Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Lună: ianuarie 2014 Page 1 of 10

Bucuria comuniunii (vol. 11)

85. Bucuria comuniunii vol. 11

Pagina sursă

 item image

Read Online
(10.7 M)PDF
(213.3 K)EPUB
Kindle
Daisy
(498.5 K)Full Text
(4.6 M)DjVu

All Files: HTTPS Torrent (2/0)

*

Cuprins

1. Ştab, stand, ştrand…ca în germană (2-3) • 2. Gânduri despre moarte și despre viața dedicată (4-5) • 3. Gândul fotografic (6-7) • 4. O, Demostene, toată viaţa ta ai mâncat lobodă! (8-11) •  5. Întrebări cu răspunsuri garantate (12-14) • 6. Să comunicăm…în cuvinte! (15-17) •  7. Zâmbetul dimineții (18-20) • 8. Convorbiri cu durerea (21-22) •  9. El Greco și influența Ortodoxiei în arta modernă (23-26) •  10. „E un psihopat şi un piţigoi”: o lecţie de psihologie abisală (27-29) •

11. Despre ură și resentimente (30-32) ⸗ 12. Personajul multiplex (33-39) ⸗ 13. Lamentaţii telefonarde (40-43) ⸗ 14. Trăim în lumi paralele (44-51) ⸗ 15. Așteptând zăpada… (52) ⸗ 16. Vecinătatea lui „nu ştiu” (53-56) ⸗ 17. Adâncimea portretului (57-59) ⸗ 18. Cuvinte cu două tăişuri sau pe muchie de sens (60-61) ⸗ 19. Ispitite Pisania! Cercetaţi Scripturile! (62-64) ⸗ 20. Gustul stupefacţiei (65-68) ⸗

21. Mai puţin sau mai mult eu însumi (69-73) & 22. „Avem artificii, petarde şi mitraliere!” + nesimţirea are portretul peste tot (74-78) & 23. Orizonturi…(79-80) & 24. Unde a plecat Dumnezeu? Despre inocenţa copiilor evlavioşi… (81-82) & 25. Era să mor… (83-84) & 26. Te îmbrăţişez cu mâinile amândouă dacă mă înţelegi (85-95) & 27. 7.777.777 x 7. 777.777 = 60.493.815.061.729. Întrebarea e: de ce un singur 7 la rezultat, dacă am înmulţit pe 7 numai cu 7? (96-103) & 28. Tabla înmulţirii a născut pui vii (104-109) & 29. Unicii mor pe când timpul trece (110-118) & 30. Pe motiv de Eugen Ionescu (119-126) &

31. Când toată lumea dansează pe ritmuri de clopot (127-130) § 32. Avea ochi mari, încăpători… (131-140) § 33. Uitare şi uitătură (141-143) § 34. Mofturi pe gama do minor armonic (144-148) § 35. Cogito… (149-151) § 36. E bine să rămâi tu însuţi (152-156) § 37. Obiectivitate subiectivă (157-163) § 38. White Night (164-165) § 39. Literatura nu e niciodată ficţiune (166-172) § 40. Cu literă mare și cu literă mică (173-178) §

41. De ce „pă” şi nu „pe”? Între virilitate şi efeminare lingvistică (179-182) ⱶ 42. Despre culori şi armonia cromatică cu Paul Gauguin (183-185) ⱶ 43. Un Bucureşti dezumflat…(186-190) ⱶ 44. Râmniţi la…Sfinţi! (191-192) ⱶ 45. Deriziunea continuă: lecţia lipsei de caracter (193-195) ⱶ 46. Moromete nu a tăiat nici acum salcâmul (196-200) ⱶ 47. Meticulozitatea şi impertinenţa întrebării (201-205) ⱶ 48. E bine că trăim! (206-208) ⱶ 49. Rectitudine şi perversitate (209-213) ⱶ 50. Autodefinirea: supliciul care ne introduce în taina lui Dumnezeu (214-221) ⱶ

51. Cine eşti în ochii altora (222-226) ÷ 52. Dinamismul vă vrea! (227-231) ÷ 53. Cum zic moldovenii: nu-ţi băga nasul unde nu-ţi fierbe oala (232-234) ÷ 54. Primăvara e un anotimp cu clişee (235-237) ÷ 55. Notes 1998 (238-247) ÷ 56. După 7 note…mai multe spaţii pline (248-258) ÷ 57. Sunt informator (259-261)  ÷ 58. La ziua judecăţii (262-266) ÷ 59. De la comunicarea amorfă la cea…dinamică. Paradigma Adrian Năstase (267-269) ÷ 60. Nu poţi să fii altfel decât eşti (270-272) ÷

61. Atmosferă de gând (273-276) ǂ 62. Culori şi forme: pentru ca să-ţi ia ochii (277-279) ǂ 63. Mai uşor cu bisturiul pe răni! (280-283) ǂ 64. Dimineţi vii. Însemnări la 18 ani (1996) (284-291) ǂ 65. Cugetări mai vechi (292-293) ǂ 66. Incultură teologică (294-296) ǂ 67. De ce s-alege praful? (297-298) ǂ 68. Din cauza singurătăţii (299-300) ǂ  69. Subtilităţi nebăgate în seamă. Tăceri şi păreri (301-303) ǂ  70. Cartea bună de furat (304-305) ǂ

71. Toleranţă şi prejudecată (306-307) ₰ 72. Constatări pe vârf de marmeladă (308-314) ₰ 73. Antihrist 2009 (315-316) ₰ 74. Sănătate şi boală (317-320) ₰ 75. Experiență anticarială (321-323) ₰ 76. Afară și înăuntru (324-327) ₰ 77. Frăsuneală, Mister…dar să știm și noi! (328-329) ₰ 78. Raportarea la trecut (330-331) ₰ 79. Bucureștene (332-334) ₰ 80. Cititorii noștri sunt cititorii lor (335-336) ₰

81. Lecția de istorie, Ortodoxia și românii (337-338) ○ 82. Man, spune-mi care e treaba! (339-342) ○

Bibliografia (343-353) * Indice de nume (354-355)

***

Pag. 13: „rar am bucuria să cumpăr cărţi emblematice, fundamentale, care să îmi modifice în mod substanţial modul de a gândi şi de a fi. Iar cum azi se caută liniarizarea creierului, a căuta cărţi care să te facă abis e deja un non-sens pe piaţa de carte”.

Pag. 50: „Petrov e un mare prost, un tăntălău, un băiat prostuţ: pentru că el nu ştie că cunoaşterea nu se poate fura. Cunoaşterea se dobândeşte cu greu, în ani de zile şi ea devine una cu tine, devine tu însuţi, modul în care te cunoşti pe tine şi lumea din jurul tău, măsura în care Îl cunoşti pe Dumnezeu şi îi simţi pe oameni”.

Pag. 163: „Ce face un diletant în ale duhovniciei, atunci când dă un interviu sau când i se cere să dea sfat duhovnicesc? Răspunde la toate întrebările cu conştiinţa că are…toate răspunsurile. Nu are remuşcări, nu are neştiinţe, nu are complexe”.

Pag. 192: „Frumuseţea duhovnicească şi virtutea trebuie să ne facă să râmnim cu toată inima la ele!”.

Pag. 266: „Dacă vă pot da un sfat, el ar fi acesta: nu încercaţi să fiţi bădărani cu cei care scriu istoria reală, de mâine, pentru că vă desfiinţează toată viaţa…în două, maxim, trei fraze! Uneori e de ajuns…numai un cuvânt”.

Pag. 268: „Dacă politica românească, prin Prof. Dr. Adrian Năstase, a reuşit să dea cea mai bună expresie a ei într-o carte de…150 de articole, cum nu se pot bucura ortodocşii români de proiectul Teologie pentru azi…care însumează acum 6.000 de articole, dintre care se pot găsi…măcar 2.000 de publicat într-o carte?”.

Pag. 269: „Creaţia online – trebuie să înţelegeţi asta! – înseamnă hiperjurnalism. Trebuie să ştii ce vrei, trebuie să ştii să afli, trebuie să ştii să scrii, să editezi, să îţi faci corectura, să îţi masterizezi articolele şi blogul continuu, să comunici, să te propui, să te autopublicitezi, să fii competitiv, să fii mereu, să ştii să fii continuu cu un pas înaintea tuturor. Creatorul de online este o instituţie, deşi e un singur om! El e un om hiperspecializat, care face cât o întreagă instituţie”.

Pag. 286: „Un poet nu poate fi decât nebun de atent şi de simplu, de raţional. Dacă e nebun de dragoste e un geniu. E sigur acest lucru! Pentru că frumuseţea artei constă în cât poţi iubi de mult”.

Pag. 291: „Poţi scrie uneori cuvinte care nu au oameni. Poţi scrie imagini care nu au ochi. Însă le scrii pentru viitorul care poate avea inimă, ochi şi bucurie”.

Pag. 322: „O carte e îndurerată. E puțină moarte a autorului. Și când vine individul și mă întreabă ce vreau…eu ce să-i spun: Crezi că ai toate cărțile din lume la tine în prăvălie? Crezi că știi ce vreau? Crezi că te-ai pregătit să îmi satisfaci dorințele cititoriale? Pierdere de timp…”.

Muzeul feroviar în aer liber din gara Sinaia

m 1
m 2
m 3
m 4
m 5

Unde a fost asasinat I. G. Duca

Ion Gheorghe Duca a fost asasinat de legionari în gara de la Sinaia.

Duca 1
Duca 2
Duca 3

Înălțările lemnului

s 1
s 2
s 3
s 4
s 5
s 6
s 7
s 8

Unitatea Bisericii în teologia lui Karl Rahner și Heinrich Fries

Unitate 1Ciprian Simuț, Unitatea Bisericii în teologia lui Karl Rahner și Heinrich Fries, ed. coord. Corneliu C. Simuț, ed. Ramona Simuț, Ed. Universității Emanuel, Oradea, 2009, 161 p.

***

Unitate 2
Cartea de față este un răspuns apologetic dat cărții citate în n. 1, p. 7: Heinrich Fries, Karl Rahner, Unity of the Churches: An Actual Possibility, Paulist Press, Mahwah, NJ, 1985.

Autorul și-a structurat cartea în Introducere (p. 7-14), 8 capitole (p. 15-142), Concluzie generală (p. 143-152) și Bibliografie (p. 153-161).

În Introducere, autorul se referă la cele 8 teze, „de sorginte catolică”, ale celor doi autori ai cărții citate p. 7.

Însă din modul cum ne explică Ciprian Simuț problematica cărții, el a terminat cartea încă din introducere. Pentru că știe deja ce trebuie să scrie…iar cartea nu e o cercetare teologică, în urma căreia trage concluzii, ci el știe, încă din introducere, ce concluzie va trage. Adică totul e coregrafie editorială, teatru al ideilor preconcepute și nu dezbatere teologică.

Tocmai de aceea, cartea de față ne arată că autorul nu e copt pentru teologie ci pleacă la drum cu idei preștiute.

La teza 1, autorul „va demonstra” că Scriptura „este singura autoritate”, p. 9.

La teza 2 va arăta că e nevoie de „unitatea limbajului teologic” pentru stabilirea unui dialog teologic „cât mai eficient”, p. 10. Cum însă se va unifica limbajul teologic, când fiecare cult vorbește în limbaj propriu?

La teza 3, autorul va spune că bisericile protestante se definesc prin aversiunea lor față de dogmele romano-catolice, p. 11.

La teza patru, autorul va spune că „oficiul petrin nu poate fi garantul unității eclesiale”, p. 12. Și, totodată, că învățătura papală „nu poate fi nici obligatorie, nici impusă vreunei biserici”, p. 12.

În dezbaterea tezei 5, autorul va „demonstra că funcția episcopului este inacceptabilă în bisericile protestante”, p. 12.

La teza a 6-a va vorbi despre „nesiguranța doctrinară” și despre pericolul ca toate bisericile „partener” să devină romano-catolice, p. 13.

La teza a 7-a va arăta că „celebrarea Cinei nu necesită validarea pastorului protestant de către un episcop catolic”, p. 13.

Și la ultima teză, a 8-a, propusă de autorii romano-catolici, Ciprian „va demonstra” că Cina Domnului, deși „este un element al unității eclesiale, ea nu garantează unitatea ecumenică așa cum o înțeleg Rahner și Fries”, p. 13.

Autorul ne devoalează și sfârșitul cărții sale încă din introducere: va arăta că unitatea bisericii „este irealizabilă datorită identității Bisericii Protestante [care, că e împărțită în multe entități religioase diferite?], la care aceasta nu va renunța, cum de altfel nu [o] va face nici Biserica Ortodoxă”, p. 14.

În „Scopul tezei”, Dr. Ciprian Simuț îngroașă ideea de fond: „biserica nu va putea fi unificată instituțional într-o singură entitate, chiar dacă se păstrează unitatea eclesială”. Pentru că autorul pledează pentru „unitatea spirituală a oamenilor mântuiți în Cristos” și nu pentru instituționalitate, p. 14.

Consider că aici, în p. 14, cartea s-a terminat. Autorul nu mai are ce să ne spună, dacă a spus deja ce va decide în fiecare situație.

Continuăm însă să ne prefacem, ca și autorul, că avem de-a face cu o cercetare „serioasă”, în urma căreia decidem „rezultatul”.

Cap. 1 începe în p. 15 și vorbește despre „fundamentele” bisericii unificate, care ar fi Scriptura și crezurile.

Crezul apostolic e acceptat numai de romano-catolici, p. 20, pe când Crezul niceo-constantinopolitan este „cel mai important crez al bisericii, acceptat fără critici sau contradicții”, p. 21.

E singurul, de fapt, al Bisericii. Până la 1054 și după, Biserica nu a avut alt crez decât acesta.

Însă în concluziile parțiale, de la sfârșitul cap. 1, autorul reduce revelația dumnezeiască la Scriptură, p. 25, excluzând Tradiția Bisericii, ca și când Scriptura ar putea fi înțeleasă și explicată fără racordarea ei la Tradiție, adică la modul în care ea a luat naștere.

Cap. al 2-lea al cărții se ocupă de limbajul teologic, p. 27 sq

Diferența dintre a afirma și a înțelege crezurile Bisericii, p. 34.

În cap. al 3-lea se ocupă de „autonomia liturgică” a confesiunilor, p. 39.

Rahner pledează pentru o recunoaștere, din partea Romei, a pluralității bisericilor, p. 40. Același teolog susține că protestanții trebuie „să recunoască și să observe celelalte sacramente în principiu, chiar dacă nu le va practica”, p. 48.

Însă autorul conchide că protestantismul nu poate accepta sacramentele romano-catolice și nici nu poate accepta funcția papei, p. 50-51.

Din p. 53 începe al 4-lea capitol, care se ocupă cu cu funcția papalității. Iar cei doi teologi romano-catolici vor ca toate bisericile „partener”, care vor să se unească cu Biserica Romei, trebuie să îl considere pe papă „garantul concret al unității bisericii în dragoste și adevăr”, p. 53.

În comparație cu Corneliu Simuț, care a minimalizat evenimentul dramatic de la 1054, Ciprian Simuț vorbește despre el ca despre momentul marii schisme, p. 53, 63, 103.

Biserica ortodoxă nu recunoaște „infailibilitatea papei” și „primatul papal”, p. 64.

Fapt pentru care autorul afirmă că „papalitatea trebuie să se descentreze și să nu rămână izolată”, p. 66, însă, totodată, și faptul că „bisericile protestante nu ar trebui să accepte primatul papal”, p. 83.

În al 5-lea cap. al cărții, care începe în p. 85, Ciprian dezbate problema episcopatului în „biserica unificată” propusă de Rahner și Fries.

Și ei le recomandă protestanților și neoprotestanților, care nu au funcția episcopală, să își dorească o structură episcopală proprie, p. 86.

Succesiunea apostolică, pentru catolici, înseamnă, ca și pentru ortodocși, „o succesiune neîntreruptă de episcopi”, p. 94.

Catolicii nu acceptă „ordinarea pastorilor protestanți”, p. 96. Nici Ortodoxia nu o acceptă.

Iar autorul e de acord cu funcția episcopală în protestantism însă fără valoare harismatică, p. 88-99. Doar ca organizator al bisericii, p. 99.

Cap. al 6-lea se ocupă cu „schimburile frățești”, p. 101…autorul reducând totul la „adevărul biblic”, p. 113, într-o discuție despre unitatea Bisericii, care ține cont, deopotrivă, de Tradiția Bisericii, de prezent, cât și de viitorul Bisericii.

Cap. al 7-lea se ocupă cu „elementele comune ale liturghiei în biserica unificată”, p. 115.

Catolicii nu acceptă botezul și cina protestante, p. 116. Nici ortodocșii.

Autorul însă concluzionează că nici protestantismul nu poate evita clericalismul, p. 121, atâta timp cât pastorii sunt ordinați.

Iar cei doi teologi catolici propun ca la ordinarea protestantă să fie prezent și un episcop romano-catolic, p. 122.

Cap. al 8-lea se ocupă cu „părtășia bisericii unificate”, p. 125.

Unitatea Bisericii, pentru Fries, se face în adevăr, p. 126.

Pentru Simuț însă „sacramentele nu au nicio putere spirituală”, p. 141. Adică sunt goale de har, de prezența lui Dumnezeu.

Atunci de ce le mai fac neoprotestanții, dacă sunt forme fără conținut dumnezeiesc?

În Concluzia generală, autorul neagă din nou, pas cu pas, tezele „unirii”, pentru că e atent la faptul ca „bisericile protestante” să nu-și piardă „identitatea”, p. 146.

Însă „identitatea” protestantă s-a format pe baza excluderii romano-catolicismului și nu pe Scriptură. Ea s-a format pe negație, pe excludere și nu pe pozitivitate teologică.

Autorul își închide cartea într-un ton spiritualist extremist, pentru că unitatea Bisericii, în perspectiva sa, nu este sinergică ci exclusiv spirituală: „unitatea bisericii este în Duhul Sfânt. Nu doctrina unifică biserica, nici cultura, nici pacea socială, nici încercările ecumenice. Singura unitate este cea în Duhul Sfânt, care deja există. Instituționalizarea bisericii nu poate realiza unificarea”, p. 152.

Însă, dacă Biserica e unificată în Duhul Sfânt, de ce mai e nevoie de Scriptură și de Taine și de Ierarhia Bisericii, dacă Biserica e cu totul spirituală?

Chiar stau și mă gândesc cum a ajuns Ciprian Simuț la o asemenea extremă, atâta timp cât o dă cu Scriptura în sus și jos, reduce totul la Scriptură și cere ca toate elementele „unificării” să fie biblice?

Unitate 3

Predică la Sfinții Trei Ierarhi [30 ianuarie 2014]

Iubiții mei,

Sfinții Păzitori ai teologilor, Sfinții Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, sunt sărbătoriți astăzi ca o unime, datorită unei vedenii pe care a văzut-o Sfântul Ierarh Ioan al Evhaitelor.

O vedenie trăită în secolul al 11-lea d. Hr., ca un răspuns la o problemă a zilei.

Pentru că, oamenii credincioși ai Bisericii își puneau problema care este „cel mai mare” dintre cei 3 teologi ai Bisericii.

Iar Sfântul Mitropolit Ioan al Evhaitelor i-a văzut, în vedenie, pe cei 3 Sfinți Ierarhi astăzi pomeniți, care i-au spus:

Noi, precum vezi, una suntem la Dumnezeu şi nu este între noi nicio sfadă sau împotrivire, ci fiecare în vremea sa pornindu-se de Dumnezeiescul Duh, am scris învăţăturile spre mântuirea cea de obşte şi folosul oamenilor; şi acelea pe care le-am învăţat noi înşine, le-am dat şi altora spre înmulţirea talantului nostru şi nu este între noi vreunul întâi sau al doilea, ci dacă veţi vorbi de unul, cei doi urmează.

Deci, sculându-te, porunceşte acelora care se separă, sfădindu-se, să nu se despartă, luptându-se pentru noi, căci pentru aceasta şi noi ne-am sârguit cât am fost vii, şi după mutarea noastră, ca să împăcăm lumea şi să o aducem într-o unire.

Deci, împreunându-ne într-o zi, când ţi se va părea ţie că este de cuviinţă, fă nouă praznic cuviincios.

Apoi, spune şi celorlalţi care vor fi mai pe urmă, cum că noi suntem una la Dumnezeu şi noi negreşit vom mijloci înaintea lui Dumnezeu cele pentru mântuire, pentru cei ce ne vor săvârşi praznicul pomenirii noastre”.

După cum se observă, Sfinții sunt una la Dumnezeu și vor unitate în Biserică iar rolul teologiei este tocmai acela de a aprofunda credința și viața ortodoxă, care ne unesc, care ne leagă pe unii de alții.

Iar zilele de prăznuire, ca și cea de acum, sunt dorite de Dumnezeu și de Sfinții Lui, pentru că ele sunt de mare folos duhovnicesc pentru viața noastră.

Noi avem nevoie de Sfinți, de prezența lor în viața noastră, pentru ca să ne învețe, în mod punctual, ce să facem în toate zilele vieții noastre.

De aceea, superbia, aroganța față de Sfinți, lipsa de rugăciune față de ei, nedorința noastră de a le cere sfatul și ajutorul, arată că nu dorim să fim prietenii Stăpânului și comoștenitori cu ei ai Împărăției Sale.

Din aceeași pagină citată anterior, aflăm însă și înfățișarea celor 3 Sfinți Ierarhi astăzi pomeniți.

Iar dacă știm înfățișarea lor fizică, din care deducem asceza lor și trăirea lor mistică, duhovnicească…putem să facem comparație cu înfățișarea noastră.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur „era scund de statură, cu capul mare, cu trupul drept şi subţire, cu nasul plecat, alb la faţă şi cam palid, având pleoapele ochilor adâncite şi luminile lor mari. Apoi, i se arăta multă veselie în faţă, cu fruntea lată şi mare, cu urechile cam plecate, cu barba mică şi rară, cu părul galben, amestecat cu cărunt, iar fălcile lui erau adâncite înăuntru, de multă postire şi nevoinţă”.

Și fața îi era plină de bucurie duhovnicească, fiind plin de postire și de nevoință…

Pentru că teologia și nevoința duhovnicească sunt cele care îl luminează pe om, îl umplu de slava lui Dumnezeu.

Sfantul Vasile cel Mare

Sfântul Arhiepiscop Vasile cel Mare era „la statura corpului foarte înalt, uscăţiv şi slăbănog la faţă, negricios şi palid, cu sprâncenele lungi, încovoiate şi ridicate în sus, asemănându-se omului îngrijit, având nasul plecat, cu faţa cam zbârcită, adâncit la pleoapele ochilor, păros la trup, barba căruntă pe jumătate şi destul de lungă”.

Iar trupul suplu, uscat de post, e o urmare a cercetărilor teologice și a ascezei duhovnicești profunde.

Sfantul Grigorie TeologulSfântul Patriarh Grigorie Teologul „la statura corpului său potrivit, puţin cam palid, nasul lătăreţ, sprâncenele potrivite, căutătura veselă şi blândă, la ochiul cel drept avea un semn de la o lovitură, barba nu-i era lungă, dar deasă şi potrivită şi pe margini se arăta cam afumată. Pleşuv de ajuns, cu părul alb”.

Iar cine are ochi veseli și blânzi e semn că are o profundă cunoaștere a lui Dumnezeu, de sine și a oamenilor.

Pentru că numai Dumnezeu ne învață blândețea duhovnicească, profundă și ne umple de veselie dumnezeiască.

Sfântul Vasile cel Mare adoarme la vârsta de 49 de ani. Fiind născut în 330 și adormit în 379.

Sfântul Ioan Gură de Aur se naște în 347 și adoarme în anul 407. Adică 60 de ani de viață.

Sfântul Grigorie Teologul se naște în c. 329 și adoarme pe 25 ianuarie 389 sau 390.  Adică 60/ 61 de ani de viață. Deși de aici aflăm că a trăit 80 de ani.

Însă puținii lor ani de viață, în comparație cu imensitatea operei lor, au îmbogățit Biserica cu opere teologice unice.

Pentru că nimeni nu poate fi înlocuit…și nimeni nu te mai poate continua, dacă tu nu îți termini operele începute…

Sfântul Grigorie a fost al 35-lea Patriarh al Constantinopolului, între 379-381 (adică 2 ani), pe când Sfântul Ioan al 37-lea, între 398-404 (adică 6 ani).

Sfântul Vasile a fost ales Arhiepiscop al Cezareei Capadociei pe 14 iunie 370 (pentru 9 ani de zile).

Și cu toate că anii lor de episcopat, însumați, sunt 17 (2 + 6 + 9), episcopatul lor reprezintă un etalon pentru toți episcopii Bisericii, pentru că sunt o expresie vie a ceea ce înseamnă episcopul Bisericii.

Mai concret, dacă episcopul se îngrijește, deopotrivă, de scris, de slujit și de chivernisirea Bisericii, fiind omul ascezei și al vieții mistice, atunci e înrudit duhovnicește cu acești trei mari ierarhi ai Bisericii.

Dar și fiecare dintre noi trebuie să ne înrudim duhovnicește cu cei 3 mari Sfinți Părinți ai Bisericii, prin dorința noastră continuă de a citi, de a ne ruga, de a lucra în Biserică și societate cu multă bucurie și împlinire duhovnicească.

În Patrologiae Graeca, tomurile dedicate Sfântului Vasile cel Mare sunt 29 (omiliile la Hexaemeron, la Psalmi și cele 5 cărți împotriva ereticului Eunomiu), 30 (predici la Psalmi, comentariul la Sfântul Isaia, cartea despre feciorie, scrieri împotriva lui Arie și Eunomiu), 31 (două cărți despre Botez, Dumnezeiasca sa Liturghie, Rugăciunile de exorcizare și alte scrieri) și 32 (tratatul despre Sfântul Duh și epistolele sale).

În aceeași colecție patristică, volumele dedicate operelor Sfântului Grigorie Teologul sunt volumele 35 (predici 1-26), 36 (predici 27-45, Dumnezeiasca sa Liturghie, pentru ca din col. 733-734 să aflăm că s-au mai păstrat doar 3 fragmente din Rugăciunile sale de exorcizare), 37 (scrisorile și poemele sale) și 38 (poeme, epitafuri și epigrame…volumul nefiind dedicat exclusiv lui, ci și Sfântului Cezar, fratele său).

Opera Sfântului Patriarh Ioan Gură de Aur o găsim în PG 48 (unde a scris despre feciorie, despre Preoție, contra iudeilor și neamurilor, plus alte predici), 49 (cele 21 omilii la statui, cele două cateheze pentru cei iluminați prin Botez, cele 3 omilii despre imbecilitatea demonilor, 9 despre pocăință, predicile sale panegirice), 50 (continuarea la predici panegirice), 51 (25 omilii la Noul Testament), 52 (epistolele sale), 53 (omiliile la Facerea), 54 (continuarea omiliilor la Facerea, alte 9 predici la Facerea, cele 5 predici despre Sfânta Anna, mama Sfântului Profet Samuil, 3 omilii la Sfântul David și Saul), 55 (comentariile la Psalmi), 56 (comentariile la Sfântul Isaia, cele 6 omilii despre Serafimi, comentariul la Sfântul Profet Daniil și la alte locuri VT), 57 (comentariul la Evanghelia Sfântului Matei), 58 (continuarea comentariului la Matei), 59 (comentariul la Evanghelia Sfântului Ioan), 60 (comentariul la Faptele Apostolilor și la Romani), 61 (comentariile la I și II Corinteni și Galateni), 62 (comentariile la Efeseni, Filipeni, Coloseni, I și II Tesaloniceni, I și II Timotei, Tit și Filimon), 63 (comentariul la Evrei, alte omilii și predici, Dumnezeiasca sa Liturghie) și 64 (alte omilii ale sale și fragmente).

Așa că multul scrisului lor ne îndeamnă și pe noi la multul citit, scris și tradus și nu la lene, la letargie!

Căci Sfinții astăzi pomeniți ne îndeamnă să fim activi în viața Bisericii și a lumii, să iubim pe Dumnezeu și prietenia între noi, să iubim studiul și nevoința duhovnicească.

De aceea, să îi rugăm pe Sfinții noștri Părinți, să ne facă și pe noi să ardem de dragostea lui Dumnezeu. Din care vine toată evlavia și toată cuviința în relațiile dintre noi.

Pentru ca Dumnezeul nostru treimic să fie slăvit întru noi, prin pogorârea slavei Sale în ființa noastră, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Capetele munților

m 1
m 2

m 3
m 4
m 5
m 6
m 7
m 8
m 9
m 10

Page 1 of 10

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno