Opere complete, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, Vol. II (1937-1941)

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Opere complete, Cultură și duhovnicie. Articole publicate în Telegraful Român, Vol. II (1937-1941), ed. îngrijită de Ion-Dragoș Vlădescu, Ed. Basilica a Patriarhiei Române, București, 2012, 883 p.

*

Volumul de față e format din Notă asupra ediției, Cronologie și articolele pe ani.

Anul 1937: 37 de articole; 1938: 33 articole; 1939: 32 articole; 1940: 33 articole; 41: 36 articole.

„Unitatea poporului nu o poate salva și întări nici prefecții, nici inginerii, nici chiar învățătorii, ci numai preoțimea, așa cum e cazul în orice comună sau în orice suburbie”, p. 21.

„Catolicismul…fiind tot așa de internațional ca și Francmasoneria…ca și comunismul…”, p. 26.

Pe 24 ianuarie 1937, în Eroismul preoțesc, autorul spunea: „am pășit într-o zodie istorică în care nu se mai poate trăi fără eroism”, p. 31.

Tot în aceeași zi publica și articolul Martiri pentru Hristos, în care declara că Ioan I. Moța și Vasile Marin au avut o „moarte eroică”, p. 35 și că sunt „martiri”, p. 36.

Pe 31 ianuarie 1937, Părintele Dumitru pleda pentru faptul ca Biserică să aibă „un cotidian creștin”, p. 37-40.

Iar acest „ziar creștin ortodox” pe care și-l dorea, el îl gândea ca pe un ziar care să „scruteze evenimentele vieții noastre politice, sociale, economice, culturale, într-un spirit general creștin”, p. 40. Adică asemănător cu ceea ce face ziarul Lumina de azi.

Singurul ziar la care autorul se raporta era „neuitatul Calendar al dlui Nichifor Crainic”, p. 40.

În articolul „Nichifor Crainic” din 20 iunie 1937, autorul spune că Cursul de Teologie Mistică al lui Crainic, când va fi publicat, va arăta că N. Crainic a fost „un creator de curent nou, vivificator, în viața și cultura bisericească…un teolog care a descoperit Duhul și scrie pentru mărturisirea Duhului, punând capăt unui scris de pedante, zăpăcite și goale formule scolastice”, p. 83.

În 5 septembrie 1937 scrie despre Martorii lui Iehova și prozelitismul lor în Transilvania, p. 104-113.

Martorii lui Iehova sunt o „sectă căzută în arianism”, p. 106, pentru că Îl consideră pe Fiul „o creatură”, p. 105.

În p. 107, autorul spune că martorii lui Iehova sunt finanțați de „o bancă evreiască din New-York, [numită] Hirsch”. Pentru că „evreimea încurajează sectele atât pentru acțiunea lor de destrămare socială și națională, cât și pentru subminarea credinței în Iisus Hristos, care este coborât la nivelul unei făpturi a lui Iehova cel evreiesc”, p. 107.

Martorii lui Iehova, în „acord cu adventismul, neagă nemurirea sufletului. Sufletul prin moarte piere împreună cu trupul”, p. 107, pentru ei.

Ei nu cred nici în Rai sau Iad, p. 107.

„Păgânismul și secularismul sectelor este evident”, p. 111.

„Ortodoxia…nu poate fi…liberă de pecetea națională”, p. 139.

Prin hirotonie, preotul „are o obligație în plus față de ceilalți creștini: să propovăduiască învățătura pe care ne-a adus-o Domnul, și anume în forma neștirbită”, p. 176.

„Unei anumite kenoze S-a supus Dumnezeu, voluntar, chiar și la crearea lumii, rămânând în această stare tot timpul cât va fi lumea. Oricât de mare și de minunată ar fi lumea, ea este totuși un lucru infim și extrem de fraged în comparație cu Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ar manifesta în raporturile Sale cu ea toată puterea Sa, ar topi-o în fiecare clipă”, p. 181.

De aceea, „Dumnezeu în adâncurile Sale, în Sine cum se zice, e atotputernic, dar în raporturile cu lumea, ca Creator și Proniator, Își pune anumite margini atotputerniciei Sale”, p. 181.

„Kenoza aceasta se accentuează uluitor prin Întrupare. Fiul lui Dumnezeu Își restrânge puterea și știința până la limitele puterii și științei unui subiect omenesc. Tot voința Sa realizează această minune, care înfricoșează Îngerii”, p. 181.

Dumnezeu „Cuvântul devenit om simte toate durerile și necazurile noastre. Dar și noi vedem că, în sfârșit, este Cineva care ne iubește cu adevărat, ca un Frate, în ciuda urâțeniei noastre morale. Și vedem că acest Frate este chiar Dumnezeu.

În sfârșit vedem pe Dumnezeu. El nu mai este ascuns în norii abstracției și ai maiestății”, p. 182.

„Sectele sunt tot ce poate fi mai periculos pentru unitatea neamului și pentru viitorul lui. Ele macină pe încetul stânca masivă a românismului”, p. 237. În „Pericolul sectelor”, articol din 6 martie 1938.

Pe 15 mai 1938 publică un articol la moartea lui Octavian Goga, p. 248-253. Despre care spune că a avut „un suflet mare” și a fost „profetul care a umplut o epocă de răspântie a românismului și a hrănit sufletele generației dinainte și de după război cu substanța gândurilor și a cuvântărilor sale”, p. 248.

Pe 5 iunie 1938, autorul anunță faptul că academiile teologice din România au primit „dreptul să dea licență deplin echivalată cu cea a absolvenților facultăților de teologie”, p. 259.

„Funcția culturală a preoțimii este în mod covârșitor una cu funcția ei spirituală. Ea zidește în cultură sufletele întrucât le zidește în duhul și adevărul creștin”, p. 272-273.

„Biblia a format temelia spiritualității românești, baza culturii noastre, chiar într-un timp în care textul ei nu era scris în românește”, p. 316.

„Pesimismul este boala sufletească cea mai pustiitoare pentru individul sau pentru colectivitatea în care s-a cuibărit”, p. 347.

„Duhul Sfânt a adus Apostolilor în ziua Rusaliilor convingerea adâncă și neclătinată în împreuna lor petrecere cu Hristos. Această convingere o aduce în orice suflet se sălășluiește. Nu este aceasta un sentimentalism. Sau nu este numai sentimentalism. […] [Căci] Duhul Sfânt este și adevăr și, numai pentru că este adevăr, este și viață (deși viața nu stă numai în sentimentalism)”, p. 432.

Pe 10 septembrie 1939, autorul anunța începutul celui de-al doilea război mondial, p. 468.

Pe 29 noiembrie 1939, Părintele Dumitru vorbește despre vehicularea ideii de a se înființa „Statele Unite ale Europei”.

În articolul Incinerare, din 14 ianuarie 1940, autorul spune: „Biserica osândește acest lucru [incinerarea trupului morților n.n.]” iar preoții nu acordă „asistența și rugăciunile” lor celor incinerați, p. 547.

„Ortodoxia este și suflet drept, deschis, cinstit, preocupat mai presus de toate de adevăr, de lumea cerească și de intenția dumnezeiască, așa cum sunt [ele].

Ortodoxia nu ocolește și nu mistifică adevărul și sufletul ortodox – deci și cel românesc – , nu umblă cu planuri și cu combinații piezișe, cu rezerve mintale, cu dispreț pentru adevăr, de dragul altor bunuri mai lumești.

Ortodoxia nu sacrifică adevărul pentru avantaje pământești, pentru stăpânire lumească, pentru forță seculară. Ea nu urmărește extensia în spațiu prin sacrificarea adevărului; ea este întâi de toate „dreaptă credință” și adevăr, și abia prin adevăr este universală, nu viceversa”, p. 585.

„Naționalismul vede nația…ca pe un întreg, nu ca o pulbere de inși. El o vrea închegată”, p. 666.

„Cine se teme de moarte nu este creștin adevărat”, p. 670.

„Ideea de comuniune…este specific creștină”, p. 780.

„Nici liberalismul egoist, nici colectivismul anulator de persoană nu sunt o soluție fericită”, p. 780, pentru societatea umană.

„Mândria este nu numai începutul păcatului, ci și susținătoarea lui în continuare. Ea este cea mai uriașă piedică în calea Duhului Sfânt și în calea înlăturării crizelor sociale”, p. 780.

Pe 19 octombrie 1941, Părintele Dumitru scria articolul Ostracizarea literaturii religioase, p. 836-840, împotriva lui George Călinescu.

Și în acest articol el spune că „se manifestă în anumite cercuri tendința de-a se elimina literatura religioasă veche din tratatele de Istoria literaturii române și chiar și din materia predată în liceu”, p. 836.

Același lucru a făcut și Călinescu în Istoria literaturii române, p. 836.

Și autorul consideră că Istoria lui George Călinescu este „monumentală ca număr de pagini, însă lipsită de condițiile spirituale ale unei opere serioase și durabile”, p. 836.

Părintelui Dumitru nu i-a plăcut „tonul de pamflet”, p. 836, al lui Călinescu la adresa problemelor religioase. „Căci dlui G. Călinescu nu-i convine că aceste începuturi [ale literaturii române] au un caracter religios. Ar fi fericit să le șteargă total din trecutul nostru”, p. 840.

„Ortodoxia n-a deznaționalizat până acum nicio parte din neamul nostru. Dimpotrivă, a servit ca forță unitară a neamului la păstrarea lui și la formarea integrității statului național”, p. 844.

„Postul este…ofensiva voinței noastre împotriva patimilor trupului”, p. 864.