Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Atenție teologică

*

Cap. 16 al cărții…este articolul de față.

***

Din ediția românească recentă a scrierilor sale, aflăm că Martin Luther a rostit o predică despre căsătorie pe 16 ianuarie 1519[1]. „Ea a fost tipărită fără știrea lui Luther, după notițe”[2] și cu care autorul n-a fost de acord[3].

Motiv pentru care, în mai 1519, Martin publică lucrarea pe care o dezbatem aici: O predică despre căsătorie, modificată și corectată de Dr. Martin Luther, [călugăr] augustin la Wittenberg[4].

Și autorul începe cu facerea Sfintei Eva de către Dumnezeu și cu instituirea căsătoriei[5]. Iar cei care vor să se căsătorească, subliniază Luther, trebuie „să intre în căsătorie cu toată seriozitatea[6]. Pentru că, în opinia autorului, nevasta e un dar de la Dumnezeu[7].

Referindu-se la rolul soției în viața soțului ei, Martin spune că femeia este „un ajutor bărbatului la toate și, mai ales, pentru a aduce copii pe lume”[8].

Dar soția de care are nevoie soțul ei, trebuie să aibă „o dragoste conjugală, care este o iubire de mireasă și care arde ca focul, necăutând altceva decât pe soțul hărăzit[9].

Și pentru că iubirea conjugală e lucrul fundamental în căsătorie pentru Luther, de aceea, conchide el, „dacă Adam n-ar fi căzut în păcat, cel mai frumos lucru [în lume] ar fi fost dragostea dintre mireasă și mire”[10].

Plăcerea, subliniază el, „strică” dragostea conjugală[11]. Și pentru că, acum, „căsătoria nu mai este…curată și liberă de orice păcat, iar imboldul trupului a devenit atît de mare și bîntuie în asemenea hal”[12], de aceea căsătoria a ajuns „un spital pentru cei bolnavi, pentru a nu cădea [și mai adînc] în păcat”[13].

Însă Luther afirmă, deopotrivă, că Domnul și Sfinții Săi Apostoli „n-au poruncit” curăția[14], deși, în același pasaj puțin neclar, fecioria e considerată „o curățenie [curăție] mai bună”[15] decât căsătoria.

Și de aici încolo, Luther începe bătaia de joc la adresa Căsătoriei ca Sfântă Taină.

Ce spune el? Că „doctorii [în teologie] au născocit trei foloase ale căsătoriei, prin care păcatului, care este legat de ea, i se pune împotrivire și nu mai este condamnat”[16].

Primul lucru pe care îl neagă e acela că există Taina Sfintei Căsătorii. Pentru că, în perspectiva lui Luther, „pofta cea rea a trupului”, din cadrul căsătoriei, nu mai este astfel condamnată, deși, în afara ei, pofta e „un [pericol de] moarte”[17].

Al doilea lucru „născocit” de teologi e acela că ea, căsătoria, este „un legământ de credință”[18], pe când al treilea, că „țelul și sarcina nobilă a căsătoriei” e aceea că „ea aduce roade”[19].

Însă Luther observă că roade/ copii fac și păgânii[20], dar că, în ceea ce-i privește pe creștini, ei trebuie să nască „roade [copii], [care] să fie crescute în slujba, spre lauda și cinstirea Domnului”[21].

După ce Luther e sarcastic cu creștinii, „care se reped în căsătorie, devenind tați și mame, mai înainte de a ști cum să se roage sau ce înseamnă poruncile lui Dumnezeu”[22], e sarcastic apoi cu romano-catolicii, care se rugau pentru a naște prunci: „nu se petrece nimic în urma pelerinajelor la Roma, la Ierusalim sau la Sf. Iacov [în Spania]. Și nu înseamnă nimic să zidești biserici, să dai slujbe și cum se mai numesc toate aceste fapte[23][24].

Pentru ca să fie împotriva „doctorilor în teologie romano-catolici”, el fiind unul dintre ei, Luther afirmă că nașterea de prunci nu este „drumul cel mai drept către cer” ci, dimpotrivă, cel mai lesne drum spre iad[25]. Motivația lui fiind aceasta: dacă naștem copii și nu îi creștem bine, atunci „nu este pagubă mai mare pentru creștinătate decît aceea de a nu te ocupa de copii[26].

În finalul predicii însă, deși a negat Căsătoria ca Taină, Luther spune: „O, cu adevărat, căsătoria este un lucru mare și sfînt, dacă ea este dusă așa cum trebuie! O, și cu adevărat, căsătoria este un lucru spurcat, îngrozitor și primejdios, atunci cînd ea nu este dusă așa cum trebuie!”[27].

De unde observăm că Luther confunda viața morală a cuplului căsătorit cu sfințenia sau nesfințenia căsătoriei.

Însă Sfânta Taină a Căsătoriei nu înseamnă viața morală a cuplului ci harul care îi unește pe cei doi, în fața lui Dumnezeu, în unitate sfântă, pentru ca ei să poată crește în sfințenie în viața de familie. De aceea, păcatele cuplului „nu fac parte” din Taina Căsătoriei ci ele sunt căderi din sfințenia pe care o cere Dumnezeu de la cuplul căsătorit întru harul Său.


[1] Martin Luther, Scrieri, vol. II, trad. și note de Petru Forna, prefață și introduceri de Daniel Zikeli, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 2006, p. 23, n. 3.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 23.

[5] Idem, p. 23-24.

[6] Idem, p. 24.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

[9] Idem, p. 25.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 26.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 27.

[20] Idem, p. 28.

[21] Ibidem.

[22] Ibidem.

[23] Ca și când Luther nu știa cum se numesc ele în romano-catolicism…el fiind călugăr romano-catolic

[24] Martin Luther, Scrieri, vol. II, ed. cit., p. 28.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Idem, p. 29.

Did you like this? Share it: