea iertării;

Bucură-te, ajutătorul şi educatorul dumnezeiesc al copiilor şi al tinerilor;

Bucură-te, cel ce eşti haina, mâncarea, băutura şi sfatul cel bun al sufletelor şi al trupurilor;

Bucură-te, dorirea, bucuria, sfiala, bunătatea şi liniştea sufletului meu celui prea păcătos;

Bucură-te, ctitorule de şcoli, instituţii, Sfinte Biserici şi Sfinte Mănăstiri, pentru sufletul evlavios;

Bucură-te, că dragostea pentru Hristos, te-a făcut şi pentru alţii vorbitor dorit;

Bucură-te, căci dragostea ta a încălzit şi ne încălzeşte, Dumnezeiescule Părinte mult iubit;

Bucură-te, că ai apărat cu tărie de caracter şi cu dragoste, pe poporul ortodox rus, pe poporul lui Dumnezeu;

Bucură-te, Sfinte Preaminunate, şi ai grijă şi de poporul românesc, de acest necăjit popor al meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 4-lea:

Pentru că îţi păsa prea mult de iubita ta Rusie, Sfinte Ioane, îi chemai pe toţi la lepădarea patimilor şi a practicilor păgâne, pentru a scăpa de războaiele nimicitoare, care ucid viaţa dar mai ales îmbolnăvesc sufletul şi pe cei ce luptau împotriva Sfintei Ortodoxii –  ca nihilistul Lev Tolstoi – i-ai arătat a fi necugetaţi şi rău-voitori – căci „copacul se cunoaşte după roadele sale” –; şi noi, bucurându-ne cu duhul de îndrăzneala ta cea din multă râvnă sfântă, zicem cu toţii: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cu glas tare îi învăţai, Iubite Părinte, pe fiii Rusiei, că „Biserica lui Dumnezeu e singura călăuză pe calea sfintei vieţi creştine” şi că, ei trebuie să se căiască neîntârziat şi să lepede ateismul, chiar dacă unii din ei te satirizau şi ironizau, neştiind că îşi bat joc de mântuirea sufletului lor şi nu de tine. Iar noi, cei care îţi cunoaştem sfinţenia prea minunată a vieţii tale şi dragostea ta pentru adevărul lui Dumnezeu, îţi zicem, Prea Cinstite Părinte:

Bucură-te, glasul care mărturiseşti adevărul prin prisosul sufletului;

Bucură-te, minte dumnezeiască, care vezi neputinţa ce trebuie îndepărtată din inima păcătosului;

Bucură-te, cel ce înfierezi ereziile şi graiurile cele mult hulitoare;

Bucură-te, chemare vie şi de tot veselitoare, la neîncetata odihnă cuvântătoare;

Bucură-te, bucuria care ne face să mărim neîncetat şi cu revărsare de inimă pe Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce eşti veselia cea de taină şi zdrobirea cea liniştitoare a sufletului meu;

Bucură-te, că tu te rogi şi pentru cei buni şi pentru cei răi;

Bucură-te, că prin Sfântă Icoana ta simţim şi vedem, cum iubeşte Domnul pe copiii Săi;

Bucură-te, cel ce din liniştea ta ne-ai scris, cum să-I slujim şi cum să-L iubim pe Hristos;

Bucură-te, că citind sfânta-ţi iubire, câştigăm un nepieritor folos;

Bucură-te, că rugăciunile tale bucură, pe cei ce te iubesc şi îţi poartă numele, ca robi ai lui Dumnezeu;

Bucură-te, că toţi creştinii ortodocşi care te cunosc, îţi preamăresc faptele; ca şi inima şi sufletul meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 5-lea:

Îndurerat de unii oameni politici ai timpului, alături de multele dureri ale păstoririi tale celei prea cinstite, ai fost îndurerat, Prea Cuvioase şi de cei care, purtând numele tău, s-au rupt de Sfânta Biserică. Şi pentru ca ei să se îndrepte, multe dureri ai suferit, considerându-le – cu duhovnicească înţelepciune – ca încercări din partea lui Dumnezeu. Iar noi, văzând blândeţea şi nevinovăţia ta – când oamenii vroiau să-ţi facă rău din îndemnul diavolului – mărim pe Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie har şi putere, să calci peste toată puterea celui viclean şi strigăm cu bucurie în suflet: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Invidiat fiind de confraţii tăi preoţi şi neînţeles de superiorii tăi ierarhici, ba chiar şi de unii oameni Sfinţi – ca Sfântul Teofan Zăvorâtul – tu nu ai lepădat cuviinţa şi mărimea de suflet şi peste insultele şi învinuirile lor, tu ai aşternut adevărata şi sfânta pânză albă a iertării şi prin viaţa ta, ai mărturisit adevărata viaţă a ortodocşilor, care sunt următori ai Domnului Hristos şi ai tuturor Sfinţilor Părinţi. Pentru aceasta, de la noi, păcătoşii şi nevrednicii, auzi, din toată inima, laude, Prea Cuvioase :

Bucură-te, inima îndurerată, care ne-a învăţat să iubim pe Hristos suportând toate;

Bucură-te, cel care, pentru oile pierdute ale lui Dumnezeu, ai făcut şi faci tot ce se poate;

Bucură-te, că diavolul n-a putut amărî şi deznădăjdui sufletul tău cel minunat;

Bucură-te, că nici oamenii nu te-au putut amăgi şi convinge să trăieşti în nesuferitul păcat;

Bucură-te, că pe Sfântul Teofan l-ai liniştit şi prin viaţa ta i-ai arătat, că pentru Hristos toate pentru toţi te faci;

Bucură-te, că tu ne ajuţi să scăpăm uşor, de oamenii răi, de păcate grele şi de pizmaşii draci;

Bucură-te, că ne-ai explicat Sfânta Liturghie şi cum să ne rugăm şi cum să trăim;

Bucură-te, că sufletul nostru a fost liniştit de tine şi e mereu îndreptat, spre ceea ce trebuie să dorim şi să fim;

Bucură-te, lauda pruncilor, a copiilor, a tinerilor, a vârstnicilor şi a bătrânilor evlavioşi;

Bucură-te, că avându-te în inima noastră, suntem mereu liniştiţi şi bucuroşi;

Bucură-te, prea iubite şi mult chematule Sfânt al lui Dumnezeu;

Bucură-te şi iarăşi: Bucură-te, îţi zice dorul adânc al sufletului meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 6-lea:

Stând de vorbă cu ucenica ta, Sfânta Cuvioasă Maică Taisia, şi spunându-i cuvinte duhovniceşti şi foarte folositoare, aceasta în parte le nota şi mărturiile ei ne înduioşează. Căci tu, Sfinte al lui Dumnezeu, vorbeai cu ea din toată inima şi cu multă înţelegere, netemându-te a-i spune ei, lucruri subtile şi anevoie de înţeles pentru mulţi. Şi tu, învăţând-o pe ea să se roage şi să iubească ca un copil, din tot sufletul, pe Milostivul Dumnezeu; prin ea, ne înveţi şi pe noi amărâţii şi mult păcătoşii, ca să strigăm într-un glas: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Binecuvântai, Prea Cuvioase, pământul dreptslăvitorilor ca să rodească din belşug şi maicile tinere, veneau la tine, cu pruncii lor, pentru binecuvântare, căci tu erai soarele şi comoara celor mult truditori şi nebăgaţi în seamă. Şi înclinându-te adânc în faţa celor mulţi, care de pretutindeni te împresurau cu dragoste, cu glas plin de bucurie îi salutai, binecuvântându-i cu binecuvântarea lui Dumnezeu; pentru care, noi umilindu-ne sufletul şi inima plină de bucurie având, îţi zicem ţie laude ca acestea, Prea Iubite Părinte:

Bucură-te, multa lumină care ne bucură inima;

Bucură-te, frumuseţea care inundă sufletul, când ascultăm despre cuvioasă viaţa ta;

Bucură-te, podoabă mult lăudată şi mult cântată a Sfintei Biserici a lui Hristos şi adevărat următor al Său;

Bucură-te, că eşti nădejdea mereu vie, care ne scapă de cumplitul hău;

Bucură-te, care dai încredere preoţilor celor râvnitori de mântuire;

Bucură-te, psalmodiere prea curată şi flacără nestinsă de iubire;

Bucură-te, înălţime neajunsă de prea mulţi şi acoperitor al celor urgisiţi;

Bucură-te, iubitorule de mângâiere al celor mult trudiţi şi osteniţi;

Bucură-te, că şi românii s-au umplut de bucuria de a ţi se ruga;

Bucură-te, şi în flăcările iubirii tale, de la noi nu-ţi întoarce faţa ta;

Bucură-te, Batiuşca prea minunat şi floare încântătoare a lui Dumnezeu;

Bucură-te, ardoarea sinceră şi plină de iubire a sufletului meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu !

Condacul al 7-lea:

Tu, Prea Cuvioase, iubeai a citi Sfintele Evanghelii, Sfânta Apocalipsă şi din vieţile Sfinţilor Proroci şi tâlcuind din ele maicilor, unde era stareţă Sfânta Taisia, le umpleai pe toate de pace şi bucurie, învăţând-o apoi, numai pe ea, ca pe una de un cuget şi de o viaţă cu tine, cum trăiai în inima ta şi cum îţi scriai sfintele-ţi cărţi, aprinzându-i şi mai mult sufletul. Şi nouă, Părinte, şi nouă, chiar de suntem mari păcătoşi, descoperă-ne taina vieţii tale şi ne învaţă şi pe noi, cum să ardem de iubire, pentru dulceaţa lumii – Hristos, Dumnezeul nostru – căci atunci, cu adevărat, putem să strigăm: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Tu cunoşteai gândurile, Prea Cuvioase; tu te pătrundeai la suflet de tot ce se întâmpla şi inima ta, prea iubitoare, nu trecea pe nimeni cu vederea. Slujeai Domnului din prea plinul inimii şi liniştea şi bucuria ta se răsfrângeau în jur, învăţându-ne să căutăm roadele duhovniceşti înăuntrul sufletului şi talantul să-l lucrăm cu toată sârguinţa. De aceea, Prea minunate, cu genunchii inimii plecaţi, îţi zicem ţie aşa :

Bucură-te, sfătuitorule, care atingi cutele cele mai fine ale sufletului;

Bucură-te, alergarea cea plină de roade, spre cununa prea veselitoare a Raiului;

Bucură-te, dreapta-cugetare ce ne încălzeşte pe noi, cei slabi la minte;

Bucură-te, hrană nemincinoasă, care în aceste zile de prigoană rece, ne eşti şi râvnă fierbinte;

Bucură-te, că ne muţi mereu de la cele de pe pământ la cele cereşti;

Bucură-te, că tu eşti izvorul binefăcător, ce cu apele tale ne creşti;

Bucură-te, cunoscătorule mult încercat şi prea iscusit al curselor diavolilor;

Bucură-te, rana prea dureroasă şi mereu mustrătoare a lor;

Bucură-te, cel ce înveţi prin cele văzute, cum să construim casa sufletului;

Bucură-te, că smerenia ta a întrecut pe toate ale gândului;

Bucură-te, că din toate ale tale ai făcut şirag de metanii şi l-ai închinat lui Dumnezeu;

Bucură-te, adormirea patimilor, ce războiesc neîncetat sufletul meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 8-lea:

Ca semn al curăţiei inimii tale, sărutai florile câmpului, văzând în ele pe Ziditorul lor şi din prea plinul inimii tale, cuvinte de adorare ieşeau, spre cutremurarea plină de bucurie a celor ce te auzeau, Prea Cuvioase; căci tu iubeai fără saţiu, toate cele ce, Făcătorul a făcut bune foarte. Şi a cânta era în inima ta şi a tâlcui cântările iubeai şi binecuvântai pădurile şi câmpiile pentru rod bun; căci tu iubeai dumnezeieşte pe Bunul Dumnezeu şi învăţai pe toţi – smerit fiind – care sunt foloasele, totalei lăsări a voii noastre, în mâna Sa, Cea prea iubitoare şi mult milostivă. Pentru acestea toate, Sfinte al lui Dumnezeu, am învăţat şi noi, ce folos mare este a iubi cu toată fiinţa noastră pe Dumnezeu şi a sluji cu timp şi fără timp aproapelui nostru – deşi suntem nevrednici – pentru care, acum, strigăm cu ardoare: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Pentru că lumina din sfeşnic, nu poate să nu aprindă o altă lumină, tu, Prea Iubite Părinte, cu inima ta dogoritoare, focul ceresc al Duhului Sfânt l-ai aprins şi în inima Sfântului Prea Cuvios Părinte Siluan Athonitul, căci tu l-ai îndemnat să devină monah în Sfântul Munte Athos şi el pe tine te-a luat, model sfânt pentru a trăi şi a scrie, despre iubirea lui Dumnezeu şi revărsarea Duhului Sfânt, simţită şi trăită de inima curată şi care slujeşte cu totul lui Dumnezeu. Acesta a văzut în tine din belşug harul Preadumnezeieștii Treimi şi pe tine te-a fericit, dând mărturie despre sfinţenia scrisului tău; arătând că hainele scumpe pe care le îmbrăcai, din dragoste pentru cei care ţi le dăruiau şi mulţimea celor ce te asaltau, cu tot felul de cereri, nu stricau pacea inimii tale. Căci tu erai smerit şi umilit cu cugetul şi pentru toate slăveai pe Dumnezeu; dând nouă, Prea Cuvioase, fericită bucurie, ca să-ţi zicem:

Bucură-te, cunoştinţa cea plină de har a sufletelor smerite;

Bucură-te, rodul prea fericit al multei rugăciuni umilite;

Bucură-te, căci sfinţenia ta a aprins în inimi focul Duhului Sfânt;

Bucură-te, căci tu trăiai mereu, în harul lui Dumnezeu, încă de aici de pe pământ;

Bucură-te, că Sfântul Siluan, ca şi tine, ne-a umplut sufletul de minunate minuni şi de dor nespus;

Bucură-te, căci sfinţenia ta, pe el şi pe mulţi alţii şi pe noi, preafericit ne-a răpus;

Bucură-te, acum şi în veci, preamărind mult minunata şi prea iubita Sfântă Treime;

Bucură-te, şi pe noi ne învaţă, mult milostive Părinte, să ne facem mintea şi inima şi trupul o singură unime;

Bucură-te, căci tâlcuirile tale prea luminate sunt caldă şi Sfântă Ortodoxie;

Bucură-te, căci viaţa şi lucrarea ta ne e mereu chemare la sfinţită bucurie;

Bucură-te, tu, Părinte, cel care mereu vezi faţa negrăitului Dumnezeu;

Bucură-te, şi luminează mult întunecatul sufletul meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 9-lea:

În inima unde sălăşluieşte harul lui Dumnezeu nu este încredere în sine, nici necuviinţă, nici invidie şi nici dorinţă de întâietate şi pentru aceasta, tu l-ai iubit pe Sfântul Preot Iona din Odessa, Făcătorul de minuni şi el, la fel, pe tine. Căci tu, credincioşilor din Odessa le spuneai să meargă la acela, ca la unul ce este ortodox cu adevărat şi vrednic păstor al Sfintei Biserici; şi dându-i lui, veşminte albe, ca semn al curăţiei vieţii sale şi al bucuriei învierii în Hristos Iisus, Domnul nostru, l-ai făcut a le iubi foarte mult, căci harul lui Dumnezeu, locuind în amândoi, vă făcea să vă daţi unul altuia primul loc, arătând prin acest fapt, cum trebuie să se iubească slujitorii lui Dumnezeu între dânşii. Iar noi, dorind şi astăzi, şi acum, acest sfânt mod de vieţuire, ne rugăm Domnului să ne dea păstori sfinţi şi lămuriţi ca aurul în topitoare, ca să strigăm din toată inima: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Scepticii şi filosofii acestei lumi nu pot înţelege, Prea Cuvioase, tăria curăţiei şi a fecioriei tale şi nici, de ce viaţa ta a fost o neodihnă continuă pentru păstoriţii tăi; fiindcă ei nu pot admite, că împlinirea omului constă în renunţarea la sine şi în dragostea neţărmurită pentru Dumnezeu şi pentru oameni; nedorind ei, să-şi vadă păcatele şi neştiinţa şi necredinţa ce îi stăpâneşte. Dar noi, deşi cu totul stricaţi şi netrebnici – mult greşiţi în faţa lui Dumnezeu şi de ruşine în faţa oamenilor – înţelegem dragostea inimii tale şi lăudăm nevoinţele tale văzute, cât şi pe cele nevăzute, lăudând pe Atotmilostivul Dumnezeu, Care ţi-a dat ţie putere şi har, să învingi toate, pentru a câştiga dragostea Sa. De aceea, Prea minunate, cădem la tine, noi, ticăloşii, şi îşi zicem, cântări de bucurie :

Bucură-te, cel care umileşti inimile făţarnice şi mândre cu dragostea ta;

Bucură-te, căci o rugăciune continuă, pentru întreaga lume, a fost viaţa ta sfântă, în iubită Rusia;

Bucură-te, fericirea pământenilor şi bucuria cetelor cereşti;

Bucură-te, odihnirea prea plăcută şi umbrirea răcoroasă a oamenilor duhovniceşti;

Bucură-te, violeta prea frumoasă din grădina lui Hristos;

Bucură-te, căci violetele albe şi purpurii îţi plăceau, şi, ca şi ele – duhovniceşte vorbind – răspândeai sfânt miros.

Bucură-te, liturghisitorule neîntrecut, care atrăgeai prin frumuseţea sufletului tău şi pe cei buni şi pe cei răi;

Bucură-te, căci iubeai pe preoţii şi pe robii lui Hristos, dar aveai milă şi de cei greşiţi şi urgisiţi ai Săi;

Bucură-te, căci smerindu-te în faţa lor, mai frumos te-ai încununat;

Bucură-te, pentru că ai învins răutatea lumii, rătăcirile ei şi biruitor ai fost peste păcat;

Bucură-te, cel ce ai tins mereu numai spre strălucirea slavei lui Dumnezeu;

Bucură-te, şi te rog, ca aceasta, în toate zilele, să mi-o doresc şi eu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu !

Condacul al 10-lea:

Pentru ca minunile tale să nu rămână sub tăcere, amintim, Prea Cuvioase Părinte, cum în luna iunie a anului 1903, în timpul „ciumei siberiene”, rugăciunile tale cele sfinte şi Sfânta Agheasmă făcută de tine, a oprit moartea vitelor şi a cailor, ridicând carantina; căci tu i-ai învăţat pe cei urgisiţi, să meargă la Sfânta Biserică în toate zilele de sărbătoare şi să se roage lui Dumnezeu şi să nu mai bea, pentru care, ei recunoscându-şi păcătoşenia, au primit mila mijlocirii tale şi au cântat, izbăviţi fiind de răsplata păcatelor lor, cu toţii: Aliluia!

Condacul al 10-lea:

Altă dată, Prea Cuvioase, fiind tu pe râul Volga cu vaporul, alături de Sfânta Cuvioasă Taisia, ucenica ta prea iubită, în apropierea unui cătun, unde ţăranii lucrau fânul, cu semnul Sfintei Cruci şi prin rugăciunile inimii tale, într-un mod minunat, ai izbăvit de la înec, pe un cal ce căra fân şi care căzând în apă, a traversat fără să piară, împreună cu încărcătura ce o trăgea după el, deşi apa era adâncă, făcându-i pe toţi mulţumitori. Dar nedorind laude, ai cerut căpitanului să pornească mai departe, căci slava de la oameni e vătămătoare de suflet, pe când slava de la Dumnezeu, simţită şi trăită fiind în adâncul inimii, aduce adevărata bucurie. Acestea ştiind noi, păcătoşii şi nevrednicii, cu mulţumire sinceră şi cu laude, venim la tine, plăcutule al lui Dumnezeu şi îţi zicem:

Bucură-te, sfătuirea cea cu mult folos şi rugăciunea cea bine primită, pentru noi, păcătoşii;

Bucură-te, neadormirea cea priveghetoare, ce ne scoate din somnul păcatului, pe noi, somnoroşii;

Bucură-te, cel ce ai iubit pe cei suferinzi şi pe cei necăjiţi din toată inima ta;

Bucură-te, că minunat eşti şi acum, cu cei ce vin la tine, având ispite, dureri şi inimă grea;

Bucură-te, Părintele nostru cel mult milostiv şi pentru toţi, mereu rugător şi plin de râvnă vie şi înflăcărată;

Bucură-te, căci fără rugăciunea ta, suntem flămânzi şi goi şi avem inima pătată;

Bucură-te, slava cea mereu pomenită şi mult dorită, de cei ce-şi sfinţesc viaţa în Sfânta Preoţie;

Bucură-te, tâlcuitorul ales şi mare iubitor de dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie;

Bucură-te, mare necuprinsă a înţelepciunii şi ocean nemărginit al iubirii dumnezeieşti;

Bucură-te, curăţia cea prea sfielnică şi smerenia cea prea înaltă – căci smerenia face, din oameni pământeşti, locuitori cereşti;

Bucură-te, Prea Cuvioase Părinte Ioane, căci tu vezi mereu frumuseţea veşnică a lui Dumnezeu;

Bucură-te, şi te roagă Lui, Dumnezeiescule, ca să mă mântuiesc şi eu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 11-lea:

Deşi nu-ţi plăcea, Prea Cuvioase, să se afle clarviziunea ta, i-ai spus ucenicei tale, Sfintei Taisia, că mama ei – adormită fiind – Dumnezeu S-a  milostivit de ea iar altădată, întrerupând discuţia, ai certat pe demonii – nevăzuţi pentru ucenica ta – dar pentru tine prezenţi şi care nu vă lăsau să discutaţi; iar când aţi trecut pe lângă mortul ce trăise în patima beţiei, i-ai spus Sfintei Taisia, că înspăimântătoare e moartea unui beţiv, căci pe draci tu i-ai văzut, cum se bucurau de moartea acestuia. Aceste mari daruri având şi multe minuni ştiute şi neştiute de noi făcând, Sfinte Prea Iubite Ioane, prin toate ne-ai învăţat să ne curăţim sufletul şi cu minte curată să contemplăm slava Prea Sfintei Treimi, sfinţindu-ne cu totul şi cântând cu dulce glas: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Pentru că mare îţi era dragostea pentru Prea Curata Împărăteasă şi Doamnă a cerului şi a pământului, pentru Prea Curata Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, în ziua Adormirii sale, din anul 1898, ai văzut-o, pentru prima dată în vis şi ai auzit glasul ei, cel neînchipuit de dulce, de blând şi de încurajator şi ochii ei albaştri, ca de porumbel, ochii ei cei buni, smeriţi, liniştiţi, maiestuoşi, cereşti şi dumnezeieşti – cum tu îi numeai – ţi-au rămas în inima ta; căci aşa sunt răsplătiţi, cei care iubesc pe Preasfinţia sa şi priveghează pentru sufletul lor. Sfinte şi Dreptule Părinte, nu ne uita şi pe noi, păcătoşii, deşi nu ştim a-ţi aduce laude după vrednicie şi dă-ne cuvânt de laudă şi de mulţumire, ca din suflet smerit şi cu dragoste, să-ţi zicem ţie:

Bucură-te, liniştea dulce şi nevinovată a pruncilor;

Bucură-te, curăţia şi blândeţea calmă a copiilor;

Bucură-te, tăria şi dulceaţa nerăpită a tinerilor;

Bucură-te, întemeierea bună şi răcorirea preafericită a bărbaţilor;

Bucură-te, cuviinţă întru totul cinstită şi păzirea curăţiei femeilor;

Bucură-te, răsplătire îmbelşugată şi odihna lină a bătrânilor;

Bucură-te, căci tu ne eşti caldul nostru rugător, pentru multele noastre păcate;

Bucură-te, căci tu eşti călăuză nerătăcită, a celor ce vor să scape, de cursele cele de moarte;

Bucură-te, luminarea minţii, a celor ce cu umilinţă, citesc cărţile dumnezeieştilor Părinţi;

Bucură-te, întoarcerea, alinarea, izbăvirea şi întremarea celor rătăciţi şi ieşiţi din minţi;

Bucură-te, şi ne învaţă Părinte, cum să câştigăm smerenia şi dragostea de Dumnezeu;

Bucură-te, şi mă miluieşte şi pe mine, căci sunt cel mai netrebnic şi păcătuiesc mereu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 12-lea:

Mult Iubite Părinte, tu ne-ai învăţat să-I slujim lui Dumnezeu prin viaţa ta, dar şi prin timpul de dinaintea adormirii tale celei drepte. Căci ostenit şi plin de grele presimţiri pentru viitorul Sfintei Biserici şi al iubitei tale Rusii, ultimele tale luni în viaţa aceasta, au fost un chin continuu, dar tot continuu ai slujit şi Sfânta Liturghie, şi când slujeai în fiecare zi, atunci durerile tale se alinau. Pe patul de suferinţă fiind nu trăiai fără Hristos, căci mitropolitul Vladimir al Moscovei te împărtăşea şi Sfintele Taine te ţineau viu şi te înviorau; pentru ca înainte cu două zile, să-ţi vesteşti sfârşitul tău şi să umpli toate inimile de jale. Şi iată, când dimineaţa de 20 decembrie 1908 a venit – căci era ziua, când tu trebuia să te naşti pentru viaţa cea veşnică – la 7 şi 40 de minute, dimineaţa, sfântul tău suflet a plecat în cereştile locaşuri, ca de acolo să ne spună: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Febra şi crizele de sufocare te-au răpit de pe pământ şi adormind la vârsta de 79 de ani, Prea Iubite Ioane, Rusia ta cea prea iubită, funeralii naţionale pentru tine a făcut şi zeci de mii de credincioşi, au purtat sicriul cu Sfintele tale Moaşte, de la Kronstadt la Sankt Petersburg şi aici, de faţă fiind familia imperială, mitropolitul Antoni, 60 de preoţi şi 20 de diaconi te-au prohodit. Şi dus fiind, în paraclisul Sfintei Mănăstiri Cuviosul Ioan din Rila – patronul tău sufletesc – au dat pământului, pe mărgăritarul cel de mult preţ al Preoţiei. Dar Rusia nu te-a uitat şi ţie s-a rugat cu credinţă, ca unui viu şi rugător ceresc şi Sfânta Biserică în care tu ai slujit, te-a trecut în rândul Sfinţilor; pentru ca noi să-ţi zicem, mult iubite Ioane, aceste laude :

Bucură-te, cel ce aveai singura bucurie, împărtăşirea deasă cu Hristos;

Bucură-te, rugătorul nostru prea minunat, care ne înţelepţeşti spre cele de folos;

Bucură-te, lumina celor care, avem nevoie de ea, mai mult decât s-ar putea spune;

Bucură-te, izvorul mereu viu, care ne speli prin rugăciunea ta, de urâţenia ce vine din întinăciune;

Bucură-te, umbrirea cea răcoritoare a sufletelor mult înfocate de patimi vii;

Bucură-te, cel care prin rugăciunea ta, faci din cei smeriţi şi din cei învârtoşaţi, inimi curate de adevăraţi copii;

Bucură-te, de trei ori binecuvântatule între Preoţi şi preafericitule între Drepţi şi Cuvioşi;

Bucură-te, şi din greaua pătimire a trupului şi a patimilor, arată-ne scoşi;

Bucură-te, cuvântătorule prea strălucit şi scriitorule plin de harul Duhului Sfânt;

Bucură-te, şi ne ridică mintea şi inima la cer, de la acestea trecătoare şi deşarte de pe pământ;

Bucură-te, cel ce în veci ai să te umpli de slava şi de sfinţenia lui Dumnezeu;

Bucură-te, şi să nu laşi străin de acestea, nici trupul şi sufletul meu;

Bucură-te, propovăduitorule al iubirii neîntrecute a lui Dumnezeu!

Condacul al 13-lea:

O, mult iubite şi cinstite Părinte, deşi nu ştim să-ţi aducem cântări şi laude, după cum tu, cântai Prea Curatei Maici a lui Dumnezeu şi umpleai pe toţi de lacrimi; primeşte dar şi aceste cântări şi laude ale noastre, cântate şi rostite cu nevrednicie, şi din suflet pustiu de fapte bune şi te roagă pentru noi, păcătoşii, ca să fim miluiţi, luminaţi, ajutaţi, îndemnaţi spre tot lucrul bun în toată viaţa noastră, de Preabunul Dumnezeu; pentru ca, viaţă cinstită şi curată să trăim, mărturisindu-ne lui Hristos Dumnezeu şi cu El împărtăşindu-ne, acum şi în veci – făcându-ne părtaşi ai slavei Sale celei veşnice – noi care cântăm acum: Aliluia!

(Acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul Întâi: Născut din ţărani evlavioşi – Ilia şi Fiodora – …şi Condacul întâi: Când Rusia era forţată să-şi piardă flacăra credinţei…; şi se face otpustul.

Apoi se citesc aceste rugăciuni:

Rugăciune către Sfântul şi Dreptul Ioan din Kronstadt, Făcătorul de minuni

Sfinte mult minunate al lui Dumnezeu, Fericitule între Drepţi şi Prea Cuviosule între cei căsătoriţi, Lumină a Preoţiei şi Făcătorule de minuni mult prea cinstit, la tine venim, noi, cei păcătoşi şi umiliţi de multele noastre păcate şi cerem iubirii tale, ca să ne miluieşti şi pe noi, nevăzut şi cu revărsare de binecuvântare, după cum, oarecând văzut, făceai acelora, pe care îi binecuvântai la Sfânta Liturghie, slujită de tine; căci noi credem în caldul tău ajutor şi mărturisim minunile tale şi sfânta ta viaţă.

Nu ne lăsa singuri, Sfinte Ioane, căci greutăţile vieţii ne doboară şi patimile ce ne luptă ne amărăsc sufletul iar vicleanul diavol, prin trup şi prin gânduri, cât şi prin oameni cu rele intenţii, vrea să ne surpe cu totul şi în Iad să ne afunde, şi acolo, pe veci să ne chinuie şi să ne muncească cumplit. Strică uneltirile lui cele rele, prea minunate!

Dă umilinţă inimii noastre şi lacrimi curăţitoare. Umple inima noastră, de dragoste dumnezeiască pentru Dulcele Iisus şi pentru iubita Sa Maică, Pururea Fecioară Maria.

Dă-ne nouă, mult păcătoşilor, îndrăzneala cea bună şi în toată viaţa noastră, curată şi întreagă mărturisire a păcatelor noastre.

De Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos, niciodată nu ne îndepărta, tu, cel ce ai iubit a fi mereu cu Hristos şi a trăi în Hristos şi prin Hristos, Lumina lumii. Arată-ne nouă calea cea împărătească a vieţuirii creştineşti şi când ne abatem de la ea, dă-ne nouă a ne întoarce cu lacrimi şi mărturisire sinceră.

O, mult minunatule Părinte, acum şi la bătrâneţile vieţii noastre, fii nouă apărător şi miluitor şi grabnic ajutător, ca în pace, fără chin şi durere şi creştineşte pregătiţi, să ne slobozim din trupul acesta şi la veşnicele locaşuri să ne mutăm, lăudând Treimea  Cea deofiinţă şi nedespărţită, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

*

Rugăciune către Sfântul Ioan din Kronstadt, atunci când vrem să ne mărturisim şi să ne împărtăşim cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos

Iată venim la tine, Sfinte şi Dumnezeiescule Ioane, mult iubitorule al curăţiei şi al unirii smerite cu Hristos Dumnezeu, prin Cinstitul şi Sfântul Său Trup şi prin Cinstitul şi Sfântul Său Sânge, şi te rugăm, să ne ajuţi nouă, ticăloşilor şi nevrednicilor, care vrem să măturăm casa sufletului nostru de multele lui păcate şi în noi să-L primim, pe Acela Care vrea să intre şi să rămână cu noi, unindu-ne cu Sine şi îndumnezeindu-ne şi făcându-ne fără stricăciune.

Venim la tine, Sfinte prea iubit, pentru că ştim grija şi dragostea ta, de curăţia şi sfinţirea sufletului şi pe tine te rugăm: dă-ne să ne aducem aminte toate păcatele noastre, mari şi mici, şi putere şi îndrăzneala cea bună ca să le mărturisim, căci acestea ne apasă, ne macină conştiinţa, ne chinuie şi ne neliniştesc zi şi noapte, fără încetare.

Ajută-ne să scăpăm de acestea, Iubite Părinte, şi să ne liniştim sufleteşte şi trupeşte. Dă-ne să înţelegem iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi cât S-a smerit El pentru noi, şi împreună cu acestea, şi cât de folositoare şi absolut trebuincioase sunt pentru noi, cei mereu amăgiţi şi înşelaţi de lupul cel viclean, de diavolul cel prea rău, Dumnezeieştile şi Sfintele şi Prea Curatele şi nemuritoarele şi cereştile şi de viaţă făcătoarele şi înfricoşătoarele lui Hristos Taine.

Pentru ca, pregătiţi sufleteşte şi trupeşte, cu zdrobire de inimă, cu umilinţă, cu credinţă, cu frică de Dumnezeu dar şi cu dragoste, să ne apropiem de Sfântul Potir şi să primim Adevărata Băutură şi Mâncare cerească şi duhovnicească, spre iertarea păcatelor, spre curăţie, spre sfinţire, spre arderea cu totul a gândurilor şi a mişcărilor pătimaşe, spre dezlipirea de patimi şi de rele obiceiuri şi apucături, spre iubire nefăţarnică, spre credinţă neclintită şi spre nădejde atotcuprinzătoare, spre unirea cu Hristos şi mai deplină, acum şi în vecii vecilor, spre răspuns bun la Înfricoşata Judecată şi pentru a ne face moştenitori ai Împărăţiei Sale.

Acestea toate şi cele câte vin din mărturisirea şi împărtăşirea cu vrednicie, dă-le nouă, prea minunate Părinte, ca prin tine să slăvim pe Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui Cel Unul Născut şi pe Dumnezeu Tatăl, Cel mai înainte de veci şi pe Sfântul Duh Dumnezeu, Care din Tatăl purcede din veşnicie, pe Treimea Cea Prea Sfântă şi pe Domnia întreit strălucitoare, acum şi în vecii vecilor. Amin!

Predica despre căsătorie a lui Luther

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Atenție teologică

*

Cap. 16 al cărții…este articolul de față.

***

Din ediția românească recentă a scrierilor sale, aflăm că Martin Luther a rostit o predică despre căsătorie pe 16 ianuarie 1519[1]. „Ea a fost tipărită fără știrea lui Luther, după notițe”[2] și cu care autorul n-a fost de acord[3].

Motiv pentru care, în mai 1519, Martin publică lucrarea pe care o dezbatem aici: O predică despre căsătorie, modificată și corectată de Dr. Martin Luther, [călugăr] augustin la Wittenberg[4].

Și autorul începe cu facerea Sfintei Eva de către Dumnezeu și cu instituirea căsătoriei[5]. Iar cei care vor să se căsătorească, subliniază Luther, trebuie „să intre în căsătorie cu toată seriozitatea[6]. Pentru că, în opinia autorului, nevasta e un dar de la Dumnezeu[7].

Referindu-se la rolul soției în viața soțului ei, Martin spune că femeia este „un ajutor bărbatului la toate și, mai ales, pentru a aduce copii pe lume”[8].

Dar soția de care are nevoie soțul ei, trebuie să aibă „o dragoste conjugală, care este o iubire de mireasă și care arde ca focul, necăutând altceva decât pe soțul hărăzit[9].

Și pentru că iubirea conjugală e lucrul fundamental în căsătorie pentru Luther, de aceea, conchide el, „dacă Adam n-ar fi căzut în păcat, cel mai frumos lucru [în lume] ar fi fost dragostea dintre mireasă și mire”[10].

Plăcerea, subliniază el, „strică” dragostea conjugală[11]. Și pentru că, acum, „căsătoria nu mai este…curată și liberă de orice păcat, iar imboldul trupului a devenit atît de mare și bîntuie în asemenea hal”[12], de aceea căsătoria a ajuns „un spital pentru cei bolnavi, pentru a nu cădea [și mai adînc] în păcat”[13].

Însă Luther afirmă, deopotrivă, că Domnul și Sfinții Săi Apostoli „n-au poruncit” curăția[14], deși, în același pasaj puțin neclar, fecioria e considerată „o curățenie [curăție] mai bună”[15] decât căsătoria.

Și de aici încolo, Luther începe bătaia de joc la adresa Căsătoriei ca Sfântă Taină.

Ce spune el? Că „doctorii [în teologie] au născocit trei foloase ale căsătoriei, prin care păcatului, care este legat de ea, i se pune împotrivire și nu mai este condamnat”[16].

Primul lucru pe care îl neagă e acela că există Taina Sfintei Căsătorii. Pentru că, în perspectiva lui Luther, „pofta cea rea a trupului”, din cadrul căsătoriei, nu mai este astfel condamnată, deși, în afara ei, pofta e „un [pericol de] moarte”[17].

Al doilea lucru „născocit” de teologi e acela că ea, căsătoria, este „un legământ de credință”[18], pe când al treilea, că „țelul și sarcina nobilă a căsătoriei” e aceea că „ea aduce roade”[19].

Însă Luther observă că roade/ copii fac și păgânii[20], dar că, în ceea ce-i privește pe creștini, ei trebuie să nască „roade [copii], [care] să fie crescute în slujba, spre lauda și cinstirea Domnului”[21].

După ce Luther e sarcastic cu creștinii, „care se reped în căsătorie, devenind tați și mame, mai înainte de a ști cum să se roage sau ce înseamnă poruncile lui Dumnezeu”[22], e sarcastic apoi cu romano-catolicii, care se rugau pentru a naște prunci: „nu se petrece nimic în urma pelerinajelor la Roma, la Ierusalim sau la Sf. Iacov [în Spania]. Și nu înseamnă nimic să zidești biserici, să dai slujbe și cum se mai numesc toate aceste fapte[23][24].

Pentru ca să fie împotriva „doctorilor în teologie romano-catolici”, el fiind unul dintre ei, Luther afirmă că nașterea de prunci nu este „drumul cel mai drept către cer” ci, dimpotrivă, cel mai lesne drum spre iad[25]. Motivația lui fiind aceasta: dacă naștem copii și nu îi creștem bine, atunci „nu este pagubă mai mare pentru creștinătate decît aceea de a nu te ocupa de copii[26].

În finalul predicii însă, deși a negat Căsătoria ca Taină, Luther spune: „O, cu adevărat, căsătoria este un lucru mare și sfînt, dacă ea este dusă așa cum trebuie! O, și cu adevărat, căsătoria este un lucru spurcat, îngrozitor și primejdios, atunci cînd ea nu este dusă așa cum trebuie!”[27].

De unde observăm că Luther confunda viața morală a cuplului căsătorit cu sfințenia sau nesfințenia căsătoriei.

Însă Sfânta Taină a Căsătoriei nu înseamnă viața morală a cuplului ci harul care îi unește pe cei doi, în fața lui Dumnezeu, în unitate sfântă, pentru ca ei să poată crește în sfințenie în viața de familie. De aceea, păcatele cuplului „nu fac parte” din Taina Căsătoriei ci ele sunt căderi din sfințenia pe care o cere Dumnezeu de la cuplul căsătorit întru harul Său.


[1] Martin Luther, Scrieri, vol. II, trad. și note de Petru Forna, prefață și introduceri de Daniel Zikeli, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 2006, p. 23, n. 3.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 23.

[5] Idem, p. 23-24.

[6] Idem, p. 24.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 25.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 26.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 27.

[20] Idem, p. 28.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ca și când Luther nu știa cum se numesc ele în romano-catolicism…el fiind călugăr romano-catolic

[24] Martin Luther, Scrieri, vol. II, ed. cit., p. 28.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 29.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén