Vechi și nou

Ce e nou devine vechi
și ce e vechi ori nu se mai învechește,
ori se face cană de vin pulbere.

Îmi displac lucrurile noi și foarte noi
despre care știu că vor fi privite cu un zâmbet,
care au un ecou imediat
pentru ca să nu mai aibă apoi niciodată ecou.

Tot ceea ce e modă devine film mut.

Chiar dacă are sonor, e tot mut,
pentru că spațiul în care ar trebui să plutească cuvintele
a murit.
Toată planeta lui s-a topit.

Actualitatea cea mai febrilă
s-a făcut…desuetudine.

Tot ce e ultranou și provocator,
deși foarte apreciat,
va stârni cele mai multe zâmbete,
dacă nu hohote de râs
unei viitorimi indecente cu „cei duși”.

Samba
va mai cânta puțin la azil
până când se vor stinge toți fluturii de pe lămpi.

Mă feresc de modă,
pentru că moda se învechește prima.

Mă feresc și de „perspective noi” căutate
și de o „cu totul nouă viziune asupra” inventată,
pentru că expiră la fel de repede
și nu lasă nimic în urmă,
decât un balast de formule și prejudecăți ale vremii.

Ceea ce se vrea „anarhic” de nou
e însemnat cu fierul roșu al dezgustului viitor.
E sarcofagul în care faraonul nu e crisalidă.