Prin rânduiala şi cu ocrotirea dumnezeieştii Pronii, sărbătorim cu neasemuită bucurie Crăciunul anului 2013.

Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, sublimul dar pe care Dumnezeu Cel în Treime închinat şi mărit l-a făcut creaţiei Sale, este acum un minunat prilej de a aduce prinos de mulţumire şi recunoştinţă Preasfintei Treimi pentru opera de mântuire realizată de Fiul lui Dumnezeu întrupat: „Căci aşa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul – Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Glasurile curate ale copiilor – ca nişte clopoţei de argint şi de cristal – cântă la ferestrele caselor şi ale inimilor noastre străvechile colinde, moştenite de la străbunii noştri, care au înserat în ele comori de credinţă, de dragoste şi de simţire creştinească şi românească.

În fiecare casă şi suflet credincios răsună ca un clinchet vestirea din colind: „Praznic luminos,/ Strălucind frumos,/ Astăzi ne-a sosit/ Şi ne-a veselit!”.

Peste tot în creaţie se revarsă mirific lumina stelei de la Betleem care a indicat locul naşterii mai presus de fire a Mântuitorului. Astfel, „în numele Domnului nostru Iisus Hristos, adunaţi-vă voi şi duhul meu, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos” (1 Cor. 5, 4) pentru a preamări naşterea Pruncului dumnezeiesc din Sfânta Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Iubiţii mei fii,

Gândul nostru călătoreşte, pe firul vremii, spre acea noapte tainică, luminată de steaua care i-a călăuzit pe cei trei magi de la Răsărit până la Betleem, unde Preacurata Fecioară a născut mai presus de fire pe Pruncul divin ce avea să fie Izbăvitorul Cel aşteptat mii de ani de omenirea întreagă.

Atunci, în singurătatea câmpiei Betleemului, a strălucit slava lui Dumnezeu şi un înger s-a arătat în faţa păstorilor care-şi păzeau turmele lor, grăind: „Nu vă temeţi, căci iată vă binevestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut astăzi Mântuitorul, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta este semnul: veţi afla un prunc înfăşat şi culcat în iesle” (Luca 2, 10 – 12).

Şi îndată s-a auzit, răsunând din naosul cerului, imnul îngeresc: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace şi între oameni bună voire”, rostire minunată ce va fi întărită de cuvintele Domnului: „Fericiţi făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. (Matei 5, 9).

Cu devoţiune sufletească să ne apropiem, aşadar, de staulul Betleemului şi urmându-i pe păstori şi magi, să intrăm înăuntru şi plecând genunchii inimilor noastre să exclamăm: „Taină străină văd şi preamărită: cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea sălăşluire, întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl preaslăvim!”

Să ne prosternăm, cu toţii, în faţa Naşterii celei după trup a Fiului lui Dumnezeu, odată cu Sfântul Ioan Gură de Aur, care se minunează astfel: „Văd pe tâmplar, ieslea, Pruncul, scutecele, naşterea Fecioarei lipsită de cele de trebuinţă, toate încărcate de lipsă, pline de sărăcie. Ai văzut bogăţie în mare sărăcie? Că, fiind bogat, a sărăcit pentru noi? O, sărăcie, izvor al bogăţiei! O, bogăţie nemăsurată, care porţi fastul sărăciei! Stă culcat în iesle şi zguduie lumea întreagă: este înfăşat în scutece şi rupe legăturile păcatului …” (Sf. Ioan Hrisostom, Cuvântări la praznice împărăteşti, Bucureşti, 1942, colecţia „Izvoarele Ortodoxiei” p. 38).

Simţim că totul este pătruns aici de sfinţenia Tainei Întrupării şi de prezenţa nemijlocită a harului dumnezeiesc. Cerul se uneşte cu pământul, îngerii slavoslovesc şi cântă împreună cu oamenii, colindându-L pe Pruncul Iisus. Taina cea din veac ascunsă a mântuirii se revelează ca dar oferit creaţiei văzute şi celei nevăzute. Singur Irod nu se bucură. E nefericit de această minune şi înfricoşat de gândul că Pruncul divin îi va lua stăpânirea şi plăcerea puterii.

Deoarece n-a aflat de la magi unde S-a născut Iisus, ca să-L ucidă şi să nu-i scape în nici un chip, a dat poruncă odioasă să fie omorâţi toţi pruncii de parte bărbătească, de doi ani, şi mai mici, crezând că între ei se va afla şi Hristos. Dar Domnul Iisus a fost salvat de mânia vrăjmaşului. Sfânta Familie, având înştiinţare îngerească despre planul lui Irod, a fugit în Egipt la oaza Matarieh de lângă Heliopolis. Nu s-au mai întors de acolo decât după pierirea celui ce nu şi-a dat seama de lucrurile ce purtau pecetea lui Dumnezeu.

Prin naşterea Sa în trup omenesc, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om adevărat, asemenea nouă întru toate, în afară de păcat. Păcatul strămoşesc nu l-a moştenit, fiindcă Întruparea Sa „s-a făcut” de la Duhul Sfânt şi de la Maria Fecioara cea „plină de har”, curăţită prin harul dumnezeiesc.

Iar păcat personal Mântuitorul n-a săvârşit niciodată deoarece, fiind Dumnezeu întrupat, nici nu putea păcătui. Păcatul este fapta împotriva lui Dumnezeu iar Dumnezeu nu poate lucra împotriva Lui Însuși. „Care dintre voi mă va vădi pe Mine de păcat? ”(Ioan 8, 46). Iar Sfântul Apostol Petru mărturiseşte că Mântuitorul niciun păcat n-a făcut şi nu s-a aflat vicleşug în gura Lui (1 Petru 2, 22). Mântuitorul a suferit Patima Sa „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” numai fiindcă Iisus Hristos a fost, în acelaşi timp, şi Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Nu este ceva întâmplător că minunatele colinde de Crăciun sunt cântate de glasurile nevinovate ale copiilor. Totul are un înţeles adânc şi, în acelaşi timp, duios. Faptul că Fiul lui Dumnezeu a procedat la opera Sa de mântuire, născându-Se mai întâi ca un copil, cu toată gingăşia şi cu toată sensibilitatea unui prunc, este un adevăr cu un ecou deosebit de puternic şi impresionant în inimile copiilor.

Psalmistul David a prezis iubirea copiilor faţă de Domnul Iisus: „Din gura pruncilor şi a celor ce sug se aduce laudă” (Psalmul 8, 2). De aceea, ne dăm seama cât de potrivită şi educativă este predarea învăţăturii Domnului în şcoli şi licee. După 2000 de ani de creştinism, Mântuitorul rămâne acelaşi Model al Învăţătorului Desăvârşit.

În Persoana Sa găsim Binele întrupat şi Iubirea întrupată pe care le percep sufletele nevinovate ale copiilor. Se spune că spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ca o compensare a lipsurilor şi suferinţelor de tot felul, de până atunci, şcoala unui sat a întâmpinat Crăciunul cu o serbare a datinilor şi obiceiurilor româneşti de iarnă. În jurul bradului simbolic, cu „cetina tot verde” şi al lui Moş Crăciun, „de-a pururi bun şi blând”, corul elevilor a rostit în prezenţa părinţilor un mănunchi de colinde tradiţionale.

Un copil, care abia se vedea de pe o estradă improvizată, cu glasul sigur al inocenţei, a aclamat versurile: „Moş Crăciun, Moş Crăciun/ Ce eşti acum printre noi/ Eu te rog ca anu-acesta/ Să-mi aduci în loc de daruri/ Iar pe tata înapoi”. În sală s-a făcut linişte deplină. Ochii celor de faţă erau scăldaţi în lacrimi, căci ei ştiau că puiul de om rămăsese orfan de curând, din cauza războiului.

Dacă pruncii Îl iubesc pe Iisus şi pe Moş Crăciun, inima noastră ne cere, de la sine, ca iubirea noastră creştinească şi omenească să se reverse şi asupra Domnului, dar şi asupra tuturor copiilor, care sunt podoaba şi primăvara omenirii.

Naşterea de prunci în sânul familiei, aşa cum au socotit dintotdeauna, moşii şi strămoşii noştri, este nu numai o poruncă a lui Dumnezeu, nu numai o lege a firii, ci şi un adevărat dar dumnezeiesc. „Iată, copiii sunt o moştenire de la Domnul şi roada pântecelui o răsplătire” (Psalmul 126, 3).

De aceea familia trainică, compusă din soţ, soţie şi copii este binecuvântarea lui Dumnezeu. Datoria societăţii este de a ocroti familia creştină şi de a nu permite instituirea altor „forme de familie” prin păcate contra firii, monstruoase din toate punctele de vedere.

Grija faţă de viitorul acestui neam, care sunt copiii ţării, înseamnă a-i ocroti din toate punctele de vedere. De aceea, vă îndemn să promovaţi cuvântul iubirii, al păcii, al bunei înţelegeri, să vă rugaţi împreună cu preoţii, cu monahii şi monahiile, cu toţi creştinii ortodocşi în Sfânta noastră Biserică, pentru ca Domnul cel în Treime închinat să dăruiască pace pe pământ, să ne ferească de venirea altor popoare asupra noastră, să alunge gândul răzbunării şi al urii din inimile oamenilor, să ne dăruiască viaţă în bună înţelegere cu toţi vecinii, cu toate neamurile de pe pământ.

Numai într-un climat de pace şi de bună voire între oameni, viitorul copiilor noştri poate fi asigurat şi educaţia lor în spiritul iubirii de Dumnezeu şi iubirii de oameni poate fi împlinită. Mântuitorul S-a întrupat pentru ca noi să primim şi să înţelegem sensul mântuirii, să-i urmăm Lui cu smerenie, cu iubire şi cu pace!

Iubiţii mei fii,

Prin Naşterea Domnului – spune Sfântul Ioan Gură de Aur – s-a făcut începătură mântuirii noastre: „vieţuirea celor de sus a fost sădită pe pământ, îngerii au tovărăşie cu oamenii, iar oamenii stau, fără teamă, de vorbă cu îngerii. Pentru ce? Pentru că Dumnezeu a venit pe pământ şi omul s-a suit în cer: toate s-au amestecat”. Acelaşi Sfânt Părinte ne atrage atenţia că „suntem creştini în măsura în care imităm pe Hristos”.

Trebuie să călcăm pe urmele lui Iisus, dar nu într-un mod sentimental, ci prin transpunerea în condiţiile actuale ale existenţei umane a pogorârii Cuvântului, a smereniei şi a tuturor virtuţilor Sale, iar conformându-ne umanităţii Lui, vom putea avea acces la dumnezeirea Lui, inseparabil unită cu Acesta.

Pentru Ortodoxia românească, anul acesta a fost unul deosebit, deoarece Biserica a comemorat împlinirea a 1700 de ani de când Împăratul Constantin cel Mare, prin Edictul de la Milan din 313, oferea creștinilor posibilitatea de a-și manifesta liber crezul religios.

Activitatea sa politico-religioasă a însemnat pentru Creștinismul primar realizarea unității de credință, de cult și canonică, iar pentru noi, cei de astăzi, moștenirea unui tezaur ce ne responsabilizează și ne motivează în apărarea și promovarea identității religioase în contextul pluralist și eterogen actual. În același timp, eforturile mamei sale, Împărăteasa Elena, de a descoperi lemnul Sfintei Cruci, sub puterea căreia Sfântul Constantin a întreprins toate acțiunile sale, au redat Creștinismului demnitatea cu care Întemeietorul său l-a înzestrat dintru început, Crucea devenind simbolul cel mai prețios al său.

De asemenea, teologia românească a comemorat personalitatea părintelui profesor Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog al secolului al XX-lea, prin conferințe și simpozioane, care au avut darul de a-i face cunoscută gândirea în contextul împlinirii a 110 ani de la nașterea sa.

Anul ce va urma, 2014, va fi dedicat de către Sfânta Biserică pocăinței, curățirii și unirii omului cu Dumnezeu prin Taina Spovedaniei și a Euharistiei, dar și mărturisirii jertfelnice a credinței, prin cinstirea și comemorarea sacrificiului de sine al marelui voievod Constantin Brâncoveanu.

Astfel, motivați de hotărârea înaintașilor noștri în a-și apăra țara și credința cu prețul sacrificiului suprem, avem datoria sacră de a respecta și promova aceste valori și de a păstra amintirea lor la loc de cinste în sufletele noastre.

Să mulţumim Preasfintei Treimi că a rânduit ca poporul nostru să primească Evanghelia mântuitoare. Sărbătorind Crăciunul anului 2013, să-i fim recunoscători Sfântului Apostol Andrei şi celorlalţi misionari care au întemeiat Biserica neamului nostru românesc.

Să îi pomenim în rugăciunile noastre pe toţi ierarhii care au păstorit turma lui Hristos, mitropoliţii şi episcopii cărturari înscrişi în cartea de onoare a poporului român. Să fim, deci, mândri de trecutul nostru istoric, plin de luptele şi jertfele strămoşilor, dar să avem grijă și de viitorul cât mai trainic al urmaşilor „lui Decebal cel harnic şi ai lui Traian cel drept”.

Prefăcându-se inimile noastre în ieslea Betleemului, în care primim dumnezeiasca Naştere a Domnului şi darurile ei mântuitoare, bucuria cea mare şi peste măsură de preţioasă, pe care au avut-o fericiţii care L-au văzut cu ochii lor pe Pruncul Cel dumnezeiesc: „Care bucurie/ Şi la voi să fie/ De la tinereţe/ Pân’ la bătrâneţe!”, vă doresc praznic luminos, îmbelşugat cu daruri duhovniceşti și sărbători fericite. Anul Nou ce vine – 2014 – să vă aducă împlinirea tuturor dorinţelor de mai bine, fericire şi prosperitate în toate cele bune şi folositoare. La mulţi ani – cu doriri de mântuire!

Al vostru binevoitor şi rugător către Bunul Dumnezeu, Părintele nostru al tuturor!

Eftimie

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Did you like this? Share it: