Confessing the Truth in Love. Orthodox Perceptions on Life, Mission and Unity
Metropolitan Daniel Ciobotea, Confessing the Truth in Love. Orthodox Perceptions on Life, Mission and Unity, Ed. Trinitas, Iași, 2001, 258 p. Pe alte 3 pagini finale sunt redate trimiterile la sursele în care au fost editate fragmentele acestei cărți.
***
Introducere, cartea e împărțită în 3 părți și e formată din 20 de articole.
În Introducere (p. 7-8), autorul ne spune că avem de-a face cu „o reflecție teologică și cu o meditație duhovnicească”, p. 7, la diverse teme. Și îi mulțumește Pr. Răzvan Porumb, care a pregătit cartea pentru publicare, p. 8.
Prima secțiune a cărții este o meditație la Icoana Sfintei Treimi a Sfântului Andrei Rubliov. Începe în p. 11.
A pictat-o în jurul anului 1422, p. 11.
„Albastrul simbolizează dumnezeirea Lor”, p. 12.
Și din afirmația autorului, că „Fiul și Duhul Sfânt sunt întorși către Tatăl”, p. 12, rezultă că el consideră că Tatăl este persoana din centru.
Veșmântul roșu denotă întruparea și răstignirea Fiului întrupat pentru noi, p. 13. Pe când „verdele translucid/ luminos” e îmbrăcămintea Duhului Sfânt, pentru că El a fost trimis în lume ca „Duh personal al comuniunii”, p. 13.
A doua secțiune a cărții este „Iisus Hristos – chipul Dumnezeului nevăzut, Care S-a descoperit în Duhul Sfânt” și începe în p. 15.
În p. 19-23 autorul citează din Împotriva ereziilor a Sfântului Irineu: n. 5-10.
„Hristos înviat Își constituie Biserica Sa în Duhul Sfânt, astfel că Sfântul Duh comunică ființelor umane viața eternă a lui Hristos Cel înviat”, p. 22.
Învierea lui Hristos e o trecere la modul ceresc de existență și nu o înviere ca a Sfântului Lazăr, p. 23.
Transfigurarea Domnului pe Tabor este „o prefigurare a bayrampasa arac kiralama Paștiului ontologic al istoriei și al creației”, p. 24.
„Duminica Rusaliilor este o împlinire a Duminicii Paștiului. Aceasta explică de ce, în Biserica primară, Botezul celor adulți se făcea între Paști și Rusalii”, p. 27.
Începând cu p. 31 autorul discută „dimensiunea cosmică a mântuirii”, pe când din p. 43: „centralitatea lui Hristos în Liturghia și arta creștină”.
„în lumina învierii noi vedem că centrul de unitate al Vechiului Testament este taina sau sacramentul lui Hristos”, p. 49.
„Pacea și bucuria sunt dimensiunile fundamentale ale Liturghiei și ale artei creștine”, p. 56-57.
În p. 57-58, ÎPS Daniel vorbește despre arta lui Brâncuși, subliniind faptul că „toată arta lui Brâncuși este liturgică, o vedere mistică a realității transfigurate [mystical view of reality transfigured]”, p. 57.
Din acest motiv, Brâncuși nu a apreciat arta lui Michelangelo, pentru că, în ea, „the spirit is not free, but smothered in matter [duhul nu e liber, ci înăbușit în materie]”, p. 58.
Din p. 59 începe o discuție eclesiologică, pentru că autorul dezbate „taina Bisericii neîmpărțite”, chemându-ne la „iubirea trinitară”, p. 59.
Și prima sa subliniere fundamentală e aceea că „unitatea Bisericii este o problemă teologică și duhovnicească”, p. 59. Adică nu e un „aranjament uman” unitatea Bisericii ci o realitate teologică și duhovnicească abisală.
Pogorârea Sfântului Duh înseamnă „unitatea…unei mari diversități” umane, p. 62.
Astfel, unitatea Bisericii „este construită de către Duhul bayrampasa evden eve nakliyat Sfânt; și această unitate își are sursa [de viață] în Sfânta Treime și în taina întrupării lui Hristos”, p. 62.
„Conștient sau inconștient toate ereziile reprezintă un dezacord [a disagreement] cu Duhul Sfânt și o rănire [a hurt] a plenitudinii tainei iubirii, în ceea ce privește Treimea sau întruparea lui Hristos sau Biserică”, p. 63.
Solus papa e la antipodul lui sola Scriptura, p. 64.
„Ortodoxia prezintă o hristologie pnevmatologică și o pnevmatologie hristologică, care au o importanță majoră în înțelegerea eclesiologiei”, p. 65.
În p. 70-71, el citează celebra spusă a lui Origen: „Biserica este bayrampasa klima servisi plină de Sfânta Treime” și în n. 18, p. 71 spune că este din Selecta in Psalmos, XXIII, 1, cf. PG 12, col. 1265.
„viața în Hristos este viața duhovnicească, [care] este, mai presus de toate, o participare la viața Treimii”, p. 71.
Din p. 81 începe articolul: „Mărturisind adevărul ca iubire. Afirmarea ecumenică a Sfintei Treimi”.
„unitatea trinitară afirmă comuniunea și distinctivitatea persoanelor”, p. 83.
Din p. 90, autorul discută problema lui Filioque în contemporaneitate.
În Catehismul Bisericii Catolice, remarcă ÎPS Daniel, Filioque, în ciuda tuturor explicațiilor, „rămâne foarte ambiguu și inadecvat/ impropriu pentru a fi armonizat cu Sinodul Ecumenic de la 381”, p. 99.
Partea a doua a cărții începe în p. 105.
„Bucuria și pacea sunt, în noi, semne și o pregustare a Împărăției lui Dumnezeu”, p. 108.
Din p. 110, autorul se ocupă de identitatea și mărturia Bisericii.
Un Sinod are nevoie de „un proces de receptare” al lui ca să fie Ecumenic, p. 112.
Pe când autorul scria articolul, Biserica Rusiei avea 50.000.000 de membri iar România avea o populație de 23.000.000 de oameni, p. 114-115.
Icoana „este, în primul rând, un obiect liturgic”, p. 126.
„În mod paradoxal, Biserica Ortodoxă este, în mod simultan, o Biserică a ascezei și a bucuriei. Praznicele ei sunt bucuroase, în special praznicul Paștiului, o explozie de bucurie liturgică, dar, tot atât de adevărat e și faptul că există multe zile de post prescrise de către Biserică”, p. 127.
Iar „spiritualitatea ortodoxă nu separă crucea de înviere”, după cum nu separă nici „postul de bucurie”, p. 127.
Din p. 134: despre „unitate și misiune din perspectivă ortodoxă”.
„procesul de secularizare a apărut prima dată ca o mișcare anticlericală, marcând separarea dintre Biserică și Stat”, p. 140.
„Secularizarea obligă Biserica să își reînnoiască viața duhovnicească, să devine mai responsabilă în lume, mai sensibilă la prezența lui Hristos în „semnele timpului”, în lupta socială pentru dreptate, libertate și demnitate umană”, p. 142.
De aceea, constată autorul nostru, că, în mod paradoxal, „secularizarea cheamă…[și] mai mult la o viață sfântă, la o spiritualitate și mai profundă”, p. 142.
Din p. 144, autorul nostru începe o discuție despre implicarea Bisericii în problemele sociale.
Iar „implicarea socială” a ortodocșilor „nu trebuie să se reducă la nivel etic sau separat de viața duhovnicească și sacramentală a Bisericii”, p. 148.
Din p. 158: despre provocările Ortodoxiei într-o lume aflată în continuă schimbare iar din p. 168 despre mărturisirea lui Hristos în ziua de azi. În care autorul crede că trebuie să vorbim despre valoarea unică și veșnică a omului, p. 170, despre solidaritate și milostenie, despre lucrarea păcii și a împăcării, p. 171.
Din p. 175, ÎPS Daniel pune problema umanismului pe care trebuie să îl promovăm în al 3-lea mileniu creștin.
Pentru că umanismul Renașterii „a fost constituit ca o reacție împotriva ascetismului medieval fundamentat ca o luptă împotriva păcatului și a egoismului”, p. 175.
Iar „autonomia gândirii afirmată de Renaștere a condus foarte puternic la afirmarea libertății de conștiință a protestanților”, p. 176.
Feuerbach, Marx, Comte, Nietzsche au propus „un umanism ateist”, p. 177.
Din p. 193: „rolul Liturghiei în educația teologică ortodoxă”.
„Dumnezeiasca Liturghie este adevărata vedere [the true vision] a întregii creații și a vieții în istorie, fiindcă ele sunt văzute în începutul și sfârșitul lor, în originea și scopul lor”, p. 203.
„Viața liturgică a Bisericii Ortodoxe este o sinteză a întregii experiențe a credinței ei”, p. 213.
Din p. 218: „Etosul Ortodoxiei. Unitate și libertate în Duhul”.
„Spiritualitatea eclesială” e aceea care „unește reflecția teologică cu experiența vie a dogmelor credinței”, p. 218.
„Spiritualitatea ortodoxă e profund biblică”, p. 220.
Partea a treia a cărții și cea mai mică dintre ele începe în p. 226. Poartă numele: „Unitatea: mărturisind adevărul în comuniune”.
„Catolicitatea” trebuie înțeleasă ca „deplinătatea adevărului conținută în Hristos”, p. 235.
Trebuie să redescoperim „centralitatea lui Hristos în viața și activitatea lumii creștine”, p. 243.
În p. 248, autorul consideră că „mișcarea ecumenică este un fenomen în același timp inefabil și explicabil, bogat și complex, care nu poate fi nicidecum respins sau neacceptat în plenitudinea lui, fără a avea o cunoaștere profundă a lui și o conștiință responsabilă”.
Căci și multe Biserici Ortodoxe, romano-catolicii și protestanții o socotesc „un dar al lui Dumnezeu și o datorie a tuturor creștinilor”, p. 248.
Numai că nu trebuie să confundăm posibilitatea dialogului inter-religios cu rezultatele lui. Faptul că putem dialoga e un lucru mare…dar ce rezultă din acest dialog trebuie decis, ca și în cazul valorii unui Sinod Ecumenic, de către întreaga Biserică Ortodoxă…și nu doar la nivel înalt teologic.
De aceea, consider că orice Biserică Ortodoxă angrenată în discuții teologice cu alte confesiuni, trebuie să comunice mai mult și mai pe înțelesul oamenilor în ceea ce privește rezultatele discuțiilor teologice. Căci acordurile teologice, bifate la nivel înalt, dacă nu au aderență largă, rămân doar pe hârtie.
