Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Date: 24 decembrie, 2013 (Page 1 of 3)

Prețul libertății

  • Libertatea costă cât costă adevărul. Dacă pentru adevăr trebuie să suferi mult și chiar să mori, libertatea însemnul prețul vieții.
  • să folosim libertatea pentru a face binele nu pentru a săvârşi răul, să folosim libertatea pentru a ajuta pe semenii noştri”
  • Mihail Neamțu a plecat cu plugușorul…pentru utopia lui. Cel mai adesea utopiile sunt profitabile și el știe asta. După intrarea în Parlament…mai urmează ceva?
  • Anul acesta, pentru mine, Pomul are o semnificatie deosebita. In 2012, Craciunul l-am “petrecut” in penitenciar. A fost probabil momentul cel mai dificil, chiar daca stiam ca familia era alaturi de mine. Pomul de Craciun a ramas insa nestrans pana cand am venit acasa, in martie”.
  • Papa Francisc a spus, pe 23 decembrie 2013: „Il Natale spesso è una festa rumorosa: ci farà bene stare un po’ in silenzio, per sentire la voce dell’Amore”. Pe Twitter. Gândul se referă la acest lucru aici.
  • România e pe locul 26 în Europa la utilizarea onlineului acasă.
  • Interviu cu unul dintre participanții la executarea soților Ceaușescu.
  • internetul a devenit o Piață a Universității, fără sticle Molotov, dar cu destulă nemulțumire care se revarsă pe această hârtie fără celuloză, dar extrem de volantă? Oamenii scriu. Adesea cu farmec și talent. Merită citiți”.
  • „este extrem de interesant să vezi cum, dincolo de toate dogmele teologice pe care şi le împarte România la ora actuală, Dumnezeu rămîne acelaşi pentru toţi”. Și aici e proiectul pe care l-au făcut: Ce este Dumnezeu?
  • Mircea Diaconu împlinește azi, 24 decembrie 2013, 64 de ani.
  • Colindători veniți la București.
  • La mulți ani tuturor! Multă bucurie și împlinire în tot ceea ce faceți.

Mesajul la Nașterea Domnului al PFP Kirill I al Rusiei [2013]

Рождественское послание Святейшего Патриарха Московского и всея Руси Кирилла архипастырям, пастырям, монашествующим и всем верным чадам Русской Православной Церкви.

Возлюбленные о Господе Преосвященные архипастыри, всечестные пресвитеры и диаконы, боголюбивые иноки и инокини, дорогие братья и сестры!

Сегодня наши храмы наполнены людьми, которые пришли прославить Новорожденного Богомладенца — Христа Спасителя и Его Пречистую Матерь — Деву Марию.

Рождество Христово — центральное событие всей человеческой истории. Человек всегда искал Бога: но во всей полноте Бог Сам открыл Себя человечеству только в воплощении Своего Единородного Сына.

С пришествием Сына Божия — и Сына человеческого — мир узнал, что Бог есть Любовь, а не только Высшая Сила, Бог есть Милость — а не только Мздовоздаятель, Бог есть источник жизни и радости — а не только Грозный Судья, Бог есть Святая Троица, внутренним законом жизни Которого является также любовь, — а вовсе не одинокий Владыка мира.

И сегодня мы празднуем событие, в корне переменившее весь ход человеческой истории. Бог входит в самые недра человеческой жизни, становится одним из нас, берет на Себя всю тяжесть наших грехов, человеческих немощей и слабостей — приносит их на Голгофу, чтобы освободить людей от невыносимого бремени. Бог отныне — не где-то в неприступных небесах, а здесь, с нами, среди нас.

Каждый раз во время совершения Божественной литургии произносятся слова «Христос посреде нас!» — и ответ: «И есть, и будет!» Это яркое свидетельство о присутствии Самого Воплотившегося Бога — Христа Спасителя — среди Своих верных. Регулярно причащаясь Его Святых Тела и Крови, прилагая усилия к исполнению Его заповедей, мы входим в реальное общение с Ним, с нашим Спасителем, и обретаем прощение грехов.

Верующие во Христа и верные Ему ученики, призваны быть свидетелями явленного во Христе Царства Божия еще во время земной жизни.

На нас возложена великая честь — поступать в этом мире так, как поступал наш Учитель и Бог, силой Христовой быть непоколебимыми в противостоянии греху и злу, не ослабевать в усердном творении добрых дел, не унывать в ежедневном усилии по преображению нашего греховного естества в нового, благодатного человека.

Христом Спасителем установлен незыблемый, абсолютный критерий неподдельности отношения к Богу — это наш ближний. Принимая на себя чужие немощи, разделяя боль и скорбь, сострадая несчастным и обездоленным, мы исполняем закон Христов (Гал. 6:2) и уподобляемся Спасителю, Который взял немощи наши и понес болезни наши (Ис. 53:4).

И невозможно в этот радостный и светоносный день Христова Рождества, когда вся тварь в изумлении припадает к яслям Богомладенца, забывать о других. Та великая благодать, которую мы сегодня получаем в наших храмах, должна обильно пролиться и на тех, кто все еще за пределами Церкви и живет по стихиям мира сего, а не по Христу (Кол. 2:8).

Но если мы с вами не пойдем навстречу — эта Благая Весть может и не дойти до них; если мы с вами не откроем свои сердца, чтобы поделиться переполняющей нас радостью, — она может никогда не прикоснуться к тем, кто ее не имеет, но кто готов ее принять.

Воплощением Сына Божиего человеческая природа вознесена на небывалую высоту. Каждый из нас не только создан «по образу и подобию Божию», но через Христа теперь еще и усыновлен Богу: мы уже не «чужие и не пришельцы, но сограждане святым и свои Богу» (Еф. 2:19). Об этой близости и дерзновении к Богу говорит и молитва Господня, в которой мы обращаемся к Творцу как к родному Отцу Небесному.

Любая человеческая жизнь бесценна: ведь за нее заплачено Воплощением, Жизнью, Смертью и Воскресением Единородного Сына Божия. Все это еще сильнее побуждает нас относиться с особым благоговением и вниманием к каждому человеку, вне зависимости от того, насколько он отличен от нас.

По мысли святителя Московского Филарета (Дроздова), «любовь есть живое и деятельное участие в благосостоянии другого». К этой деятельной любви и хочется прежде всего призвать всех в эти радостные дни Рождества Христова: быть, по слову апостола Павла, братолюбивыми друг ко другу, в почтительности предупреждать друг друга, в усердии не ослабевать, духом пламенеть, Господу служить! (Рим. 12:10-11, Евр. 13:16).

Сердечно поздравляю вас с великим праздником Рождества Христова. Бог любви и мира (2 Кор. 13:11) да дарует народу нашему и каждому из нас мир и благоденствие в Новом году.

+КИРИЛЛ,

ПАТРИАРХ МОСКОВСКИЙ И ВСЕЯ РУСИ

Рождество Христово

2013/2014 гг.

Москва

Mesajul la Nașterea Domnului al PFP și Papă Theodoros al II-lea al Alexandriei [2013]

Theodoros II
By the grace of God Pope and Patriarch
of Alexandria, all Egypt and all Africa
to the entire fulness of the apostolic and patriarchal throne of Alexandria
grace and mercy and peace by our Lord and God and Saviour
Jesus Christ, born in Bethlehem

“You transformed my poverty through Your condescension,
You humbled Yourself and elevated my race”.

My dear Brothers and Sisters,

Two thousand years ago, the Son and Word of God came out of Himself, while remaining who He was, in order to recruit and therapeutically transform deluded and weak Adam. He left the blessedness of the internal triune community, departed from the heavens and came to live on earth in order to restore the unity of mankind with God.

God was not content to order and it would be done but humbled Himself and became man Himself to teach a new way of life. A touchstone tool of verification to measure the authenticity of a life according to Christ is none other than love, which accepts and forgives everyone and everything and reaches even the sacrifice on the Cross.

This love cannot be perceived as an unspecified emotional expression, not even as a conventional acceptance and hospitality of family and friends. It is perceived mainly as an acceptance and a transformation of others and of the unknown, on the standards of acceptance and transformation of mankind by Jesus Christ.

And if the Only-begotten Son of God came out of love to give meaning to our existence, today, thousands of our African brothers and sisters, oppressed by servile necessity are forced to change the place and the manner.

Oppressed by situations, they travel the road of the refugee and immigration, their only luggage being hope for a better tomorrow. Some do not manage to reach the Promised Land and they lose their lives stateless. Yet even those who manage to enter the land of expectation, often experience worthlessness, rejection, rebuke, exploitation.

My dear brothers and sisters,

I am well aware that the phenomenon of immigration has taken on the nature of a flood tide, the extent of which frightens the receiving communities. It is time for these communities to change their attitude and to comprehend that human suffering will sooner or later break down whichever walls are built to deter the desperate immigrant. It is time to grasp that only if the problems of societies which trigger immigration are faced, only then will the stream of immigration be reversed.

Till then, though, and especially on this eve of the Nativity of the God-Man, let us not forget the words of the poet:

“I open the door tonight,
I hold aloft the lamp,
So that the distressed on earth can see
and come to find companionship…
Christ will come as a companion too”.

Many years!

† Theodoros II
Pope and Patriarch of Alexandria and All Africa

In the Great City
of Alexandria
Christmas 2013

Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Hrisostomos al II-lea al Ciprului [2013]

† Χρυσοστομος

ἐλέῳ Θεοῦ, Ἀρχιεπίσκοπος
Νέας Ἰουστινιανῆς καί πάσης Κύπρου,
Παντί τῷ Χριστεπωνύμῳ Πληρώματι
τῆς Ἁγιωτάτης Ἀποστολικῆς Ἐκκλησίας τῆς Κύπρου,
Χάριν καὶ εἰρήνην καὶ εὐλογίαν
παρὰ τοῦ ἐν Βηθλεὲμ Τεχθέντος Σωτῆρος Χριστοῦ.

Τέκνα ἐν Κυρίῳ ἀγαπητά,

«Θεὸς ἐφανερώθη ἐν σαρκὶ» (Α΄ Τιμ. 3,16).

Ἐκεῖνο τὸ ὁποῖο προτυπώθηκε στοὺς πατριάρχες τοῦ ἀρχαίου Ἰσραήλ, ἐκεῖνο τὸ ὁποῖο ἐξαγγέλθηκε ἀπὸ τοὺς προφῆτες, ἐκεῖνο ποὺ σκιαγραφήθηκε ἀπὸ τοὺς ἀρχαίους φιλοσόφους, φανερώνεται, σήμερα, ξεκάθαρα στὴν ἀνθρωπότητα.

Ὁ Θεὸς, ἀφοῦ μὲ τὴν παντοδυναμία του δημιούργησε τὸν κόσμο, εἰσέρχεται καὶ ὁ Ἴδιος σ’ αὐτόν, ἐπιφέροντας μιὰ ἀπροσδόκητη, γιὰ τὰ ἀνθρώπινα δεδομένα, ἀλλαγή. Κατὰ τοὺς ὅρους τῆς δημιουργίας, ἔπρεπε ὁ ἄνθρωπος νὰ ὁδεύσει πρὸς τὴ θέωση, ἀφοῦ ἐπλάσθη «καθ’ ὁμοίωσιν Θεοῦ».

Ἐξαιτίας, ὅμως, τῆς ἀδυναμίας του νὰ πετύχει τὸν στόχο ποὺ τοῦ ἐτέθη, ἀκολουθεῖται μία ἀντίθετη πορεία. «Ἄνθρωπος γίνεται Θεός, ἵνα Θεὸν τὸν Ἀδὰμ ἀπεργάσηται».

Ἡ ἐνανθρώπηση τοῦ Θεοῦ εἶναι τὸ μεγαλύτερο θαῦμα τῶν αἰώνων. Τὸ ὅτι ὁ Θεὸς ἐδημιούργησε τὸν κόσμον, ἐκ τοῦ μηδενός, εἶναι μέσα στὰ πλαίσια τοῦ κατανοητοῦ.

Τὸ νὰ σαρκωθεῖ, ὅμως, ὁ ἄσαρκος, νὰ εἰσέλθει στὶς διαστάσεις τῆς φθορᾶς, τοῦ χρόνου καὶ τοῦ χώρου, ὁ ἄχρονος καὶ «ἀχώρητος παντί», δὲν εἶναι προσιτό, οὔτε καὶ εὔκολα κατανοητό. Προσεγγίζεται μόνο μὲ τὴν πίστη, ὡς ἐκδήλωση τῆς παντοδυναμίας τοῦ Θεοῦ, ἀλλὰ καὶ τῆς μεγάλης ἀγάπης του πρὸς τὸ πλάσμα του.

Μέ τήν ἐνανθρώπηση θέλησε ὁ Θεὸς νὰ καταστήσει ἐμφανέστερη τὴν παρουσία Του στὸν κόσμο. Βέβαια καί προηγουμένως «οὐκ ἀμάρτυρον ἑαυτὸν ἀφῆκεν ὁ Θεὸς» (Πρ. 14, 17).

Τὴν παρουσία Του διαλαλοῦσαν πάντοτε τὰ ἔργα τῶν χειρῶν Του. Κατὰ τὸν ψαλμῳδὸν «Οἱ οὐρανοὶ διηγοῦνται δόξαν Θεοῦ, ποίησιν δὲ χειρῶν αὐτοῦ ἀναγγέλλει τὸ στερέωμα » (Ψαλμ. 18,1).

Κι ὁ Ἀπόστολος Παῦλος διακηρύττει ὅτι «τὰ ἀόρατα αὐτοῦ ἀπὸ κτίσεως κόσμου τοῖς ποιήμασι νοούμενα καθορᾶται, ἥ τε ἀΐδιος αὐτοῦ δύναμις καὶ θειότης» (Ρωμ. 1, 20). Τώρα, ὅμως, μὲ τὴν ἐπιδημία τοῦ Υἱοῦ καὶ Λόγου τοῦ Θεοῦ μποροῦν ὅλοι νὰ ἀντιληφθοῦν καλύτερα τὴν παρουσία του.

Μὲ τὴν ἐνανθρώπηση, ὕστερα, πραγματοποιεῖται ἀνακαίνιση τῆς κτίσεως. Γίνεται στὴν οὐσία μιὰ ἐπανάληψη τῆς δημιουργίας, μὲ διαφορετικὴ μορφή, μιὰ παλιγγενεσία. Σ’ αὐτὸν τὸν δεύτερο λόγο ἀναφέρονται ὅσα ἡ Ἐκκλησία, διὰ τῆς Θεολογίας καὶ τῆς ὑμνολογίας της, ἐξαγγέλλει κατὰ τὴ σημερινὴ ἡμέρα: Ἡ ἐπανασύνδεση τοῦ ἀνθρώπου μὲ τὸν Θεό, ἡ ἐπὶ γῆς εἰρήνη μετὰ δικαιοσύνης, ἡ ἰσότητα φύλων καὶ φυλῶν, ἡ δυνατότητα τῆς θέωσης.

Τέκνα ἐν Κυρίῳ ἀγαπητά,

Ἀπὸ τὴν ἐντρύφηση στὸ θεολογικὸ βάθος τοῦ μυστηρίου τῶν Χριστουγέννων, μᾶς προσγειώνει ἡ σημερινὴ τραγική πραγματικότητα τὴν ὁποία βιώνει ἡ πατρίδα μας.

Ἡ καλπάζουσα ἀνεργία, ἡ ἀδυναμία πολλῶν νὰ ἀνταποκριθοῦν στὶς ἀπαιτήσεις τῆς ζωῆς, ἡ ἀναξιοκρατία, ἡ σήψη καὶ ἡ διαφθορὰ ποὺ ἀποκαλύπτονται καθημερινὰ σ’ ὅλο τὸν δημόσιο βίο, οἱ ταπεινωτικὲς γιὰ τὴν ἐθνική μας ἀξιοπρέπεια καὶ ἀδικαιολόγητες, ἐν πολλοῖς, ἀπαιτήσεις τῆς Τρόικας, ποὺ ἔναντι κάποιου τοκογλυφικοῦ δανεισμοῦ, θέτει ὑπὸ τὴν κυριαρχίαν της τὸ παρὸν καὶ τὸ μέλλον τοῦ τόπου μας, ὁδηγοῦν πολλοὺς σὲ ἀποθάρρυνση καὶ ἄλλους σὲ ἀπόγνωση.

Κάθε ὑγιῶς σκεπτόμενος ἄνθρωπος ἀπαιτεῖ νὰ ξαναστηθεῖ κράτος δικαίου, νὰ ἐκλείψουν οἱ ἀνισότητες, νὰ λειτουργήσουν οἱ θεσμοὶ μὲ διαφάνεια, νὰ ὑπάρξει τιμωρία γιὰ ὅσους ἀδικοῦν καὶ ἐπιβράβευση γιὰ ὅσους εὐεργετοῦν τὸν τόπο.

Μὰ αὐτὸ εἶναι καὶ τὸ μεγάλο μήνυμα τῆς σημερινῆς ἑορτῆς. «Δικαιοσύνην μάθετε οἱ ἐνοικοῦντες ἐπὶ τῆς γῆς» (Ἡσ. 26, 9) διαμηνύει ὁ Θεὸς διὰ τοῦ προφήτου.

Καὶ σήμερα ἀνέτειλε, διὰ τῆς ἐνσάρκου οἰκονομίας Του, ὁ Ἴδιος, ὡς «Ἥλιος Δικαιοσύνης». Ἡ «ἐνεστῶσα ἀνάγκη» καλεῖ ὅλους μας σὲ ὁμόνοια καὶ ἀλληλεγγύη, ἐνίσχυση τῶν ὀλιγοψύχων καὶ στήριξη τῶν ἐνδεῶν. Αὐτὸ συνιστᾷ καὶ ἀπαραίτητη προϋπόθεση γιὰ νὰ ὑποδεχθοῦμε ἐπαξίως τὸν ἐνανθρωπήσαντα Χριστὸν στὶς καρδιές μας.

Ἡ οἰκονομικὴ δυσπραγία δὲν εἶναι, δυστυχῶς, ἡ μόνη οὔτε καὶ ἡ μεγαλύτερη θλίψη ποὺ ἐνέσκηψε στὴν ἰδιαίτερη πατρίδα μας. Τὸ ἐθνικό μας πρόβλημα ὄχι μόνο παραμένει ἄλυτο, ἀλλὰ καὶ περιπλέκεται ἀπὸ τὶς δολοπλοκίες καὶ τὰ συμφέροντα τῶν ἰσχυρῶν της γῆς.

Ἡ Τουρκία προωθεῖ μὲ κυνικότητα τὸν μόνιμο καὶ ἀμετάθετο στόχο της, ποὺ δὲν εἶναι ἄλλος ἀπὸ τὴν κατάληψη καὶ Τουρκοποίηση ὁλόκληρης τῆς Κύπρου. Κι ἕνα μέρος τοῦ λαοῦ μας, ὡς μὴ ὤφειλε, ἀπέκαμε στὰ μισά τοῦ δρόμου καὶ συντάσσεται μὲ τὴν κατοχικὴ δύναμη, φτάνοντας σὲ πράξεις ἐσχάτης προδοσίας, ξεπουλώντας στὸν κατακτητὴ τὶς κατεχόμενες περιουσίες του, δίνοντάς του ἔτσι κάλυψη νομιμοφάνειας, γιὰ ἐπίτευξη τῆς τουρκοποίησης τοῦ τόπου μας.

Ὀφείλουμε νὰ συνέλθουμε καὶ νὰ ἀνασυντάξουμε τὶς δυνάμεις μας. Νὰ ἐντείνουμε τὴν ἀκοὴ μας καὶ νὰ ἐνωτισθοῦμε τὶς φωνὲς τῶν προγόνων μας. Ὡς ἔθνος περάσαμε ἀπὸ πολὺ μεγαλύτερες δυσκολίες.

Κι ὄχι μόνο ἐπιβιώσαμε, ἀλλὰ καὶ μεγαλουργήσαμε. Δώσαμε, μάλιστα, κάποτε καὶ μέσα ἀπὸ τὶς πτώσεις μας, ἄφθαστα δείγματα ἡρωισμοῦ καὶ αὐταπάρνησης. Ζάλογγο, Κούγκι, Μαχαιρᾶς, Δίκωμο, συγκλόνισαν τὴν ἀνθρωπότητα. Κουβαλώντας μιἀν τέτοια παράδοση κι ἔχοντας τόσο γερὲς ρίζες, δὲν ἐπιτρέπεται νὰ δείχνουμε ὀλιγωρία καὶ τάσεις ἐγκατάλειψης τοῦ ἀγώνα.

Στὶς δύσκολες συγκυρίες τοῦ ἔθνους μας, ἡ πίστη στὸν Θεὸ καὶ ἡ ἀγάπη στὴν πατρίδα ὑπῆρξαν οἱ κινητήριες δυνάμεις τοῦ λαοῦ μας. Ἀπευθυνόμαστε, λοιπόν, πατρικὰ πρὸς ὅλους καὶ σᾶς καλοῦμε σὲ πνευματικὴ καὶ ἐθνικὴ ἐγρήγορση.

Σὲ πεῖσμα ὅλων τῶν δεδηλωμένων ἐχθρῶν μας, ἀλλὰ καὶ ὅσων ποντιοπιλατικὰ παρακολουθοῦν, γιὰ σαράντα χρόνια, τὸ δράμα μας καθὼς καὶ ἐκείνων πού, ἐνῷ ἀπὸ τὴ θέση τους θὰ’πρεπε νὰ ὑπερασπίζονται ἀρχὲς καὶ ἀξίες, προάγουν τὶς θέσεις τῆς Τουρκίας, θὰ πρέπει νὰ μείνουμε ἀμετακίνητοι προασπιστὲς τῆς γῆς καὶ τῶν δικαίων μας.

Καλοῦμε καὶ ὅσους ὑπεύθυνα χειρίζονται τὸ ἐθνικό μας θέμα νὰ ἐπιμείνουν ἀταλάντευτα στὶς παγκόσμια ἀναγνωρισμένες ἀρχὲς δικαίου, ὡς βάσης γιὰ τὴν ἐπιδιωκόμενη λύση. Ἂν οἱ ἀρχές: ἕνας ἄνθρωπος μία ψῆφος, τῆς ἐλεύθερης διακίνησης, ἐγκατάστασης καὶ ἀπόκτησης περιουσίας, ἰσχύουν γιὰ ὅλους τοὺς λαούς, γιατί ἐμεῖς νὰ μὴν τὶς θέτουμε ὡς προϋπόθεση τῆς λύσης τοῦ προβλήματός μας; Ἂν ὁ ἐποικισμὸς καταδικάζεται ἀπὸ ὅλους ὡς ἔγκλημα πολέμου, γιατί ἐμεῖς νὰ μὴν ζητήσουμε ἀπομάκρυνση ὅλων τῶν ἐποίκων, προκειμένου ἡ λύση ποὺ θὰ ἐξευρεθεῖ νὰ ἔχει τὰ ἐχέγγυα τῆς ἐπιβίωσης; Κι ἂν δύο παγκόσμιοι πόλεμοι κατέδειξαν ὅτι ἡ κατοχὴ μίας χώρας ἀπὸ ἄλλη συνιστᾷ βάρβαρον ἀναχρονισμὸν, γιατί ἐμεῖς νὰ μὴν ἐπιμείνουμε στὴν ἀπόσυρση ὅλων τῶν στατευμάτων κατοχῆς καὶ στὴν ἀπελευθέρωση τῆς πατρίδας μας; Ἡ πεῖρα σαράντα χρόνων κατοχῆς καὶ συνεχῶν ὑποχωρήσεων μᾶς δίδαξε ὅτι οἱ ὑποχωρήσεις δὲν ἐξευμενίζουν τὸν κατακτητή. Ἄλλες ὑποχωρήσεις θὰ μᾶς ὁδηγήσουν στὴν πλήρη καὶ μόνιμη καταστροφή.

Ἡ σημερινὴ μεγάλη ἑορτὴ μᾶς ὑπενθυμίζει ὅτι ὀφείλουμε νὰ ἀγωνιζόμαστε γιὰ τὴν προάσπιση καὶ ἀνάκτηση τῆς ἐλευθερίας καὶ τῆς ἀξιοπρέπειάς μας, ποὺ εἶναι γνωρίσματα τῆς «κατ’ εἰκόνα καὶ καθ’ ὁμοίωσιν Θεοῦ» δημιουργίας μας. Ὁ ἀγώνας στὸν ὁποῖο καλούμαστε, ἀποτελεῖ ὑποχρέωσή μας καὶ πρὸς τὸν Θεὸ καὶ πρὸς τὴν πατρίδα μας.

Μὲ αὐτὲς τὶς σκέψεις ἀπονέμουμε τὴν πατρικὴ εὐλογία μας πρὸς ὅλους, ἰδιαίτερα τούς ἐμπερίστατους, τοὺς ἀγνοούμενούς μας, τοὺς ὁποίους δὲν θεωροῦμε χωρὶς ἐνδελεχὴ ἔρευνα νεκρούς, καθὼς καὶ τοὺς συγγενεῖς τους, τοὺς ἐγκλωβισμένους καὶ τοὺς πρόσφυγες συμπατριῶτές μας. Ἐπικαλούμενοι τὴν εὐλογίαν καὶ τὸ ἄπειρον ἔλεος τοῦ Θεοῦ πρὸς ὅλους καὶ κατὰ τὸν ἀνατέλλοντα, ἐντὸς ὀλίγου, νέον ἐνιαυτόν, διατελοῦμεν,

Μετ’ εὐχῶν διαπύρων ἐν Χριστῷ τεχθέντι

† Ο ΚΥΠΡΟΥ ΧΡΥΣΟΣΤΟΜΟΣ

Ἐν τῇ Ἱερᾷ Ἀρχιεπισκοπῇ Κύπρου,
Χριστούγεννα 2013.

Pastorala la Nașterea Domnului a PS Mihail Filimon [2013]

Nașterea Domnului Hristos – binecuvântare pentru familia creștină

Mihail

cu harul lui Dumnezeu

Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei

și Noii Zeelande

Prea-cucernicilor preoți și tuturor bine-credincioșilor creștini din eparhia Noastră, Har, pace, sănătate și întru toate bunăvoire, cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou și Bobotezei, iar de la Noi arhierești și părintești binecuvântări.

„Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască și a născut pe Fiul său, Cel Unul Născut și L-au înfășat și L-au culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei” (Lc. 2, 6-7).

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos aduce în fiecare an, multă bucurie în sufletele noastre, ale creștinilor. Este bucuria comuniunii pentru că Pruncul Iisus adună în jurul Lui cerul și pământul, care Îi aduc laudă și preamărire.

La Peștera din Betleem îngerii Îi cântă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire „(Lc. 2,14); magii călăuziți de steaua luminoasă care „a stat deasupra unde era Pruncul”, au venit și ei și I s-au închinat.

Astfel întreaga creație participă la momentul unic din istoria mântuirii, Nașterea Domnului Hristos, prevestită lumii de profetul Isaia, care spunea: „ Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă numele Lui Înger de mare sfat, Dumnezeu tare, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9,5).

În acest sens vorbește și Sfântul Apostol Pavel, zicând; „după ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care și Care a făcut și veacurile” (Evrei 1, 1-2).

Bucuria sărbătorii este mare deoarece se revarsă în lume iubirea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Evanghelistul spunea: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibe viață veșnică” (In 3, 16).

Din iubire de oameni, Hristos Domnul aduce lumină poporului „care locuia în întuneric…, iar celor ce erau în latura și în umbra morții, lumină le-a strălucit” (Isaia 9,1).

S-a deșertat de slava dumnezeiască ca să ne învețe pe noi să fim ascultători voii lui Dumnezeu Tatăl și totodată ne-a vindecat de neascultare, pentru că Fiul Cel de-o-ființă cu Tatăl, Cel veșnic și nemuritor, se face Om, ca să ne facă pe noi părtași la veșnicia lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Apostol Pavel scria filipenilor: „S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând” (Filip. 2,7), dar Părintele Dumitru Stăniloae, spunea că în același timp: „Fiul rămâne tot Ipostas tainic și în aceeași relație eternă, de Născut din Tatăl”.

Iubiți credincioși și credincioase,

Darul lui Dumnezeu pentru lume este unicul Său Fiu, Domnul Iisus Hristos care S-a făcut Om „ pentru noi și pentru a noastră mântuire”.

Lumea reprezentată de Magii cei înțelepți, atunci când L-au aflat pe Prunc împreună cu Sfânta Familie, I-au dăruit aur, smirnă și tămâi; iar păstorii cei simpli Îi aduc dragostea și mărturisirea lor.

Noi îl aflăm pe Pruncul Hristos în Biserică unde se vestește Evanghelia Sa. Îl întâlnim însă, în chip tainic și în sufletele noastre, în sufletele semenilor noștri care așteaptă să găsească pe chipul nostru bucuria, lumina și pacea, primite de la Hristos. Și mai așteaptă ajutorul nostru atunci când sunt în nevoi și în încercări.

Îl întâlnim pe Hristos în familia creștină care păstrează și împlinește poruncile lui Dumnezeu, urmând învățătura Domnului Hristos.

La acestă sărbătoare a familiei, se cuvine să arătăm cu îngrijorare, că familia contemporană este astăzi în pericol. În timp ce societatea a devenit tot mai indiferentă, îndepărtându-se de Dumnezeu, de principiile vieții morale care aduc echilibru și pace între oameni, celula de bază a societății, familia, începe să își piardă caracterul ei sfânt și duhovnicesc.

Tot mai mult, în zilele noastre, familia este încercată, lovită și rănită din temelii prin necredință, indiferență, egoism și prin multe căderi păcătoase. Sfântul Apostol Pavel scria corintenilor: „Nu știți oare că nedrepții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu va amăgiți: nici desfrânații, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiții, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu” (I Cor. 6,9-10).

Pentru Biserica Ortodoxă, Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică, familia creștină alcătuită din unirea bărbatului cu femeia, are de urmat calea către îndumnezeire și preaslăvire a lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asuprea ei, dar și nașterea de prunci. Sfântul Pavel scriind efesenilor despre unirea bărbatului cu femeia, prin Taina Nunții, spune: „Taina aceasta mare este, în Hristos și în Biserică”(Ef. 5,32).

Modul nou de viață al familiei creștine, lipsa îmbisericirii la Sfânta Liturghie duminicală, nerespectarea principiilor morale, problemele economice, schimbările rapide din societate, lipsa iubirii adevărate, au slăbit caracterul tainic al familiei creștine, numită de către Sfântul Ioan Gură de Aur: „Biserica cea mică”.

Egoismul, individualismul și neînțelegerile dintre soți, duc adeseori la neîncredere, la întreruperea legăturilor și a comuniunii, iar apoi la divorț. Știm cu toții cât de mult suferă copii care nu mai au liniștea și căldura, pacea și dragostea, ocrotirea și ajutorul celor doi părinți.Crescuți fără ajutorul și siguranța familiei, aceștia vor rămâne stigmatizați pentru toată viața.

Dar problema esențială a familiei creștine contemporane, constă în lipsa unei orientări spre orizonturi cu perspective mântuitoare, lipsindu-i adeseori mărturisirea credinței mântuitoare și calea spre Împărăția lui Dumnezeu.

În orice situație s-ar afla, fiecare persoană este chemată astăzi prin glasul Bisericii, creștini sau cei care trăiesc în lume, să înțeleagă chemarea îngerilor din noaptea sfântă care i-a mobilizat pe păstori și i-a călăuzit pe magi, să înțeleagă fiecare sensul vieții creștine pe care au pășit apostolii și toți cei care și-au dăruit viața lui Hristos.

Sfinții au făcut loc de găzduire lui Hristos în inima lor, nu au fost indiferenți precum au fost cei care au refuzat să găzduiască Sfânta Familie, care în cele din urmă și-a găsit adăpost în Peșteră, unde „L-au culcat în iesle” pe Pruncul Hristos „pentru că nu mai era loc de găzduire pentru ei”. Primindu-L pe Hristos în sufletele noastre nu ne vom asemăna cu aceștia, ci ne vom bucura împreună, de ziua cea sfântă a Nașterii lui Hristos.

Acum este timpul să ne apropiem de Dumnezeu, să ne întoarcem de la răutățile noastre pe calea cel plină de lumină dumnezeiască, de binecuvântare și de mângâiere, pe care Hristos Domnul o deschide lumii întregi.

Fiecare biserică se face astăzi peșteră a Betleemului, fiecare credincios care se pocăiește de păcatele sale, dacă se spovedește și primește pe Hristos euharistic din Sfântul Potir, face inima lui o peșteră a Betleemului.

Dreptmăritori creștini,

Anul 2013 pe care îl încheiem peste puține zile, a fost declarat în Biserica noastră „Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena” pentru că s-au împlinit 1700 de ani de libertate acordată creștinilor de către Sfântul Împărat Constantin (313 d.Hr.). Prin acest act au încetat persecuțiile împotriva creștinilor, care au putut să se roage fără să mai fie acuzați pe nedrept și omorăți. Au putut să se organizeze în libertate și demnitate. De acest dar al libertății ne bucurăm și astăzi, fapt care ne face și mai mult responsabili în fața lui Dumnezeu.

În timp de libertate, dobândit cu multe jertfe ale ostașilor, eroilor și martirilor neamului nostru românesc, în semn de recunoștință și de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra poporului nostru românesc, se construiește la București, Catedrala Mântuirii Neamului, cu hramurile „Înălțarea Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”.

Prin purtarea de grijă și permanenta supraveghere a Întâistătătorului Bisericii noastre, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, noua catedrală patriarhală se construiește cu multă jertfă și multă cheltuială. Pentru aceasta facem apel către toți credincioșii Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande să dăruiască fiecare după putere, pentru a ajuta și noi, prin donații în bani, la construirea acestei catedrale, pentru ca să ne asemănăm cu cei ce aduc daruri Pruncului Hristos.

Anul în care intrăm, 2014, este declarat de Biserica Ortodoxă Română „Anul Omagial Euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii”. Prin aprofundarea învățăturii referitoare la aceste două Sfinte Taine ale Bisericii, vom învăța mai mult să ne păstrăm credința, tradițiile și limba noastră strămoșească, chiar dacă trăim în aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu, în Australia și Noua Zeelandă.

Vom învăța mai mult să prețuim neamul românesc din care facem parte, pentru că este un popor jertfelnic și binecredincios; vom învăța să prețuim familia din care facem parte și să transmitem copiilor noștri valorile creștine și întregul tezaur spiritual pe care le-am moștenit de la înaintași, pentru a ne bucura cu toții împreună și pentru a păstra legătura neîntreruptă cu cei de acasă.

În aceste zile de sărbătoare, cu prilejul Nașterii Domnului, Anului Nou – 2014 și Bobotezei , vă transmit alese urări de sănătate, bucurie și binecuvântare de la Domnul, cu spor în tot lucrul cel bun și bine plăcut Lui.

Cu prețuire sfântă, cu pace și mai multă înțelegere, dragoste frățească și înnoire duhovnicească.

La mulți ani!

Al vostru către Domnul rugător,

† Mihail

Episcopul Românilor Ortodocși din Australia și Noua Zeelandă

Publicată în Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Australiei și Noii Zeelande, Sâmbătă, 21 Decembrie 2013.

*

În format PDF aici.

Pastorală la Nașterea Domnului a PS Macarie Drăgoi [2013]

Macarie

† Macarie,

Episcopul Europei de Nord

Pastorală la Nașterea Domnului

Hristos – Soarele dreptății. Lumina Împărăției și a Sfinților Împărați

† Macarie,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor

ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi și credincioase, har, milă şi pace de la Hristos – Pruncul  care a luminat și a bucurat astăzi Betleemul și întreaga lume!

Iubiți frați și surori în Iisus Hristos Împăratul împăraților,

Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne așază pe fiecare în starea de primitori ai Veștii celei bune și, totodată, de mărturisitori ai Plinirii vremii. Creștinul are conștiința trăirii sub pecetea istoriei, dar în același timp mărturisește că fiecare om își poate aduce contribuția la continuarea lucrării lui Hristos în lume, prin mărturia vieții și rugăciune. Veacurile creștine au fost marcate de oameni sfinți care au influențat soarta lumii întregi. Biserica ni-i prezintă ca modele și cinstindu-i prelungim în timp trăirea lor pilduitoare.

După cum știți, anul 2013 care se încheie acum, a fost dedicat de Sfântul Sinod, la ințiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfinților Împărați Constantin și Elena. Această hotărâre pastorală a fost luată, întrucât s-au împlinit 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313.

Cunoaștem din antichitatea creștină, de la istoricii Lactanțiu și Eusebiu de Cezareea, faptul că Împăratul Constantin, înainte de convertirea sa, cinstea împreună cu legiunile sale, divinitatea solară Sol invictus, adică Soarele nebiruit.

În anul 312, înaintea unei lupte decisive împotriva rivalului său Maxențiu, la Podul Milvius (Podul Vulturului), de lângă Roma, Constantin a avut o vedenie minunată. În lumina zilei, când soarele începea să coboare spre asfințit, i s-a arătat pe bolta cerească, deasupra globului solar, semnul strălucitor al crucii, însoțit de inscripția: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).

Hristos Însuși l-a îndemnat să se așeze sub puterea Crucii Sale. Constantin a urmat porunca și a pus pecetea protectoare a Crucii pe steagurile și scuturile armatei, ieșind apoi victorios din luptă. Intrarea sa triumfală în Roma, cu stindardul Crucii lui Hristos, însemna și sfârșitul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor în Imperiul Roman, vreme de aproape 300 de ani.

Într-o frescă românească, unică în întreaga artă de tradiție bizantină, Sfântul Împărat Constantin este înfățișat în această dimensiune biruitoare, supratemporală, conducând oștenii martiri ai Marelui Împărat ceresc, uciși în timpul persecuțiilor anticreștine din cele trei veacuri.

Icoana, de mari dimensiuni, de aproape 5 metri liniari, este sugestiv intitulată Cavalcada Sfintei Cruci, aflându-se pe peretele vestic al pronaosului bisericii bucovinene Sfânta Cruce din Pătrăuți, ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, în anul1487.

În fruntea cetei sfinților mucenici militari, zugrăviți călare pe cai roibi şi albi, se află Arhanghelul Mihail alături de Împăratul Constantin, îndreptându-se spre biruitorul semn al Crucii, înscris luminos pe cer, cu inscripția din viziunea de la Podul Milvius: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).

După ce s-a întâlnit cu Hristos, Constantin a înțeles că Sol invictus (Soarele nebiruit) la care se închina odinioară, nu era un astru ceresc, ci Însuși Hristos – Soarele vieții, care l-a chemat să împlinească, prin puterea Crucii, o nouă lucrare de apostolat în lumea păgână. De aceea în cuvântările sale, Constantin îl numea pe Mântuitorul Hristos, Invictus Christus (Hristos cel nebiruit).

Cântările Canonului Utreniei de la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena (care era creștină de multă vreme, dinaintea convertirii fiului ei, pe care l-a susținut mult în răspândirea credinței creștine) reflectă minunat acest crez: „Cu prealuminat semn din stele, fericite, Hristos Soarele te-a luminat și luminător pe tine celor întunecați te-a arătat[1]; „Mânecând la Soarele cel neapus și Stăpânul, Împărate Constantin, de Dumnezeu înțelepțite, te-ai umplut de lumină [2].

Așadar, Sfântul Constantin cel Mare, pe care l-am cinstit în chip deosebit în acest an liturgic, ne învață acum la slăvitul praznic al Nașterii lui Hristos, pe noi cei care viețuim pe aceste tărâmuri ale soarelui-apune, că astăzi ne răsare Soarele cel neapus, împărtășindu-ne lumina cea neînserată a Împărăție Sale.

Aducem doxologie prin troparul prăznuirii, arătând că Nașterea lui Hristos răspândește lumina cunoștinței, iar noi, împreună cu cei ce slujeau stelelor, învățăm și cunoaștem să ne închinăm și să slujim numai adevăratului Soare al dreptății și Răsăritului celui de Sus.

Întunericul s-a risipit, lumina strălucește pretudindeni, iar razele Soarelui – Hristos încălzesc inimile noastre. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia IX, 1; Matei IV, 16). „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani XIII, 12), devenind purtătorii Luminii adevărate.

Preaiubiții mei,

Cu multe veacuri în urmă, Proorocul Maleahi a prevestit că „va răsări Soarele dreptății și vindecare fi-va-n aripile Lui” (Maleahi III, 20; IV, 2) iar Proorocul Zaharia, tatăl Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, umplut de Duhul Sfânt, a profețit: „milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care Răsăritul cel de Sus ne-a cercetat” (Luca I, 78).

Așadar, din vechime, Biserica a găsit de cuviință să așeze sărbătoarea Nașterii lui Hristos, la 25 decembrie, în jurul solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, iar nopțile să se micșoreze. Creșterea zilei indică apropiata biruință a lui Hristos asupra întunericului și răului, când totul va fi umplut de lumină.

Astfel, s-au înlocuit sărbătorile păgâne din această parte a anului, mai ales sărbătoarea romană Dies natalis Solis invictiZiua de naștere a soarelui nebiruit, astrul învingător al frigului și întunericului, cu prăznuirea Nașterii lui Hristos – Soarele dreptății. O dată cu întruparea Mântuitorului Hristos „Lumina lumii” (Ioan IX, 5), împlinindu-se profețiile Vechiului Legământ, s-a rânduit în Noul Legământ adevărata închinare înaintea Soarelui din care se revarsă lumina cea mai presus de toată lumina.

De aceea, chiar dacă bolta văzută a cerului scandinav este acum întunecată și plumburie, bolta cerului nostru lăuntric este senină, „de mărgărit”, deoarece strălucește pe ea Hristos – Soarele cel neapus; chiar dacă acest sezon nordic este atât de friguros, văzduhul nostru duhovnicesc este străluminat și încălzit de razele harului dumnezeiesc, fiindcă prin Sfânta și Dulcea Cuminecătură, I-am făcut sălaș în ieslea inimii noastre Însuși Mântuitorului Hristos – Soarele vieții.

Așa cum v-am obișnuit în fiecare an de Crăciun, vă aduc iarăși la fereastra sufletului o altă colindă din satul meu natal transilvan. Prin acest colind duios, toată făptura este chemată să se trezească pentru a se desfăta de lumina răsăritului Domnului nostru Iisus Hristos – Soarele cel luminos:

Sculați, gazde, nu dormiți
Că Soarele-o răsărit
În oblonul boilor,
În staolul oilor,
În țărcușul mieilor,
În casa creștinilor.
Că îi Soare luminos
Domnul nost Iisus Hristos,
Care de la iad ne-o scos,
Din muncile iadului,
Din văpaia focului[3].

Pe lângă colindele străbune, imnografia înainteprăznuirii și prăznuirii Nașterii Domnului abundă în laude aduse Soarelui – Hristos, ce răsare din Maria – norul cel strălucitor și fecioresc:

Pe Tine, Dătătorule de lumină, Soare al dreptății, Cel ce ai intrat în pântece și ai voit a Te naște mai presus de cuvânt, o stea din depărtare Te-a vestit cititorilor în stele…[4]; „Norul cel strălucitor vine să răsară pe Hristos, Soarele dreptății, din pântece de Maică, luminând tot pământul cu dumnezeiești străluciri[5]; „Ca pe un alt cer te lăudăm pe tine, Fecioară, ceea ce vii să ne răsari nouă, din pântecele cel întrutot sfânt, pe Soarele dreptății, Care luminează pe cei ce sunt în umbra morții și în stricăciune…[6]; „Minunându-se de uimitoarea naștere, magii cei povățuiți de dumnezeiasca stea s-au oprit și văzând pe Soarele cel ce a răsărit din feciorescul nor, daruri I-au adus[7].

Maica Fecioară purtând Soarele – Fiu pe neprihănitele sale brațe, cuprinsă de teamă și uimire îl întreabă:

Soare, Fiule! Cum Te voi acoperi cu scutece? Cum Te voi ține în brațe pe Tine, Cel ce stăpânești toate? Cum voi căuta, fără teamă la Tine, spre care nu îndrăznesc a căuta heruvimii? Acestea a grăit ceea ce nu știe de nuntă, ținând pe Hristos în brațe[8].

La rândul nostru, copleșiți de Taina minunată, o întrebăm pe Cea fără de stricăciune:

Cum te vom numi pe tine ceea ce ești plină de har! Cer, că ai răsărit Soarele dreptății? Rai, că ai odrăslit Floarea nestricăciunii? Fecioară, că ai rămas nestricată? Maică Preacurată, că ai avut în sfintele tale brațe pe Dumnezeul tuturor? Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre[9].

Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,

Aducem mulțumiri Mântuitorului Hristos pentru tot ajutorul primit anul acesta și pentru darurile revărsate cu prisosință asupra noastră, prin ocrotirea și mijlocirile Preasfintei Sale Maici, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale tuturor Sfinților Săi.

La începutul acestui an, în perioada 28 ianuarie – 4 februarie 2013, Centrul de tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat în România, la Centrul pastoral-social Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, o tabără de iarnă și un pelerinaj închinat Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, la mănăstirile și bisericile din Arhiepiscopia Bucureștilor, culminând cu slujirea liturgică prezidată de Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel în Catedrala patriarhală din București și închinarea la moaștele Sfinților Împărați, păstrate în acest locaș ocrotit de ei. Din grupul de pelerini au făcut parte tineri români care muncesc sau studiază în țările scandinave dar și tineri suedezi, norvegieni și danezi convertiți la ortodoxie.

Frumoasele activități cu tinerii din parohiile episcopiei, au fost încununate, și în acest an, de Adunarea generală a tinerilor din Europa de Nord, organizată la Copenhaga (30 noiembrie – 1 decembrie 2013), unde l-am prăznuit pe Sfântul Apostol Andrei și am sărbătorit Ziua Națională a României, copiii și tinerii bucurându-ne cu un program artistic deosebit. Partea cultică s-a prelungit în cea culturală și prin drumeția de pe malul nord-estic al Insulei Seeland, în Helsingør, la străvechiul castel Kronborg al legendarului prinț danez Ha​mlet din piesa lui Wiliam Shakespeare.

Toate manifestările spirituale și culturale din eparhia noastră, dedicate în anul 2013 Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena (expoziții de icoane, sesiuni de comunicări științifice, conferințe, întruniri catehetice, ateliere de lucru) au fost conjugate cu activitățile în folosul celor bolnavi și singuri, prin colectele de întrajutorare și programele de slujire filantropică în comunitățile noastre parohiale.

Anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre „Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii și anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”.

Mucenicii Brâncoveni sunt și Ocrotitorii cerești ai episcopiei noastre, alături de Sfântul Apostol Andrei și de ceilalți Sfinți Voievozi Români: Ștefan cel Mare al Moldovei și Neagoe Basarab al Țării Românești. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord îşi desfăşoară misiunea în ţări monarhice unde sunt cinstiți Sfinţii Regi, creştinători ai Scandinaviei. Această tradiție ne îndeamnă și pe noi românii să-i cunoaștem mai bine și să-i prețuim pe Sfinţii noştri Domnitori, Apărători şi Mărturisitori ai credinţei ortodoxe.

La loc de frunte, între aceștia, sunt Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, dimpreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu, care au fost decapitați la Constantinopol, în urmă cu 300 de ani, în 15 august 1714, mărturisindu-L pe Hristos cu prețul vieții lor.

Nu s-au lipit cu nimic de cele trecătoare, ci s-au dăruit jertfelnic în veșnicia Mirelui ceresc. Noi cei de astăzi îi avem modele și mijlocitori, de aceea, anul viitor, la începutul lunii octombrie, Centrul de pelerinaj Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti al episcopiei noastre, va organiza un pelerinaj în România, pe urmele Sfinților Brâncoveni, îndeosebi la moaștele și ctitoriile lor din sudul țării.

Prin cinstirea Sfinților Mărturisitori devenim și noi mai conștienți de faptul că trăirea creștină nu este doar o opțiune individuală, ci poate fi o lumină peste veacuri. Călcând pe urmele sfinților, sufletul nostru se bucură primind  pildă de viață, dar, în același timp, starea de pelerin este prin ea însăși mărturisitoare pentru cei din jurul nostru.

Praznicul Nașterii Domnului să ne fie tuturor un nou început pentru a împlini cele pricepute din întâlnirea peste timp cu trăitorii și mărturisitorii comuniunii cu Hristos – Lumina lumii și Împăratul împăraților.

Al vostru fierbinte rugător către Domnul şi de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie

Dată în reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2013.

*

Note bibliografice:

[1] Mineiul pe mai, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 216.
[2] Ibidem.
[3] Colindă culeasă din localitatea Spelmezeu, jud. Bistrița-Năsăud.
[4] Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2005, p. 379.
[5] Ibidem, p. 386.
[6] Ibidem, p. 390.
[7] Ibidem, p. 394.
[8] Ibidem, p. 404.
[9] Ibidem, p. 407.

*

În format PDF aici.

Pastorala la Nașterea Domnului a PS Petroniu Florea [2013]

Pastorală la Nașterea Domnului
Zalău, 2013

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Sălajului

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor
creştini din cuprinsul Episcopiei Sălajului:
Har, pace, ajutor şi milă de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhiereşti binecuvântări!

Iubiți credincioși,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu suntem din nou părtași bucuriei nașterii Pruncului Iisus în Betleemul Iudeii, iar una dintre cele mai renumite și răspândite colinde de pe la noi ne anunță: „O, ce veste minunată / Lângă Viflaim s-arată, / Cerul strălucea / Îngerii veneau / Pe-o rază curată! / Păstorilor din câmpie / Le vestește-o bucurie, / Că-ntr-un mic lăcaș / Din acel oraș, / S-a născut Mesia. / Păstorii cum auziră / Spre lăcașul sfânt porniră, / Unde au aflat, / Pruncul luminat / Și Îl preamăriră. / E Iisus Păstorul Mare, / Turmă ca El nimeni n-are, / Noi Îl lăudăm / Și ne închinăm / Cu credință mare”.

Sfântul Evanghelist Luca relatează faptul că la nașterea Pruncului Iisus în Betleem: „în ţinutul acela erau păstori care stăteau pe câmp şi-şi păzeau turma făcând noaptea de strajă. Şi iată, îngerul Domnului a stat lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi.

Că, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că în cetatea lui David vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul. Şi acesta vă va fi semnul: Veţi găsi un Prunc înfăşat şi culcat în iesle». Şi, deodată, împreună cu îngerul s-a văzut mulţime de oaste cerească lăudându-L pe Dumnezeu şi zicând: «Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!».

Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: «Să mergem dar până la Betleem şi să vedem lucrul acesta ce s-a făcut, pe care Domnul ni l-a făcut nouă cunoscut». Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul ce li se grăise despre Copilul Acesta. Şi toţi cei ce au auzit se mirau de cele ce le spuneau păstorii” (Luca 2,8-18).

Autorul unei frumoase colinde românești poartă un dialog imaginar cu păstorii din Betleem după ce aceștia s-au întors la stână de la peștera în care se născuse Pruncul Iisus: „Ce-ați văzut păstori / Sculați până-n zori? / Am văzut pe Nou Născutul, / Prunc Iisus din Cer Venitul, / Fiu Dumnezeiesc. / Ce palat era / Unde Domnul sta? / Peșteră străină, rece / Peșteră de dobitoace, / Palatul era. / Ce-avea de-așternut / Micul Nou Născut? / Ieslea Îi era culcușul, / Fân și paie așternutul, / Micului Iisus. / Cine sta cu El / Domnul Mititel? / Sta Maria, Maica Sfântă, / Sta Iosif cu fața-i blândă / Stau și se-nchinau. / Cine Îi cânta / Cine-L preamărea? / Îngerii din cer veniră, / Vesele cântări doiniră / Micului Iisus”.

Întrucât primii martori ai nașterii Pruncului Iisus în peștera de lângă Betleemul Iudeii au fost păstorii, în cuvântul nostru de astăzi vom vorbi despre cei mai renumiți păstori din sânul poporului ales și despre locul pe care Dumnezeu l-a rânduit acestora între evrei, precum și despre păstorii sufletești.

Primul păstor din istoria omenirii a fost Abel, cel de-al doilea fiu al protopărinților Adam și Eva. În cartea Facerii citim că „Abel era păstor de oi, iar Cain, lucrător de pământ. Şi a fost că, după un timp, Cain a adus din roadele pământului jertfă lui Dumnezeu. Şi a adus şi Abel din cele întâi-născute ale oilor sale şi din grăsimea lor. Şi Domnul a căutat spre Abel şi spre darurile lui, dar spre Cain şi spre darurile lui n-a căutat.

Şi s-a umplut Cain de mânie şi faţa-i era posomorâtă. Şi Cain a zis către Abel, fratele său: «Să ieşim la câmp!». Şi a fost că în timp ce erau ei pe câmp, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât” (Facere 4,2-5 și 8). Cain și-a ucis fratele din invidie, pentru că jertfa curată a lui Abel fusese primită de Dumnezeu, în timp ce a lui a fost respinsă. Sfântul Apostol Pavel a scris în acest sens că „prin credinţă Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain și prin ea a primit el mărturie că este drept, Însuşi Dumnezeu mărturisind despre darurile lui” (Evrei 11,4).

Abel este pomenit în calendarul creștin în duminica sfinților strămoși, înaintea nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos.

Deși primii oameni s-au îndeletnicit cu păstoritul imediat după alungarea lui Adam și Eva din rai, deci de la începutul lumii, inițial ei s-au hrănit doar cu laptele animalelor, fără a le consuma carnea. Abia în urma potopului din vremea lui Noe, Dumnezeu i-a zis acestuia și familiei lui, implicit tuturor urmașilor lor: „Groază şi frică de voi să fie peste toate fiarele pământului, peste toate păsările cerului, peste tot ce se mişcă pe pământ şi peste toţi peştii mării; căci pe mâna voastră le-am dat. Tot ce se mişcă şi tot ce trăieşte să vă fie spre hrană; precum și iarba verde, pe toate vi le-am dat” (Facere 9,2-3).

Patriarhul Avraam, părintele poporului ales, a fost și el păstor, având foarte multe turme. „Şi s-a iscat ceartă între păstorii vitelor lui Avram şi păstorii vitelor lui Lot. Şi Avram i-a zis lui Lot: «Sfadă să nu fie între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu-i oare tot pământul înainte-ţi? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga». Şi ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, că toată, până la Ţoar, era udată de apă ca raiul Domnului şi ca pământul Egiptului. Deci şi-a ales Lot toată câmpia Iordanului şi a apucat Lot spre răsărit; şi aşa s-au despărţit ei unul de altul: Avram s-a aşezat în ţinutul Canaan, iar Lot s-a aşezat în cetăţile din câmpie” (Facere 13,7-12).

Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam: „Eu voi face din tine un neam mare; şi te voi binecuvânta şi-ţi voi mări numele şi tu vei fi izvor de binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi întru tine se vor binecuvânta toate neamurile pământului” (Facere 12,2-3).

Patriarhul Avraam are ca dată de prăznuire ziua de 9 octombrie.

Despre Iosif, fiul patriarhului Iacov, se afirmă în Sfânta Scriptură că „era de şaptesprezece ani când păştea oile împreună cu fraţii săi” (Facere 37,2). Iosif a fost păstor până să fie vândut de frații săi unor negustori care călătoreau cu caravana înspre Egipt.

După ce Iosif a tâlcuit visele lui faraon, acesta i-a zis: „«De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit ţie toate acestea, om mai înţelept şi mai priceput decât tine nu se află. Tu să fii dar peste casa mea. Tot poporul meu se va supune poruncii tale, iar eu numai prin tronul meu voi fi mai mare decât tine! Iată, eu te pun astăzi peste toată ţara Egiptului!». Și şi-a scos faraon inelul din deget şi l-a pus în degetul lui Iosif, l-a îmbrăcat cu haină de vison şi i-a pus lanţ de aur împrejurul gâtului şi a poruncit să fie purtat în cea de a doua sa trăsură şi crainicul să strige înaintea lui: «Cădeţi în genunchi!». Şi în felul acesta a fost pus Iosif peste toată ţara Egiptului. Apoi faraon a zis către Iosif: «Eu sunt faraon! În toată ţara Egiptului nimeni nu-şi va mişca mâna sau piciorul fără încuviinţarea ta!»” (Facere 41,39-44).

Pe lângă faptul că era om cu frica lui Dumnezeu, Iosif era foarte înțelept și un administrator remarcabil. Din numeroasele exemple în acest sens, vom prezenta doar unul. Pentru grânele adunate în hambare în cei șapte ani rodnici, Iosif le-a luat egiptenilor în timpul foametei toți banii, toate animalele și pământurile, care au devenit proprietatea faraonului, apoi i-a făcut robii acestuia pe toți locuitorii țării, cu excepția preoților, care se bucurau de drepturi speciale din partea regelui (Facere 47,14-22).

Iosif este pomenit în calendarul creștin luni, în săptămâna patimilor.

Moise a fost și el păstor și pe când „păştea oile lui Ietro, socrul său, preotul din Madian” (Ieșire 3,1) în muntele Horeb, i s-a arătat Dumnezeu într-un rug care ardea și nu se mistuia și l-a chemat la misiunea de eliberator al poporului ales din robia egipteană și conducător al acestuia spre pământul făgăduinței.

Moise este prăznuit în 4 septembrie.

Înainte de a fi regele evreilor, David a fost și el păstor. Când Dumnezeu l-a trimis pe profetul Samuel în casa lui Iesei pentru a unge pe unul dintre fiii acestuia rege peste Israel, „Iesei a adus pe şapte dintre fiii lui să treacă prin faţa lui Samuel. Dar Samuel a zis către Iesei: «Pe nici unul dintre aceştia nu l-a ales Domnul!». Şi a zis Samuel către Iesei: «Aceştia sunt oare toţi fiii tăi?». Iar Iesei a zis: «Mai este cel mai mic; acela paşte oile».

Şi a zis Samuel către Iesei: «Trimite şi adu-l, că nu vom sta la masă până când el nu va veni aici». Şi a trimis şi l-a adus și era bălan, cu ochi frumoşi şi plăcut înaintea Domnului. Şi a zis Domnul către Samuel: «Scoală-te şi unge-l pe David, căci el este bun!». Atunci Samuel a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns în mijlocul fraţilor săi; şi Duhul Domnului a venit năprasnic peste David, din ziua aceea şi de atunci înainte” (I Regi 16,10-13).

Mai important decât faptul că David a fost regele evreilor este acela că prin Sfânta Fecioară Maria, Domnul Hristos se trăgea din casa acestuia, de aceea Mântuitorul este adeseori numit în paginile Noului Testament „Fiul lui David” (Matei 1,1; 12,23; 15,22 și Luca 18,38).

Regele și psalmistul David este pomenit în calendarul creștin în duminica după nașterea Domnului.

De asemenea, Dumnezeu a oferit darul proorociei unui păstor. Este vorba despre profetul Amos, care este prăznuit în ziua de 15 iunie.

Din exemplele prezentate am văzut că Dumnezeu a făcut din niște simpli păstori care L-au iubit și au stat în ascultare de El oameni care au jucat un rol deosebit în istoria poporului ales și implicit a mântuirii lumii. Mai important însă este faptul că toți aceștia au ajuns să fie sfinți în împărăția lui Dumnezeu.

În sens spiritual păstorul este un conducător sau îndrumător duhovnicesc, iar credincioșii acestuia sunt numiți oi cuvântătoare.

Sfântul Apostol Pavel a spus că Domnul Hristos este „Marele Păstor al oilor” (Evrei 13,20), iar Mântuitorul Însuși a afirmat despre Sine: „Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale. Dar simbriaşul şi cel ce nu este păstor şi cel ce nu este stăpân al oilor când vede lupul venind lasă oile şi fuge; şi lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar simbriaşul fuge, fiindcă este plătit, şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun, şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine. Aşa cum Tatăl Mă cunoaşte pe Mine, tot aşa Îl cunosc și Eu pe Tatăl. Şi viaţa Mea Mi-o pun pentru oi. Mai am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi-Mi vor auzi glasul, şi va fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10,11-16).

De vreme ce Mântuitorul este Marele Păstor, toți ceilalți păstori din Biserică sunt slujitorii Lui, pentru că „El i-a dat pe unii să fie apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii binevestitori, pe alţii păstori şi învăţători, ca să-i pregătească pe sfinţi pentru lucrarea slujirii, spre zidirea trupului lui Hristos” (Efeseni 4,11-12).

Mântuitorul le-a atras luarea aminte Sfinților Săi Apostoli, precum și urmașilor acestora: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi și roada voastră să rămână” (Ioan 15,16), pentru că la slujirea lui Dumnezeu se ajunge numai prin chemare de sus. Sfântul Apostol Pavel a afirmat în acest sens că „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, precum şi Aaron” (Evrei 5,4). Referindu-se la propria persoană, Apostolul neamurilor mărturisește: „Dumnezeu m-a ales din pântecele mamei mele şi m-a chemat prin harul Său” (Gal. 1,15).

Întrucât sunt chemați de Dumnezeu la această slujire înaltă, păstorii Bisericii sunt îndemnați de Sfântul Apostol Petru: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu ce vi s-a dat în seamă, veghind asupra ei nu de nevoie, ci de bunăvoie, după Dumnezeu, nu pentru câştig ruşinos, ci din tragere de inimă, nu ca şi cum aţi fi stăpânii celor ce v-au căzut la sorţi, ci voi făcându-vă pilde ale turmei. Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi primi cununa cea neveştejită a măririi” (I Petru 5,2-4).

Iubiți fii sufletești,

În cuvântul de astăzi am văzut că Dumnezeu a făcut din niște simpli păstori care Îl iubeau conducători ai poporului ales, despre care se va vorbi cât va dăinui lumea, dar mai ales i-a învrednicit să intre în împărăția cerurilor.

Pilda lor trebuie să constituie pentru toți creștinii, indiferent de ce pregătire sau profesie ar avea, un imbold în a împlini poruncile lui Dumnezeu, fiindcă Mântuitorul a spus: „Oile Mele ascultă de glasul Meu şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele în veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Cel ce Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi din mâna Tatălui Meu nimeni nu le poate răpi” (Ioan 10,27-29).

Cu prilejul sfintelor sărbători ale Naşterii Domnului, Anului Nou şi Bobotezei vă dorim tuturor sănătate deplină, viaţă îndelungată, realizări spirituale şi materiale spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea oamenilor. „La mulţi ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor
şi către Domnul pururea rugător

†Petroniu
Episcopul Sălajului

Page 1 of 3

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén