Macarie

† Macarie,

Episcopul Europei de Nord

Pastorală la Nașterea Domnului

Hristos – Soarele dreptății. Lumina Împărăției și a Sfinților Împărați

† Macarie,

Din harul lui Dumnezeu Episcop al românilor

ortodocşi din Europa de Nord,

Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal şi preaiubiţilor credincioşi și credincioase, har, milă şi pace de la Hristos – Pruncul  care a luminat și a bucurat astăzi Betleemul și întreaga lume!

Iubiți frați și surori în Iisus Hristos Împăratul împăraților,

Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos ne așază pe fiecare în starea de primitori ai Veștii celei bune și, totodată, de mărturisitori ai Plinirii vremii. Creștinul are conștiința trăirii sub pecetea istoriei, dar în același timp mărturisește că fiecare om își poate aduce contribuția la continuarea lucrării lui Hristos în lume, prin mărturia vieții și rugăciune. Veacurile creștine au fost marcate de oameni sfinți care au influențat soarta lumii întregi. Biserica ni-i prezintă ca modele și cinstindu-i prelungim în timp trăirea lor pilduitoare.

După cum știți, anul 2013 care se încheie acum, a fost dedicat de Sfântul Sinod, la ințiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfinților Împărați Constantin și Elena. Această hotărâre pastorală a fost luată, întrucât s-au împlinit 1700 de ani de la emiterea, de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare, a Edictului de libertate religioasă de la Mediolanum (Milano), în anul 313.

Cunoaștem din antichitatea creștină, de la istoricii Lactanțiu și Eusebiu de Cezareea, faptul că Împăratul Constantin, înainte de convertirea sa, cinstea împreună cu legiunile sale, divinitatea solară Sol invictus, adică Soarele nebiruit.

În anul 312, înaintea unei lupte decisive împotriva rivalului său Maxențiu, la Podul Milvius (Podul Vulturului), de lângă Roma, Constantin a avut o vedenie minunată. În lumina zilei, când soarele începea să coboare spre asfințit, i s-a arătat pe bolta cerească, deasupra globului solar, semnul strălucitor al crucii, însoțit de inscripția: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).

Hristos Însuși l-a îndemnat să se așeze sub puterea Crucii Sale. Constantin a urmat porunca și a pus pecetea protectoare a Crucii pe steagurile și scuturile armatei, ieșind apoi victorios din luptă. Intrarea sa triumfală în Roma, cu stindardul Crucii lui Hristos, însemna și sfârșitul persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor în Imperiul Roman, vreme de aproape 300 de ani.

Într-o frescă românească, unică în întreaga artă de tradiție bizantină, Sfântul Împărat Constantin este înfățișat în această dimensiune biruitoare, supratemporală, conducând oștenii martiri ai Marelui Împărat ceresc, uciși în timpul persecuțiilor anticreștine din cele trei veacuri.

Icoana, de mari dimensiuni, de aproape 5 metri liniari, este sugestiv intitulată Cavalcada Sfintei Cruci, aflându-se pe peretele vestic al pronaosului bisericii bucovinene Sfânta Cruce din Pătrăuți, ctitorită de Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, în anul1487.

În fruntea cetei sfinților mucenici militari, zugrăviți călare pe cai roibi şi albi, se află Arhanghelul Mihail alături de Împăratul Constantin, îndreptându-se spre biruitorul semn al Crucii, înscris luminos pe cer, cu inscripția din viziunea de la Podul Milvius: In hoc signo vinces (În acest semn vei învinge).

După ce s-a întâlnit cu Hristos, Constantin a înțeles că Sol invictus (Soarele nebiruit) la care se închina odinioară, nu era un astru ceresc, ci Însuși Hristos – Soarele vieții, care l-a chemat să împlinească, prin puterea Crucii, o nouă lucrare de apostolat în lumea păgână. De aceea în cuvântările sale, Constantin îl numea pe Mântuitorul Hristos, Invictus Christus (Hristos cel nebiruit).

Cântările Canonului Utreniei de la Sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena (care era creștină de multă vreme, dinaintea convertirii fiului ei, pe care l-a susținut mult în răspândirea credinței creștine) reflectă minunat acest crez: „Cu prealuminat semn din stele, fericite, Hristos Soarele te-a luminat și luminător pe tine celor întunecați te-a arătat[1]; „Mânecând la Soarele cel neapus și Stăpânul, Împărate Constantin, de Dumnezeu înțelepțite, te-ai umplut de lumină [2].

Așadar, Sfântul Constantin cel Mare, pe care l-am cinstit în chip deosebit în acest an liturgic, ne învață acum la slăvitul praznic al Nașterii lui Hristos, pe noi cei care viețuim pe aceste tărâmuri ale soarelui-apune, că astăzi ne răsare Soarele cel neapus, împărtășindu-ne lumina cea neînserată a Împărăție Sale.

Aducem doxologie prin troparul prăznuirii, arătând că Nașterea lui Hristos răspândește lumina cunoștinței, iar noi, împreună cu cei ce slujeau stelelor, învățăm și cunoaștem să ne închinăm și să slujim numai adevăratului Soare al dreptății și Răsăritului celui de Sus.

Întunericul s-a risipit, lumina strălucește pretudindeni, iar razele Soarelui – Hristos încălzesc inimile noastre. „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit” (Isaia IX, 1; Matei IV, 16). „Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Romani XIII, 12), devenind purtătorii Luminii adevărate.

Preaiubiții mei,

Cu multe veacuri în urmă, Proorocul Maleahi a prevestit că „va răsări Soarele dreptății și vindecare fi-va-n aripile Lui” (Maleahi III, 20; IV, 2) iar Proorocul Zaharia, tatăl Înaintemergătorului și Botezătorului Domnului, umplut de Duhul Sfânt, a profețit: „milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care Răsăritul cel de Sus ne-a cercetat” (Luca I, 78).

Așadar, din vechime, Biserica a găsit de cuviință să așeze sărbătoarea Nașterii lui Hristos, la 25 decembrie, în jurul solstițiului de iarnă, când zilele încep să crească, iar nopțile să se micșoreze. Creșterea zilei indică apropiata biruință a lui Hristos asupra întunericului și răului, când totul va fi umplut de lumină.

Astfel, s-au înlocuit sărbătorile păgâne din această parte a anului, mai ales sărbătoarea romană Dies natalis Solis invictiZiua de naștere a soarelui nebiruit, astrul învingător al frigului și întunericului, cu prăznuirea Nașterii lui Hristos – Soarele dreptății. O dată cu întruparea Mântuitorului Hristos „Lumina lumii” (Ioan IX, 5), împlinindu-se profețiile Vechiului Legământ, s-a rânduit în Noul Legământ adevărata închinare înaintea Soarelui din care se revarsă lumina cea mai presus de toată lumina.

De aceea, chiar dacă bolta văzută a cerului scandinav este acum întunecată și plumburie, bolta cerului nostru lăuntric este senină, „de mărgărit”, deoarece strălucește pe ea Hristos – Soarele cel neapus; chiar dacă acest sezon nordic este atât de friguros, văzduhul nostru duhovnicesc este străluminat și încălzit de razele harului dumnezeiesc, fiindcă prin Sfânta și Dulcea Cuminecătură, I-am făcut sălaș în ieslea inimii noastre Însuși Mântuitorului Hristos – Soarele vieții.

Așa cum v-am obișnuit în fiecare an de Crăciun, vă aduc iarăși la fereastra sufletului o altă colindă din satul meu natal transilvan. Prin acest colind duios, toată făptura este chemată să se trezească pentru a se desfăta de lumina răsăritului Domnului nostru Iisus Hristos – Soarele cel luminos:

Sculați, gazde, nu dormiți
Că Soarele-o răsărit
În oblonul boilor,
În staolul oilor,
În țărcușul mieilor,
În casa creștinilor.
Că îi Soare luminos
Domnul nost Iisus Hristos,
Care de la iad ne-o scos,
Din muncile iadului,
Din văpaia focului[3].

Pe lângă colindele străbune, imnografia înainteprăznuirii și prăznuirii Nașterii Domnului abundă în laude aduse Soarelui – Hristos, ce răsare din Maria – norul cel strălucitor și fecioresc:

Pe Tine, Dătătorule de lumină, Soare al dreptății, Cel ce ai intrat în pântece și ai voit a Te naște mai presus de cuvânt, o stea din depărtare Te-a vestit cititorilor în stele…[4]; „Norul cel strălucitor vine să răsară pe Hristos, Soarele dreptății, din pântece de Maică, luminând tot pământul cu dumnezeiești străluciri[5]; „Ca pe un alt cer te lăudăm pe tine, Fecioară, ceea ce vii să ne răsari nouă, din pântecele cel întrutot sfânt, pe Soarele dreptății, Care luminează pe cei ce sunt în umbra morții și în stricăciune…[6]; „Minunându-se de uimitoarea naștere, magii cei povățuiți de dumnezeiasca stea s-au oprit și văzând pe Soarele cel ce a răsărit din feciorescul nor, daruri I-au adus[7].

Maica Fecioară purtând Soarele – Fiu pe neprihănitele sale brațe, cuprinsă de teamă și uimire îl întreabă:

Soare, Fiule! Cum Te voi acoperi cu scutece? Cum Te voi ține în brațe pe Tine, Cel ce stăpânești toate? Cum voi căuta, fără teamă la Tine, spre care nu îndrăznesc a căuta heruvimii? Acestea a grăit ceea ce nu știe de nuntă, ținând pe Hristos în brațe[8].

La rândul nostru, copleșiți de Taina minunată, o întrebăm pe Cea fără de stricăciune:

Cum te vom numi pe tine ceea ce ești plină de har! Cer, că ai răsărit Soarele dreptății? Rai, că ai odrăslit Floarea nestricăciunii? Fecioară, că ai rămas nestricată? Maică Preacurată, că ai avut în sfintele tale brațe pe Dumnezeul tuturor? Pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre[9].

Iubiții mei fii și fiice duhovnicești,

Aducem mulțumiri Mântuitorului Hristos pentru tot ajutorul primit anul acesta și pentru darurile revărsate cu prisosință asupra noastră, prin ocrotirea și mijlocirile Preasfintei Sale Maici, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale tuturor Sfinților Săi.

La începutul acestui an, în perioada 28 ianuarie – 4 februarie 2013, Centrul de tineret Sfântul Voievod Ștefan cel Mare al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord a organizat în România, la Centrul pastoral-social Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman, o tabără de iarnă și un pelerinaj închinat Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, la mănăstirile și bisericile din Arhiepiscopia Bucureștilor, culminând cu slujirea liturgică prezidată de Preafericitul nostru Părinte Patriarh Daniel în Catedrala patriarhală din București și închinarea la moaștele Sfinților Împărați, păstrate în acest locaș ocrotit de ei. Din grupul de pelerini au făcut parte tineri români care muncesc sau studiază în țările scandinave dar și tineri suedezi, norvegieni și danezi convertiți la ortodoxie.

Frumoasele activități cu tinerii din parohiile episcopiei, au fost încununate, și în acest an, de Adunarea generală a tinerilor din Europa de Nord, organizată la Copenhaga (30 noiembrie – 1 decembrie 2013), unde l-am prăznuit pe Sfântul Apostol Andrei și am sărbătorit Ziua Națională a României, copiii și tinerii bucurându-ne cu un program artistic deosebit. Partea cultică s-a prelungit în cea culturală și prin drumeția de pe malul nord-estic al Insulei Seeland, în Helsingør, la străvechiul castel Kronborg al legendarului prinț danez Ha​mlet din piesa lui Wiliam Shakespeare.

Toate manifestările spirituale și culturale din eparhia noastră, dedicate în anul 2013 Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena (expoziții de icoane, sesiuni de comunicări științifice, conferințe, întruniri catehetice, ateliere de lucru) au fost conjugate cu activitățile în folosul celor bolnavi și singuri, prin colectele de întrajutorare și programele de slujire filantropică în comunitățile noastre parohiale.

Anul 2014 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii noastre „Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii și anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni”.

Mucenicii Brâncoveni sunt și Ocrotitorii cerești ai episcopiei noastre, alături de Sfântul Apostol Andrei și de ceilalți Sfinți Voievozi Români: Ștefan cel Mare al Moldovei și Neagoe Basarab al Țării Românești. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord îşi desfăşoară misiunea în ţări monarhice unde sunt cinstiți Sfinţii Regi, creştinători ai Scandinaviei. Această tradiție ne îndeamnă și pe noi românii să-i cunoaștem mai bine și să-i prețuim pe Sfinţii noştri Domnitori, Apărători şi Mărturisitori ai credinţei ortodoxe.

La loc de frunte, între aceștia, sunt Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Voievod cu fiii săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei, dimpreună cu sfetnicul Ianache Văcărescu, care au fost decapitați la Constantinopol, în urmă cu 300 de ani, în 15 august 1714, mărturisindu-L pe Hristos cu prețul vieții lor.

Nu s-au lipit cu nimic de cele trecătoare, ci s-au dăruit jertfelnic în veșnicia Mirelui ceresc. Noi cei de astăzi îi avem modele și mijlocitori, de aceea, anul viitor, la începutul lunii octombrie, Centrul de pelerinaj Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti al episcopiei noastre, va organiza un pelerinaj în România, pe urmele Sfinților Brâncoveni, îndeosebi la moaștele și ctitoriile lor din sudul țării.

Prin cinstirea Sfinților Mărturisitori devenim și noi mai conștienți de faptul că trăirea creștină nu este doar o opțiune individuală, ci poate fi o lumină peste veacuri. Călcând pe urmele sfinților, sufletul nostru se bucură primind  pildă de viață, dar, în același timp, starea de pelerin este prin ea însăși mărturisitoare pentru cei din jurul nostru.

Praznicul Nașterii Domnului să ne fie tuturor un nou început pentru a împlini cele pricepute din întâlnirea peste timp cu trăitorii și mărturisitorii comuniunii cu Hristos – Lumina lumii și Împăratul împăraților.

Al vostru fierbinte rugător către Domnul şi de tot binele voitor,

† Episcopul Macarie

Dată în reședința noastră episcopală din Stockholm, Suedia, la Praznicul Nașterii Domnului, în anul mântuirii 2013.

*

Note bibliografice:

[1] Mineiul pe mai, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012, p. 216.
[2] Ibidem.
[3] Colindă culeasă din localitatea Spelmezeu, jud. Bistrița-Năsăud.
[4] Mineiul pe decembrie, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2005, p. 379.
[5] Ibidem, p. 386.
[6] Ibidem, p. 390.
[7] Ibidem, p. 394.
[8] Ibidem, p. 404.
[9] Ibidem, p. 407.

*

În format PDF aici.

Did you like this? Share it: