Daniel Fodorean, Conducerea Bisericii în Postmodernism, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2011, 243 p.

*

Partea întâi

*

Diaconii, în teologia baptistă, sunt persoane „delegate”, cu responsabilități în domeniul întrajutorării, p. 127.

Supravegherea: pristimi, copiao, epitropefo; păstorirea: proseho, mahome, diasco, p. 128.

Aubrey Malphurs, în Being Leaders, consideră că prezbiterul are „funcțiile supraculturale” de a proteja, a învăța și a direcționa, p. 128.

Îmi repugnă cuvântul „echipare”, când e vorba de „primirea Duhului” (cum îl folosesc penticostalii) dar și baptiștii: „echiparea pentru propovăduire”, p. 129. Echipamentul e pentru sportivi și soldați…dar nu și pentru oamenii credinței!

De ce „echipare” cu har, când pot fi folosite cuvintele îmbrăcare/ umplere/ ungere cu har, cu totul scripturale?  De ce un neologism, când există cuvinte românești cu o tradiție îndelungată?

La fel și în cazul romano-catolicilor români. De ce să spui „spovadă” sau „spirit” sau „liturgie”, când toți știu: Spovedanie, duh, Liturghie? Obscurizarea termenilor face impracticabilă teologia.

Autorul acceptă și „surse extracanonice” deși Scriptura e socotită fundamentală, p. 138.

Conducerea reformatoare, concluzionează autorul, e harismatică, are curaj, e disciplinată spiritual, dă motivație celor conduși și arată că e în stare de mișcări strategice, p. 155.

Odată cu discuția asupra Sfintelor Evanghelii, autorul vorbește despre „conducerea ucenicizatoare”, p. 155.

Bătrânețea „nu garantează maturitatea persoanei”, p. 161.

Cap. al 4-lea începe în p. 163: O posibilă paradigmă a conducerii Bisericilor Baptiste în postmodernitate.

În p. 172, autorul face un paralelism grafic între modernitate și postmodernitate. În care spune că modernitatea cerea o abordare instituțională pe când postmodernitatea una comunitară, în modernism biserica avea obiective, acum, în postmodernitate, ea are misiune predicatorială. Modernitatea cerea politici organizatorice, programe și structură, pe când postmodernitatea cere de la biserică „echipare”, viziune și valori, cât și strucuri simple, nedeterminate.

De la începutul cărții am tot așteptat o discuție despre conducerea bisericească în termenii postmodernismului, adică ai ideologiei postmoderne, și autorul mi-a servit atmosfera postmodernității.

De aceea cred că titlul cărții e greșit. În loc de „postmodernism”…ar trebuie să fie „postmodernitate”.

Pentru că numai la azi-ul nostru se referă autorul și nu la ideologia fondatoare a epocii noastre. De aceea postmodernitatea e văzută în cartea de față din punct de vedere teologic baptist și nu dinspre ideologia postmodernă spre teologia baptistă.

P. 187: „Conducerea Bisericii nu trebuie să fie o piedică în ceea ce privește relevanța misiunii Bisericii în cultura contemporană, ci aceasta trebuie să ofere un răspuns teologic și practic, cât și o îndrumare a comunității în a trăi și a împărtăși valorile Împărăției lui Dumnezeu pentru fiecare generație”.

În p. 188, autorul discută un sondaj de opinie. Din care rezultă, că tinerii baptiști cu vârsta de 11 ani vor un lider religios curajos și sociabil, care să știe unde vrea să meargă. Proporția: toate la 31, 6%.

Cei de 18 ani vor, în primul rând, un lider care să înțeleagă problemele celorlalți, apoi să fie sociabil.

Băieții baptiști și-au arătat disponibilitatea pentru stilul participativ, p. 189, pe când fetele baptiste conștientizează faptul, în proporție de 84, 8%, că liderii religioși sunt slujitorii lui Dumnezeu, p. 189.

În noul statut de organizare al cultului baptist din România (publicat în Monitorul Oficial pe 25 ianuarie 2008), p. 198, remarcă autorul, s-a produs o modificare de paradigmă: s-a trecut de la congregaționism la „un sistem de conducere interschimbabil, care reprezintă incorporarea unei dimensiuni episcopaliene și prezbiteriene a conducerii”, p. 199.

Tocmai de aceea, Marius Cruceru, de la un moment dat, a început să vorbească despre statutul său de „episcop” baptist al regiunii de vest. La fel și în penticostalism: Emil Meștereagă se prezintă ca „episcop” penticostal de București. Ceea ce înseamnă  că și penticostalii au schimbat paradigma de conducere.

Au făcut-o „pentru postmodernism” sau pentru ca „să se egalizeze” cu ceilalți episcopi ai Bisericilor „tradiționale”, așa cum le place să ne spună? Eu cred că a doua variantă e cea…„câștigătoare”.

Concluziile cărții încep în p. 201. Pagină 201 în care autorul deplânge pentru a doua oară „atitudinea puternic anticulturală, sectară și legalistă” a unei facțiuni baptiste din USA.

În p. 202, autorul insistă pe faptul că biserica baptistă nu trebuie să se izoleze de lume, ci, dimpotrivă, „trebuie să ducă mesajul lui Dumnezeu în lume folosind chiar și cultura pentru acest lucru”. Ceea ce înseamnă că, la nivelul credincioșilor baptiști, cultura e ceva „fără rost”.

În p. 204, autorul ne roagă să nu vedem în postmodernism „un dușman în totalitate” al Creștinismului ci ca pe „o oportunitate” pentru misiunea creștină.

Însă nu m-a convins deloc Dr. Daniel Fodorean în ceea ce privește „noua paradigmă” baptistă pentru România de după 2008.

Care e rolul și „viziunea” noilor „episcopi” baptiști români și, la urma urmei, care sunt ei?

S-au făcut schimbări și în materie de „sacramente”?

De ce nu se poate trece de la simbol la prezența mistică a harului lui Dumnezeu în „sacramentele” baptiste?

Ce triadologie predică teologia baptistă românească?

Mai cred în predestinație, ca primii baptiști?

Se face distincție, în teologia baptistă actuală, între mântuirea obiectivă în Hristos și mântuirea personală?

Ce înseamnă „sfințenie” în teologia baptistă românească?

Acestea sunt doar câteva întrebări pe care aș vrea să le pun unui teolog baptist român, care să fie în stare să îmi răspundă în mod avizat.

Bibliografia, p. 207-216. Anexele încep în p. 217. Pagină din care aflăm că subiecții sondajelor au fost din Cluj-Napoca, Dej, Iași, Galați, Ploiești, București, Timișoara, Arad, Constanța, Sibiu și Alexandria.

62, 6% dintre intervievați au răspuns că „adevărul nu este o noțiune foarte complicată și foarte greu de definit”, p. 227.

89, 2% : le plac discursurile bine organizate, p. 231. Asta pentru că nu mulți sunt în stare să vorbească profund și coerent.

Referindu-se la calitatea principală a pastorului, 200 de inși au spus că vor ca el să fie sociabil și doar unul-doi au cerut ca el să fie competent și niciunul dintre ei nu a vrut ca pastorul baptist să fie un om cultural p. 239. Pe scurt: baptiștii vor zâmbăreți la amvon…dar nu teologi!

Eu nu caut „sociabili” ci, în primul rând, teologi capabili să îmi spună în ce cred.

Însă, dacă se caută pastori „sociabili” e semn că voi mai citi câteva zeci de teze eterodoxe și mă voi lăsa păgubaș. Până acum nu am găsit un teolog român eterodox…adică baptist, penticostal, adventist etc., care să fie original și să aibă un proiect teologic de anvergură.

Did you like this? Share it: