De Trinitate. Din problemele teologiei trinitare
[Pr. Lect. Dr.] Alexandru Buzalic, De Trinitate. Din problemele teologiei trinitare, Ed. Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2010, 368 p.
*
Cartea e formată din Cuvânt înainte, Prolegomenă (în 3 puncte), 3 părți, Concluzii, Bibliografie, Indice analitic…autorul fiind greco-catolic.
Cuvântul înainte e al episcopului greco-catolic, Dr. Virgil Bercea, p. 9-11, care consideră volumul de față ca fiind „complex și bine închegat”, p. 11 iar despre autorul spune că are capacitate „de introspecție și de restituire”, p. 11.
Prolegomena începe în p. 13.
Autorul susține că termenul de „dogmatic” a apărut în sec. al 17-lea. Melanchthon l-a utilizat pe dogmatic, p. 17.
„Evenimentul pascal…este o lucrare trinitară”, p. 84, 106.
Autorul folosește grafia „Spirit Sfânt”, cf. p. 84.
Lista triadologică a NT propusă de autor, p. 105-106: Mt. 11, 25-27 (Tatăl a dăruit totul Fiului), Mt. 28, 16-20 (Botezul trinitar), Mc. 1, 9-11 (Botezul Domnului), Mc. 15, 33-39 (e recunoscut de sutaș ca Fiul lui Dumnezeu), Lc. 1, 26-38 (Bunavestire), Lc. 4, 16-21 (Duhul Domnului coboară peste Fiul), In. 1, 1-18 (Logosul întrupat al Tatălui), In. 3, 16-18 (Tatăl Îl dă pe Fiul din iubire pentru lume), In. 5, 19-30 (Fiul este egal cu Tatăl), In. 14, 1-14 (Fiul este în Tatăl), In. 14, 15-26 (trimiterea Duhului Sfânt), In. 17, 1-18 (preamărirea Fiului prin Tatăl și a Tatălui prin Fiul), In. 17, 20-26 (unitatea Treimii și a Bisericii), In. 20, 24-29 (Iisus, Domn și Dumnezeu), F. Ap. 2, 32-36 (Iisus șade de-a dreapta Tatălui și trimite pe Duhul Sfânt), Rom. 1, 1-7 (Fiul Tatălui și puterea Sfântului Duh), Rom. 5, 5 (iubirea lui Dumnezeu revărsată prin Sfântul Duh), I Cor. 8, 1-6 (un Dumnezeu – Tatăl, un Domn – Hristos), I Cor. 12, 1-11 (același Duh, același Domn, același Dumnezeu și diverse daruri), II Cor. 13, 11-13 (Sfânta Treime), Gal. 4, 4-7 (Duhul lui Iisus trimis de Dumnezeu în sufletele noastre), Filip. 2, 5-11 (chenoza Fiului), Colos. 1, 12-20 (chipul lui Dumnezeu în Iisus și Biserică), Efes. 1, 3-23 (Sfânta Treime), I In. 4, 17-16 (Dumnezeu este iubire, trimite pe Fiul și dăruiește pe Sfântul Duh).
În p. 158, autorul redă textul Crezului în greacă și română așa cum este: fără Filioque. Dar în p. 160 afirmă că Sinodul II Ec. „nu a rezolvat” „relația explicită dintre Tatăl și Fiul”, fapt pentru care s-a ajuns la „necesitatea introducerii lui filioque în cateheza Bisericii din Spania, pentru a se ajunge de la un theologoumen la introducerea lui în Crezul liturgic în mod unilateral, de către Biserica latină”.
Folosește grafia „Isus Hristos”, p. 165.
La sfârșitul sec. al 19-lea, spune autorul, greco-catolicii români au trecut la „Doamne îndură-Te!”, în loc de „Doamne miluiește!” și la grafia „Spirit” în loc de „Duh”, p. 257.
În concluzie: o sinteză de suprafață fără personalitate.
