Pastorala la Nașterea Domnului a ÎPS Calinic Argatu [2013]
“Cu iubire veșnică te-am iubit
și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”
(Ieremia 31,3)
Anul Domnului 2013
De ziua Nașterii Domnului Iisus Hristos, din anul Domnului, 2013, cu mare bucurie ne îndreptăm inima și sufletul către Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, Care ne-a dăruit zile binecuvântate, ca și anul acesta, să ne putem adresa dreptmăritorilor creștini argeșeni și musceleni, mulțumind Atotputernicului Dumnezeu, pentru toate darurile Sale.
Pentru fiecare dintre noi, este potrivit ca deseori, mintea și inima noastră, să se înalțe către Sfânta Treime, conform îndemnului Sfântului Apostol Pavel: “căutați cele de sus, unde Se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați la cele de sus, nu la cele de pe pământ”[1].
Cugetarea noastră va cuprinde, desigur, că Sfânta Treime ne-a gândit și ne-a întrupat din iubirea Sa, în această frumusețe a lumii văzute. Faptul că noi am fost prezenți în sânul Sfintei Treimi și am fost binecuvântați să fim aici, împreună în chipul trupului și a sufletului, este cea mai mare minune din univers, auzind pe Dumnezeu, zicând: “Cu iubire veșnică te-am iubit și de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoința”[2].
Să ne facem timp, ca din iubire pentru Dumnezeu, să medităm la acest act unic, întruparea, adică nașterea noastră, a fiecăruia, mulțumindu-i mereu pentru darul vieții, cu care ne-a învrednicit pe noi toți, fiind din Dumnezeu, din neamul Său, cum așa de minunat scrie Sfântul Apostol Pavel, auzind acestea în al treilea Cer, la întâlnirea cu Sfânta Treime
“Să cugetăm la cele de sus” și atunci când Profetul Isaia zice: “Domnul Meu vă va da un semn: Iată, Fecioara, va lua în pântece și va naște Fiu și vor chema numele lui Emanuel”[3], iar după 600 de ani de la profeție, deschizând Sfânta Scriptură a Noului Testament, vom citi, cu bucurie mare și vom afla cum s-a împlinit profeția lui Isaia prorocul:
“Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei.
Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit.
Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea”[4].
Dacă, de Bunavestire, la 25 martie, auzim glasul Evangheliei de mai sus, de 25 decembrie, după nouă luni, ne înfățișăm în Peștera din Betleemul Iudeii, pentru a vedea minunea minunilor, Nașterea lui Iisus Hristos, așteptat din veacurile bătrâne și la “plinirea vremii”[5]:
“În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David. Ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată.
Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca ea să nască, și a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei. Şi în ţinutul acela erau păstori, stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi.
Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Şi acesta va fi semnul: Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Iar după ce îngerii au plecat de la ei, la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori”[6].
Ascultând cu multă pioșenie și iubire aceste texte sfinte, inspirate de Duhul Sfânt, prin condeiul profetului Isaia și a Sfântului Evanghelist Luca, de acum 2000 și 2700 de ani, din Vechiul și Noul Testament, ni se arată cu prisosință darul făcut omenirii, de către Sfânta Treime, de a ne bucura pururea și a ne mântui sufletele noastre în Împărăția iubirii Sale!
Iubiți credincioși,
Să ascultăm acum cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur: “Apropiați-vă fraților, și ascultați cu înțelegere că vreau să vă arăt și să vă spun puterea și cinstea zilei de azi, întru care s-a făcut cercetarea și înnoirea neamului omenesc. Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în Pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început omul a fost făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu?
Noi nu uităm, fraților, că viața noastră, viața fiecărui om dintre noi, închide o sfâșietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoșului Adam și înșelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins pe toți în lanțul păcatului, al stricăciunii, al rătăcirii.
Și așa, prin invidia diavolului și prin neînfrânarea fiecăruia dintre noi și a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu și ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului și în stricăciune și în viață lovită de moarte ne naștem toți pe lume. Și aceasta nu a fost de ajuns. Că, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmașul, goliți de slava lui Dumnezeu, a început cu și mai mari înșelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin furtișaguri, prin desfrânări, prin închinători la idoli; și gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toți, adevărați vrăjmași ai lui Dumnezeu.
Dar preamilostivul Dumnezeu și Domnul nostru, n-a putut suferi ca să ne vadă pe noi căzuți, în atâta prăpastie de rele și de nenorociri. Și n-a uitat că făpturile mâinilor Lui suntem, ci, plecând cerurile, S-a pogorât pentru cercetarea noastră. Și ce a făcut? La “plinirea vremii”, Domnul nostru Dumnezeu S-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc.
S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze și să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Și cu scutece se înfașă Cel ce înfășoară rotundul pământului cu noi. Și în ieslea necuvântătoarelor S-a culcat, Cel ce se odihnește pe umerii Heruvimilor de-a pururea, ca să ne scape pe noi de viața cea netrebnică. Și, iată, Cel nevăzut ca Dumnezeu, S-a făcut văzut, ascuns în trup de om…Fiul lui Dumnezeu, se face Fiul Omului.
Fără să se schimbe ca Dumnezeu, om cu trupul se face, desăvârșit Dumnezeu și om desăvârșit. Ba, încă și trupul fiecăruia dintre noi îl face trup din trupul Lui și os din oasele Lui. Împrumută de la noi trupul nostru omenesc și ne aduce, în schimb, împărtășire din viața firii Lui de Dumnezeu.
Și așa, ascunzându-și dumnezeirea, cu Trupul Său de om, se pogoară El în vatra noastră. Și aflând oaia cea pierdută, adică toată omeneasca frământătură, o ia pe umerii Săi și la Tatăl Ceresc o duce și făcând pace cu El, ne dă iarăși intrare liberă la Izvorul cel dumnezeiesc al vieții celei fără de moarte și ne plămădește din nou cu har dumnezeiesc, biata noastră fire de oameni, firea noastră care ajunsese pierdută în lumea cea fără de nădejde a morții, a stricăciunii, a patimilor și a întunecatelor păcate.
Ce puteri de viață sfântă și dumnezeiască ne dă, în adevăr Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce, și prin Învierea Lui, prin Trupul și Sângele Lui din Sfânta Împărtășanie; într-un cuvânt, prin toată această milostivă, atotcuprinzătoare și tainică pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră.
Cu adevărat, așa cum spun Sfinții Părinți: La Crăciun, Dumnezeu S-a făcut prunc de om, ca pe om să-l facă Dumnezeu. Deci, ce vom răsplăti Domnului pentru toată această covârșitoare binefacere dumnezeiască, pentru toată această milostivă cercetare, pentru tot acest pogorământ dumnezeiesc de neînchipuit?
Răspunsul credinței este că datori suntem, mai întâi, să nu uităm fapta aceasta a lui Dumnezeu și să-I fim mulțumitori pentru ea, simțind că nevrednici suntem de atâta milă, de atâta bunătate. Pe pardoseala peșterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul și a fost culcat în iesle, stă scris: “Aici S-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii. Cu ochii gândului țintă la locul acela al peșterii din Betleem, să lăsăm, fraților, și noi acum simțirea inimilor noastre, să dea glas cântării ei de preamărire și mulțumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea cea plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi cu glasul cântării de taină, cutremurătoare și adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi toată creștinătatea din lume: “Taină străină văd astăzi și preamărită, Cer se face peștera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălășluire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim”[7].
Dreptmăritori creștini și creștine,
Această plinătate de daruri, aduse de Iisus Hristos omenirii întregi, ne îndeamnă și pe noi să ne hărnicim a le primi cu inima curată și sufletul plin de iubire dumnezeiască. Pentru a fi din nou în preajma sfântului Ioan Gură de Aur, care a rostit un cuvânt plin de dinamism și încurajare pentru creștini de ziua Nașterii lui Iisus Hristos, auzim:
“Iată că sosește, fraților, praznicul Nașterii lui Hristos, care, decât toate praznicile, este mai cinstit și mai înfricoșător. Pentru aceea, eu acum încep învățătura aceasta că, adică, să vă curățiți de păcate și așa, să vă apropiați de Sfintele Taine. Să nu-mi zică mie nimeni: “Plin sunt de rușine, fiindu-mi cugetul plin de păcate”, pentru că destule sunt, adică, aceste cinci zile, spre curățire; dacă ne vom pocăi cu adevărat și de vom priveghea și vom posti, multe păcate ni se vor șterge. Să nu ne uităm, dar la vremea cea scurtă, ci la iubirea de oameni a Stăpânului să gândim”.
Din acest text aflăm, chiar din gura Sfântului Ioan Gură de Aur că, pe vremea viețuirii lui, Postul Crăciunului era, nici mai mult, nici mai puțin de cinci zile. Limpezimea cu care scrie și îndeamnă, sfătuind ca un dumnezeiesc părinte, ne umple inima de bucurie și sufletul tresaltă dimpreună cu îngerii întru arătarea minunii Nașterii Domnului și a pregătirii noastre, gata de întâmpinare!
Haina noastră de întâmpinare trebuie să fie țesută din firele de aur ale pocăinței, a îndreptării noastre, gătind cămara sufletului nostru pentru marea întâlnire cu Iisus. Într-un noian de îndemnuri și chemări la sfânta pocăință, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne strigă peste veacuri:
“De vreme ce, cei din Ninive, numai trei zile s-au întors la pocăință și zdrobirea și smerenia sufletului lor au putut să potolească mânia aceea de a-i pierde. Și păcătoasa, într-un ceas, apropiindu-se de Hristos, toate păcatele cele din lungă vreme și le-a spălat. Încă și iudeilor, care-L cleveteau, pentru că a primit-o pe ea, și acelora le-a astupat gura, iar pe dânsa de toate relele a schimbat-o și, dându-i ei îndrăzneală, a eliberat-o. Dar pentru ce a făcut El aceasta? Pentru că ea, cu minte dreaptă și cu fierbinte credință, din suflet umilit, s-a atins de sfintele și preacuratele Lui picioare, părul dezlegându-și izvorul de lacrimi din ochi slobozind și mirul tot turnându-l; adică cu ceea ce înșela pe oameni, cu acea și-a întocmit și doctoria pocăinței.
Cu ochii, cu care i-a vânat pe desfrânați, cu aceia, acum, a lăcrimat. Împletiturile părului, cu care pe mulți îi prindea în păcate, cu acelea, acum, a șters picioarele lui Hristos. Deci, și tu să faci asemenea, adică, prin acelea, prin care ai supărat pe Dumnezeu, iarăși, prin acelea să-L rogi pe El acum.
De L-ai supărat prin jefuirea averilor, prin acelea te și împacă acum cu Dânsul: cele răpite să le împarți la cei năpăstuiți, încă și ceva pe deasupra să mai dai. Să zici ca și Zaheu: “Întorc împătrit acelora pe care i-am năpăstuit”. Iar de ai greșit cu limba, cu aceea acum, curate rugăciuni să înalți și pe cel ce te blesteamă și te grăiește de rău, tu să-i binecuvintezi”.
Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,
După cum vedem, Sfântul Ioan Gură de Aur, ne pune la îndemână cu mult spor, îndemnul și chemarea de a face căință sinceră și din toată inima când zice: “Deci, dacă în acest fel te vei schimba în lacrimi și în obicei, apoi, nu lungă vreme îți trebuie de pocăință, nici mulți ani, ci numai într-o zi vei câștiga eliberarea. Drept aceea, rogu-Vă pe voi, să vă depărtați de înșelăciune și să primiți fapta bună. Încetați cu răutățile și vă făgăduiți să nu le mai faceți; și destul vă este vouă aceasta spre răspuns”.
Ca nimeni altul, dumnezeiescul Părinte Ioan, scrie cu inima sa iubitoare: “Eu mărturisesc și vă încredințez că nimic alta nu caută, fără numai ca să arate că celor ce încetează cu păcatele și fug de răutățile cele mai dinainte și cu adevărat se pocăiesc, milostiv le este Dumnezeu și-i primește pe ei ca un iubitor de oameni…Pentru că iubitor de oameni este Dumnezeu, iartă pe cele dintâi și nu pomenește răutățile, dacă ne pocăim cu adevărat”:
Ce poate fi mai mângâietor, ca să auzim, din îndemnul Sfântului Duh, cum Părintele Ioan Gură de Aur, ne face poftirea din inimă, ca să ne îndepărtăm de păcatele săvârșite și să punem început bun? Pentru absoluta frumusețe a scrisului său dinamic și nădăjduitor, adăugăm:
“Pentru aceea să lepădăm toată nedreptatea și așa, să începem a prăznui Nașterea lui Hristos. Să lepădăm clevetirea și osândirea. Să călcăm ținerea de mânie și invidia și toate grijile lumești. Și, așa, întru aceste cinci zile pocăindu-te, curați de toată răutatea, să ne apropiem de Cel curat și fără de răutate, Dumnezeu, fiecare zicând: “Sufletul meu vreau să-l mântuiesc, ajută-mi Doamne, ca să mă mântuiesc!”.
Din adâncul inimii să strigăm: Doamne Iisuse, de ziua Nașterii Tale aici, pe pământ, pentru mântuirea noastră, cum să-Ți mulțumim cu adevărat? Ce vom face peste pocăința noastră, de fiecare clipă, pentru a ajunge, ca Tu să bați din nou la ușa inimii noastre, iar noi să deschidem degrabă, ca să intri în cămara sufletului nostru? Știm, Doamne, că Tu: “pe câți îi iubești îi mustri și îi pedepsești”[8], chemându-ne ca să ne pocăim cu sârguință! De aceea am înțeles că, fără pocăință, fără îndreptarea și curățirea ariei vieții noastre, Tu nu te poți apropia de ușa inimii, așteptând totuși să treci din nou pe la noi, de ziua Nașterii Tale, mângâindu-ne întru auzire: “Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el și el cu Mine”[9].
De aceea S-a întrupat Iisus Hristos Domnul! Ca să vină la fiecare dintre noi, să locuiască în inima noastră, să cineze dimpreună cu noi, pururea să fie oaspetele nostru, cel mai iubit dintre pământeni! Apropierea de Iisus Euharisticul, prin primirea Sfintei Împărtășanii, Trupul și Sângele Domnului: “Pâinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii”[10], primit cu credință, nădejde, dragoste și pregătire prin post, rugăciune și spovedanie, ne pregătește și ne întărește pe calea mântuirii.
De aceea este necesar ca să ne împărtășim cu Iisus Hristos Euharisticul, cu mai multă râvnă duhovnicească și nu doar de patru ori pe an, ca unii fricoși și slăbănogi de a alerga spre cele sfinte. El, Domnul și Salvatorul nostru, a venit ca să ne învețe, să ne lumineze, să ne ajute, ca să ne mântuim de păcate și să ne împace cu Dumnezeul Iubirii, pe care l-am părăsit prin starea de păcătuire. Grija Sfintei Treimi este de a ne întoarce Acasă sănătoși, în Împărăția Iubirii! Acesta este Crăciunul: Pacea între Dumnezeu și omenire, prin Iisus Hristos, Cel asemenea nouă, afară de păcat.
Îți mulțumim, Doamne al Puterilor, pentru acest dar făcut nouă, de ziua Nașterii Tale! Ajută-ne și pe noi pământenii să renaștem, zi de zi, și să cântăm cu cetele îngerești:
Hristos, se naște, măriți-L!
Hristos, din ceruri, întâmpinați-L!
Hristos, pe pământ, înălțați-vă!
Cântați Domnului tot pământul!
Îți mulțumim, din răsputeri, Doamne Iisuse Hristoase, că ne-ai binecuvântat cu viață, ca să prăznuim și anul acesta, Ziua Nașterii Tale, din sânul Sfintei Treimi, și Te rugăm fierbinte, să binecuvintezi Eparhia Argeșului și Muscelului, pe toți dreptmăritorii creștini, întru nesfârșiți ani, cu pace, sănătate și întru toate bună sporire, cu harul Duhului Sfânt!