Și cerul s-a umplut de sfinți…Martiriul în Antichitatea creștină și în secolul al XX-lea

Colocviu 2

Cristian BădilițăEmanuel Conțac (editori), Și cerul s-a umplut de sfinți…Martiriul în Antichitatea creștină și în secolul al XX-lea. Actele colocviului internațional Sighet, 2-5 iunie 2011. Organizat de Fundația Academia Civică în colaborare cu Asociația Culturală „Oglindanet”, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Chișinău, Ed. Curtea Vece, București, 2012, 571 p.

*

Colocviu 1

Cuvânt-înainte de Ana Blandiana, 7-9, 18 referate, Bibliografie selectivă, Despre autori.

Cristian Bădiliță: moartea Sfântului Arhidiacon Ștefan „este o apoteoză…în sens pneumatologic și cristologic”, p. 30.

Cristian Langa

Attila Jakab: „Bolșevismul…a fost…un mesianism imanent, care promitea mântuirea prin realizarea unei bunăstări sociale și materiale pe pământ”, p. 91.

Lucian Dîncă: „Pentru creștinii din Antichitate, euharistia duminicală reprezenta punctul culminant pentru întărirea în credință, pregătindu-i să înfrunte cu eroism cele mai îngrozitoare torturi”, p. 105.

„Martiriul este mijlocul cel mai direct, dar și cel mai violent, prin care credinciosul se unește cu Isus Cristos”, p. 112.

Otniel Vereș

Virgil Bercea: „simulacrul „trecerii” unor protopopi greco-catolici la ortodoxie”, p. 157.

Celula 48 de la Sighet, p. 159.

Romulus Rusan: „În timpul lui Ceaușescu s-a creat un fals ecumenism”, p. 181.

Vasilică Croitor: Seminarul Teologic Penticostal din București a luat ființă în 1976, p. 191.

Andrei Brezianu

Emanuel Cosmovici: Monseniorul Ghika a avut la el, în închisoarea Jilava, „într-un buzunar interior al sutanei, în dreptul inimii, un fragment din Coroana de spini a lui Hristos, prin intermediul căreia a săvârșit însănătoșiri inexplicabile, trupești și sufletești”, p. 282.

Nina Negru: îl citează pe Paul Goma în p. 309.

Monica Papazu: persecutarea Bisericii Ortodoxe Ruse de către comuniști s-a soldat „cu o creștere a ei”, p. 380.

„Începând cu 1918, Biserica Ortodoxă [din Rusia] nu a mai fost o instituție recunoscută de stat, nu avea „personalitate juridică”, ci reprezenta o inițiativă privată, depinzând de abnegația și curajul unor grupuri de oameni”, p. 384.

George Ardeleanu

Marius David Cruceru: baptiștii au fost atestați la București pe la anul 1850, p. 415.

„În anul 1947, Cultul Baptist avea circa 250.000 de membri și peste 2.000 de pastori”, p. 417.

Colaboratorii baptiști cu Securitatea: Constantin Bălgrădeanu, Cornel Mara, Ioachim Țunea, Ioan Bunaciu, Vasile Talpoș, p. 421, Florea Cruceru, Iosif Țon, p. 422, Radu Cruceru, Simion Cure, p. 423.

Despre tatăl său, Radu Cruceru, autorul spune că a fost „ucis de forțele Securității la 17 decembrie 1975”, p. 423.

Când a murit tatăl său, Marius Cruceru avea 5 ani. A fost ucis la ora 17. 30 pe 17 decembrie 1975, p. 433.

De la Florea Cruceru, unchiul său, autorul a aflat, la vârsta de 16 ani, că tatăl său, Radu Cruceru, a fost colaborator al Securității, p. 434.

În 1995, Iosif Țon i-a spus autorului că tatăl său a fost „securist”, p. 435.

Richard Wurmbrand știa faptul că Radu Cruceru a fost „a Communist spy”, p. 436, și l-a scris în The Voice of the Martyrs Newsletter, nr. 7, 1976, cf. p. 436, n. 1.

Radu Cruceru semna cu „Barbu” pentru Securitate, p. 436.

Și-a reînhumat tatăl pe 6 septembrie 2009, p. 438.

Ioan-Irineu Fărcaș

Emanuel Conțac

Ruxandra Cesereanu

Didier Rance

Ana Blandina are 24 de volume de versuri, p. 564.

Emanuel Conțac a terminat Institutul Penticostal din București în 2004 și e doctor în filologie din 2010, p. 566.

Marius Cruceru a fost „hirotonit pastor” în 1996, p. 567.

Lucian Dîncă: preot „augustinian”, p. 567.

Romulus Rusan: „autor a cincisprezece cărți de proză, reportaj și critică de film”, p. 570.

Colocviu 3

The Doctrine of the Trinity. Croall Lectures (1942-1943)

Hodgson 1

Leonard Hodgson, The Doctrine of the Trinity. Croall Lectures (1942-1943), Pub. Charles Scribner’s Sons, New York, 1944, 237 p.

***

Hodgson 2

Prefață, 7 lecții de triadologie, 8 texte auxiliare, index.

Din Prefață, aflăm că aceste cursuri teologice le-a ținut la Edinburgh, în ianuarie 1943, p. 5.

„Revelația lui Dumnezeu este dată în fapte [is given in deeds]. Învățăturile credinței sunt formulate prin reflecția la semnificația acelor fapte”, p. 22.

„viața creștină este viața „în Duhul”, atâta timp cât reproduce în fiecare creștin în parte aceeași cale a vieții ca cea a lui Hristos pe pământ”, p. 49.

În p. 88, autorul folosește drept corelativ al lui perihoresis/ circuminsessio pe interpermeation.

„Revelația pretinde nu numai o revizuire a ideii teologice de Dumnezeu dar și o revizuire a ideii de unitate din filosofie”, p. 98.

Exemplarul pe care l-am răsfoit a fost citit cu creionul în mână. Pentru că apar diverse note ale celui care a citit-o.

Hodgson 3

De Trinitate. Din problemele teologiei trinitare

Buzalic 1

[Pr. Lect. Dr.] Alexandru Buzalic, De Trinitate. Din problemele teologiei trinitare, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2010, 368 p.

*

Buzalic 2

Cartea e formată din Cuvânt înainte, Prolegomenă (în 3 puncte), 3 părți, Concluzii, Bibliografie, Indice analitic…autorul fiind greco-catolic.

Cuvântul înainte e al episcopului greco-catolic, Dr. Virgil Bercea, p. 9-11, care consideră volumul de față ca fiind „complex și bine închegat”, p. 11 iar despre autorul spune că are capacitate „de introspecție și de restituire”, p. 11.

Prolegomena începe în p. 13.

Autorul susține că termenul de „dogmatic” a apărut în sec. al 17-lea. Melanchthon l-a utilizat pe dogmatic, p. 17.

„Evenimentul pascal…este o lucrare trinitară”, p. 84, 106.

Autorul folosește grafia „Spirit Sfânt”, cf. p. 84.

Lista triadologică a NT propusă de autor, p. 105-106: Mt. 11, 25-27 (Tatăl a dăruit totul Fiului), Mt. 28, 16-20 (Botezul trinitar), Mc. 1, 9-11 (Botezul Domnului), Mc. 15, 33-39 (e recunoscut de sutaș ca Fiul lui Dumnezeu), Lc. 1, 26-38 (Bunavestire), Lc. 4, 16-21 (Duhul Domnului coboară peste Fiul), In. 1, 1-18 (Logosul întrupat al Tatălui), In. 3, 16-18 (Tatăl Îl dă pe Fiul din iubire pentru lume), In. 5, 19-30 (Fiul este egal cu Tatăl), In. 14, 1-14 (Fiul este în Tatăl), In. 14, 15-26 (trimiterea Duhului Sfânt), In. 17, 1-18 (preamărirea Fiului prin Tatăl și a Tatălui prin Fiul), In. 17, 20-26 (unitatea Treimii și a Bisericii), In. 20, 24-29 (Iisus, Domn și Dumnezeu), F. Ap. 2, 32-36 (Iisus șade de-a dreapta Tatălui și trimite pe Duhul Sfânt), Rom. 1, 1-7 (Fiul Tatălui și puterea Sfântului Duh), Rom. 5, 5 (iubirea lui Dumnezeu revărsată prin Sfântul Duh), I Cor. 8, 1-6  (un Dumnezeu  – Tatăl, un Domn – Hristos), I Cor. 12, 1-11 (același Duh, același Domn, același Dumnezeu și diverse daruri), II Cor. 13, 11-13 (Sfânta Treime), Gal. 4, 4-7 (Duhul lui Iisus trimis de Dumnezeu în sufletele noastre), Filip. 2, 5-11 (chenoza Fiului), Colos. 1, 12-20 (chipul lui Dumnezeu în Iisus și Biserică), Efes. 1, 3-23 (Sfânta Treime), I In. 4, 17-16 (Dumnezeu este iubire, trimite pe Fiul și dăruiește pe Sfântul Duh).

În p. 158, autorul redă textul Crezului în greacă și română așa cum este: fără Filioque. Dar în p. 160 afirmă că Sinodul II Ec. „nu a rezolvat” „relația explicită dintre Tatăl și Fiul”, fapt pentru care s-a ajuns la „necesitatea introducerii lui filioque în cateheza Bisericii din Spania, pentru a se ajunge de la un theologoumen la introducerea lui în Crezul liturgic în mod unilateral, de către Biserica latină”.

Folosește grafia „Isus Hristos”, p. 165.

La sfârșitul sec. al 19-lea, spune autorul, greco-catolicii români au trecut la „Doamne îndură-Te!”, în loc de „Doamne miluiește!” și la grafia „Spirit” în loc de „Duh”, p. 257.

În concluzie: o sinteză de suprafață fără personalitate.

Buzalic 3

Predică despre căutarea adevărului [17 februarie 2014]

Iubiții mei,

un teolog calvin, Cornelius Plantinga jr., spunea într-un interviu din toamna lui 2013, că „predicatorul nu trebuie să se rușineze să caute adevărul oriunde Duhul Sfânt l-a semănat”.

Înaintea lui însă, cu 19 secole, altcineva a spus acest lucru cu multă tărie și în mod providențial: Sfântul Iustin Martirul și Filosoful. Pentru că astfel Biserica a fost selectivă cu cultura și știința păgână și a asimilat adevărul de pretutindeni.

Sfantul Iustin Martirul si Filosoful

În Apologia a doua în favoarea creștinilor, adresată Senatului Roman, Sfântul Iustin afirmă: „toate acelea care se spun corect de către toți, sunt cele ale noastre, ale creștinilor” [Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, Apologia a doua în favoarea creștinilor, trad. și note de Pr. Prof. Olimp N. Căciulă, în Apologeți de limbă greacă, trad., introd., note și indice de Pr. Prof. T.[eodor] Bodogae, Pr. Prof. Olimp Căciulă, Pr. Prof. D.[umitru] Fecioru, în PSB, vol. 3, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 87].

Și el se referea atunci la cele care se spun corect/ adevărat în filosofie.

Însă noi, cei de azi, putem spune acest lucru despre tot adevărul din știință, din filosofie, din cultură, din artă, din viața oamenilor: că el aparține Bisericii Ortodoxe, Bisericii lui Hristos, pentru că e luminarea lui Hristos Dumnezeu.

Și astfel, deodată, spațiul căutării adevărului e întreaga creație.

Putem căuta oriunde adevărul lui Dumnezeu…pentru că Dumnezeu poate fi regăsit și în natură și în oameni și în cărți și în știință și în viață.

Dumnezeu e peste tot prin slava Sa…tocmai de aceea nu trebuie să trecem cu vederea nicio sursă de înțelepțire a noastră.

Putem învăța din diverse științe, teologii, culturi, în mod selectiv și cu inimă bună, tot ce e adevărat și profund.

Dar, cel mai aproape de fiecare, putem învăța din viața și din experiența oricărui om pe care îl întâlnim, cu care vorbim, pe care îl ascultăm.

De aceea îmi place să ascult și să vorbesc cu oamenii, cu tot felul de oameni…pentru că nu plec niciodată cu mâna goală de la ei.

Fie că e vorba despre o poveste de viață, un cuvânt, o lămurire, o luminare datorită lor, anumite expresii…discuția cu ei înseamnă tot atât efort cât aș fi depus pentru a citi o carte…sau pentru a mă ruga.

Pentru că atunci când vorbim cu oamenii îi citim, de fapt, interior dar ne și umplem de modul lor de-a fi.

Da: ne umplem și de bunele și de relele lor!…

Dar numai astfel avem o întâlnire directă cu viața oamenilor….pentru că oamenii nu sunt cifre statistice ci persoane reale, în carne și oase, cu care se poate discuta.

Numai după ce îi întâlnim…știm și pentru ce să ne rugăm.

Pentru că una e să ai un pomelnic în față, cu zeci de nume, care nu îți spun nimic…și alta e să știi pentru cine te rogi…și, mai ales, ce să ceri lui Dumnezeu pentru ei. Pentru că i-ai văzut cum sunt…

De aceea, oamenii care nu iubesc oamenii…nu iubesc nici cărțile.

Pentru că în cărți vedem adâncul oamenilor.

Iar teologia este despre adâncul oamenilor, despre cum sunt ei creați de Dumnezeu și despre ce pot să facă, împreună cu Dumnezeu, dacă L-ar lăsa pe Dumnezeu să îi schimbe.

Dogmele Bisericii sunt despre adevărul existențial, adică despre adevărul comuniunii.

Pentru că adevărul e participare la viața lui Dumnezeu, participare eclesială la viața lui Dumnezeu, prin care înțelegem, tot mai mult, nu doar că există Dumnezeu și Sfinți și Îngeri ci…și cum e Dumnezeu, cum sunt Sfinții și Îngerii Lui, ce fac ei pentru noi, cum se manifestă ei în viața noastră.

Fără doar și poate, pentru a găsi adevărul lui Dumnezeu trebuie să citim cărțile Bisericii. Trebuie să citim Scriptura, pe Sfinți, cărțile de cult, diverse cărți și tratate teologice, scrise de oameni ai Bisericii Ortodoxe timp de 2.000 de ani.

Dar trebuie să le citim în Biserică, ca oameni vii ai Bisericii, care mergem la slujbe, care ne rugăm, care ne spovedim, care postim, care ne împărtășim, care vedem suferința și durerea de lângă noi.

Însă, a ne citi sursele credinței nu înseamnă a respinge tot ce nu e ortodox, tot ce nu ne place în mod deplin, tot ce nu e ca noi.

Bibliotecile, programele TV, onlineul promovează diversitatea…diversitatea lumii reale, aceea pe care o întâlnim pe stradă…și în fiecare oraș și sat în parte, de aici sau de oriunde.

Da, e bine, e foarte bine, să ne cunoaștem identitatea, trăind și studiind teologia ortodoxă! Însă, în același timp, trebuie să știm și să vorbim despre ea…și despre noi…în mod coerent și în cunoștință de cauză…cu alții.

Cum l-am putea convinge pe un evreu sau pe un musulman sau pe un iehovist că credința ortodoxă e credința realei și singurei Biserici a lui Hristos, când noi nu știm modul lor de-a fi și de-a gândi?

Cum să le vorbești tinerilor pe înțelesul lor, când nu stai lângă tineri și nu le înveți modul de-a fi?

Cum să le vorbești copiilor, adulților, bătrânilor despre lucrurile pe care îi dor…dacă nu ți-a spus nimeni ce îl doare?

Spre exemplu, eu, pe când eram copil…nu aveam probleme cu comunismul, cu lupta de clasă, cu Ceaușescu…pentru că pe mine nu mă interesau toate astea. Ci pe mine, la 5-6 ani, mă întrista foarte mult că nu avem prieteni de joacă, care să gândească lucrurile în stil mare.

Îmi creasem, în spatele casei, în căpșunii bunicii mele, o țară, pe vreo 10 metri…o țară proprie, numită Țara Dorului…care avea case, palat, fluviu, grădini, Biserică, fiind locuită de oameni…de plastic, dar pe care îi hrăneam pe fiecare zi…pentru că nu aveam cu cine să mă joc…în sensul acesta mare, serios, de-a pune lumea la cale

Ca adolescent am avut problema persoanei iubite. Cine e ea, de ce, ce face.

Ca tânăr am avut problema găsirii oamenilor preocupați de autenticitate. Pentru că am căutat să găsesc oameni…asemănători mie, cu care să am emulații în domeniul creației.

Acum, în primă maturitate, am problema spațiului de discuție, a găsirii oamenilor proprii pentru a-mi discuta cărțile, pentru a scrie altele, pentru a învăța de la alții, pentru a lucra împreună cu alții.

Și n-am găsit pe nimeni din Biserică, care să-mi predice, în mod punctual, despre problemele mele de viață, semn că nu ne oprim la lucruri punctuale…ci avem graba generalizării.

Însă a căuta adevărul înseamnă a-l căuta punctual.

Pentru ca să știi ceva concret, legat, coerent…trebuie să studiezi sistematic.

Adică citesc cărți despre crearea lumii, a omului, despre căderea în păcat, despre mântuirea prin Hristos, despre cine e Hristos, cine e Dumnezeul treimic, cum a apărut Biserica, ce găsim în Biserică, cine sunt Sfinții Bisericii, care e scopul omului, ce se va petrece cu istoria, ce înseamnă veșnicie, ce înseamnă suflet, de ce vom fi judecați, ce înseamnă Rai și Iad, ce înseamnă să alegi, să iubești, să mărturisești adevărul.

Din cărțile acestea…afli diverse nume de Sfinți, de nume de opere de-ale lor, Icoane de-ale lor, Sfintele lor Moaște. Vrei să afli tot mai mult despre ei, despre realitatea Bisericii.

Fapt pentru care toată viața ta e o căutare…și o găsire, o bucurie și o tristețe…o încântare și o dezamăgire.

Pentru că nu le vei înțelege pe toate din câteva zeci de cărți, ci, uneori, pentru câteva rânduri, cuvinte…ai nevoie de ani întregi…de o viață de om…și chiar de o veșnicie.

De aceea, citirea de cărți, rugăciunea, pelerinajele, mersul regulat la Biserică fac parte din nevoința ortodoxă, din modul de-a fi al unui ortodox.

Ortodocșii merg la studii, în pelerinaje, își pomenesc pe cei adormiți, fac pomeni și dau pomelnice la Sfânta Liturghie, pentru ca fiecare să fie pomenit, acolo, cu miridă/ firimitură de pâine, la Sfânta Proscomidie…pentru că îi gândim pe fiecare…în relație vie cu Dumnezeu.

Cunoașterea lui Dumnezeu implică cunoașterea oamenilor.

Adevărul lui Dumnezeu are de-a face cu adevărul oamenilor.

Și minciuna are de-a face cu adevărul lui Dumnezeu, pentru că erezia/ minciuna/ unilateralitatea, puse lângă adevărul lui Dumnezeu, par tot mai dizgrațioase, tot mai puerile.

Dar cine caută adevărul, îl găsește, pentru că Dumnezeu sprijină această bună căutare a noastră.

Uneori e nevoie de mulți ani de căutare…

Însă, pentru a găsi adevărul sau, mai corect-spus, pentru ca Dumnezeu să te lumineze cu adevărul Său, trebuie să te coci pentru primirea lui. Să crești, să te maturizezi…să te schimbi…pentru a fi propriu primirii adevărului.

Cu alte cuvinte, căutarea adevărului lui Dumnezeu se face în ritm propriu, încet dar profund, pentru ca, la un moment dat, un om sau un eveniment, un cuvânt sau Însuși Dumnezeu să Se reveleze în viața noastră și să ne cheme spre Sine.

Căutarea Lui e interioară și tot acolo se face și găsirea Lui.

Îl găsim pe Cel pe care Îl căutam…pentru că El era punctul de plecare al căutării noastre.

Și fiecare dintre noi avem dreptul creațional, fiind creații ale lui Dumnezeu, să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să ne împlinim în relația veșnică cu Sine.

De aceea, iubiții mei, să ne facem cu toții mijlocitori ai mântuirii oamenilor”!

Să facem din vorbirea și din viața noastră un îndemn bun, la credință și evlavie, pentru fiecare om în parte.

Însă nu trebuie să confundăm convertirea reală a oamenilor cu venirea lor interesată   la Biserică.

Credincioșii reali ai lui Dumnezeu sunt cei care au fost schimbați și sunt schimbați continuu de Dumnezeu în adâncul lor, în adevărata Lui Biserică.

De aceea, nu orice convertire religioasă, la o biserică eterodoxă sau sectă anume, înseamnă și convertire adevărată, pentru că convertirea adevărată înseamnă intrare reală pe calea sfințeniei, prin curățirea continuă de patimi.

Dumnezeul nostru treimic să ne dea tuturor răspunsuri la căutările noastre, adică mângâieri dumnezeiești pe drumul nostru continuu spre Sine! Amin.