Institutio Christianae Religionis/ Învățătura Religiei Creștine, vol. 1
Jean Calvin, Institutio Christianae Religionis/ Învățătura Religiei Creștine, vol. 1, trad. Elena Jorj și Daniel Tomuleț, cu introd. de Dr. Iosif Țon, Ed. Cartea Creștină, Oradea, 2003, 979 p.
*
Vol. 1 cuprinde 3 cărți: I, 18 cap.; II, 17 cap. și III, 19 cap.
Introducerea lui Țon, p. 13-44.
A fost editată la Basel, în 1536, p. 13.
Calvin e „cel mai prolific” dintre „reformatori”, p. 14.
Joannes Calvinus s-a născut pe 10 iulie 1509, în orașul Noyon din Franța, p. 14.
De la 12 ani studiază la Paris, p. 15.
La 17 ani devine Master, p. 15.
În 14 februarie 1532, Calvin obține licența în Drept, p. 16.
La 22 de ani începe primul său comentariu la Seneca, p. 16.
Prima variantă a cărții de față a început-o în 1535 și a tipărit-o în 1536, p. 19.
Și Țon ne dă în p. 45 o bibliografie…în loc să ne indice, punctual, toate datele emise despre Calvin. Așa că nu știi care sunt bune și care nu.
Cartea propriu-zisă începe în p. 133. Și sunt la recitirea ei. Cred că am citit-o prima dată prin 2004-2005. Ambele volume…
Și prima carte se ocupă cu cunoașterea lui Dumnezeu, p. 133.
„religia pură și adevărată: credința unită cu o frică de Dumnezeu atât de mare, încât această teamă să îmbrățișeze și ea reverența [evlavia] dezinteresată și să poarte cu sine o închinare la fel de legitimă ca și cea prescrisă în Lege”, p. 141.
„scopul final al vieții binecuvântate constă în cunoașterea lui Dumnezeu [cf. Ioan 17:3]”, p. 150.
Au tradus cu glorie în loc de slavă, p. 167.
În p. 206, Calvin susține că Sfintele Icoane sunt „un semn al infaturării și al erorii” umane. Iar în p. 207 vorbește despre „nebunia imaginilor…stupiditatea și absurdul invenției” iconografiei Bisericii.
De parcă iconografia ar fi fost de un secol și nu de 16 secole în Biserică.
În p. 215-216 neagă Sinodul 7 Ecumenic.
Din p. 222 începe triadologia.
Îl citează pe Sfântul Grigorie de Nazianz în p. 244 cu un text celebru din PG 36, col. 418.
În p. 258 îl citează pe Sfântul Irineu de Lyon.
Din p. 263 începe discuția despre crearea lumii.
În p. 268 îl neagă pe Sfântul Dionisie Areopagitul. Nota marginală e de la prima citire a cărții…
„Satan nu poate să facă nimic decât dacă Dumnezeu dorește și îi permite”, p. 279.
Calvin consideră că chipul lui Dumnezeu în om este „un bun al sufletului”, p. 295.
„providența lui Dumnezeu…se opune sorții și evenimentelor întâmplătoare”, p. 303.
„nimic nu se petrece la întâmplare”, p. 308.
Cartea a doua începe în p. 345 și se ocupă de răscumpărarea noastră.
În p. 353, Calvin vorbește despre consecințele păcatului Sfântului Adam și găsește, în mod utopic, că „chipul ceresc a fost șters din ființa lui” în urma păcatului.
În p. 357, în discuția despre păcatul strămoșesc, Calvin spune că „vinovăția aparține naturii, iar sfințirea vine prin harul supranatural”.
Însă vinovăția e o consecință a acceptării, de către suflet, a păcatului și nu o dobândire a ei prin naștere. Astfel păcatul ar fi legat de procreație și nu ar fi consecința mișcării libere spre păcat a sufletului.
În p. 447, Calvin îi dă dreptate Sfântului Augustin atunci când acesta spune: „harul nu nimicește voința [omului], ci mai degrabă o restaurează”.
„pentru că Dumnezeu iubește modestia [simplitatea] și puritatea [curăția], orice necurăție trebuie îndepărtată de [la] noi”, p. 521.
Autorul acceptă coborârea Domnului la Iad, p. 631.
Cartea a 3-a începe din p. 657 și se ocupă de modul cum „primim harul lui Cristos”, p. 657.
Împotriva anabaptiștilor, p. 729.
În p. 768, Sfânta Spovedanie este pentru Calvin: „un lucru atât de pestilențial și în atâtea feluri păgubitor pentru Biserică”.
Asta după ce și el se spovedise până la un moment dat, la aceiași romano-catolici pe care acum îi blamează…și „ștergând cu buretele” 16 secole de eclesialitate. Cât demonism și câtă iresponsabilitate în „reformatorii” secolului al 16-lea!
În p. 795, Calvin neagă pe drept „indulgențele” papale.
În p. 922, „școlile din Sorbona” sunt „mamele tuturor erorilor” teologice.
Scrisul lui Calvin e tot la fel de plictisitor ca și tratatele teologice ale lui Toma de Aquino. Dacă Toma e plin de filosofie, Calvin e plin de versete ideologizate, înțelese subiectiv.
