Darvasan 1Cornel Dărvășan, Păcatul și pocăința în limba și cultura românească, ed. Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2010, 227 p.

 *

Darvasan 2Din Mulțumiri aflăm că studiul de față e rodul a 7 ani de muncă, p. 3 și reprezintă teza sa doctorală, p. 3.

Cornel Dărvășan e teolog român adventist.

Conducătorii științifici ai tezei: Prof. Dr. Ivan Evseev (a murit în timpul cercetării) și Prof. Dr. Ioan Viorel Boldureanu, p. 3.

Cartea a fost sponsorizată de George Doca, p. 3.

Cuvântul înainte (p. 5-7) e format din referințe ale cărții semnate de Ioan Viorel Boldureanu, Ionel Funeriu, Iacob Coman și Eugen Jurcă.

Argumentul cărții, p. 9-11.

Cuprinsul, p. 13-15, din care aflăm că această teză e formată din 4 capitole, precedate de secțiunile enumerate mai sus, plus Concluzii și Bibliografie (pe 3 secțiuni).

Primul capitol începe în p. 17 și poartă titlul: Introducere în axiologia și morala creștină (bază etico-filosofică și context istoric și cultural).

„Creștinismul vine cu o abordare holistică a omului”, p. 21, pe când păcatul „este o atitudine de viață, este o exacerbare a egoismului, o indolență față de semenul în nevoie și o nesiguranță în ceea ce privește valorile eterne ale moralei, esența ei”, p. 22-23.

„Biblia nu oferă niciun suport teoriei dualiste care susține că de la început a fost și Dumnezeu și Satana, adică și binele și răul, ci spune: „ai fost fără prihană” în ziua Creației”, p. 27.

Păcatul, în esența lui, este „o uzurpare a autorității lui Dumnezeu”, p. 28.

Pentru Ellen White, fondatoarea adventismului, păcatul era „tainic, de neexplicat”, p. 29. Autorul citează aici Ellen White, Tragedia veacurilor, Ed. Viață și Sănătate, București, 1981, p. 451-452, cf. Idem, p. 29, n. 31.

În p. 52 se termină primul iar al 2-lea cap. începe în p. 53: Ethosul tradițional românesc.

„Ceea ce este surprinzător este faptul că din cele mai vechi timpuri, poporul nostru a avut aplecare spre protecția animalelor, spre cumpătare în muncă, spre o relație deosebită cu natura”, p. 61.

„Conceptul de păcat se asociază mai ales cu nerespectarea unor ritualuri și tradiții, și nu cu legile scrise ale decalogului”, p. 67.

În p. 67, autorul citează Ernest Bernea, Cadre ale gândirii populare românești. Contribuții la reprezentarea spațiului, timpului și cauzalității, Ed. Cartea Românească, 1985, p. 6, în care vorbește despre cum e perceput locul rău în satul Poiana Mărului. Și, în acest sat românesc, locul rău e locul unde au jucat ielele, unde s-a ridicat volbura, unde s-a produs un vârtej de praf, unde s-a tăvălit un cal, unde s-a îngropat un om necurat, unde s-au făcut farmece, unde a păcătuit cineva, p. 67.

În p. 71, autorul citează numele dracului în folclorul românesc, după Vasile Bogrea, Pagini istorico-filologice, cu o pref. de Acad. Constantin Daicoviciu, ed. îngrijită, studiu introd. și indice de Mircea Borcilă și Ion Mării, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1971, p. 113-117. Dintre care enumerăm câteva: Aghiuță, Burghelea, Cel din baltă, Codică, Cornea, Făcăduță, Michiduță, Împelițatul, Matracuca, Mititelul, Nicodilă, Palima, Sarsailă, Scaloi, Vătaful, Zgaiba, Zgâmbea, p. 71.

„românul are în jur de 116 zile în care ar fi păcat să muncești efectiv”, p. 94.

Am aceeași înțelegere și folosire a lui Idem și Ibidem cu autorul.

„Rândunica este o pasăre cu valențe sacre pentru români. Este vestitoarea reînvierii naturii, este ceasornicul toamnei, semn că a mai trecut un an din viață”, p. 105.

Cap. al 2-lea se termină în p. 112 și al 3-lea începe în 113: Câmpul lexico-semantic păcat, vină, greșeală.

Peklo = iad (în slava veche), p. 117. În rusă, greh = păcat, p. 117.

creștinismul ortodox este principala dimensiune spirituală constitutivă a culturii românești în toate subsistemele ei”, p. 112.

Îndumnezeirea omului a fost  o „idee promovată original în scrierile eminentului teolog ortodox Dumitru Stăniloae”, p. 122.

Subcapitolul 3. 1 începe în p. 134 și are drept titlu: Păcatul și pocăința la Eminescu.

Cei 17 ani de „intensitate creatoare” ai lui Eminescu, p. 134, vorba lui Perpessicius.

„la Eminescu, viața trebuie trăită în intensitatea ei, fapt atât de clar exprimat în poezia sa de dragoste, și în special în poezia erotică, unde totul este trăit la maxim, singurătatea, voluptatea, iubirea, ura, decât o viață searbădă, dincolo de nori, în sferele astrale”, p. 136-137.

„La români, ca și la alte popoare, păcatul e o deviere de la norme îndătinate, de regulă îmbrăcate în haine sacrale, care se datorează unor slăbiciuni umane, ce nu sunt decât niște ispite sau înclinații ale trupului”, p. 170.

Cap. al 3-lea se încheie în p. 180, ultimul al tezei începe în p. 181, purtând titlul: Hermeneutica păcatului. În care sintetizează, la nivel lexical, denumirile păcatului și ale dracului.

Finalul capitolului 4: p. 202.

Concluziile încep în 203. Autorul a găsit „500 de cuvinte și expresii [în limba român] care se referă [în mod] direct sau indirect la problematica studiată”, p. 203.

Concluziile: p. 203-207. Bibliografia: 209-223, 225-227.

Autorul a păstrat grafia ortodoxă la Iisus Hristos, a folosit sintagmele Maica Domnului și Maica Precistă, a adoptat un ton plăcut în scriere, a citat exact din cărțile cu grafie veche.

Teza sa doctorală e una lingvistico-teologică, accesând în mod direct folclorul și literatura română, în care se observă influența pozitivă a coordonatorilor asupra sa.

Darvasan 3

Did you like this? Share it: