Iubiții mei,

Evanghelia de azi [Lc. 19, 1-10] ne vorbește despre o altfel de excludere a oamenilor.

Despre excluderea făcută…în mijlocul societății.

Despre cum poți fi marginalizat și minimalizat chiar și atunci când ești în prim-planul societății.

Și astfel, dacă cei 10 leproși de duminică era exclușii de la marginea cetății, pe motiv de boală, după cum era prescripția Legii…Zacheos este exclusul din mijlocul societății, pentru că era întâiul între vameși [arhitelonis] și bogat [plusios] [v. 2].

Și când ai o funcție și o poziție socială pe care toți o detestă, pentru care ești blestemat de toți…pentru că le ai în mod nedrept…te simți singur în mijlocul tuturor.

Pentru că nu numai săracii sunt singuri ci și bogații și infractorii și neiubiții de tot felul sunt singuri.

Singurătatea fără ochi…sau cea cu ochi mulți împrejur…e la fel de dureroasă.

E depersonalizantă…dacă nu ai o mare experiență duhovnicească.

Ba chiar e mai dureroasă cea din urmă, singurătatea în mijlocul oamenilor…când vezi oameni în jurul tău, când vezi tot felul de oameni…și tu nu ai niciun prieten! Adică niciun om care să te înțeleagă, și să te iubească tocmai pentru că te înțelege, și să îți fie aproape tocmai pentru că dialogul prieteniei înseamnă vindecarea de necomuniune.

Și pentru că detestatul șef al vameșilor era singur…și „mic de statură” [v. 3], mic de înălțime…a vrut să Îl vadă pe Domnul…fapt pentru care s-a urcat într-un sicomorea [v. 4, GNT] ca să Îl vadă.

Sfantul Apostol ZacheosAșa cum îl vedem în această Sfântă Icoană…din care s-a scos mulțimea de oameni [v. 3], realitatea brută…și s-a lăsat doar dialogul convertitor între Domnul și Zacheos.

Și e foarte important sensul acestei surprinderi iconice a realității convertirii lui Zacheos!

Pentru că iconarul nu ne duce în casa lui Zacheos, acolo unde el promite să dea milostenie și să repare prejudiciile făcute…ci ni-l prezintă pe Zacheos din momentul când a început convertirea lui…

Pentru că convertirea lui a început în copac…atunci când L-a văzut pe Domnul, când a dat cu ochii de El și a înțeles că trebuie să Îi urmeze

Când a înțeles că El are răspunsurile vieții sale.

Căci convertirea începe când crezi în Cel ce te cheamă, când te predai Lui, când înțelegi că adevăratul tău drum e cu Dumnezeu.

Tocmai de aceea a răspuns imediat chemării Lui [v. 5]…și Domnul, cu adevărat, a rămas în casa Lui, în casa sufletului său.

Pentru că a te converti…a te lăsa schimbat de Dumnezeu spre ceea ce El dorește să faci…înseamnă a rămâne cu Dumnezeu tot timpul. A fi cu El, în tine însuți, oriunde mergi și orice faci.

Pentru că de aici încolo, raportarea lui Zacheos și a noastră, a celor ce am crezut în Dumnezeu, ca și Sfântul Apostol Zacheos, e din interiorul nostru…e pentru că asta ne dorim cu tot sufletul…și nu pentru că cineva ne poruncește „să fim credincioși” și „să facem lucruri bune” în viața noastră.

Tocmai de aceea e o mare diferență, în Biserică, între cei care vin la Biserică pentru că s-au convertit, au fost schimbați de Dumnezeu, L-au cunoscut în mod profund și vor să fie toată viața și veșnicia cu Dumnezeu și…cei care vin pentru că așa au moștenit de la părinți…sau vin ca să vadă cum e…sau vin pentru anumite necazuri sau pentru anumite nelămuriri.

Convertiții însă sunt cei pe care Și-i dorește Dumnezeu!

Pentru că ei fac de plăcere, cu bucurie, voia lui Dumnezeu…nu așteaptă ca să fie dădăciți prea mult…nu așteaptă să li se spună că trebuie să facă binele…ci ei fac binele după măsura inimii lor.

Însă Sfântul Zacheos L-a crezut pe Domnul…pentru că s-a văzut gol în fața Lui.

S-a văzut singur, neîmplinit, un avar nesimțit…un indiferent la durerile altora…

Averile și le-a considerat o mare pagubă, o mare golătate și singurătate interioară…atunci când a simțit că milostenia e adevărata avere a omului iar adevărata bunătate și împlinire interioară e ascultarea de voia lui Dumnezeu.

Și-a venit în fire!

A recunoscut că milostenia e bună, că dialogul e bun, că ospitalitatea e bună, că dreptatea e binele omului…și că tot binele pe care îl facem e mântuire a noastră.

De aceea, începutul convertirii, al schimbării interioare e considerat de Domnul un astăzi al mântuirii…pentru că „Astăzi [simeron] s-a făcut mântuire [sotiria] casei acesteia!” [v. 9, GNT].

Pentru că Domnul știa că odată ce se convertește un om cu adevărat…se va converti și casa lui…și mulți alții…pentru că exemplul său aprinde credința și în alții.

Și așa ajunge exclusul și blamatul Zacheos Apostol al Domnului. Pentru că El caută în adâncul omului…îl vede abisal pe om…și îl cheamă să facă lucrurile de care era în stare…dar de care nu se credea în stare.

Iar toate aceste exemple, care premerg Triodului, sunt pentru ca să ne arate că Dumnezeu găsește Sfinți…acolo unde noi vedem doar ratați.

Că, în definitiv, nimeni nu e ratat, nimeni nu e exclus, nimeni nu e impropriu pentru Împărăția lui Dumnezeu, dacă se întoarce la El și face voia Lui.

Iar această predică a Domnului față de noi e cu totul încurajatoare.

Pentru că una e să știi că Dumnezeu nu procedează ca oamenii, nu îți închide poarta pocăinței…nu te exclude dacă vrei să te curățești de patimi…și alta e să ai o perspectivă torționară a lui Dumnezeu, exclusivistă, unde El taie și spânzură…fără să țină cont…de ce vrea și omul…

Dumnezeul Bisericii, Dumnezeul care ni S-a revelat nouă, e Dumnezeul bunătății și al milostivirii, Care e drept în bunătatea Sa și preamilostiv în iubirea Sa față de oameni.

Dar Care nu îl mântuiește pe om cu forța…ci îl umple de har și de toată bunătatea pe măsura dorinței lui, a încordării lui, a ascezei lui.

Tocmai de aceea mântuirea e sinergică în Ortodoxie, e conlucrare între Dumnezeu și om tot timpul…e pe cât dorește omul.

Așa se explică diferențele mari între Sfinți: pentru că fiecare L-a iubit pe Dumnezeu și a împlinit voia Lui pe măsura la cât a înțeles și la cât a dorit să fie cu El.

Mântuirea e drum continuu cu Dumnezeu, e curățire continuă de patimi, e umplere de sfințenia Lui.

De aceea, nicio greutate, nicio piedică, niciun potrivnic nu ne poate smulge relația noastră cu Dumnezeu, pentru că ea este rămânere cu Dumnezeu și în slava lui Dumnezeu, în adâncul ființei noastre.

Da, „Fiul omului a venit să caute [zitise] și să mântuiască [sose] pe cel pierdut/ distrus/ pierit [to apololos]” [v. 10, GNT]!

A venit să-l mântuiască pe cel care crede că nu mai are nicio…alternativă, nicio scăpare…

A venit să-l mântuiască pe cel disprețuit.

A venit să-l mântuiască pe cel singur, pe cel bolnav, pe cel încurcat în minciună și eroare, în fraudă și incompetență, în nesiguranță și în superbie.

A venit să îl mântuiască pe cel care se consideră „elitist”, „iluminat”, „prosper”…și să îl facă să înțeleagă că e păcătos, mic și meschin.

Pentru că mântuirea, la Dumnezeu, nu înseamnă să îți laude impostura și nesimțirea…ci să ți le facă într-atât de mult dezgustătoare…încât să vrei să scapi de ele ca de o stare de greață.

Fiul omului a venit ca să caute omul în noroi, în cârciumă, în bordel, în minciuna de sine, în ratare…

El ne caută mereu pentru ca să ne arate cât de simplă și de duioasă e mântuirea: ca recunoașterea de sine, ca lacrimile, ca întoarcerea din iad, ca simplitatea, ca bunătatea.

Însă pe cei pierduți/ pe cei distruși/ pe cei ruinați interior Dumnezeu…îi caută pentru ca să îi facă uimire pentru oameni.

Să le arate oamenilor pe cine desconsiderau ei, pe cine nu dădeau doi bani…și din care Dumnezeu iată ce face, iată ce minuni face cu ei!

Sfântul Zacheos a devenit Apostol al Lui și e pomenit pe 20 aprilie.

El a fost primul episcop al Cezareei Palestinei, cf. Constitutiones Apostolicae 7, 46, în Constitutiones Apostolicae: textum graecum recognovit, praefatus est, annotationes criticas et indices subiecit, ed. Guil Ültzen, Ed. Suerini et Rostochii: Sumtibus Stillerianis, 1853, p. 186.

Iar sicomorul în care Sfântul Zacheos s-a urcat, ca să Îl vadă pe Domnul…e până azi un loc de închinare sfântă pentru ortodocși.

Și e încă în picioare…pentru ca să ne amintească de verticalitatea vieții care se cere de la noi.

Așadar, iubiții mei, după ce am văzut și zăpada și viscolul venite pe pământ românesc, să-I mulțumim Domnului pentru grija ce ne-o poartă!

Pentru că El trimite ploaie și ninsoare, ne dă vânt bun și soare prielnic, pentru ca în toate să simțim prezența și bunătatea Lui.

Iar dacă Sfântul Zacheos L-a simțit pe Dumnezeu și dimpreună cu el milioane de oameni, care de 2.000 de ani au slujit și Îi slujesc Domnului, pentru toate acestea trebuie să fim recunoscători, pentru că Biserica Sa merge peste veacuri plină de biruință.

Iar noi, ca ortodocși, nu avem dubii în ceea ce privește Biserica lui Dumnezeu, pentru că suntem în Biserica ce vine de la Domnul și de la Apostolii Lui…dar avem întotdeauna nevoie de a împlini voia lui Dumnezeu și de a vesti mila Lui cu oamenii.

Dumnezeu să ne întărească pe toți pentru a duce vestirea Lui peste tot, ca prin tot ceea ce facem și spunem să se vadă luminarea și mila Lui cu noi. Amin!

Did you like this? Share it: