Opere complete, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, Vol. I (1930-1936)

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Opere complete, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, Vol. I (1930-1936), ed. îngrijită, introd. și note de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 909 p.

***

Anul 1930: 6 articole, anul 1931: 17 articole, anul 1932: 22 articole, anul 1933: 28 articole, anul 1934: 35 articole, anul 1935: 24 articole și anul 1936: 33 articole.

Cuvânt înainte, p. 5-7, e semnat de PFP Daniel Ciobotea. Publicistica Părintelui Dumitru Stăniloae este a unui „gânditor ortodox profund”, p. 5.

Din ianuarie 1934, Părintele Dumitru conduce Telegraful Român, din însărcinarea ÎPS Nicolae Bălan, p. 5.

Articolele sale sunt pentru prima dată publicate în volum, p. 7.

Cuvânt de mulțumire, p. 9-12, e semnat de Lidia Stăniloae.

Cronologie, p. 13-20.

Pe 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria Mihu, pe 10 mai 1931 li s-au născut gemenii Dumitru (m. în septembrie 1931) și Maria, pe 16 octombrie 1931 e hirotonit diacon, pe 25 septembrie 1932 e hirotonit preot, p. 14.

Pe 8 octombrie 1933 se naște Lidia Stăniloae, p. 14.

În 1934 îl cunoaște pe Nichifor Crainic, în 1938 apare Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, în 1939: Ortodoxie și românism, p. 15.

Rugul aprins se constituie în 1940, în 1942 scrie împotriva lui Blaga, în 1943 apare Iisus Hristos sau restaurarea omului, în 1945, la sfârșitul lui aprilie, moare fiica lui, Maria (Mioara), p. 15.

Din 1947 locuiește în casa parohială a Bisericii Sfântul Gheorghe Vechi, tot în 1947 apare Filocalie 2, în 1948 Filocalie 3 și 4, în 1949 se desființează catedra de Teologie ascetică și mistică, p. 16.

În 1959 era închis la Aiud, unde e închis cu Petre Pandrea, printre alții, p. 17.

În 1963, în ianuarie, este eliberat și lucrează ca funcționar la Biblioteca Sfântului Sinod, pe când, în octombrie 1963 revine la catedră, p. 17.

Filocalia 5 apare în 1976, când devine DHC la Tesalonic, Filocalie 6 și 7 în 1977, p. 18.

În 1979 Filocalie 8, în 1980 Filocalie 9, în 1981 devine DHC la Paris, în 1982 DHC la Belgrad, în 1985 îi apare primul volum din Dogmatică în germană, p. 19.

În 1986, la Craiova, apare Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, p. 19.

În 1990 devine membru corespondent al Academiei Române și tot atunci apare Filocalia 11, p. 20

În 1991: membru titular al Academiei Române și DHC la Atena. Plus Filocalia 12, p. 20.

În 1992: DHC la București, p. 20.

Introducerea, semnată de Ion-Dragoș Vlădescu, e între p. 21-74.

Părintele Dumitru a semnat în Telegraful Român și cu TS, DS, D, S, TR sau cu pseudonimul Diorates, p. 35.

Autorul a lucrat 4 ani la ediția în 3 volume și, inițial, a fost o lucrare de licență, condusă de PFP Daniel, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, p. 77.

Textele Părintelui Dumitru încep din p. 81.

„Filosofia postului e înfrânarea poftelor și a plăcerilor, spre a pătrunde în suflet binecuvântările lui Dumnezeu”, p. 88.

„cred că sufletul românesc prin nimic nu poate fi știrbit mai mult ca prin înlocuirea reală a Ortodoxiei cu catolicismul; nici chiar prin schimbarea locului sau a limbii sale”, p. 101.

Preotul trebuie să fie „în tot momentul exact informat despre mișcarea sectară în parohia sa”, p. 130.

„Menirea Bisericii și a slujitorilor ei nu e să aștepte după bolnavi să-i vindece, ci să creeze condiții de sănătate robustă și imună în fața epidemiilor și a plăgilor” sufletești, p. 134.

Despre ajungerea Maicii Domnului în Muntele Athos, p. 136. Iar „când Sfânta Fecioară își puse piciorul pe pământ, zeii păgâni se cutremurară strigând: „iată vine Maica Domnului”, și se prăbușiră în mare”, p. 136-137.

„Biblia Societății britanice e cel mai mare aliat al Sectarismului în lupta împotriva Bisericii”, p. 150.

„Uniații români își zic „catolici de rit grec”. Accentul se pune desigur pe „catolici”, iar „ritul grec” rămâne ca un apendice detestat de teologii Blajului, ca un spin de care ar vrea așa de bucuros să scape, pe care însă trebuie să-l suporte, dacă vor să rămână în legătură cu poporul „uniat”, p. 162.

Autorul propune preotului citirea unui pasaj scriptural sau dintr-o altă carte sfântă, după cină, în fața familiei, pe care să îl discute, p. 181.

„Până la război [primul război mondial] bisericile noastre erau pline de lume, în orice sat te-ai fi dus”, p. 183.

„Haina bisericească are autoritate”, p. 187.

„țăranul nostru este un spirit echilibrat, ținând măsura în toate și rezistând îndemnurilor și himerelor extremiste”, p. 189.

Preotul nu trebuie niciodată să uite cine este, p. 207.

În februarie 1932, Părintele Dumitru scria articolul Acțiunea noastră împotriva francmasoneriei române.

În p. 222 vorbește despre pericolul masonic și despre faptul că masoneria românească reprezintă „o minoritate cu aspirații străine de cele ale neamului nostru”.

În p. 223, autorul vorbea despre necesitatea formării unor preoți, care să vorbească pentru intelectuali.

Într-un articol din 2 aprilie 1932, Catolicism ori naționalism?, autorul ia atitudine împotriva unui discurs al lui Iorga, p. 225.

„în Ortodoxie unitatea [Bisericii] e concepută realist, ca una ce se realizează sobornicește”, p. 226.

„Sunt lipsite de duhul Bisericii noastre cărțile care trădează nu dispreț, dar măcar indiferență față de vreunul din elementele concepției ortodoxe”, p. 233.

Biserica Ortodoxă Rusă, în 1932, nu era de acord cu un viitor Sinod Ecumenic, p. 251.

„numai acela e teolog adevărat, care folosește întreaga libertate a spiritului său la înțelegerea vieții, tinzând numai sincer la putința de a-și formula experiențele sale spirituale în formulele stabilite de Biserică”, p. 255.

Pentru teologie, considera autorul, „ne trebuie…tineri cu spiritul în căutare veșnică”, p. 255.

Trebuie să luptăm împotriva indiferentismului religios, dar, în același timp, nu trebuie să ne aprindem „de flăcările fanatismului și-ale unilateralității”, p. 257.

„Mormânturi sunt și inimile noastre”, p. 299.

În p. 303 autorul propune preoților să citească măcar 20-30 de cărți pe an.

„identificarea mistică cu Hristos este rostul final al creștinismului”, p. 308.

Din p. 418 despre Emanoil Gojdu.

„Izolarea de lume și disprețul ei, retragerea în eu și închiderea ferestrelor dinspre lume nu țin de experiența autentic ortodoxă”, p. 449.

„Națiunile sunt, după cuprinsul lor, eterne în Dumnezeu. Dumnezeu pe toate le vrea. În fiecare arată o nuanță din spiritualitatea Sa nesfârșită”, p. 455.

Despre preotul laicizat, care are gospodărie mare dar nu și bibliotecă mare, p. 475.

„O politică națională nu poate fi decât o politică ortodoxă. Ortodoxia trebuie să fie rezervorul de inspirație al omului politic”, p. 534.

În 16 decembrie 1934, autorul scria articolul: Metoda uniată: minciuna și injuria personală, p. 593. Până azi, prozelitismul religios apelează la aceleași lucruri: falsificarea datelor și calomnii fără număr.

Înainte de un nou an avem, în mod puternic, „senzația trecerii, a vremelniciei”, p. 613.

„Preoteasa, ca femeie, știe să creeze întotdeauna mai ușor o atmosferă de intimitate”, p. 618.

„Munca este condiția vieții. Și prin muncă se binecuvintează existența omului”, p. 624.

Într-o țară ortodoxă „nu se poate închipui…să existe sat fără preot”, p. 696.

Părintele Dumitru a fost la Maglavit între 22-25 septembrie 1935 și mărturisește faptul că a constatat minuni, p. 712. Iar în p. 787 ajunge la concluzia că vedenia lui Petrache Lupu „întrunește toate criteriile teofaniei”.

La Sfânta Liturghie, pâinea și vinul „se prefac real dar tainic în Trupul și Sângele Domnului”, p. 832.

„Tineretul de azi practică religiozitatea iarăși mistic, după cea mai genuină Ortodoxie”, p. 841.

Despre comunismul „zguduitor și răsturnător de vechi așezăminte sociale”, p. 859.

„Între creștinism și comunism există un antagonism ireductibil. Prin toate fibrele sale unul neagă pe celălalt”, p. 882.

„Cei ce neagă preoția, neagă în fond necesitatea Mijlocitorului, afirmând că între ei și Dumnezeu nu e nicio prăpastie”, p. 901.