Botezul Domnului

© Iuliana Negru

Iubiții mei,

în prima duminică a lui 2014 începem Evanghelia după Marcu, pentru că avem azi Mc. 1, 1-8. Care e o discuție despre Sfântul Ioan Botezătorul, ce se continuă mâine, în ziua praznicului, dar și marți, când avem soborul său.

Pentru că Domnul vine „să se boteze de la Ioan, ca să sfărâme cu dumnezeirea [Sa] capetele cele nevăzute ale balaurilor ” [Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, p. 91] în apele Iordanului.

Și balaurii amintiți aici sunt demonii

Iar Ioannis Botezătorul, care propovăduia și zicea că „vine după mine Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, aplecându-mă, a dezlega cureaua sandalelor Lui” [Mc. 1, 7, GNT], „cuprins a fost de frică, dar nu s-a oprit Dumnezeiescul Botezător. Că măcar că s-a sfiit a se apropia iarba de foc, dar auzind: Lasă acum, a alergat, plinind porunca [Lui] ca o slugă. Și dumnezeiescul glas [al Tatălui] a auzit de sus, mărturisind pe Fiul Cel mai ’nainte de veci” [Mineiul pe ianuarie, ed. cit., p. 93].

Pentru că duminica de azi ne pregătește pentru praznicul de mâine. Ne introduce în atmosfera lui…

Pentru că Ioan Botezătorul a slujit Domnului, L-a botezat pe El cu apă, în fața mulțimii, pentru ca să-L indice lor pe Hristos.

Însă când Domnul a ieșit din apă…atunci a urmat Botezul Treimii, pentru că Duhul a coborât întru Fiul [Mc. 1, 10, GNT] iar Tatăl a confirmat că Iisus Hristos este Fiul Său Cel veșnic [Mc. 1, 11].

Iar Ioan a văzut, în mod extatic, coborârea Duhului și glasul Tatălui! Și de aceea mărturia lui este mărturia Bisericii lui Hristos.

Pentru că acesta e motivul pentru care Botezul Domnului este numit dumnezeiasca arătare/ revelare/ descoperire/ vedere extatică a Prea Sfintei Treimi: căci acum, la Botezul Lui, Dumnezeu S-a revelat pe Sine ca Treime de persoane: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

De unde trebuie să înțelegem că Dumnezeu a fost dintotdeauna Treime, dar că noi am aflat acest preadumnezeiesc lucru, dogma de căpătâi a Bisericii, numai în clipa Botezului Domnului.

Și acesta e lucrul principal pe care îl învățăm din acest praznic: că Dumnezeul mântuirii noastre e Dumnezeul treimic.

Al doilea lucru pe care îl aflăm e că Botezul Lui a fost pentru noi, pentru a ne înnoi pe noi cei învechiți în păcate [Mineiul pe ianuarie, ed. cit., p. 199]. Înnoire pe care toți o primim la Botezul nostru și care este împărtășire de nestricăciune [Idem, p. 95]. Adică de har.

Mai pe scurt, că Dumnezeul nostru treimic, prin Dumnezeiescul Botez, datorită iconomiei mântuirii lui Hristos, ne curățește ontologic pe fiecare în parte prin aceea că ne umple de slava Sa.

De aceea sfințirea apei mari de mâine e o coborâre reală de har în apă…și în noi înșine. Același lucru petrecându-se și la Botezul nostru.

Pentru că Biserica ne dăruie har prin Tainele și Ierurgiile sale.

Și acesta e lucrul fundamental pe care ni-l dăruie Dumnezeu prin Biserica Sa: harul Său, slava Sa, cea care ne îndumnezeiește pe noi.

Așadar, numai în Biserica Sa El coboară harul mântuirii și sfințirii noastre și harul Său e real și necreat, și pătrunde și transfigurează întreaga noastră fire omenească.

De aceea, dacă de la El coboară  har, în mod real, în Biserica Sa, atunci asta e dovada concretă că El e viu și ne comunică și nouă din sfințenia Lui.

Dar apa sfințită este apă care sfințește toate cele ale noastre.

Casele, lucrurile, animalele, păsările, pământul, copacii, florile…sunt sfințite de către noi cu apă de la Dumnezeu, cu apă plină de har, apă care nu se strică, dar care curățește și sfințește toate, pentru că e plină de slava lui Dumnezeu.

Iar dacă, în ciuda păcatelor noastre celor multe, Dumnezeu coboară slava Sa în apa noastră…atunci trebuie să trăim cu mare cutremurare această milă a lui Dumnezeu față de noi.

Apa va fi destulă pentru toți, pentru că Dumnezeu ne umple din destul de bunătatea Lui!

Trebuie să o așteptăm fiind plini de rugăciune și de iertare.

Trebuie să o așteptăm cu delicatețe duhovnicească.

Pentru că Domnul „a binecuvântat firea apelor” [Ibidem] prin Botezul Său și „le-a sfințit” [Idem, p. 123].

Iar El cere de la noi să ne golim de patimi, pentru ca să ne umplem de apa slavei Sale.

Pentru că, în orice clipă a vieții noastre eclesiale, noi trăim din și prin har împreună cu Dumnezeu, de aceea nu ne putem vedea și înțelege fără El.

Apostolul zilei [Evr. 11, 9-10; 32-40] ne vorbește despre credința Sfântului Avraam, care aștepta „cetatea…cu temelii” (v. 10, GNT), adică Biserica Lui.

Pentru că toți Sfinții Vechiului Legământ au suferit toate din iubire de Dumnezeu…fără însă a vedea făgăduința [tin epanghelian] (v. 39) și fără a trăi desăvârșirea (v. 40) adusă de Hristos în Biserica Sa.

Căci desăvârșirea lui Hristos o primim începând de la Botez, în viața Bisericii Sale, împreună cu El, într-o împreună-lucrare continuă și îndumnezeitoare pentru noi.

Așadar, Biserica vorbește despre mântuire nu ca despre un ideal nerealizabil sau care se petrece în veșnicie…ci ca despre o realitate ontologică în care creștem continuu începând de la Botezul nostru.

Acum e timpul mântuirii și al sfințeniei!

Acum e timpul sinergiei/ al conlucrării dintre Dumnezeu și om în folosul omului!

Pentru că toate în Biserica Lui sunt trăire a vieții Lui și nu simbolism gol, fără relevanță ontologică.

De fapt asta e diferența dintre viața teologico-harismatică a Bisericii și orice alt fel de viață, care are în prim-plan o filosofie sau o ideologie anume: că Biserica ne umple de viața lui Dumnezeu, pe când viața departe de El e o neîmplinire continuă.

Astfel, dacă Evanghelia zilei vorbește despre Sfântul Ioan Botezătorul, Apostolul zilei vorbește despre toți Sfinții Vechiului Testament, care au așteptat același lucru: venirea lui Hristos.

Iar când Ioan L-a văzut pe Hristos, „când a văzut Mergătorul-înainte pe Domnul slavei venind către sine, a strigat: Iată, Cel ce izbăvește lumea din stricăciune, a venit! Iată, Cel ce ne mântuiește pe noi din necaz! Iată, Cel ce dăruiește iertare păcatelor, pe pământ, din Fecioară curată a venit pentru mila [Sa față de noi]! Și în loc de robi fiii lui Dumnezeu ne face. Și în locul întunericului luminează omenirea, prin apa Dumnezeiescului Său Botez. Deci veniți cu un glas să-L slăvim pe Dânsul, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt” [Mineiul pe ianuarie, ed. cit., p.124].

De aceea, iubiții mei, și noi suntem chemați la înnoire duhovnicească continuă, la bucurie sfântă, la viață curată și fără prihană!

Suntem chemați să ne bucurăm dimpreună cu Dumnezeu și să Îl mărturisim pe El prin tot ceea ce facem și spunem.

Numai așa arătăm că prețuim timpul, timpul dăruit nouă de Dumnezeu, dat nouă pentru a ne îmbogăți în toată virtutea și sfințenia.

La mulți ani, multă putere de muncă și multă luminare în tot ceea ce faceți! Dumnezeu să fie cu noi toți și să ne întărească spre tot lucrul bun. Amin!

Did you like this? Share it: