Am vorbit mai demult despre poemul lui Ion Pillat, Cămara de fructe.

Recent, mi-a atras atenția Rondelul rozelor din Cișmegi, al lui Macedonski…și mă gândesc dacă nu cumva cei doi poeți s-au influențat unul pe altul.

Cămara de fructe a fost publicată în volumul din 1923, Pe Argeș în sus, iar Rondelul rozelor din Cișmegi în volumul Poema rondelurilor, din 1927.

Macedonski i-a putut sugera lui Pillat imaginea parfumurilor și a culorilor care ard: „ard parfumuri” (Ospățul lui Pentaur, 1886), „jaruri de pietre cu flacări de sori” (Noaptea de decemvrie, 1902).

Semnalăm aici excepționala anticipare din Istoria ieroglifică alui Cantemir: „Ochiuri de cucoară,/ voi, limpezi izvoară,/ a izvorî vă părăsiți,/ și-n amar vă primeniți. /…/ Finicul în foc de aromate moară”

Dar, la rândul lui, și Macedonski se poate să fi primit sugestii din poezia amintită a lui Pillat, pentru etalarea culorilor de trandafiri, „pe ritmuri persane”, ca mătăsurile într-un bazar:

De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde,
De bolți agățate, pe ziduri urcate,
Și printre frunzișuri de pomi ce le-ascunde.

Pe ritmuri persane în strofe-așezate,
Melodic, coloarea, coloarei răspunde… —
De flăcări, de aur, pembè, argintate,
Nebună orgie de roze oriunde.

Un neamț a fost magul grădinii uitate.
Răpit fu de visul cu tainice unde,
Și dându-le viață ce-n suflet pătrunde,
Lăsatu-le-a-n urmă, în roze-nchegate,
De flăcări, de aur, pembè, argintate.

 (Rondelul rozelor din Cișmegi)

Rondelurile dedicate crinilor și rozelor, de către Macedonski, cuprind o sinteză a semnificațiilor care au fost acordate florilor, în poezia noastră simbolistă. O sinteză stilizată

Spre exemplu, Rondelul crinilor (1916) vorbește din nou despre focul parfumului și chiar despre fanatismul religios al miresmelor: „În crini e beția cea rară /…/ Potirele lor au fanatici/ Argint din a soarelui pară /…/ În ei mă sorbiră, extatici,/ Și pe aripi de rai mă purtară”

Asocierea simbolică dintre parfum și arderea mistică este evidentă.

Parfumurile florilor sunt o tămâiere tainică…sugestie prelucrată de simboliști, dar preluată de la Eminescu: „văzduhul tămâiet” al pădurii din Călin… – și nu zicea și Negoițescu că natura lui Eminescu este „prodigioasă de miresme ca o biserică”?

Nu numai Macedonski sau simboliștii au receptat semnificația din poezia lui Eminescu. Goga o personalizează astfel: „Ca din cădelniți fumul de tămâie,/ Prelung se zbate frunza din dumbravă” (Dăscălița).

Revenind la Rondelul lui Macedonski…poetul nu a fost un adânc cugetător, ca Eminescu, și nici subtil ca Pillat.

Rafinamentul lui poetic, atâta cât este (nu foarte mare) se bazează pe o lectură atentă a poeților predecesori (pașoptiști și Eminescu), cât și a contemporanilor simboliști, fără a ajunge să îi înțeleagă prea bine nici pe unii, nici pe alții.

Mă gândesc aici la o posibilă influență a poeziei lui Pillat, pentru că cele două poeme au în comun aprecierea frumuseții unor lucruri care impresionează prin incandescența parfumurilor și a culorilor și, totodată, combinația între natural și artizanal.

Pembè înseamnă roșu deschis, precum culoarea florilor bumbacului. Cuvântul vine din persană, unde înseamnă chiar bumbac…și aluzia e evidentă.

Rozele din grădină și cele din strofele poeziei persane se contopesc. Frumusețea artificială a versurilor (face aluzie la Saadi, căruia îi și dedică un rondel) și cea naturală a grădinii se completează și se reflectă una pe alta.

Simbolurile sunt oarecum diferite de cele din poemul lui Pillat, dar metoda poetică se apropie…

Did you like this? Share it: