Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

evden eve nakliyat istanbul şehirlerarası nakliyat eşya depolama

Zi: 25 decembrie 2013 Page 1 of 2

Pastorala la Nașterea Domnului a PFP Ioan al X-lea al Antiohiei [2013]

With the mercy of God Almighty

John X

Greek-Orthodox Patriarch of Antioch and All the East


My brothers, pastors of the Holy Antiochian Church

And my sons and daughters wherever they are in the parts of this Apostolic See

“As Thou art God of peace and Father of mercies, Thou hast sent unto us Thine Angel of great counsel, granting us peace. So are we guided towards the light of the knowledge of God, and watching by night we glorify Thee, O Lover of mankind”.

With these words, beloved, the hymnographer described the great event of Nativity. With these words, Kosmas the Melodist, son of this east, surpassed ages and times to tell about what he might chant and ask concerning the Nativity of the Lord Christ, messenger of love and spring of peace.

The “Angel of great counsel” comes bringing to humanity the peace of the Creator of all breath. He comes to say to each one of us: “O man, who suffers all the preoccupations and afflictions of this world, come to me, to the Bethlehem, and put the burden of your weariness under my feet to find comfort and peace”.

The grotto of Bethlehem is an image of the entire being of every human, who is fed by humility, strengthened by virtue, armed with passion and bearing the Lord inside. The Lord will sanctify his life.

In these days, the peace of all creation, Jesus, comes to us. He is our peace and the medicine for the wounds of this east. He comes to us so that we might bury in his birth the sadness of the current year and open with His hope the next year. He comes to us with His peace. And His peace is a guarantee for the peace of our countries, the Church and humankind.

We say to our people in these parts. We are messengers of peace and love, but we are, at the same time, deeply rooted in the history and the geography of this land.

Our unique way, the true spring, is to meet the other, mediating to him his acceptance and the collaborating with him to overcome the difficulties and the burdens of this world.

We are messengers of peace, but at the same time, we are not silent victims, bearing the blows of others without any kind of reaction.

We are messengers of peace, love and acceptance of the other. Our way is peace. Our hope and message is of a concrete fraternity with those with whom we submit ourselves to God, the Almighty Creator of the heavens and the earth.

The bells of our churches hung long times past will ring strongly and enthusiastically forever in spite of all conspiracies.

These bells will keep ringing out our chime of love for the other, our fellow human being and neighbour. The same bells will announce to all the world that Apostles were sent out from here and their fellowship will be as a messenger of love and a strong root which will overcome in these difficult days.

The Church which gave birth to confessors such as John of Damascus and martyrs such as the priest Yousef Haddad, (Joseph of Damascus), will not cease to be a messenger of love and peace.

The same Church gave us several sons on the altar of country, church and humanity. To be a messenger of peace does not mean that one is a messenger of submission. We will not submit ourselves to those who destroy our holy places.

We will not keep silent seeing the abduction of our bishops, Youhanna, Paul, and all the innocents of this land. We will not keep silent in the cases of those who kidnapped the voices of our peace; I mean, the nuns and the orphans of Maloula. We are invited to raise our voice, in the home countries and abroad, against those who want to kidnap the voice of our peace.

The nuns and orphans of Maloula did not hold anything but candles of prayers. The bishops, our bothers, did not have anything but the voice of peace. Where is all the world in this and what does the world do for the light of the nuns and the peaceful message of the bishops?

Our peace, O Lord, is a guarantee for our Antiochian Orthodox Church. She is invited, clergy and people, to approach all issues with spirit of love and meekness. Wounding the body of the Lord brings sadness to all.

Our Church has many ways to deal with the weakness of each one of us, ways which avoid divisions in the body entrusted to our care. Our love for God and toward the other necessitates that we do not lose this substantial unity for personal and individual reasons. God condescended to come down and live among us granting us joy.

The Lord lives in the calmness of our spirit and occupies hearts dressed with love. “Love one another … by this the people might know that you are my disciples” (John 13: 34-35). This love is not only essential for us, but it is essential for the world and in order to trust in God who moves us. And this is a great responsibility for all of us, if we really love Christ. The Lord says in the Gospel of John “that all of them may be one in us so that the world may believe that you have sent me” (John 17: 21).

With this hope we receive the Nativity and we recall insisting that all our sons might possess the spirit of this hope. Our Church will be glorified and our Lord also, if we remove from our hearts the condemnation of the other.

She will be glorified when we avoid filling the newspapers with threats and resolve our issues through the logic of love and acceptance of the other, and that is exactly the logic of the Gospel. Our Church will be glorified and also her Bridegroom when we, pastors and people, are one body, one heart, consoling the sad and being ideal persons for the world.

From here, from the heart of the Mariamite church of Damascus, I send apostolic blessings to all our spiritual sons and daughters in the home countries and abroad. I pray to the Baby of the Grotto to remove the tears of the sad, to counsel the hearts of the refugees, to have mercy on the souls of the departed and to embellish the New Year with the return of those kidnapped and with His divine peace.

May God protect Syria. May God protect Lebanon and protect them as countries of peace and peaceful common living. May God protect the East and all the world. May He grant you blessed feast days in which all is transfigured with his Divine and true peace.

Issued from our Patriarchal Centre in Damascus

On the 20th December 2013.


Aici găsiți variantele ei în arabă și spaniolă.

Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Calinic Argatu [2013]

“Cu iubire veșnică te-am iubit
și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”
(Ieremia 31,3)

Pastorală de Crăciun

Anul Domnului 2013

De ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, din anul Domnului, 2013, cu mare bucurie ne îndreptăm inima și sufletul către Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Care ne-a dăruit zile binecuvântate, ca și anul acesta, să ne putem adresa dreptmăritorilor creștini argeșeni și musceleni, mulțumind Atotputernicului Dumnezeu, pentru toate darurile Sale.

Pentru fiecare dintre noi, este potrivit ca deseori, mintea și inima noastră, să se înalțe către Sfânta Treime, conform îndemnului Sfântului Apostol Pavel: “căutați cele de sus, unde Se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați la cele de sus, nu la cele de pe pământ”[1].

Cugetarea noastră va cuprinde, desigur, că Sfânta Treime ne-a gândit și ne-a întrupat din iubirea Sa, în această frumusețe a lumii văzute. Faptul că noi am fost prezenți în sânul Sfintei Treimi și am fost binecuvântați să fim aici, împreună în chipul trupului și a sufletului, este cea mai mare minune din univers, auzind pe Dumnezeu, zicând: “Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”[2].

Să ne facem timp, ca din iubire pentru Dumnezeu, să medităm la acest act unic, întruparea, adică nașterea noastră, a fiecăruia, mulțumindu-i mereu pentru darul vieții, cu care ne-a învrednicit pe noi toți, fiind din Dumnezeu, din neamul Său, cum așa de minunat scrie Sfântul Apostol Pavel, auzind acestea în al treilea Cer, la întâlnirea cu Sfânta Treime

“Să cugetăm la cele de sus” și atunci când Profetul Isaia zice: “Domnul Meu vă va da un semn: Iată, Fecioara, va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel”[3], iar după 600 de ani de la profeție, deschizând Sfânta Scriptură a Noului Testament, vom citi, cu bucurie mare și vom afla cum s-a împlinit profeția lui Isaia prorocul:

“Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.

Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.

Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.

Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea”[4].

Dacă, de Bunavestire, la 25 martie, auzim glasul Evangheliei de mai sus, de 25 decembrie, după nouă luni, ne înfățișăm în Peștera din Betleemul Iudeii, pentru a vedea minunea minunilor, Nașterea lui Iisus Hristos, așteptat din veacurile bătrâne și la “plinirea vremii”[5]:

“În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.

Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi.

Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.

Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”[6].

Ascultând cu multă pioșenie și iubire aceste texte sfinte, inspirate de Duhul Sfânt, prin condeiul profetului Isaia și a Sfântului Evanghelist Luca, de acum 2000 și 2700 de ani, din Vechiul și Noul Testament, ni se arată cu prisosință darul făcut omenirii, de către Sfânta Treime, de a ne bucura pururea și a ne mântui sufletele noastre în Împărăția iubirii Sale!

Iubiți credincioși,

Să ascultăm acum cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Apropiați-vă fraților, și ascultați cu înțelegere că vreau să vă arăt și să vă spun puterea și cinstea zilei de azi, întru care s-a făcut cercetarea și înnoirea neamului omenesc. Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în Pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu?

Noi nu uităm, fraților, că viața noastră, viața fiecărui om dintre noi, închide o sfâșietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoșului Adam și înșelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins pe toți în lanțul păcatului, al stricăciunii, al rătăcirii.

Și așa, prin invidia diavolului și prin neînfrânarea fiecăruia dintre noi și a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu și ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului și în stricăciune și în viață lovită de moarte ne naștem toți pe lume. Și aceasta nu a fost de ajuns. Că, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmașul, goliți de slava lui Dumnezeu, a început cu și mai mari înșelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtișaguri, prin desfrânări, prin închinători la idoli; și gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toți, adevărați vrăjmași ai lui Dumnezeu.

Dar preamilostivul Dumnezeu și Domnul nostru, n-a putut suferi ca să ne vadă pe noi căzuți, în atâta prăpastie de rele și de nenorociri. Și n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Și ce a făcut? La “plinirea vremii”, Domnul nostru Dumnezeu S-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc.

S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze și să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Și cu scutece se înfașă Cel ce înfășoară rotundul pământului cu noi. Și în ieslea necuvântătoarelor S-a culcat, Cel ce se odihnește pe umerii Heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viața cea netrebnică. Și, iată, Cel nevăzut ca Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om…Fiul lui Dumnezeu, se face Fiul Omului.

Fără să se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul se face, desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit. Ba, încă și trupul fiecăruia dintre noi îl face trup din trupul Lui și os din oasele Lui. Împrumută de la noi trupul nostru omenesc și ne aduce, în schimb, împărtășire din viața firii Lui de Dumnezeu.

Și așa, ascunzându-și dumnezeirea, cu Trupul Său de om, se pogoară El în vatra noastră. Și aflând oaia cea pierdută, adică toată omeneasca frământătură, o ia pe umerii Săi și la Tatăl Ceresc o duce și făcând pace cu El, ne dă iarăși intrare liberă la Izvorul cel dumnezeiesc al vieții celei fără de moarte și ne plămădește din nou cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni, firea noastră care ajunsese pierdută în lumea cea fără de nădejde a morții, a stricăciunii, a patimilor și a întunecatelor păcate.

Ce puteri de viață sfântă și dumnezeiască ne dă, în adevăr Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce, și prin Învierea Lui, prin Trupul și Sângele Lui din Sfânta Împărtășanie; într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare și tainică pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră.

Cu adevărat, așa cum spun Sfinții Părinți: La Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de om, ca pe om să-l facă Dumnezeu. Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toată această covârșitoare binefacere dumnezeiască, pentru toată această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de neînchipuit?

Răspunsul credinței este că datori suntem, mai întâi, să nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu și să-I fim mulțumitori pentru ea, simțind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe pardoseala peșterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul și a fost culcat în iesle, stă scris: “Aici S-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii. Cu ochii gândului țintă la locul acela al peșterii din Betleem, să lăsăm, fraților, și noi acum simțirea inimilor noastre, să dea glas cântării ei de preamărire și mulțumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi cu glasul cântării de taină, cutremurătoare și adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi toată creștinătatea din lume: “Taină străină văd astăzi și preamărită, Cer se face peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”[7].

Dreptmăritori creștini și creștine,

Această plinătate de daruri, aduse de Iisus Hristos omenirii întregi, ne îndeamnă și pe noi să ne hărnicim a le primi cu inima curată și sufletul plin de iubire dumnezeiască. Pentru a fi din nou în preajma sfântului Ioan Gură de Aur, care a rostit un cuvânt plin de dinamism și încurajare pentru creștini de ziua Nașterii lui Iisus Hristos, auzim:

“Iată că sosește, fraților, praznicul Nașterii lui Hristos, care, decât toate praznicile, este mai cinstit și mai înfricoșător. Pentru aceea, eu acum încep învățătura aceasta că, adică, să vă curățiți de păcate și așa, să vă apropiați de Sfintele Taine. Să nu-mi zică mie nimeni: “Plin sunt de rușine, fiindu-mi cugetul plin de păcate”, pentru că destule sunt, adică, aceste cinci zile, spre curățire; dacă ne vom pocăi cu adevărat și de vom priveghea și vom posti, multe păcate ni se vor șterge. Să nu ne uităm, dar la vremea cea scurtă, ci la iubirea de oameni a Stăpânului să gândim”.

Din acest text aflăm, chiar din gura Sfântului Ioan Gură de Aur că, pe vremea viețuirii lui, Postul Crăciunului era, nici mai mult, nici mai puțin de cinci zile. Limpezimea cu care scrie și îndeamnă, sfătuind ca un dumnezeiesc părinte, ne umple inima de bucurie și sufletul tresaltă dimpreună cu îngerii întru arătarea minunii Nașterii Domnului și a pregătirii noastre, gata de întâmpinare!

Haina noastră de întâmpinare trebuie să fie țesută din firele de aur ale pocăinței, a îndreptării noastre, gătind cămara sufletului nostru pentru marea întâlnire cu Iisus. Într-un noian de îndemnuri și chemări la sfânta pocăință, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne strigă peste veacuri:

“De vreme ce, cei din Ninive, numai trei zile s-au întors la pocăință și zdrobirea și smerenia sufletului lor au putut să potolească mânia aceea de a-i pierde. Și păcătoasa, într-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate păcatele cele din lungă vreme și le-a spălat. Încă și iudeilor, care-L cleveteau, pentru că a primit-o pe ea, și acelora le-a astupat gura, iar pe dânsa de toate relele a schimbat-o și, dându-i ei îndrăzneală, a eliberat-o. Dar pentru ce a făcut El aceasta? Pentru că ea, cu minte dreaptă și cu fierbinte credință, din suflet umilit, s-a atins de sfintele și preacuratele Lui picioare, părul dezlegându-și izvorul de lacrimi din ochi slobozind și mirul tot turnându-l; adică cu ceea ce înșela pe oameni, cu acea și-a întocmit și doctoria pocăinței.

Cu ochii, cu care i-a vânat pe desfrânați, cu aceia, acum, a lăcrimat. Împletiturile părului, cu care pe mulți îi prindea în păcate, cu acelea, acum, a șters picioarele lui Hristos. Deci, și tu să faci asemenea, adică, prin acelea, prin care ai supărat pe Dumnezeu, iarăși, prin acelea să-L rogi pe El acum.

De L-ai supărat prin jefuirea averilor, prin acelea te și împacă acum cu Dânsul: cele răpite să le împarți la cei năpăstuiți, încă și ceva pe deasupra să mai dai. Să zici ca și Zaheu: “Întorc împătrit acelora pe care i-am năpăstuit”. Iar de ai greșit cu limba, cu aceea acum, curate rugăciuni să înalți și pe cel ce te blesteamă și te grăiește de rău, tu să-i binecuvintezi”.

Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

După cum vedem, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne pune la îndemână cu mult spor, îndemnul și chemarea de a face căință sinceră și din toată inima când zice: “Deci, dacă în acest fel te vei schimba în lacrimi și în obicei, apoi, nu lungă vreme îți trebuie de pocăință, nici mulți ani, ci numai într-o zi vei câștiga eliberarea. Drept aceea, rogu-Vă pe voi, să vă depărtați de înșelăciune și să primiți fapta bună. Încetați cu răutățile și vă făgăduiți să nu le mai faceți; și destul vă este vouă aceasta spre răspuns”.

Ca nimeni altul, dumnezeiescul Părinte Ioan, scrie cu inima sa iubitoare: “Eu mărturisesc și vă încredințez că nimic alta nu caută, fără numai ca să arate că celor ce încetează cu păcatele și fug de răutățile cele mai dinainte și cu adevărat se pocăiesc, milostiv le este Dumnezeu și-i primește pe ei ca un iubitor de oameni…Pentru că iubitor de oameni este Dumnezeu, iartă pe cele dintâi și nu pomenește răutățile, dacă ne pocăim cu adevărat”:

Ce poate fi mai mângâietor, ca să auzim, din îndemnul Sfântului Duh, cum Părintele Ioan Gură de Aur, ne face poftirea din inimă, ca să ne îndepărtăm de păcatele săvârșite și să punem început bun? Pentru absoluta frumusețe a scrisului său dinamic și nădăjduitor, adăugăm:

“Pentru aceea să lepădăm toată nedreptatea și așa, să începem a prăznui Nașterea lui Hristos. Să lepădăm clevetirea și osândirea. Să călcăm ținerea de mânie și invidia și toate grijile lumești. Și, așa, întru aceste cinci zile pocăindu-te, curați de toată răutatea, să ne apropiem de Cel curat și fără de răutate, Dumnezeu, fiecare zicând: “Sufletul meu vreau să-l mântuiesc, ajută-mi Doamne, ca să mă mântuiesc!”.

Din adâncul inimii să strigăm: Doamne Iisuse, de ziua Nașterii Tale aici, pe pământ, pentru mântuirea noastră, cum să-Ți mulțumim cu adevărat? Ce vom face peste pocăința noastră, de fiecare clipă, pentru a ajunge, ca Tu să bați din nou la ușa inimii noastre, iar noi să deschidem degrabă, ca să intri în cămara sufletului nostru? Știm, Doamne, că Tu: “pe câți îi iubești îi mustri și îi pedepsești”[8], chemându-ne ca să ne pocăim cu sârguință! De aceea am înțeles că, fără pocăință, fără îndreptarea și curățirea ariei vieții noastre, Tu nu te poți apropia de ușa inimii, așteptând totuși să treci din nou pe la noi, de ziua Nașterii Tale, mângâindu-ne întru auzire: “Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”[9].

De aceea S-a întrupat Iisus Hristos Domnul! Ca să vină la fiecare dintre noi, să locuiască în inima noastră, să cineze dimpreună cu noi, pururea să fie oaspetele nostru, cel mai iubit dintre pământeni! Apropierea de Iisus Euharisticul, prin primirea Sfintei Împărtășanii, Trupul și Sângele Domnului: “Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii”[10], primit cu credință, nădejde, dragoste și pregătire prin post, rugăciune și spovedanie, ne pregătește și ne întărește pe calea mântuirii.

De aceea este necesar ca să ne împărtășim cu Iisus Hristos Euharisticul, cu mai multă râvnă duhovnicească și nu doar de patru ori pe an, ca unii fricoși și slăbănogi de a alerga spre cele sfinte. El, Domnul și Salvatorul nostru, a venit ca să ne învețe, să ne lumineze, să ne ajute, ca să ne mântuim de păcate și să ne împace cu Dumnezeul Iubirii, pe care l-am părăsit prin starea de păcătuire. Grija Sfintei Treimi este de a ne întoarce Acasă sănătoși, în Împărăția Iubirii! Acesta este Crăciunul: Pacea între Dumnezeu și omenire, prin Iisus Hristos, Cel asemenea nouă, afară de păcat.

Îți mulțumim, Doamne al Puterilor, pentru acest dar făcut nouă, de ziua Nașterii Tale! Ajută-ne și pe noi pământenii să renaștem, zi de zi, și să cântăm cu cetele îngerești:

Hristos, se naște, măriți-L!

Hristos, din ceruri, întâmpinați-L!

Hristos, pe pământ, înălțați-vă!

Cântați Domnului tot pământul!

Îți mulțumim, din răsputeri, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai binecuvântat cu viață, ca să prăznuim și anul acesta, Ziua Nașterii Tale, din sânul Sfintei Treimi, și Te rugăm fierbinte, să binecuvintezi Eparhia Argeșului și Muscelului, pe toți dreptmăritorii creștini, întru nesfârșiți ani, cu pace, sănătate și întru toate bună sporire, cu harul Duhului Sfânt!

[1] Coloseni 3, 1-2.

[2] Ieremia 31, 3.

[3] Isaia 7, 14.

[4] Luca 1, 26-38.

[5] Galateni 4, 4.

[6] Luca 2, 1-18.

[7] Proloage, Mitropolia Olteniei, 1991, p. 370-371.

[8] Apocalipsă, 3, 19.

[9] Apocalipsă, 3, 20.

[10] Ioan 6, 33.


În format PDF aici.

Pastorala la Nașterea Domnului a Cardinalului greco-catolic Lucian Mureșan [2013]

Cardinal † Lucian
prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei
Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Dragi credincioși,

Taina sărbătorii Crăciunului se arată în întâlnirea cu Isus. Dacă am făcut bine pregătirea sufletească a Postului, Crăciunul trebuie să ne descopere bucuria unei prezențe speciale care se simte prin lumina credinței: Dumnezeu e cu noi! Emanuel.

Acesta este numele lui Isus, Fiul Tatălui, nume anunțat de prorocul Isaia. Un nume care indică nu numai prezența, ci plămada comuniunii Sale cu fiecare dintre noi, fiindcă Celui Preaînalt i-a plăcut încă de la începuturile Creației să-și mărturisească numele în funcție de om: Dumnezeu cu noi, Dumnezeul lui Avram, al lui Isaac, al lui Iacob.

Taina Crăciunului spune, de asemenea, că Cristos dorește să afle o lume în stare să-L recunoască, care-L așteaptă și nu se mărginește la rezolvări ieftine, ci le caută pe acelea care rămân definitive. Această sfântă așteptare este evocată de profeții Vechiului Testament și oferă întâietate timpului în fața locurilor sau a privilegiilor de orice fel.

Speranța creștinului presupune întotdeauna răbdarea împlinirii timpului și este actul de identitate al omului de credință. Puterea discretă a binelui reînnoit în lume, zi de zi, este nimeni altul decât Pruncul ceresc, coborât din veșnicie, care se descoperă tot mai mult lumii prin mărturia binelui nostru, săvârșit zi de zi, spre a conduce lumea și Biserica la întâlnirea definitivă cu El.

Iubiți credincioși,

Știu grijile Voastre și Vă înțeleg descurajările. Dar știm cu toții că credința nu ține de sfera privată, nu e o înțelegere individualistă sau opinie subiectivă, ci apare și se întărește în ascultarea Cuvântului Domnului, fiind destinată să se transforme în bună-vestire – după cum spune Sfântul Părinte Papa Francisc.

Trăim vremuri pentru care virtutea supremă a devenit gustul propriu. Viața se lipsește tot mai mult de umanitate, proclamând siluirea legii firii câștig de cauză de impus tuturor, iar astfel viclenia răului se arată drept adevăr.

Sub presiunea deșertăciunii suntem puși în criză în ceea ce ne definește drept fii și creaturi ale lui Dumnezeu, adică oameni de comuniune. Și înlănțuiți de cele trecătoare uităm să mai gustăm bucuria păstorilor și a magilor care s-au lăsat surprinși de simplitatea și modestia prin care Dumnezeu vine între noi.

Păstrând bucuria așteptării speranței al cărei obiect nu se întrezărește, lipsiți de certitudinile lumești, Isus ne ține ancorați în Providență, descriindu-ne prețul crucii în viața noastră, fiindcă de vestea bună se bucură doar cel care o așteaptă, fiindcă nu a uitat să aibă nevoie de ea.

În fața Pruncului neajutorat să putem reînnoi temeliile speranței, să așteptăm acel viitor care îl exprimă pe El și prezența Sa în istoria noastră. Lucrurile mici făcute cu devoțiune, apropierea față de semeni, disponibilitatea și gentilețea cu care ne raportăm unii față de alții grăiesc de la sine și constituie cel mai la îndemână apostolat pe care Isus ni-l cere, fiindcă i-L putem oferi.

Dinspre limitele ființei noastre, de la acele momente unde nu mai suntem stăpâni pe situații și, prin urmare, mai puțin egoiști, începe cursul harului care poate schimba și tămădui în Cristos viața noastră.

Nu e ușor a păstra speranța – spune Papa Francisc. Dar oare ne poate fi ea furată? Înaintașii noștri erau pe deplin convinși că nimeni nu le putea confisca credința și că viața lor era legătura cu Dumnezeu de la care nimeni nu putea să-i oblige să abdice. Putem însă să ne lepădăm de Isus prin păcat, necinste, răutate și mai ales neîncredere față de îndurarea Sa.

Aș dori în ziua Nașterii Domnului să Vă încredințez și să Vă încurajez în marea misiune care Vă revine: a da mărturie vie pentru harurile primite. Biserica are nevoie de această comoară din partea fiecărui om credincios.

A fi cu Cristos înseamnă să ne ancorăm în soluțiile Domnului și în înțelegerea lucrurilor vieții prin ochii Săi, dar aceasta depinde mult, dragii mei, de rugăciunea noastră și de binele pe care trebuie să ne străduim a-l face dincolo de mângâieri, recunoaștere sau comoditate.

Dumnezeu s-a deșertat pe sine pentru a se face una cu chipul nostru, pentru a ne face una cu chipul măririi sale” – spune Sfântul Vasile cel Mare într-una din rugăciunile liturghiei sale.

În fața ieslei zilelor noastre, acolo unde Isus nu încetează să se întrupeze în nimicul ființelor și realităților omenești, ne vine însă tot mai greu să coborâm în tainicele simțiri ale inimii și să recunoaștem alături de noi chipul umil și suferind al Domnului nostru.

Isus s-a născut pe fân uscat, în sărăcia unei iesle, la marginea așezării, alungat de vanitatea lumii și de grijile sale. Și sub semnul celui pornit de acasă, prin lume, pentru a avea mai multă siguranță, Creatorul intră în viețile noastre, pe la marginile existenței noastre, în periferie, surprinzându-ne pentru a ne arăta unde și cum se scrie taina mântuirii.

Colinzile noastre cântă bucuria nașterii Domnului cu multă melancolie. Adevărul venirii lui Cristos între noi este, desigur, o bucurie evidentă, dar însemnată de întristare, fiindcă nu toți pot să-L recunoască pe Omul-Dumnezeu.

Sărăcia ieslei nașterii Sale nu este doar lipsa de recunoștință a lumii față de planul discret al Domnului de a ne oferi mântuirea, ci și imaginea sufletului uman, despuiat și infirm fără prezența divină.

Dacă recunoaștem darurile căinței și iertării, atunci ieslea săracă – imaginea inimii noastre însemnată de păcat – se face ambasadoarea îndurării cerești și a gingășiei Domnului pentru lume.

Mult mai bine și mult mai profund decât o mulțime de tratate teoretice în teologie, decât chezășia misiunii sociale a Bisericii sau triumfalismul său istoric, prin mărturia simplă și temeinică a străduințelor fiilor lui Dumnezeu – fii ai Bisericii.

Dragii mei,

Viitorul nostru este Isus. Viitorul lumii nu poate fi fără Isus. Împărăția este bucuria de a fi cu El, în orice ceas, în orice clipă încă din prezent.

Când copilul nu este ascultător sau este obraznic, tata sau mama caută printr-o severitate momentană să-l facă să înțeleagă că taina binelui este la îndemâna omului, iar răul nu este natural pentru el.

Cu inima înfrântă și îndurerată, orice părinte adevărat își deschide astfel copilul spre iubire. În Biblie Dumnezeu plânge asupra infidelității poporului Său, constatând lipsa de recunoștință care aduce cu sine severitatea încercării ce nu are alt rost decât regăsirea drumului întoarcerii spre casă.

Ieslea Betleemului ne descoperă mlădița iertării din raiul stabilit acolo, adus inimilor prin prezența Pruncului. În peștera străină și rece „s-a arătat rădăcină neudată odrăslind iertarea” – spune o strofă a Crăciunului, adică bucuria împăcării cu Dumnezeu și aproapele.

Lucrurile mici scriu istoria binelui, la fel ca Fiul lui Dumnezeu venit în lume, la margine de imperiu, iar fără bunătate, iubire și respect, viața nu e decât vanitate și întuneric, dispreț și violență.

Aici își află bucuria Isus de a fi cu noi, iar Dumnezeu plânge dacă fiii Săi nu se bucură de împăcarea cu El, dacă mărturia noastră pentru îndurarea Sa nu este reală, pentru bucuria Inimii Sale milostive de a oferi lumii întoarcerea la lumină. Încrederea noastră în bunătatea Domnului, reîntoarcerea la El să fie, aici și acum, semnul că nu putem trăi fără iertarea Cerului. Acest adevăr trebuie să ne fie paza sufletului pentru a fi sămânța unui viitor în Cristos și bucuria așteptării Împărăției Sale peste noi, Biserică și lume. Și vom avea pace fără de care omenirea nu va fi bine.

Iubiți fii sufletești,

Naturalețea și prospețimea vieții cu Cristos să nu apună niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aș dori să mulțumim împreună Domnului din iesle pentru darul prezenței Sfântului Părinte Francisc care, iată, ne redă atmosfera scumpă și dragă a Betleemului. Ne-o propune cu naturalețea sufletelor simple și bune, după modelul Sfintei Familii din Betleem, după exemplul bucuriei păstorilor și a magilor.

Isus vine pentru a ne oferi parfumul și temelia Crucii care-L așteaptă pe Golgota – semnul iubirii cerești pentru noi. Este și semnul nerecunoștinței noastre, dar transfigurată de valoarea absolută a unei dragoste adevărate și încercate cu preț de sânge.

Spunem adesea că suntem făcuți pentru Domnul, dar am uitat să ne lăsăm surprinși de blândețea, gingășia și fragilitatea cu care El Însuși ne vizitează și ne cheamă pentru a ne oferi iertarea. Actul nostru de credință la cumpăna anilor să fie cel pe care-l repeta Padre Pio ucenicilor săi: „Nu există situații unde Isus este fără cruce, dar nici cruce în viața cuiva fără prezența lui Isus”.

Cu aceste gânduri Vă transmit părintește urările de Nașterea Domnului, încredințându-Vă ajutorului și protecției Sfintei Familii, în speranța de a Vă ști încrezători și curați pentru a persevera în credință, binevoitori și senini.

Timpul de har are precedență în fața nevoilor momentane și a slabei noastre înțelegeri. Dimpreună cu Preasfințiile lor, Episcopii Mihai și Claudiu, Vă spun din inimă „Sărbători sfinte și binecuvântate!”, iar anul 2014, care stă să vină, să Vă apropie și mai mult de Isus – Cel care vine.

Adveniat regnum tuum, Domine! Maranatha!”

Cu arhierească binecuvântare,

Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 25 Decembrie,
Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2013

Pastorala la Nașterea Domnului a Arhiepiscopului romano-catolic Ioan Robu [2013]

Scrisoare Pastorală cu ocazia sărbătorii
Naşterii Domnului nostru Isus Cristos
Crăciun 2013

Iubiţi fraţi şi surori, preacucernici preoţi, dragi persoane consacrate, când am început postul Crăciunului, mi-am zis în gândul meu: iată că Dumnezeu ne oferă încă o dată prilejul să intrăm în noi înșine, în lumea noastră interioară, în lumea invizibilă din noi, ca să medităm adevărurile de bază ale credinței noastre, care exprimă dragostea lui Dumnezeu față de noi; ne oferă încă o dată prilejul să ne adunăm din risipirea noastră exterioară, ca să vedem că în spațiul nostru intim putem descoperi lumini și vederi cu totul speciale, atunci când stăm față în față cu Cel care și-a pus pecetea divină în noi.

E bine ştiut că fiecare dintre noi poartă în sine un spaţiu interior, care de multe ori este evitat, pentru că acolo răsună vocea conştiinţei şi vocea lui Dumnezeu.

Adventul ne-a călăuzit şi ne-a propus să ascultăm aceste voci, ca „să ne dezbrăcăm de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom 13,12).

Adventul ne-a pus în faţă de multe ori cuvântul lui Dumnezeu, ca să-l medităm, singurul cuvânt care poate scoate tot golul din noi, acel gol în care se adună toate spaimele noastre, cu nume şi fără nume, golul nemulţumirilor şi al eşecurilor adunate ani şi ani, golul greşelilor şi al păcatelor de multe feluri, golul întrebărilor fără răspuns, al descurajării, al dubiilor, al lipsei de sens; golul acela de care nu putem scăpa, știindu-ne totuşi chemaţi la altceva, simţind că avem în noi ceva care nu poate fi potolit decât de legătura cu Dumnezeu, de prezenţa lui.

Participând la Sfintele Liturghii de Advent şi ascultând cuvântul lui Dumnezeu, meditându-l, am căutat, cum spune Apostolul Paul, „mângâierea Scripturilor, să avem speranţă” (Rom 15, 4).

Căci în locul golului interior despre care vorbeam, în Advent a crescut în noi speranţa care vine de la Dumnezeu şi nu de la oameni; a crescut în noi, sperăm, conştiinţa că ceea ce în noi este dumnezeiesc nu poate fi satisfăcut de nimic din ceea ce-i omenesc, material, vizibil.

Fiind copiii lui Dumnezeu, doar lui îi spunem „Toate izvoarele mele sunt în tine” (Ps 86) şi astfel dumnezeiescul din noi se luminează şi ne aşază pe calea speranţei senine numai datorită cuvântului lui Dumnezeu pus în gura noastră ca să ştim să-i vorbim: „Tu ești tatăl meu, Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele!” (Ps 88, 27). Doar cuvântul lui Dumnezeu ne îmbracă cu hainele luminii, ajutându-ne să pregătim calea Domnului, să facem drepte cărările lui (Mt 3 ,3).

Acum, de Crăciun, contemplăm şi medităm cuvântul lui Dumnezeu, dar nu numai pe cel ascultat sau citit din Sfintele Scripturi, ci Cuvântul care s-a făcut trup: Cuvântul Isus, Fiul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

Spre El ne îndreptăm în această Sărbătoare, închinându-ne şi adorându-l, ca păstorii din Betleem, bine ştiind că Întruparea şi Naşterea lui Isus sunt marea dovadă a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, aşa cum citim în Evanghelia Sfântului Ioan: „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (In 3, 16).

Iar Sfântul Luca, în Evanghelia sa, ne redă cuvântul îngerului: „Nu vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Lc 2, 10-11).

Astfel, de Crăciun, închinarea noastră în faţa Pruncului dumnezeiesc înseamnă şi mărturisirea noastră de credinţă: noi credem că Isus este Mântuitorul lumii, Stăpânul timpului şi al istoriei.

Noi credem că naşterea lui Isus în ieslea din Betleem este semn că Dumnezeu este cu noi. Noi credem că întrupându-se şi născându-se ca om, Isus, Fiul lui Dumnezeu, a luat asupra sa soarta noastră şi ne însoţeşte cu iubire pe tot drumul vieţii noastre.

Noi trebuie doar să ne deschidem spre El inima şi gândul; atunci, prezenţa Sa ne luminează viaţa şi ne-o umple de bucurie şi de speranţă, ne dă curaj să mergem înainte şi să trăim în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

Îmi vine în minte exemplul de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele al fericitului Vladimir Ghika.

La vârsta de 80 de ani, în întunericul închisorii şi al chinurilor la care a fost supus, a suportat totul păstrându-și seninătatea şi speranţa, căci îi deschisese de mult lui Dumnezeu inima şi gândul său; Dumnezeu era cu el.

Iar Monseniorul împărtăşea şi celor din jurul său mângâierea prezenţei lui Dumnezeu, mângâierea speranţei, a acelei speranţe care cuprinde luminând şi viaţa prezentă, şi viaţa de după moarte. Aşa a rămas Vladimir Ghika în amintirea celor de la Jilava, aşa rămâne şi-n ochii noştri: ca exemplu de comuniune cu Dumnezeu şi cu aproapele, de orice condiţie ar fi fost acesta.

În afara îndemnului la credinţa adâncă în Isus, Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărătorul nostru, aceasta mai este chemarea Crăciunului, adresată nouă, tuturor, în orice situaţie am fi: chemarea la comuniunea cu Dumnezeu şi, totodată, la comuniunea cu aproapele, comuniunea fiind legea Împărăţiei lui Dumnezeu, care a început cu naşterea lui Isus.

Desigur, observăm că această împărăţie se manifestă într-un mod care ne surprinde: nu părea un adevărat rege copilul care se năştea într-o iesle, în totală sărăcie. Însă, iată că Împărăţia lui Dumnezeu începe chiar în acest mod.

Transformarea condiţiei umane, transformarea lumii începe cu naşterea lui Isus, care schimbă complet perspectivele noastre, ca să ne introducă în perspectivele Împărăţiei lui Dumnezeu, care este o împărăţie a dreptăţii, a păcii şi a iubirii.

Dacă acum stăm cu ochii minţii noastre şi, poate, şi cu ochii noştri trupeşti în faţa tabloului Naşterii lui Isus în această lume şi pentru această lume, putem observa, în gând, cum tabloul se lărgeşte, descoperindu-ne încă o perspectivă: aceea a chemării de a ne naşte pentru Cer prin puterea Celui care este Dumnezeu cu noi, Lumină din Lumină, căci: „celor care l-au primit, celor care cred în numele lui le-a dat puterea de a deveni copii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din voința trupului, nici din voința bărbatului, ci din Dumnezeu s-au născut” (In 1, 12-13). Iată, aşadar, încă o lecție a Crăciunului: sărbătorind naşterea lui Isus din Fecioara Maria, celebrăm şi speranţa noastră fermă că după această viaţă pământească, ne vom naşte pentru Cer, pentru o veşnică şi fericită comuniune cu Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori, preacucernici preoţi, dragi persoane consacrate, vă doresc tuturor, din toată inima, Sărbători fericite şi un An Nou cu sănătate, bucurie şi pace!

ÎPS Ioan Robu

Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Mesajul Papei Francisc la Nașterea Domnului [2013]

„Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu
şi pe pământ pace oamenilor pe care îi iubeşte!” (Lc 2,14)

Dragi Fraţi şi Surori
din Roma şi din Lume,
Bună ziua şi
Crăciun Fericit!

Îmi însuşesc cântarea îngerilor, care au apărut păstorilor de la Betleem în noaptea în care s-a născut Isus. Este un cântec care uneşte cerul şi pământul, îndreptând spre cer lauda şi preamărirea, iar spre pământul oamenilor urarea de pace.

Îi îndemn pe toţi să se alături acestei cântări: această cântare este pentru orice bărbat şi femeie care veghează în noapte, care speră într-o lume mai bună, care poartă de grijă celorlalţi străduindu-se să facă în tăcere datoria care le revine.

Mărire lui Dumnezeu!

Crăciunul ne cheamă în primul rând la aceasta: să dăm slavă lui Dumnezeu, pentru că e bun, e credincios, e milostiv. În această zi le urez tuturor să recunoască adevărata faţă a lui Dumnezeu, pe Tatăl care l-a dăruit nouă pe Isus.

Le urez tuturor să simtă că Dumnezeu este aproape, să stea în prezenţa lui, să-l iubească şi să-l adore. Şi fiecare dintre noi să dea slavă lui Dumnezeu mai ales prin viaţă, printr-o viaţă dăruită din iubire faţă de Dumnezeu şi de aproapele.

Pace pe pământ!

Adevărata pace nu este un echilibru între forţe contrare. Nu este o „faţadă” frumoasă în spatele căreia au loc contraste şi dezbinări. Pacea este o angajare de fiecare zi, dar pacea e o artă care poate fi susţinută pornind de la darul lui Dumnezeu, de la harul său pe care ni l-a dăruit în Isus Cristos.

Privind la Pruncul din Iesle să ne gândim la copiii care sunt victimele cele mai plăpânde ale războaielor, dar să ne gândim şi la cei bătrâni, la femeile maltratate, la cei bolnavi. Războaiele frâng şi rănesc nenumărate vieţi!

Prea multe vieţi a sfărâmat în ultimele timpuri conflictul din Siria, alimentând ura şi răzbunarea. Să continuăm să-l rugăm pe Domnul ca să cruţe iubitului popor sirian noi suferinţe şi pentru ca părţile în conflict să pună capăt oricărei violenţe şi să garanteze accesul la ajutoarele umanitare.

Am văzut cât de puternică este rugăciunea! Şi sunt bucuros că astăzi se alătură rugăciunii noastre pentru pace în Siria chiar şi credincioşi de diferite confesiuni religioase.

Să nu ne pierdem niciodată curajul rugăciunii!

Curajul de a spune: Doamne, dăruieşte pacea ta Siriei şi lumii întregi! Îi îndemn şi pe cei care nu cred să dorească pacea, prin dorinţa lor, prin acea dorinţă care lărgeşte inima. Să fim cu toţii uniţi, fie prin rugăciune fie prin dorinţă, dar toţi uniţi pentru pace.

Dăruieşte pace Republicii Centrafricane, deseori uitată de oameni. Dar tu, Doamne, nu-l uiţi pe nimeni!

Şi vrei să duci pacea chiar şi în această ţară, sfâşiată de o spirală de violenţă şi sărăcie, în care atâtea persoane sunt fără adăpost, apă şi hrană, fără cele necesare vieţii. Încurajează înţelegerea în Sudanul de Sud, unde tensiunile actuale au provocat deja mai multe victime şi ameninţă convieţuirea paşnică din acest tânăr stat.

Tu, Principele păcii, schimbă pretutindeni inimile celor violenţi, ca să depună armele şi să întreprindă calea dialogului.

Priveşte la Nigeria, sfâşiată de atacuri continue care nu-i cruţă pe cei nevinovaţi şi pe cei lipsiţi de apărare.

Binecuvântează ţara pe care ai ales-o să vii în lume şi fă să ajungă la un rezultat fericit negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni. Vindecă rănile iubitului Irak, lovit încă de atentate frecvente.

Tu, Domnul vieţii, ocroteşte-i pe cei prigoniţi pentru numele tău. Dăruieşte pace şi sprijin celor evacuaţi şi refugiaţi, mai ales celor din Cornul Africii şi estul Republicii Democratice Congo.

Fă ca imigranţii în căutarea unei vieţi demne să afle primire şi ajutor. Tragedii ca acele la care am asistat în acest an, cu numeroşi morţi la Lampedusa, să nu se mai întâmple niciodată!

Pruncule din Betleem, atinge inimile celor implicaţi în traficul cu fiinţe umane, ca să-şi dea seama de gravitatea acestui delict împotriva umanităţii! Îndreaptă-ţi privirea spre atâţia copii care sunt răpiţi, răniţi şi ucişi în conflictele armate, şi spre cei care sunt transformaţi în soldaţi, fiindu-le furată copilăria lor.

Stăpâne al cerului şi al pământului, priveşte la planeta noastră, pe care deseori pofta de avere şi lăcomia oamenilor o exploatează cu nepăsare. Asistă-i şi ocroteşte-i pe cei care sunt victime ale calamităţilor naturale, mai ales pe scumpul popor filipinez, afectat grav de recentul taifun.

Dragi Fraţi şi Surori,

în această lume, în această umanitate astăzi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul! Să ne oprim în faţa Pruncului de la Betleem! Să lăsăm ca inima noastră să se înduioşeze, să nu ne fie teamă de aceasta. Să nu ne fie teamă ca inima noastră să se emoţioneze!

Avem nevoie ca inima noastră să se impresioneze.

Să o lăsăm să se încălzească la blândeţea lui Dumnezeu. Mângâierile lui Dumnezeu nu fac răni. Mângâierile lui Dumnezeu ne dau pace şi putere. Avem nevoie de mângâierile sale.

Dumnezeu este mare în iubire, Lui să-i fie cinste şi mărire în veci! Dumnezeu este pace: să-i cerem să ne ajute să o construim zi de zi, în viaţa noastră, în familiile noastre, în oraşele şi naţiunile noastre, în lumea întreagă. Să ne lăsăm emoţionaţi de bunătatea lui Dumnezeu!”.

Primiţi şi Binecuvântare Apostolică, însoţită de darul Indulgenţei Plenare, invocată de Sfântul Părinte Papa Francisc în solemnitatea Naşterii Domnului 2013.

(rv – A.[nton] Dancă)

Mesajul la Nașterea Domnului al ÎPS Volodimir al Ucrainei [2013]


«Христос народжується — славте! Христос з небес — зустрічайте!» — торжествуючи, закликає нас нині Свята Церква відкрити свої серця, щоб Христос Бог увійшов у наше життя і наповнив його змістом, миром і радістю. Бог народжується у плоті в цей світ, щоб зцілити людську природу від гріха, звільнити нас від влади диявола і повернути нам загублений рай.

А що найважливіше — Своїм Різдвом Бог освячує людське єство і дарує нам змогу стати причасниками іншого, Божественного життя. «Чудо (Різдва), — говорить святитель Іоанн Златоуст, — дивує мене.

Ветхий днями (Дан. 7: 9) зробився Дитям; Той, Хто сидить на престолі високому і піднесеному (Іс. 6: 1), покладається в яслах; невідчуваний… і безтілесний відчувається людськими руками; Той, Хто розриває узи гріха, повивається пеленами, — бо Він так хоче. Він хоче безчестя обернути на честь, безславність одягнути у славу, у приниженні показати образ доброчесності. Тому Він приймає моє тіло, щоб я вмістив Його…» (Слово на Різдво Спасителя нашого Іісуса Христа).

Пришестя у світ Христа Спасителя знаменує початок нової ери не лише у літочисленні. Починається нова історична доба — Бог укладає з людством Новий Завіт, заснований на нових відносинах, на засадах любові та благодаті.

Світле й радісне свято Різдва Христового нагадує нам, що ми, християни, покликані до того, щоб, полум’яніючи любов’ю, зігрівати цей світ, хоча б у тій невеликій частині, де поставив нас Господь Бог.

Погляньте навколо, будьте уважні до тих, кого в їхній нужді посилає сьогодні до нас Христос. І нехай кожен на своєму місці чесно й відповідально, по-християнському робить те, що покликаний робити, щоб люди, бачачи наші добрі діла, прославляли Отця нашого Небесного (див.: Мф. 5: 16).

Ми живемо в той час, про який Спаситель сказав: і через збільшення беззаконня у багатьох охолоне любов (Мф. 24: 12). Як тієї Різдвяної ночі, 2013 років тому, звістка про Народження Царя і Бога розділила людство, так і сьогодні: одні, покликані Ангелами і Віфлеємської зіркою, прихиливши свої коліна й серця, співають хвалу Рожденому Господу і Спасителю нашому і приносять Йому свої дари; інші — через незнання і байдужість — не пускають Його у свої домівки, а ще інші, злобуючи, шукають Його смерті.

І сьогодні, як і тоді, одні відкривають Христу свої серця, і Він показує їм славу Свою і дарує благовоління, інші не хочуть знати Його, а є й такі, що своїми гріхами виганяють Христа зі свого життя.

Ми дякуємо Богові за Його милості, даровані нам минулого 2013 року, і з молитвою і надією дивимось у наступний 2014-й. Милостивий Господь судив нам жити в дуже відповідальний час. З яким болем дивилися ми й наші віруючі батьки як іще зовсім недавно, у минулому сторіччі, закривалися і руйнувалися храми, як дітей не пускали на богослужіння, забороняли їм молитися. Наш час благодатний для відродження віри, відновлення й будівництва храмів. Це нас радує і вселяє надію на добре, християнське майбутнє нашого народу.

Водночас ми з тривогою дивимося на ті виклики, які ставить перед нами нинішній світ з його «ліберальними» цінностями, на ті спокуси його, що спрямовані, передусім, проти наших дітей і молоді.

Агресивна пропаганда шалених розваг і веселощів, моральної розбещеності, вседозволеності — ось згубний дух віку цього, від якого застерігає нас апостол Павел (див.: Рим. 12: 2). Цей дух руйнує все добре в душах молоді, робить їх закритими для дії благодаті Божої, не дає можливості увійти в життя вічне. Ми закликаємо священство, батьків, усіх православних християн у міру сил своїх захищати наших дітей від цього духу, і самим не догоджати цьому світові (див.: Рим. 12: 2), а дерзновенно являти у своєму житті християнські подвиги самозречення, ревності у Бозі, милосердя й любові.

Минулого року ми із вдячністю Господу відзначили ювілей 1025-річчя Хрещення Київської Русі. Ювілейні торжества ще раз засвідчили духовну єдність Української Православної Церкви із сім’єю Помісних Православних Церков, Предстоятелі та представники яких приїхали в Україну, щоб розділити з нами нашу радість. А участь у святкуванні глав та урядових делегацій братських православних держав стала свідченням високого авторитету православної України на міжнародній арені.

Наприкінці року нас відвідала велика святиня зі Святої Гори Афон — десниця великомученика Георгія Побідоносця. Багатотисячні хресні ходи зі святими мощами мученика по Україні й перебування цієї вселенської святині в багатьох єпархіях нашої Церкви зміцнили дух і засвідчили любов нашого народу до Бога та Його святих.

Усіх вас, Преосвященні архіпастирі, пастирі, чесне чернецтво, улюблені чада церковні у Вітчизні нашій і в розсіянні, а також тих, хто поки що перебуває поза огорожею Матері Церкви, дітей і молодь, літніх людей, немічних, нужденних і самотніх, близьких і далеких, вітаю з радісним святом Різдва Христового.

Нехай це світле свято сповнить радістю наші душі та спонукає нас на творення справ віри і любові, нехай піднесе наші уми й серця до Неба. Бо звідти чується радісний Ангельський спів: нині народився вам Спаситель, Котрий є Христос Господь (Лк. 2: 11).

+ Володимир, Митрополит Київський і всієї України,
Предстоятель Української Православної Церкви

Різдво Христове
2014 р.
м. Київ

Pastorala și Mesajul la Nașterea Domnului ale ÎPS Anastasios al Albaniei [2013]

† Anastasi

Kryepiskop i Tiranës, Durrësit dhe i Gjithë Shqipërisë

    Klerit dhe popullit shpresëtar Orthodhoks,

    Bij të shtrenjtë më Zotin,

“Unë erdha të kenë jetë dhe ta kenë me të tepërt” (Joani 10:10).

Në epokën tonë, në deklaratat publike, mbisundon theksimi i dinjitetit të njeriut. Por ngjarja që tregon me forcë unikale vlerën e jetës njerëzore, është ajo që zotëron në të kremten e sotme: Biri i Perëndisë së gjallë, të paafrueshëm dhe të tërëfuqishëm, mori natyrën njerëzore, u bë njeri.

Ky vazhdon të jetë mesazhi qendror mahnitës i Krishtlindjes. Perëndia nuk dërgoi engjëj për shpëtimin e botës, nuk mori formën e një krijese tjetër, por u bë njeri. Në këtë mënyrë theksoi qartazi vlerën e jetës së njeriut në vetvete dhe shfaqi shenjtërinë e çdo qenieje njerëzore.

Por, njëkohësisht, Ungjilli zbulon se Krishti erdhi për të lartësuar natyrën njerëzore, që t’i injektojë asaj jetë me bollëk. Pra, e kremtja e sotme, në të gjitha dimensionet dhe perspektivën e saj, është mbi të gjitha e kremtja e jetës.

Brenda atmosferës festive të Krishtlindjes, na jepet rasti të mendojmë më thellë për vlerën esenciale të kësaj dhurate që na e ka falur Perëndia, të cilën jemi duke e shijuar dhe gjithashtu, të rrisim respektin për çdo qenie njerëzore anekënd botës.

1. Duke e nisur së pari nga jeta jonë, është koha të shikojmë me kujdes gjërat që i quajmë të vetëkuptueshme. P.sh. siç është detyrimi ynë për të ruajtur më së miri jetën tonë biologjike, duke shmangur shpërdorime, pasione dhe gabime që e cenojnë dhe e minojnë dhe duke u përkujdesur për të zhvilluar të gjitha potencialet tona shpirtërore. Si një qelizë e gjallë e racës njerëzore, kemi përgjegjësinë dhe detyrimin për të kultivuar të gjitha dhuratat tona, të gjithë spektrin e krijueshmërisë sonë dhe që t’i ofrojmë njerëzimit gjënë më të mirë që disponojmë.

Madje, edhe në çastet më të errëta të dëshpërimit, le të sjellim ndër mend vlerën e pakapërcyeshme të jetës dhe se, në asnjë rast, nuk kemi të drejtë ta shkatërrojmë vetë me duart tona. Sprovat e shumëllojshme të jetës njerëzore, vështirësitë e shëndetit, varfëria, përndjekjet, shpifjet, shpesh çelin horizonte të reja shpirtërore dhe ekzistenciale.

Të përthithur nga përkujdesja për jetën tonë të përditshme, zakonisht neglizhojmë dimensionin tjetër që Krishti, Biri i Perëndisë çeli me ardhjen e Tij. Ai erdhi të na udhëheqë drejt një lulëzimi dhe frytshmërie shpirtërore, të na ofrojë “të tepërtën edhe të kësaj jete; pra, kjo është gjëja më e vyer, pjesëmarrja e përsosur e Shpirtit të Shenjtë” (Shën Kirilli i Aleksandrisë). “Me të tepërt” ka kuptimin e plotësisë cilësore që fal prania e Shpirtit jetëbërës tek ata “që mbeten në Krishtin”.

2. Drejtimi i dytë i meditimit krishtlindësor duhet të shikojë në forcimin e respektit ndaj jetës së bashkënjerëzve tanë. Kërcënimet e ndryshme kundër jetës, aktet vrastare, konfliktet e përgjakshme, kamxhikojnë realitetin e përditshëm. Me gjithë pretekstet e ndryshme, marrja e një jete njerëzore përbën jo vetëm krim ndaj viktimës, por në përgjithësi, është krim kundër njerëzimit.

Por përbuzja e jetës nuk kryhet vetëm me akte kriminale dhe dhunë të shumëllojshme. Njerëz të panumërt kërcënohen nga forma të ndryshme padrejtësie në sferën sociale dhe private. Padrejtësia i çon shumë njerëz drejt privacioneve, varfërisë dhe mjerimit.

Diçka që vepron, pa u dalluar qartë, kundër jetës njerëzore, është indiferenca ndaj cilësisë së jetës së bashkënjerëzve tanë. Ky fenomen nuk dënohet nga ligji, por nuk resht së minuari jetë të panumërta njerëzore. Madje në një epokë krizash, siç është kjo e jona, indiferenca shpesh kthehet në vdekjeprurëse.

Detyra imediate e të gjithëve ne, është të mbrojmë çdo jetë njerëzore me ndihmë konkrete, të shprehur në praktikë dhe solidaritet aktiv, duke mbështetur me fjalë dhe vepra, me dashuri të sinqertë, ata që ndodhen në sprova, ata që i ka plagosur varfëria, sëmundja dhe dëshpërimi.

Njëkohësisht, detyrimi i të krishterëve të ndërgjegjshëm është edhe dëshmia se përpos jetës biologjike, ekziston edhe një jetë e një cilësie më të lartë: ajo shpirtërore që fal dhe nxit besimin, që mundëson hapjen e zemrës sonë në zonën e Shpirtit. Një jetë që lëviz vazhdimisht duke u transformuar së brendshmi me sigurinë se Krishti erdhi “…që kushdo i cili shikon Birin dhe beson në atë të ketë jetë të përjetshme…” (Joani 6:40).

* * *

“Unë erdha që të kenë jetë dhe ta kenë me të tepërt” (Joani 10:10).

Mesazhi mahnitës i Krishtlindjes është se Biri i Perëndisë së Paafrueshëm u bë njeri. Bërja njeri e Fjalës Hyjnore shpall me bujë, vëllezërit e mi, vlerën e jashtëzakonshme të jetës njerëzore. Por në të njëjtën kohë, zbulon se Krishti erdhi  të na injektojë një jetë më të lartë, “pjesëmarrjen e përsosur të Shpirtit”, që shtrihet në përjetësi.

Le të përkujdesemi që në këto ditë festive, të përjetojmë më thellë shenjtërinë dhe madhështinë e dhuratës së jetës që na e ka dhuruar Perëndia.

Dhe për më tepër të shprehim mirënjohjen tonë me përpjekje të pandërprerë për zhvillimin e jetës shpirtërore.

Në të njëjtën kohë, le të forcojmë respektin për jetën e bashkënjerëzve tanë, duke luftuar dhunën, padrejtësinë dhe indiferencën që e minojnë atë. Le ta mbështesim me solidaritetin tonë dashuror

Krishtlindje të bekuara, me përpjekje të ndërgjegjshme për një shoqëri më njerëzore! Me frymëzimin e Krishtit, Viti i Ri le të jetë sa më shumë njerëzor!

Me dashuri të tërëshpirtshme më Krishtin,

+ Anastasi

Kryepiskop i Tiranës, Durrësit dhe i Gjithë Shqipërisë.

Page 1 of 2

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno