Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Istoria începe

de oriunde o privești

(vol. 4)

***

Prima parte, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a, a 20-a, a 21-a, a 22-a, a 23-a, a 24-a, a 25-a, a 26-a, a 27-a, a 28-a, a 29-a, a 30-a, a 31-a, a 32-a, a 33-a, a 34-a, a 35-a, a 36-a, a 37-a, a 38-a, a 39-a, a 40-a, a 41-a, a 42-a, a 43-a, a 44-a, a 45-a, a 46-a, a 47-a, a 48-a, a 49-a, a 50-a, a 51-a, a 52-a, a 53-a, a 54-a, a 55-a, a 56-a.

***

În timp ce „afară ninge și bate vântul” (7 decembrie 1959), Preda vorbește despre insulină și chinurile ei[1].

Pe 8 decembrie 1959 e vizitat de Miron Radu Paraschivescu, pe care îl găsește „slăbit și împuținat”[2]. Dar mai grave sunt „aventurile lui cu femeile și locuințele”[3].

În aceeași zi amintește despre faptul că Paraschivescu i-a spus că are geniu. Pe când el a considerat că e prea mult. Că are doar talent[4]. După care adaugă: „i-am spus că mă mulțumesc deocamdată cu talentul și, dacă voi avea putere de muncă, voi deveni și genial[5].

De unde înțelegem că pentru Marin Preda a fi genial însemna a produce cărți valoroase și nu a fi o persoană extraordinară, care se produce în mediul cultural.

Începe să scrie despre „legătura” lui cu Eta[6]. „Măgarii” Jianu și Crohmălniceanu nu îl vizitează la spital[7]. „Tovarășul Calcan nu e de găsit[8].

Eta e mereu mângâiată cu apelativul de „mititica”[9].  „Ne-am îndrăgostit repede, în câteva săptămâni, aveam nevoie unul de altul!”[10]. La o lună după ce a întâlnit-o, Preda a început să lucreze la Risipitorii[11].

Și în aceeași zi de miercuri, 23 decembrie 1959, autorul ne mărturisește ceva foarte important, dacă vrem să înțelegem scriitura sa. Și anume faptul că „conștiință de sine obosește spiritul”[12].

Conștientizarea de sine însă e urmarea unei continue luminări a duhului nostru de către Dumnezeu. Așa că nu e un rău ci cel mai mare bine.

El însă nu dorea să fie conștient de sine. Pentru el, conștiința de sine era un rău, care trebuia tăiat din rădăcină[13]. Motivația? Pentru că această conștientizare de sine i-a furat „candoarea și naivitatea”[14].

Pentru că avea nevoie să descopere caractere și fapte de viață pentru a scrie și nu să știe drama pe propria-i piele. Și-ar fi dorit să scrie distant față de durere.

Jurnal foarte intim începe în anul 1964. Și în primele rânduri ale lui, Preda afirmă că jurnalul trebuie editat postum[15].

Pe 2 mai 1964 a fost la țară să își vadă mama[16]. Adică în Siliștea-Gumești, județul Teleorman. Mama lui locuia pe atunci cu fiica ei[17]. Și i-a spus că și-a visat bărbatul…Preda abia putând să-și stăpânească lacrimile[18].

Despre tatăl lui, autorul spune că „a fost necredincios din pricina bucuriei lui prea mari de a trăi[19]. Și a trăit revoltă, indignare și frică văzând „ce făcea bătrânețea” din el[20].

Nu și-a putut privi tatăl decât pentru o clipă, atunci când era în coșciug[21]. De ce? Pentru că „nu era el”[22]…cel pe care îl vedea în coșciug.

A plecat din sat la o jumătate de oră după ce și-a înmormântat tatăl[23].

Revolta sa împotriva falșilor scriitori, care trăiau cu sinecuri de la partid: „Săraci și ignorați [i-]am avut pe Eminescu și Caragiale, bogați nu vom avea decât lăcranjeni, beniuci, jebeleni, stoieni. Adică nimic[24]. O însemnare din 14 mai 1964.

Pe 28 mai 1964, Preda spune că pe la vârsta de 12 ani considera că este „o greșeală” faptul că s-a născut[25]. Pentru că era „slab, aveam înțelegerea greoaie, înfățișarea mizerabilă”[26]…și dorea să moară[27]. Acum, „la patruzeci de ani, dimpotrivă, am sentimentul că dacă aș muri s-ar produce o greșeală[28].

Pe 25 iunie 1964, Marin vorbește despre sentimentul de „gândire prizonieră”[29] pe care i-l dădea comunismul. Și tot atunci, despre faptul că Nichita Stănescu, Fănuș Neagu, Nicolae Velea și generația de după el sunt „și mai obsedați de ierarhie și de acaparare de bunuri și privilegii”[30].

În noiembrie 1966 și-a cumpărat un Fiat 1300, „cu 120 pe oră”[31]. Iar pe 25 ianuarie 1967 ne anunță că a terminat vol. al 2-lea din Moromeții, pe care îl dorea în 4 volume, sub titlul Comedia țărănească[32].

A scris Moromeții 2 în două versiuni…„din pricina cumplitului trac, care mă paraliza la ideea de a continua un personaj, deja intrat în familia literară a personajelor noastre de la Dinu Păturică la Ion”[33].

Împreună cu Eta a fost în Franța (mai-iunie), în Italia (octombrie) și în Austria (noiembrie 1965)[34].

Mama lui Preda a murit la 88 de ani și au dus-o la groapă cu „o căruță simplă, trasă de doi boi, trimisă de colectivitatea țărănească”[35]. Sunt cuvintele lui Marin. Și tot ale lui…când au îngropat-o: „patru bărbați voinici au legat sicriul ținându-l în frânghii, l-au coborât jos în rana pământului, i-au bătut capacul sub țipetele fetelor și ale muierilor, apoi au început să arunce pământ peste ea…”[36].

Într-un interviu din 18 august 1965, dat lui Victor Crăciun[37], Preda vorbește despre cititul detașat de după apariția cărții. La romanul Risipitorii, scrisul detașat l-a trăit la 2 ani după editare[38].

Fișele de lucru la romanul Delirul încep din p. 289. E vorba despre însemnări din anul 1973[39].

Își notează că nu a mai bătut alcool și cafea de o lună de zile[40]. Dar și despre „vremurile cumplite” dintre 18 și 25 de ani[41].

Pentru Moromeții a citit presa acelor vremuri de la Academie[42].

Cf. n. 1, p. 293, un „grup de zece legionari, studenți la teologie, l-au ucis în spital pe Vasile Stelescu (care dorea să ia locul Căpitanului)” iar din nota următoare aflăm că un grup de 3 legionari l-a ucis pe prim-ministrul liberal și președintele PNL, I. G. Duca, în gara Sinaia, pe 29 decembrie 1933. Cei 3 legionari care l-au ucis pe Duca au fost Nicolae Constantinescu, Ion Caranica și Doru Beldimache[43].

Despre convorbirea lui Gheorghiu Dej cu Zaharia Stancu între p. 296-298. Dej îi mărturisește cum a fost la Moscova, cum a așteptat 3 zile să fie primit de Stalin…și ce-a vorbit cu el[44].

Și aflăm din această convorbire cum că e ideea lui Stalin Canalul Dunăre-Marea Neagră și faptul de a trimite burghezia acolo, pentru ca să lucreze la construirea canalului[45]. Tot ideea lui Stalin a fost reforma monetară din România, care favoriza pe muncitor în detrimentul celor cu bani. Și i-a promis lui Dej „schimburi avantajoase de mașini și utilaje, contra produse…de industrie ușoară”[46].

Dănălache interzice accidentele pe CFR[47]. Iar Hitler era „o pasăre ucigașă, foarte dotată, având geniul marilor cuceritori și reprezentând o primejdie pentru toți semenii săi”[48].

Lui Hans nu i-a plăcut excesul de înjurături românești[49]. Ilie Murgu este „un bou cu nume de cal”[50]. Insațietatea sexuală a femeii[51].

Amețeala germanilor[52] produsă de megalomania lui Hitler.

Doctorul Spurcaciu[53]. Troțki a primit „un târnăcop în cap” după ce „a ucis și a spânzurat” [54] atâția.

Își planificase să îl bage și pe Țugurlan în Delirul, dar nu a mai făcut-o[55].

Hitler mânca dimineața „dulceață cu frișcă și bucăți de ciocolată”[56].

„Cosorul lui Moceanu”[57]. „Starea de spirit a ziaristului se schimbă treptat[58]. Roșioru Fănică, Tutu Vasile, Plăcintă Eustațiu[59].

Notele pentru Delirul se termină în p. 412 și cele la Cel mai iubit dintre pământeni încep în p.  437.

Notele la Cel mai iubit…sunt pe 31 de pagini nedatate[60]. Moartea grea a păcătoșilor[61]. Marghița[62]. „E lovit de dragoste sau de moarte?”[63].

Directorul de școală, ca să vezi treabă!, „ținea cu șmecherii, că era șmecher, ținea cu hoții, că era hoț. Ținea cu curvele, fiindcă era curvar[64].

Cum se fură în România[65]. „Comuna Cârcâdații din deal”[66].

Sora Pipuleanca este îndrăgostită de Vatică[67]. Anghelache și Pațanghel[68]. Tovarășul Fundea[69].

Din p. 509 începe un interviu pe care i l-a dat Sânzianei Pop și care a fost publicat în Luceafărul, nr. 20, din 18 mai 1974[70].

L-a cunoscut pe Geo Dumitrescu în 1942[71].

Rebreanu a fost un model pentru el dar nu și Sadoveanu[72]. Preda considera „generația” literară ca pe „o familie”[73].

Mărturisește că a vrut să fie învățător[74]. A citit pe islaz, când se ducea să pască caii, pe la 13 ani, Scriptura și pe Descartes[75].

Dacă unele cărți îl „pot strivi pe un copil”[76], atunci „un răsărit de soare poate să fie o întâmplare magică care să țină locul unei biblioteci. Cu condiția ca, mai târziu, biblioteca în nici un chip să nu[-i] lipsească[77].

Din p. 519 începe un interviu acordat lui Mihai Ungheanu. Publicat în Luceafărul, nr. 17, din 1975. În care afirmă: „toate ființele umane existente pe pământ fac istorie[78].

La o întâlnire cu studenți și profesori, din 1980, după ce apăruse romanul Cel mai iubit…[79], Marin a spus publicului din sală că îl crede pe Tolstoi „în totalitate” în scrisul său dar pe Balzac „nu…întotdeauna”[80]. Dimpotrivă, eu îl cred mai degrabă pe Balzac în scrisul său și nu îmi plac exagerările nihiliste ale lui Tolstoi.

Îi dă replica din nou lui Dostoievski, spunând că „eu cred mai mult în oameni, în omenie[81] și mărturisește că nu este rău cu personajele sale[82].

Poporul german a fost „împins în prăpastie de Hitler”[83]. Și cartea se termină cu moartea lui Tolstoi, care, atunci când și-a dat duhul, a spus „Il faut foutre le camp, adică, în traducerea mea, trebuie să spălăm putina!”[84].

Nu am avut nicio surpriză în ceea ce îl privește pe Marin Preda. Dimpotrivă, intuiam că era atent la tot ce se întâmplă și, am înțeles și mai mult, de ce este o expresie vie a ceea ce înseamnă a simți ritmul vieții teleormănene: pentru că nu și-a trucat viața la nivel literar. Nu și-a literaturizat-o până la desființare.


[1] Marin Preda, Jurnal intim * Carnete de atelier, introd. de Eugen Simion, ed. îngrijită de Eugen Simion și Oana Soare, Ed. Cartex Serv., București, 2007, p. 249.

[2] Ibidem.

[3] Ibidem.

[4] Idem, p. 250.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. 254.

[7] Idem, p. 255.

[8] Idem, p. 257.

[9] Ibidem.

[10] Ibidem.

[11] Ibidem.

[12] Ibidem.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] Idem, p. 263.

[16] Ibidem.

[17] Ibidem.

[18] Idem, p. 264.

[19] Ibidem.

[20] Idem, p. 265.

[21] Idem, p. 266.

[22] Ibidem.

[23] Idem, p. 267.

[24] Idem, p. 268.

[25] Ibidem.

[26] Ibidem.

[27] Ibidem.

[28] Ibidem.

[29] Idem, p. 270.

[30] Ibidem.

[31] Idem, p. 274.

[32] Ibidem.

[33] Ibidem.

[34] Idem, p. 274-275.

[35] Idem, p. 280.

[36] Idem, p. 281.

[37] Idem, p. 284.

[38] Idem, p. 282.

[39] Idem, p. 282, n. *.

[40] Idem, p. 290.

[41] Idem, p. 291.

[42] Ibidem.

[43] Idem, p. 293, n. 2.

[44] Idem, p. 296-297.

[45] Idem, p. 297.

[46] Ibidem.

[47] Idem, p. 302.

[48] Idem, p. 303.

[49] Idem, p. 304.

[50] Ibidem.

[51] Idem, p. 305.

[52] Idem, p. 310.

[53] Idem, p. 326.

[54] Idem, p. 327.

[55] Idem, p. 329 și Idem, p. 329, n. 4.

[56] Idem, p. 330.

[57] Idem, p. 334.

[58] Idem, p. 352.

[59] Idem, p. 366.

[60] Idem, p. 437, n. *.

[61] Idem, p. 441.

[62] Idem, p. 444.

[63] Idem, p. 445.

[64] Idem, p. 446.

[65] Idem, p. 447.

[66] Idem, p. 451.

[67] Idem, p. 460.

[68] Idem, p. 466.

[69] Idem, p. 486.

[70] Idem, p. 509, n. *.

[71] Idem, p. 509.

[72] Idem, p. 511.

[73] Idem, p. 512.

[74] Idem, p. 514.

[75] Ibidem.

[76] Ibidem.

[77] Ibidem.

[78] Idem, p. 521.

[79] Idem, p. 525, n. *.

[80] Idem, p. 526.

[81] Ibidem.

[82] Ibidem.

[83] Idem, p. 527.

[84] Idem, p. 531.

Did you like this? Share it: