164 de ani de la nașterea lui Mihail Eminescu [15 ianuarie 2014]
- Opera completă a lui Mihail Eminescu.
- Programele omagiale TVR de ziua lui Eminescu.
- „credinţa ortodoxă are influenţă asupra culturii, căci ea nu exprimă doar legătura omului cu Dumnezeu, ci reprezintă, deopotrivă, o concepţie de viaţă, acordându-i acesteia un sens superior, susţinând-o, curăţind-o şi desăvârşind-o”.
- „Potrivit hotărârii Sfântului Sinod din 28 februarie 2013, în data de 15 ianuarie (ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu), stabilită prin legea nr. 238/2010 ca Ziua Culturii Naţionale, eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi străinătate vor organiza manifestări cultural-artistice şi acţiuni social-culturale prin care să fie reliefată legătura dintre cult şi cultură, dintre Biserică şi societate”.
- „Miercuri, 15 ianuarie 2014, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, va săvârşi slujba parastasului la mormântul poetului Mihai Eminescu din cimitirul Şerban Vodă din Capitală, începând de la orele 11.00”.
- „Avem nevoie de Eminescu, acest poet planetar, aşa cum avem nevoie de cultură”.
- „Eminescu este centrul, dacă vrei, el se află în centrul spiritualităţii româneşti, de-acolo iradiază lumina în tot ce va fi de-acum până la sfârşitul veacurilor existenţă spirituală românească. Dovada e că tot ce-l precede pe Eminescu are pâlpâiri de Eminescu şi tot ce urmează după Eminescu cu trecerea timpului se resoarbe în Eminescu. Uite, ia de la Pârvan, care a murit în ’26, până la Eliade, care a murit în ’86. Peste şaizeci de ani. În ultimul text pe care-l scrie despre Eminescu, Mircea Eliade spune că Luceafărul este un text liturgic”.
-
„Cu Eminescu ni s-a dat temei
să biruim uitarea prin cuvînt”.