Cred, mărturisesc și aștept viața veșnică. O istorie teologică a Simbolului Niceo-Constantinopolitan
Pr. Conf. Dr. Daniel Benga, Cred, mărturisesc și aștept viața veșnică. O istorie teologică a Simbolului Niceo-Constantinopolitan, Ed. Basilica, București, 2013, 428 p.
***
Cartea are 10 secțiuni, plus anexe.
Cuprinsul, p. 5-9.
Argument, p. 11-18. Autorul își propune o viziune „holistică” asupra subiectului, p. 12.
„Este însă foarte important să fim onești și să nu afirmăm mai mult decât cunoaștem”, p. 15.
„Dacă originalitatea înseamnă fidelitate față de origini, atunci lucrarea de față și-a dorit să fie una originală”, p. 16.
Cartea e rodul „mai multor ani de muncă dedicați lecturii imensei bibliografi pe această temă și analizei pozițiilor din cercetarea internațională”, p. 17.
Tot în p. 17 autorul vorbește despre cei care l-au „însoțit, sfătuit și ajutat” în demersul său scriitoricesc: Ică jr., Wolfram Kinzig, Octavian Gordon, Constantin Georgescu, Ionuț Tudorie, Ilie Toader, Marius Portaru, Teodor Tăbuș, Ionuț Păun, Daniil Iacșa.
Fragmente din carte au fost publicate în Lumina și subiectul a fost dezbătut și la cursurile sale universitare, p. 17.
Subcapitolele 7.4-7.8, 8. 2 și 8.3-8.4 au fost deja publicate, p. 17.
Astfel că, din p. 17-18, înțeleg că nu e o carte de concepție ci o adunare de texte pe această temă.
Prima secțiune a cărții începe în p. 19 și are titlul: Crezul între cercetările Occidentului și doxologia Orientului. Se încheie în p. 23.
Din p. 24, a doua secțiune: „Biblioteci” confesionale ale vechilor Simboluri de credință.
ÎPS Vasili Krivoșein de Bruxelles (1900-1985), p. 29.
În cap. 3, autorul se întreabă dacă Ortodoxia are doar 3 Simboluri de credință, p. 32.
În p. 38, autorul citează pe Sfântul Marcu Eugenicul, care a afirmat că Ortodoxia nu cunoaște Simbolul Apostolilor.
Primul care a negat Simbolul Sfântului Atanasie cel Mare a fost luteranul Joachim Camerarius, la jum. sec. al 16-lea, cf. p. 41, n. 53.
Vitalien Laurent, spune autorul, „a demonstrat” că crezul Sfântului Atanasie „a ajuns la cunoștința răsăritenilor în cadrul disputelor legate de Schisma din 1054, fiind citat în favoarea adaosului Filioque”, p. 45.
Sfântul Ghenadie Scholarios a susținut autoritatea crezului atanasian, p. 45.
Cap. 4 începe în p. 48.
Cap. 5 începe în p. 62 și se ocupă cu originile Crezului până la Sinodul I Ecumenic.
Cap. 6: Crezul de la Niceea, p. 88.
În p. 101, autorul ne atenționează că „nu deținem procesele-verbale” ale Sinodului I Ecumenic dar că există „informații de primă mână” despre el. Adică textul simbolului în greacă, scrisoarea lui Eusebiu de Cezareea, scrisoarea sinodală, enciclica Sfântului Constantin cel Mare și scrisoarea împăratului către Biserica din Alexandria, p. 101.
Despre autorii Crezului niceean în p. 102-103: Eustațiu al Antiohiei, Alexandru al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Macarie al Ierusalimului, Osiu de Cordoba, Cecilian de Cartagina, Leonțiu de Cezareea Capadociei, Marcel de Ancira, Pafnutie al Tebaidei, Spiridon al Trimitundei, Nicolae al Mirei Lichiei.
Crezul de la Niceea augmentat de Sfântul Epifanie al Salaminei, p. 152-154.
Simbolul Niceo-constantinopolitan e discutat în cap. 7, care începe în p. 158.
„nu s-au păstrat nici protocoalele ședințelor Sinodului II Ecumenic și nici Tomosul sinodal din 381”, p. 177.
Textul Crezului, p. 197-198, după ediția critică a lui Giuseppe Luigi Dossetti, p. 196.
În p. 237, n. 467, autorul consideră că „cea mai completă prezentare a problematicii” lui Filioque „în teologia românească” este: Pr. Ioan Moga, Sfânta Treime între Apus și Răsărit. Despre Filioque și alte dileme teologice, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2012.
Cap. 8 se ocupă cu receptarea Crezului, p. 243.
În p. 312, autorul ne prezintă Icoana Crez, din sec. al 18-lea, existentă la Moscova. Unde sunt pictate evenimentele descrise de Crezul ecumenic.
În concluzie: deși autorul ne-a promis originalitate…nu am văzut nicio contribuție personală marcantă în carte. Contribuția autorului constă în aceea de a fi adunat lucrurile la un loc…
