H 1

Jürgen Henkel, Îndumnezeire și etică a iubirii în Spiritualitatea ortodoxă. Ascetica și Mistica părintelui Dumitru Stăniloae, ed. a II-a, cu un Cuvânt înainte de † Serafim, mitropolitul Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei și Europei Centrale și de Nord și de dr. Johannes Friedrich, episcopul Bisericii Evanghelice Luterane din Bavaria, trad. de diac. Ioan I. Ică jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2006, 438 p.

*

H 2

Primul Cuvânt înainte este al ÎPS Serafim Joantă, p. 7-12.

Cartea de față reprezintă teza doctorală a autorului, susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen, p. 7.

Al doilea cuvânt introductiv, p. 13-15.

Autorul e „teolog evanghelic”, p. 13, adică luteran.

Cuvântul de mulțumire al autorului e între p. 17-20. A fost coordonat de Felmy, p. 17, care s-a convertit la Ortodoxie.

Autorul a studiat la Sibiu între 1993-1995, p. 17.

Cartea e formată din Introducere, p. 21-29, 9 capitole și al 10-lea e încheierea.

Ediția primă a cărții Spiritualitate ortodoxă. Ascetica și Mistica, editată în 1981, „a suferit în cele din urmă intervenții ale cenzurii” comuniste, p. 23.

În p. 49, autorul îl compară pe Părintele Dumitru, ca „influență în spațiul ortodox”, cu ÎPS Ioannis Ziziulas.

Însă, pentru ÎPS Kallistos Ware, Stăniloae e asemenea lui Barth în protestantism și a lui Rahner în catolicism, p. 49.

Părintele Dumitru a fost căsătorit cu Doamna Preoteasă Maria timp de 63 de ani, p. 59.

„Părintele Dumitru Stăniloae gândește în mod fundamental trinitar”, p. 98.

„În concepția despre mistică a părintelui Dumitru Stăniloae virtuțile au o pondere decisivă. Ele sunt descrise ca atitudini care-l duc pe om de la egofilie la iubirea de Dumnezeu și de la egocentrism la atenție și iubire față de aproapele”, p. 141.

În p. 186, autorul își spune dorul propriu: „Părintele Dumitru Stăniloae tratează într-un mod extrem de unilateral tradițiile doctrinare ale protestantismului și într-un mod extrem de selectiv pe cele ale catolicismului. Tradițiile și teologii neortodocși nu beneficiază întotdeauna de o tratare dreaptă, [nici] chiar atunci când servesc argumentației proprii”.

În p. 218-219 autorul intră în polemică cu Emil Bartoș și afirmă că Bartoș, în teza sa doctorală, „marginalizează…considerabil originalitatea teologică și realizarea neconvențională a gândirii părintelui Dumitru Stăniloae, precum și eforturile sale de mediere cu poziții relevante ale filozofiei și psihologiei moderne”, p. 219.

Capitolul final (evaluarea critică) începe în p. 393.

Autorul nu mi-a dat impresia că a înțeles în mod fundamental subiectul parcurs. Tocmai de aceea a sfârșit cu nevoia de etică, p. 402-404, când mistica lui Stăniloae se termină cu transfigurarea omului, cu îndumnezeirea ontologică.

Iar textul cărții pare foarte mult ortodoxizat de către traducător…fapt pentru care nu prea i-am auzit glasul autorului în timp ce l-am citit.

H 3

Did you like this? Share it: