Prima pare, a doua, a 3-a, a 4-a și a 5-a

***

Corneliu C. Simuț, Studii de teologie dogmatică. Articole din perioada 1995-2005, Ed. Universității Emanuel, Cluj-Napoca, 2007, 330 p.

*

Cap. 8 al cărții e despre hristologia lui Hans Küng, p. 159. Și Küng a aplicat metoda critică la hristologia lui, Ibidem.

Pentru Adolf von Harnack „Isus a fost simplu om, nu Dumnezeu, și a încercat să îndrepte atenția oamenilor spre Dumnezeu Tatăl”, p. 160.

Albert Schweitzer, în Leben-Jesu-Forschung, editată în 1906, a ajuns la concluzia că Iisus este „un simplu om, care, deși a predicat un mesaj care i-a supraviețuit, a murit ca orice alt om și nu a mai înviat”, p. 160-161.

Küng nu afirmă că Întruparea Domnului „ar fi un act ontologic” și consideră Înălțarea Lui „o metaforă”, p. 165. Pentru că și pentru Bultmann, care apelase la aceeași metodă istorico-critică, „înălțarea lui Cristos era un mit” și nu o realitate ontologică, p. 165.

Küng a criticat și împărțirile scolastice ale harului în romano-catolicism, p. 167.

Și autorul consideră că „mântuirea pe care Küng o propune este una morală, gnoseologică”, Ibidem.

După cum, vorbind despre Sfânta Scriptură, Simuț concluzionează că pentru Küng „Scriptura nu este altceva decât o colecție de scrieri umane, care nu au fost inspirate de Duhul Sfânt”, p. 177.

Așa că Hans Küng, deși preot romano-catolic, a negat toată sfințenia Scripturii și întruparea Domnului, desacralizând totul.

*

În cap. al 9-lea, Corneliu Simuț se ocupă și de un teolog ortodox. De triadologia ÎPS Ioannis Zizioulas, p. 199.

Și Simuț consideră că „părinții greci” au identificat prosopon cu hypostasis, p. 201.

Însă Sfinții Părinți tocmai asta nu au făcut: nu au identificat persoana cu ipostasul, pentru că ipostasul înseamnă și ființă, nu doar existență personală, pe când persoana conține ființa dar ființa nu conține persoana.

„principiul ontologic își găsește sursa în persoană”, p. 203.

Autorul folosește cu precădere pe substanță și nu pe ființă în discuția de aici.

*

Cap. 10 îi este dedicat hermeneuticii lui Anthony Thiselton, p. 209. Iar Thiselton pleda pentru o cunoaștere contextuală a Scripturii, p. 210-211.

*

Anexa 1 îi este dedicată lui Kans Küng, p. 219. Care a fost declarat de papalitate: „teolog necatolic”, pe 18 decembrie 1979, p. 219.

Papa Pius al 12-lea i-a îndepărtat de la catedră pe Henri de Lubac și pe Pierre Teilhard de Chardin, p. 220.

Küng a criticat „structura ierarhică autoritară a bisericii catolice și dogma infailibilității papale, aducând împotriva lor argumente biblice, istorice și teologice”, p. 222.

*

În a doua anexă, autorul se ocupă de soteriologia în NT, începând din p. 253.

Simuț folosește termenii îndreptățire și neprihănire, p. 255.

Experiența ortodoxă vorbește despre îndreptare și curăție. Iar îndreptarea din păcat se face prin har și fapte bune, e ontologică și întregul om e integrat în îndreptare, pe când curăția exprimă realitatea interioară pe o dobândim în relația sinergică cu Dumnezeu.

În p. 257, autorul consideră că neprihănirea este adusă de har, excluzând sinergia dintre Dumnezeu și om, pentru că „neprihănirea lui Cristos este totalmente externă omului”, Ibidem.

Adică curăția omului, din perspectiva autorului, nu e ontologică și interioară.  Dar dacă nu e interioară, cum se mai poate vorbi despre spiritualitate în teologia baptistă, dacă ea nu are nicio atingere cu omul?

Însă Simuț se chinuie, fără succes, „să ne dovedească” că îndreptarea e „numai prin credință”. Însă ceea ce autorul numește credință e o perspectivă intelectuală asupra realității credinței și nu o realitate ontologică.

*

Anexa a 3-a se ocupă de hristologia Sfântului Pavel, p. 277. Și se ocupă de Filip. 2, 6-11, p. 277, pentru o exegeză textuală, p. 283 sq.

În p. 290, autorul înțelege chenoza ca fiind posterioară întrupării Domnului. Însă întruparea Sa și tot ceea ce ține de ea este chenoza Domnului.

În p. 291, autorul consideră că „smerenia [Domnului] constă în acceptarea morții pe cruce”.

Însă smerenia deșertării Sale, a chenozei Sale, a coborârii Sale la noi se vede în orice moment al vieții Sale pământești și nu doar în moartea Sa. Moartea Sa este un eveniment plenar și fundamental al iconomiei mântuirii dar nu singurul în care Domnul Și-a arătat smerenia Sa. În orice clipă a întrupării Sale El Și-a arătat smerenia Lui înfricoșătoare.

În aceeași pagină 291: „kenoza nu se referă doar…la luarea naturii umane, ci o transcende, atingând astfel punctul culminant în moartea lui Cristos pe cruce”, p. 291.

*

Ultima anexă a cărții, a 4-a, poartă numele: Ipoteza documentară. O scurtă prezentare istorică și începe în p. 299.

Până în secolul al 18-lea, Pentateuhul a fost considerat opera Sfântului Profet Moise. Cel care a negat primul acest lucru a fost Baruch Spinoza, p. 300.

În p. 308, autorul ajunge la concluzia pe care o împărtășesc și eu: „ipoteza documentară nu inspiră un caracter credibil”.

*

Bibliografia cărții, p. 311-330.

*

În concluzie, mă bucură dorința autorului de a cerceta teologii diverse, dar mă întristează că încearcă să le reducă doar la perspectiva lui confesională.

De aceea studiile teologice ale lui Corneliu Simuț sunt ideologice, programat ideologice și nu sunt reale și entuziaste studii de cercetare.

Pentru că de la un capăt la altul autorul rămâne egal cu sine…și nu învață nimic nou. Sau dacă schimbările se produc ele sunt atât de bine mascate, încât autorul pare să treacă de la o carte la alta doar pentru a ne da lecții și nu pentru a învăța mereu.

Did you like this? Share it: