Emil Botta: masca de histrion [27]

Actrițele sunt „delicatele tonuri de frescă”, care, atunci când vine „Prologul” – adică moartea – se pierd „în rotonda ochiului/ predominat de negru” (Actrițele).

Câteva secvențe poetice sună mai apăsat a Cantemir, atât în ceea ce privește prozodia, cât și libertatea creatoare, care zidește o arhitectură mirabilă sau peisaje fantaste:

Vezi ce-mi făcu dolenta moarte,
cu ce răni mă pecetlui,
ca pe nimic mă dobândi!

 (Chemarea)

 *

Arbori în asfințit luminat
dorm în cer înstelat,
în cer fermecat,
cu alesele stele pardosit,
în cea de a șaptea singurătate.

…Era un timp al candorilor
când arborii încă aveau
rădăcinile înfipte în cer. /…/

Și, tandrul de mine,
am amurgit,
norii m-au împânzit,
ploaia m-a zăbrelit.

 (Singurătatea a VII-a)

Ne amintește de baladele și bocetele lui Cantemir (spre exemplu: „Eu m-am vechit,/ m-am veștedzit/ și ca florile de brumă m-am ovilit”[1]), dar și de motivul lumii pe dos[2] (când „tot muntele înalt cu temeliele în sus/ și cu vârvul în gios/ răsturnară/ și tot copaciul gros,/ înalt și frundzos/ din rădăcină îl dezrădăcinară”) ori – aluziv – de arhitectura uluitoare a cetății Epithimiei și a templului din centrul ei.

Însă acest „timp al candorilor”, din versurile lui Botta, este anotimpul morții, când rădăcinile se înfig în cer, când omul se întoarce cu rădăcinile în cer, acolo unde e izvorul lui – cum spusese mai demult și poetul Grigore Alexandrescu: „sufletul nostru, ca raza de soare,/ Ce-şi are-nceputul mai sus de pământ,/…/ Îşi află în ceruri izvorul cel sfânt” (Reveria).

Versurile „am amurgit,/ norii m-au împânzit,/ ploaia m-a zăbrelit” fac trimitere la înmormântarea cosmică binecunoscută din balade, deși versurile iau o formă cultă, în maniera patentată de Cantemir.

Într-un „asfințit luminat”, arborii/ oamenii se întorc cu rădăcinile în cer, unde e un palat pardosit cu stele.

E ca și cum suferința morții ar îngheța într-un peisaj feeric.

Însă durerea trecerii prin moarte nu e minoră…când corabia vieții naufragiază: „Oh, când norii trec/ peste ale mării miragii,/ Doamne, atunci se petrec/ secretele tale naufragii”.

Această taină a trecerii prin moarte și a întâlnirii cu realitatea de dincolo îi provoacă întrebări și neliniști. De aceea reproduce această așteptare înfiorată în multe chipuri.

În alt poem, Sacerdoțiul, recurge tot la motive tradiționale, făcând aluzie la moartea-nuntă:

Răsună un cântec faimos!
În tăcerea de moarte
dănțuiește Isaia cel mut.
Și limba e mută
și mâna ca o scripcă de oase
și piciorul e mut
și laba de lut
de tot este mută.
Ne înghite pământul
și tot auzim
ciolanele mute:
dănțuiește Isaia.
Munții cad peste noi[3]
și se frâng în cădere
și ne frângem și noi
asurziți de tăcere.
Și ascultăm, ascultăm:
dănțuiește Isaia.

„Isaie dănțuiește” este un imn ortodox, cântat la nuntă[4].

Permanent, poetul se situează între frica de damnare și nădejdea binecuvântării.

Îl străbat frisoanele infernului, dar există și destule simboluri sau imagini poetice fascinante care întruchipează speranța nerostită a unei fericiri și frumuseți veșnice.

Infernul și neantul – ca la majoritatea poeților români – nu sunt asumate vanitos, ci constituie motive de frică și de oroare:

„Înhață-mă, Singurătate!/ Bicele tale mă zvânte,/ facă din mine luntre și punte:/ am uitat cifra neantului/ și bat în lespezi ca într-o frunte,/ foarte abruptă frunte./ Nu lua seama că tremur,/ de-mi ard obrajii nu-ți pese./ Așa mă știu: livid, livid,/ cutreierând memoria iubitei. /…/ …Stăpână-i, aici, o tăcere infernală/ pe care doar sobolii argilei o aud./ Oh, mâinile tale/ s-au topit și curg melodioase la vale” (Magica).

Botta se consideră „nebunul profet fără țară/ cu verb de foc”, care „suiam, suiam calvarul” (În arătare) sau cel care trebuie să prefacă „lucruri oribile/ în Poezie Sublimă” (Este descripția…).

Undeva, între Cantemir și Nichita Stănescu (ca timbru liric și atitudine meditativă), se situează și aceste versuri:

Ale Uraniei focuri,
doar de mine știute,
ardeau în cer.
Te îmbracă, Înfioratule,
în tenebra de fier!

Noi suntem, noi,
gândirea stelelor,
suntem aici
din cauza stelelor.

Unor îndelungate meditații ale ilustrelor astre,
suntem noi consecința,
floarea și fructul.

În lăcașul eternilor,
Înstelatule, ca un ciclop stai…

Și eu Verbul tău sunt,
Vai, cuvântul Vai
din logosul tău.

 (Încheierea coloanei)

*

Alergare și zbor, aici, lângă mine
o cădere pe aproape de mine,
o leoaică ciocârlie, aici, lângă mine,
spintecă zarea.

Ah, alergare și zbor,
Vă iubesc nemișcarea!

 (Leoaica)

Faptul că noi, oamenii, suntem consecința îndelungilor meditații ale ilustrelor astre ni se pare din nou o exprimare apocrifă, și anume a faptului că suntem creația lui Dumnezeu (în urma a sfatului din veșnicie al persoanelor treimice), a Celui pe Care Îl arată cerul înstelat, după cum indică toată literatura veche românească.

Așa numitul limbaj esopic (sau exprimarea sapiențială), mai ales în varianta poetizată a lui Cantemir din Istoria ieroglifică, a constituit o „resursă” importantă, iată, pentru poezia postbelică, cel puțin pentru Botta și Nichita.

Publicată prima dată în 1889, iar într-o ediție critică abia în 1925, Istoria ieroglifică a așteptat mult până să fie „descoperită” cu adevărat…Dar, pe de altă parte, credem că momentul prielnic nici nu s-ar fi putut ivi mai devreme, pentru ca ea să dea roade în literatura/ poezia noastră.

Mai înainte de 1889 (și chiar de 1925), singurul care ar fi putut să se folosească intens de editarea ei ar fi fost doar Eminescu.


[1] Dimitrie Cantemir, Istoria ieroglifică, ediție îngrijită de P. P. Panaitescu și I. Verdeș, studiu introductiv de Adriana Babeți, Ed. Minerva, București, 1997, p. 257. Transcrierea textului sub formă de versuri ne aparține.

Vastitatea are rochie

  • Nu știam că există Muzeul Cinegetic Posada și nici că e cel mai mare din Europa. Se află la Comarnic și a fost înființat de Prof. Adrian Năstase în 2004.
  • Nașterea prin cezariană costă statul român 247 de dolari.
  • Muzeul Lingurilor din Câmpulung Moldovenesc.
  • Dealul cu Cruci din Lituania.
  • În 7 ani de condus, nemernicului i se ridicase permisul de 7 ori! Şapte ori! În majoritatea situaţiilor, pentru conducere sub influenţa alcoolului. De aceea, nu vreau să vorbesc despre el. E un nemernic precum toţi nemernicii: lipsit de responsabilitate, de respect pentru reguli sau măcar pentru viaţă”.
  • Conturi de Facebook: Teodorescu Radu, Cristian Bădiliță, Marius Tucă.
  • Fotografiile nu sunt concludente…Mai explicit, cum arată euharistia baptistă? Din fotografii rezultă că li se dă pâinea pe un taler și credincioșii frâng din ea. Și vinul?
  • Filesharing.md: pentru până la 2 G.
  • Despre românii anului 2013. Unii dintre ei…
  • Numerele 10, 11, 12 din revista Acolada. Downloadabile.
  • Pe lângă un antivirus aveți nevoie și de SUPERAntiSpyware.
  • Rochia vastității ține până unde poți să vezi.