Istorie 4. 56

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a.

***

39. Din intimitatea lui Marin Preda

În 2007, Eugen Simion și Oana Soare au editat două scrieri intime[1] ale lui Marin Preda într-un singur volum: Jurnal intim și Carnete de atelier.

Și în Introducere, Eugen Simion consideră că Marin Preda nu a fost „un diarist convins”, pentru că nu a crezut „în valoarea acestui gen ambiguu” și nici nu i-a văzut „utilitatea literară”[2]. Pentru că Preda nu urmărea să scrie un jurnal ci dorea să folosească însemnările de aici în romanele sale[3].

Jurnal intim. Partea a doua[4] începe în ziua de 24 august 1958, la Sinaia[5]. Când soția sa, Aurora Cornu, dorea să se despartă de el[6] și…a trăit „un minut de spaimă”[7].

Despre prima sa soție, autorul spune că este „foarte orgolioasă”[8]. „De aceea Aurora nu va accepta ideea că o iubesc și va căuta să se convingă că n-o mai iubesc, va încerca chiar să mă determine să n-o mai iubesc, pentru a se putea despărți victorioasă”[9].

Lui Preda îi părea rău că s-a căsătorit cu o femeie frumoasă, deși știa că ea nu e „pentru căsătorie și viață îndelungată”[10].

S-a gândit la sinucidere dar nu se vede punând gândul rău în practică[11].

Aurora e „o femeie de lux”, una „complicată”[12]. Preda se duce la un medic pentru ședințe de acupunctură[13].

În 1958 Aurora avea 27 de ani[14]…și Preda avusese o amantă înaintea Aurorei, pe care a părăsit-o tot pe când avea 27 de ani[15].

Don Bedros a mâncat „numeroase căldări de căcat”[16]. Adică a lingușit, urmărind să parvină.

Preda a stat în Vietnam o lună de zile[17].

Nu poate „să fabuleze” fără țigări și cafea[18]. Simte că n-au „nici un haz” paginile pe care le-a scris în „romanul vietnamez”[19].

Pe Aurora, mama ei o numea Fănuța[20]. Și Fănuța este „un amestec derutant între slăbiciune și neîncredere”[21].

Despre „croaziera spre Grecia”[22]. Amintește și numele primei lui „femei”: Nadia Strungaru[23].

Aurora are „nesațiu de mondenitate”[24].

L-au ispitit trădarea și desfrâul[25]…însă se bucura de „contemplarea frumuseții femeiești”[26].

După ce trece în revistă modul cum au murit mai mulți autori români, Preda își notează: „boala e o realitate înspăimântătoare, nu un accident trecător, cum am crezut eu până acum”[27].

Eugen Mandric a divorțat pentru Nina Cassian[28].  Camil Petrescu avea „demonul polemicii”[29].

Pe 29 septembrie 1958, Marin Preda își notează că a terminat de citit jurnalul intim al lui Tolstoi, cel din anul 1910 (anul morții), și jurnalul soției sale din același an[30].

„Am fost întotdeauna un om necruțător…și nu o dată am jubilat cu fruntea sus și cu piciorul pe grumazul slăbiciunii”[31]. Însemnare din aceeași zi, scrisă după ora 20.

Jurnalul de la Sinaia se termină pe 12 noiembrie 1958.

În Anexa 1, Aurora Cornu vorbește despre Marin. Despre care spune că era „omul pe care o femeie visează să-l găsească. Era de o inteligență fizică pe care puțini bărbați o au, era de o inteligență sufletească pe care puțini bărbați o au. Era un amant perfect, era un soț excesiv de delicat”[32].

Din p. 73 începe Carnetul de atelier la romanul Risipitorii. Care a fost început în ziua de 21 septembrie 1958, tot la Sinaia[33].

Camil Petrescu a murit din cauza celui de al doilea infarct pe care l-a avut[34].

Vrea să adopte „tonul familiar” din Moromeții[35].

Pe 26 octombrie 1958 simte că îmbătrânește fără „nici o îndoială”[36].

În p. 89, Preda se ceartă cu Dostoievski. El recunoaște în geniul rus pe „scriitorul stărilor psihice intense” dar nu îl crede când își prezintă cazurile. „Eroii lui Dostoievski sunt…fie bolnavi, fie candidați la boli psihice”, însă intensitatea cu care el îi descrie „nu e normală la oameni”[37].

Dar de ce trebuie să prezentăm lucrurile în ritmul comun al oamenilor, dacă simțim mult mai intens viața?

O față care exprima „un zâmbet uimit”[38]. Bolnava avea „o luciditate curioasă”[39]…

În p. 94-97 sunt liste de nume. Câteva exemple: Vasile Gogoașă, Mielu Bălțoi, Ștefan Ruiu, Burubacea, Ciupuligă (personaj din Risipitorii[40]), Sporici Anton.

Filodorma, țața Marița[41], Baboi[42], Păscăluță[43]…iar „ginerele lui Fântână își gonește nevasta în puterea nopții”[44]. La miezul nopții…

Avea „inima jilavă [umedă]”[45] când s-a dus la prietenul lui.

Preda era împotriva „scrisului profesionist”. El dorea ca scriitorul să scrie doar când „are o mare dorință să exprime ceva deosebit”[46].

A avea „inimă bună”[47]. „Educația înseamnă…îmblânzire, înfrânare, crearea unor anume reflexe, corijarea”[48].

„Ca scriitor îmi place să merg direct la țintă”[49]. Dar ca om social?

În Anexa 1, care începe în p. 165, Preda vorbește despre cum a scris Risipitorii.

Mărturii din 1970, publicate în România literară[50]. A scris romanul Risipitorii în 2 ani[51], după o perioadă de neliniște și inapetență pentru scris[52].

Inițial avea 800 de pagini dar l-a redus la 350. Apoi a ajuns la 450[53]. Unde concluzionează că nu întotdeauna sentimentul că nu poți scrie e real[54].

Partea a 3-a a jurnalului intim debutează cu ziua de 22 noiembrie 1959, o zi de duminică[55].

„Moromeții e cartea copilăriei”[56] sale.

Din p. 244 aflăm că Preda își făcea injecții cu insulină.

Pe 6 decembrie 1959 a constatat că „ipohondria e favorizată la mine de depresiune [depresie]”[57].