Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Atenție teologică

(articolul de față este al 17-lea capitol al cărții)

*

Un creștin ortodox implicat în viața Bisericii, nu mai vorbesc de un teolog, a conștientizat din primii săi ani de mers la Biserică faptul că textele liturgice, Dumnezeiasca Scriptură, traducerile ortodoxe, conțin anumite cuvinte, anumiți termeni definitorii.

Spre exemplu, a auzit mereu Amin, Doamne miluiește!, Aliluia etc., rostite sau cântate într-un anume fel…fără de care cultul ortodox și-ar pierde amprenta definitorie.

Dar, în același timp, a înțeles, în adâncul lui, chiar și fără să își explice acest lucru, că tot ceea ce se citește în Biserică are un sens profund, pentru care e nevoie de multă cunoaștere și de multă experiență duhovnicească pentru a le înțelege întrucâtva.

Cu alte cuvinte: că textele Bisericii nu sunt ușoare. Că ele nu se pot înțelege de către oricine. Dar, în același timp, că textele Bisericii vorbesc despre un Dumnezeu, Care depășește toate prin ființa Lui, fără ca prin aceasta să fie departe de noi, pentru că prin slava Lui e în noi și în Biserica Lui și în întreaga Sa creație.

De aceea, cum se scriu cuvintele în Ortodoxie și formulările ortodoxe ale credinței sunt foarte importante pentru noi, pentru că cuvintele trebuie să fie transparente, să fie cuvioase, să fie pline de simțirea lui Dumnezeu, pentru ca să ne ducă la întâlnirea cu Dumnezeu.

Motiv pentru care, traducătorii Bisericii trebuie să aibă un profund simț al limbii dar și o profundă evlavie și experiență ortodoxă, pentru ca să simtă ce cuvânt se potrivește într-un anume context.

Pentru că cuvântul este o poartă spre experiență și nu experiența în sine. Experiența duhovnicească e în omul care are o legătură fundamentală cu Dumnezeu iar cuvintele sunt cele care poartă experiența într-un anume fel, fără ca să o conțină deplin.

În Mineiul pe ianuarie, ed. BOR 1873, avem osârdie[1] pentru străduință sau râvnă. Un cuvânt popular, care exprimă încordarea noastră în fapta bună, munca noastră asiduă pentru a face binele.

Iar osârdie are de-a face cu „sudorile bunei credințe”[2], adică cu transpirația ascetică. Pentru că osârdia pentru bine duce la multă epuizare și transpirație ascetică.

Demonii sunt vrăjmașii[3]. Pentru că ei ni se împotrivesc în mod real. Pentru că ei stau împotriva curățirii noastre de patimi.

A-l schimba pe vrăjmaș cu oponent, înseamnă a edulcora mesajul imnografic. Pentru că cultul ortodox apelează la cuvintele de fond, la cuvintele esențiale ale limbii române, la acele cuvinte care sunt înțelese de către toți, pentru că exprimă realități primare.

De aceea, traducerile teologice trebuie să îl introducă pe om în experiența Bisericii și nu să îl conducă spre o perspectivă pur lingvistică a textelor. Pentru că traducerea unei cărți de cult are drept scop slujirea lui Dumnezeu, rugăciunea în fața Lui și nu exprimarea pur oratorică.

În aceeași sursă citată, se folosește sărăcie[4] și nu austeritate, zămislire[5] și nu concepție, prunc[6] și nu copil, a propovădui[7] și nu a predica.

Atotțiitorul[8] e cuvânt compus și are această grafie.

Avem Hristos[9] și nu Cristos, Iisus[10] și nu Isus[11]…iar litera grecească se citește v și nu b, de unde Tavor[12] în loc de Tabor și Tavita[13] în loc de Tabita.

A se milostivi[14], răstignire[15] și nu supliciu sau crucificare, minune[16] și nu miracol, Maica Domnului a hrănit „din țîțe…pre Cela ce hrănește lumea”[17] (în edițiile recente țâțele devenind sâni[18]), sihastru[19], Moisi [20] (apropiindu-se de LXX, unde găsim grafia Moisis și nu Moise, Daniil[21] ca în LXX și nu Daniel, cale[22] și nu drum, luminare[23] și nu iluminare, drac[24] și nu demon, Mucenic[25] și nu martir, a mântui[26], blestem[27], făptură[28], duhovnicește[29], a împodobi[30] folosit cu sensul de a te înfrumuseța interior prin mucenicie, duh[31] și nu spirit.

Exemple din care observăm că traducătorii au făcut, în mod deliberat, o anume alegere a cuvintelor pentru a le echivala pe cele grecești.

În PSB 15[32], traducându-l pe Sfântul Atanasie cel Mare, Părintele Dumitru Stăniloae folosește mădulare[33] și nu membre ale trupului, a plăsmui[34] în loc de a zidi sau a construi, a se armoniza[35], a cârmui[36], rânduială[37], „rațiune seminală”[38].

Tot aici folosește pe a Se sălășlui[39] și nu pe a coabita cu oamenii.

Cuvântul[40] lui Dumnezeu nu sunt cuvintele Lui, așa cum vedem în traducerile neoprotestante recente, ci Fiul Său. Pentru că majuscula e pentru persoane și nu pentru obiecte.

A pătimi[41], stricăciune[42], „înșelăciunea dracilor”[43], nemurire, mântuire[44], prooroc, vedenie[45], luminează[46], creatură[47]

Pentru că Părintele Dumitru nu a dorit să iasă din limbajul liturgic și scriptural al Bisericii. Totodată, în traducerile sale, el a vrut să fie pe înțelesul cititorilor.

De aceea nu are traduceri afectate sau elitiste ci unele care caută folosul teologic și duhovnicesc profund al cititorilor săi, textul traducerii mergând în tandem cu explicațiile de la subsol.

La Părintele Arhidiacon Ioan I. Ică jr. însă, se observă dorința de distanțare de limbajul teologic românesc de până acum. Și o acută lipsă de atenție la corelativele folosite, cel mai adesea dorind să neologizeze textele, în ideea de a le aduce un plus de claritate. Numai că efectul e cel contrar.

Traducând din Sfântul Iustin Martirul, Părintele Ică jr. vorbește despre cum „Pâinea și Vinul și apa [sunt] euharistizate[48]. Iar duminica se citeau „memoriile apostolilor”[49].

Folosește pe cuminecare[50] în loc de împărtășire (cuminecare nefiind neologism dar nu e folosit, în mod precumpănitor, în textele liturgice), pe economie[51] în loc de iconomie și scrie, uneori, economie[52] și cu majusculă, de parcă ar fi o persoană.

La fel, majusculează substantivul persoană, atunci când se referă la persoanele dumnezeiești[53] și la fel pe fire[54], când se referă la firea Treimii.

Traducând câteva texte din Sfântul Dionisie Areopagitul, Părintele Ică jr. ajunge la următoarele corelative nepotrivite: „celebrează o sacră rugăciune”[55], „undele lor supracosmice”[56],  „după ce tot dispozitivul sacerdoților s-a adunat ierarhic și s-a cuminecat”[57] etc.

De aceea, citind traducerile mai recente ale autorului, am senzația profundă că prin ele…nu ajung la Sfinții traduși de autor, pentru că modul în care ni-i transmite e deformat la nivel de limbaj.

Traducându-l pe Sfântul Gherman al Constantinopolului, Părintele Ioan I. Ică jr. folosește expresia: „mormântul e securizat[58], în loc de astupat.

„Puterile inteligente cerești”[59] în loc de raționale. Transliterează prin diker și triker[60] în loc de dicher și tricher.

Și n-am înțeles niciodată, de ce un teolog ca Părintele Ică jr., foarte bun cunoscător de limbă greacă, nu ne oferă textele în grafie greacă ci le transliterează într-un mod impropriu pronunției noastre teologice.

La polul opus Părintelui Ică jr., care neologizează textele patristice, Adrian Tănăsescu-Vlas arhaizează textele traduse în mod programatic.  În comentariul la Cântarea Cântărilor al Sfântului Teodoret al Cirului[61], Adrian folosește izvoade[62] în loc de manuscrise, țâțe[63], „gherdanul de la grumaz”[64], norod[65], blagocestive[66] în loc de bine-cinstitoare, a blagoslovi[67] în loc de a binecuvânta, carele[68] în loc de care (în anumite contexte).

Iar în traducerile sale observ aceeași reticență, ca și la Părintele Ică jr., în a aprofunda textele în notele de subsol. Fapt pentru care nu simt contactul traducătorului cu textul și nici căutările sale intime.

Însă, traducătorul român, care urmează metodei de traducere a Părintelui Dumitru Stăniloae, care era interesat de aprofundarea textului în notele de subsol dar și de o bună redare a lui, pe înțelesul tuturor, este Părintele Marcel Hancheș.

Părintele Marcel nu e interesat nici de neologizarea și nici de arhaizarea textului ci de o înțelegere acurată a lui. Tocmai de aceea se implică activ în traducerea textului, comentându-l în timp ce îl traduce.

În vol. 1 din Operele Sfântului Marcu Evghenicul[69], notele de subsol se referă la opțiunile de traducere dar sunt și aprofundări teologice.

Părintele Hancheș utilizează pe pogorământ[70], acrivie[71], limpezime[72], întâistătător[73], neagonisitor[74], rânduială[75], învârtoșare[76], curățitor[77], înșelare, stricăciune[78], tâlcuire[79], împătimire[80].

Însă buna cumpănire între neologizarea și arhaizarea textelor e dată de conștiința de a ajuta în mod efectiv pe cititorii tăi.

Din acest motiv, Părintele Dumitru Stăniloae este un clasic și un reper fundamental al traducerilor patristice în limba română. Pentru că el s-a gândit, deopotrivă, la faptul de a traduce texte semnificative din Tradiția Bisericii, pentru a umple goluri importante la nivel teologic, dar, pe de altă parte, a vrut ca traducerile sale să fie într-un limbaj accesibil.

Notele sale de subsol te fac să simți starea sa de lucru, fapt pentru care ești încredințat că traducerea e acurată, că traducerea nu falsifică textul ci ți-l dăruie într-o perspectivă intimă, prietenească.

Părintele Stăniloae traduce însă teologic, în mod asumat, înțelegând ceea ce traduce.

De aceea, traducerile au nevoie întâi de toate de experiență teologică și duhovnicească și de onestitatea predicării.

Pentru că textul tradus e o predică și a ta, e modul tău de a-l pune în evidență pe Sfântul sau pe teologul pe care îl traduci. Iar dacă iubirea și evlavia față de Sfântul pe care îl traduci sunt profunde, atunci relația ta cu el se va vedea pe fiecare pagină pe care o traduci din opera sa.

În 2013, Oana Coman și-a publicat traducerile sale din Sfântul Fotie cel Mare[81].

În mod evident, traducătoarea e un om care cunoaște limba greacă, însă care nu are simțul limbii teologice și nici o experiență teologică și duhovnicească pentru a traduce texte teologice grele.

Preferința sa pentru corelative neologice strică mireasma profundelor și evlavioaselor texte fotiniene și modul în care traduce îi dă de gol lipsa de experiență teologică. Pentru că textelor patristice, pentru ca să le traduci, trebuie să le simți albia de desfășurare și să te păstrezi în ritmul lor. Nu poți să înlocui ritmul Sfântului cu ritmul tău și nici nu îl poți actualiza până la desființare.

Oana Coman însă a schimbat și ritmul și firescul textelor Sfântului Fotie.

Enumăr câteva porțiuni de text care nu au de-a face cu stilul Sfântului Fotie: Treime atotsuverană în loc de Treime atotțiitoare[82], „mai presus de natură”[83] în loc de mai presus de ființă, „Tatăl produce pe Duhul” în loc de „Tatăl scoate pe Duhul”[84], „învățătura sacră[85] în loc de sfântă, autoritate („datu-Mi-s-a toată autoritatea în cer”)[86] în loc de putere, consacrată[87] în loc de adusă, compasiune[88] în loc de împreună-pătimire a Sfinților pentru noi.

Dar pentru a traduce în mod evlavios avem nevoie de o foarte bună cunoaștere a istoriei limbajului scriptural și liturgic în limba română. Lucru care se dobândește în ani de zile de cântat la strană și de citit și studiat texte liturgice și scripturale vechi sau noi.

Însă, în același timp, trebuie să învingem și ispita neologizării excesive, a actualizării brutale, atâta timp cât avem în față un text istoric și nu o scriere contemporană.

Din acest motiv, trebuie să apelăm adesea la notele de subsol, să explicăm din destul textele dar să nu le scoatem din firescul limbajului lor. Pentru că neologizarea forțată nu ne ajută să le înțelegem ci prin ea le ideologizăm mesajul.


[1] Mineiul lunei lui ianuarie, ed. BOR 1873, p. 16.

[2] Idem, p. 17.

[3] Idem, p. 18.

[4] Idem, p. 19.

[5] Idem, p. 20.

[6] Idem, p. 175.

[7] Idem, p. 201.

[8] Idem, p. 203.

[9] Ibidem.

[10] Idem, p. 264.

[11] Idem, p. 265.

[12] Idem, p. 266.

[13] Idem, p. 267.

[14] Ibidem.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 269.

[17] Idem, p. 280.

[18] Sfânta Scriptură, ed. BOR 1988, p. 1182: „Fericit este pîntecele care Te-a purtat și fericiți sînt sînii pe care i-ai supt! [Lc. 11, 27]”.

[19] Mineiul lunei lui ianuarie, ed. BOR 1873, p. 280.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 281.

[23] Idem, p. 282.

[24] Idem, p. 284.

[25] Idem, p. 368.

[26] Idem, p. 428.

[27] Idem, p. 429.

[28] Idem, p. 430.

[29] Idem, p. 432.

[30] Idem, p. 460.

[31] Idem, p. 508.

[32] Sfântul Atansie cel Mare, Scrieri. Partea I. Cuvânt împotriva elinilor. Cuvânt despre Întruparea Cuvântului. Trei Cuvinte împotriva arienilor, în col. PSB, vol. 15, traducere din grecește, introd. și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, București, 1987, 415 p.

[33] Idem, p. 35.

[34] Idem, p. 37.

[35] Idem, p. 65.

[36] Idem, p. 70.

[37] Idem, p. 73.

[38] Idem, p. 76.

[39] Idem, p. 78.

[40] Idem, p. 79.

[41] Idem, p. 85.

[42] Idem, p. 94.

[43] Idem, p. 96.

[44] Idem, p. 129.

[45] Idem, p. 134.

[46] Idem, p. 174.

[47] Idem, p. 354.

[48] Diac. Ioan I. Ică jr., De la Dionisie Areopagitul la Simeon al Tesalonicului – integrala comentariilor liturgice bizantine. Studii și texte, Ed. Deisis, Sibiu, 2011, p. 69.

[49] Idem, p. 70.

[50] Idem, p. 92.

[51] Idem, p. 102.

[52] Idem, p. 105.

[53] Idem, p. 112.

[54] Ibidem.

[55] Idem, p. 165.

[56] Idem, p. 171.

[57] Idem, p. 174.

[58] Idem, p. 269.

[59] Idem, p. 294.

[60] Idem, p. 428.

[61] A Fericitului Theodorit, Episcopul Cirului, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, trad. din lb. gr. veche și note de Adrian Tănăsescu-Vlas, Ed. Sofia și Cartea Ortodoxă, București, 2006, 164 p.

Carte pe care am primit-o de la traducător, pe data de 9 aprilie 2006…pe foaia de titlu scriind: „Ieri, 9 aprilie 2006, a fost prima zi în care l-am mărturisit și împărtășit pe frăția sa”.

[62] Idem, p. 7.

[63] Idem, p. 15.

[64] Idem, p. 16.

[65] Idem, p. 36.

[66] Idem, p. 43.

[67] Idem, p. 63.

[68] Idem, p. 136.

[69] Sfântul Marcu Evghenicul, Opere, vol. I, introd., note și trad. de Marcel Hancheș, Ed. Pateres, București, 2009, 664 p.

[70] Idem, p. 231.

[71] Idem, p. 237.

[72] Idem, p. 321.

[73] Idem, p. 329.

[74] Idem, p. 369.

[75] Idem, p. 387.

[76] Idem, p. 407.

[77] Idem, p. 453.

[78] Idem, p. 585.

[79] Idem, p. 615.

[80] Idem, p. 639.

[81] [Sfântul] Fotie al Constantinopolului, Mistagogia Duhului Sfânt. Exegeze la Evanghelii, ediție bilingvă, trad. de Oana Coman, studiu introd. și tabel cronologic de Ionuț-Alexandru Tudorie, note explicative de Oana Coman, Ionuț-Alexandru Tudorie și Adrian Muraru, ediție îngrijită de Adrian Muraru, Ed. Polirom, Iași, 2013, 637 p.

[82] Idem, p. 119.

[83] Ibidem.

[84] Idem, p. 129.

[85] Ibidem.

[86] Idem, p. 343.

[87] Idem, p. 363.

[88] Idem, p. 385.

Did you like this? Share it: