Rondelul rozelor din Cișmegi

Am vorbit mai demult despre poemul lui Ion Pillat, Cămara de fructe.

Recent, mi-a atras atenția Rondelul rozelor din Cișmegi, al lui Macedonski…și mă gândesc dacă nu cumva cei doi poeți s-au influențat unul pe altul.

Cămara de fructe a fost publicată în volumul din 1923, Pe Argeș în sus, iar Rondelul rozelor din Cișmegi în volumul Poema rondelurilor, din 1927.

Macedonski i-a putut sugera lui Pillat imaginea parfumurilor și a culorilor care ard: „ard parfumuri” (Ospățul lui Pentaur, 1886), „jaruri de pietre cu flacări de sori” (Noaptea de decemvrie, 1902).

Semnalăm aici excepționala anticipare din Istoria ieroglifică alui Cantemir: „Ochiuri de cucoară,/ voi, limpezi izvoară,/ a izvorî vă părăsiți,/ și-n amar vă primeniți. /…/ Finicul în foc de aromate moară”

Dar, la rândul lui, și Macedonski se poate să fi primit sugestii din poezia amintită a lui Pillat, pentru etalarea culorilor de trandafiri, „pe ritmuri persane”, ca mătăsurile într-un bazar:

De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.

Pe ritmuri persane în strofe-așezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde… —
De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamț a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.

 (Rondelul rozelor din Cișmegi)

Rondelurile dedicate crinilor și rozelor, de către Macedonski, cuprind o sinteză a semnificațiilor care au fost acordate florilor, în poezia noastră simbolistă. O sinteză stilizată

Spre exemplu, Rondelul crinilor (1916) vorbește din nou despre focul parfumului și chiar despre fanatismul religios al miresmelor: „În crini e beția cea rară /…/ Potirele lor au fanatici/ Argint din a soarelui pară /…/ În ei mă sorbiră, extatici,/ Și pe aripi de rai mă purtară”

Asocierea simbolică dintre parfum și arderea mistică este evidentă.

Parfumurile florilor sunt o tămâiere tainică…sugestie prelucrată de simboliști, dar preluată de la Eminescu: „văzduhul tămâiet” al pădurii din Călin… – și nu zicea și Negoițescu că natura lui Eminescu este „prodigioasă de miresme ca o biserică”?

Nu numai Macedonski sau simboliștii au receptat semnificația din poezia lui Eminescu. Goga o personalizează astfel: „Ca din cădelniți fumul de tămâie,/ Prelung se zbate frunza din dumbravă” (Dăscălița).

Revenind la Rondelul lui Macedonski…poetul nu a fost un adânc cugetător, ca Eminescu, și nici subtil ca Pillat.

Rafinamentul lui poetic, atâta cât este (nu foarte mare) se bazează pe o lectură atentă a poeților predecesori (pașoptiști și Eminescu), cât și a contemporanilor simboliști, fără a ajunge să îi înțeleagă prea bine nici pe unii, nici pe alții.

Mă gândesc aici la o posibilă influență a poeziei lui Pillat, pentru că cele două poeme au în comun aprecierea frumuseții unor lucruri care impresionează prin incandescența parfumurilor și a culorilor și, totodată, combinația între natural și artizanal.

Pembè înseamnă roșu deschis, precum culoarea florilor bumbacului. Cuvântul vine din persană, unde înseamnă chiar bumbac…și aluzia e evidentă.

Rozele din grădină și cele din strofele poeziei persane se contopesc. Frumusețea artificială a versurilor (face aluzie la Saadi, căruia îi și dedică un rondel) și cea naturală a grădinii se completează și se reflectă una pe alta.

Simbolurile sunt oarecum diferite de cele din poemul lui Pillat, dar metoda poetică se apropie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *