Istoria are pagini

  • Sentința de condamnare a soților Ceaușescu (25 decembrie 1989): un document dactilografiat de 12 pagini.
  • Pe 11 ianuarie 2014 Evenimentul zilei a scos numărul 7.000.
  • Respectul față de un “partener de încredere” pe cale să devină — nici mai mult, nici mai puțin — “marele nostru aliat în această zonă” e cu mult mai vizibil în nominalizarea unor ambasadori de calitate, diplomați de carieră,  decât în necesarele îndemnuri la combaterea corupției, îndemnul la apărarea independenței Justiției și consolidarea statului de drept”.
  • Paginile istoriei au veridicitatea pe care au avut-o conștiințele celor care le-au scris.
  • Grid Modorcea vorbind despre cum și-a sărbătorit împlinirea a 70 de ani.
  • A da vina în mod excesiv pe unii şi a fetişiza pe alţii e greşit. Degeaba arătăm cu degetul spre ceilalţi. Nu ne vom face bine pe rând. Ori ne însănătoşim cu toţii împreună, ori rămânem cu toţii contaminaţi de sechelele tranziţiei. Exorcismul nu se poate face decât la scara naţiunii”.
  • În România au venit postdecembrist doi preşedinţi ai SUA, care au onorat ţara noastră: în ordine cronologică şi invers ca importanţă, Bill Clinton şi George W.Bush. Acum am ajuns ca o subsecretară de stat să fie primită cu covorul roşu la Cotroceni şi să-l facă de comandă pe primitor”.
  • frumuseţea Bisericii constă tocmai în faptul că popoare diferite au ajuns la sfinţenie prin sfinţii lor şi aceasta este slava pe care popoarele, neamurile o vor aduce în Împărăţia Cerurilor”.
  • ortodocşii români şi preoţimea ortodoxă română au reuşit mai bine ca oriunde în altă parte a „lagărului socialist” să păstreze credinţa, să practice ritualul şi tradiţia ortodoxă, creştină, să sporească numărul şi frumuseţea semnelor după care pământul românesc se arată a fi, fizic vorbind, o ţară creştină, ortodoxă”.
  • „Tu faci vedete, prin click”.
  • În fața istoriei ai întotdeauna nevoie de atenție și de înțelegere profundă.

3 comments

  • Săru’mâna părinte!  😳

  • Am zis într-un suflet, de-aia am omis virgula. 😳

    • Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

      La mulți ani, doamnă Roxana, spor în toate, să aveți parte de un an plin de împliniri bune…și mizăm în continuare pe critica dumneavoastră valorică!

      Pentru că aveți darul de a scana profund realitatea politică și socială…fapt pentru care ajungeți în inima adevărului nostru existențial.

      Vă mulțumesc frumos pentru prietenie!

Dă-i un răspuns lui Roxana Iordache Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *