Sfantul Ierarh Caesarius de Arles

Iubiții mei,

Sfântul Ierarh Caesarius de Arles s-a născut în anul 470 în Burgundia, la Chalon-sur-Saône [Saint Caesarius of Arles, Sermons, vol. I (1-80), translated by Sister Mary Magdeleine Mueller, O. S. F, in The Fathers of the Church, vol. 31, Pub. Fathers of the Church, Inc., New York, 1956, p. v. Abreviat FC 31, p.] și din 503 a fost episcop de Arles [Idem, p. viii].

El a adormit pe 27 august 543 [Ibidem], fiind pomenit și de noi și de romano-catolici pe 27 august…iar aici vom discuta despre teologia sa, pe care o putem desprinde din predicile ediției citate.

Sfântul Ierarh Caesarius (numele său fiind românizat de mulți ca Cezar și îl veți găsi citat ca Cezar din Arelate) insista pe citirea zilnică a Sfintei Scripturi [Idem, p. 4]. Pentru ca astfel, cunoscând Scriptura, să predicăm din ea în duminici și de praznice în Biserică dar și în societate să vorbim potrivit Scripturii, oriunde ne ducem [Idem, p. 10].

În aceeași primă predică, el subliniază obiceiul canonic al Bisericii de a nu hirotoni diacon sau preot înainte de vârsta de 30 de ani [Idem, p. 15] iar confraților episcopi, care nu se credeau în stare să predice, le recomandă „vechiul obicei al Sfinților”, care se păstra în Răsărit, și anume ca „predicile să fie citite în Biserică pentru mântuirea sufletelor” [Ibidem].

Iar pe diaconii, care sunt vrednici să citească Sfânta Evanghelie la slujbe, îi îndeamnă, deopotrivă, ca în Biserici să citească din cărțile Sfinților Ilarie de Pictavium, Ambrozie de Milan, Augustin de Hippo și orice predică a altui Sfânt Părinte [Idem, p. 16]. Pentru că Sfântul Caesarius considera deopotrivă de legitime predica din Scriptură și predica Părinților Bisericii.

„Sfinții Părinți din vechime”, spune el, „cu mare râvnă și trudă evlavioasă au scris cărți fără număr spre folosul tuturor Bisericilor” [Idem, p. 17]. De aceea, nu trebuie să ne lenevim să le dăruim fiilor Bisericii această comoară, dacă noi nu suntem în stare să scriem ca ei [Ibidem].

Sfântul Caesarius îi consideră pe preoți ochii Bisericii, ochii lui Hristos, Care e Capul Bisericii [Idem, p. 18]. Pentru că ei trebuie să vadă ce lipsește în Biserică și să împlinească lipsurile confraților lor.

Domnul ne cheamă la sfințenie, pentru că El e Sfânt [Idem, p. 20]. Și se referă la substantivul grecesc aghios/ sfânt, pe care îl traduce cu: „nu este de pe pământ” [Idem, p. 21]. Pentru că suntem chemați la faptul de a ne umple de slava lui Dumnezeu, printr-o viață curată, iar slava Lui cea necreată și veșnică e dumnezeiască și ne face și pe noi dumnezeiești.

Biserica este a lui Hristos și primește ajutorul Lui în mod continuu iar cele două Testamente ale Scripturii îi indică Bisericii sensul ei, Sfântul Caesarius folosind de mai multe ori sintagma: „corabia Bisericii” [Idem, p. 22]. Deopotrivă el folosește și sintagma „turma lui Hristos” [Idem, p. 23] pentru Biserică, ambele indicând unitatea Bisericii și unicitatea ei. Pentru că e doar o turmă…și doar o corabie a Bisericii și nu mai multe iar toți credincioșii sunt uniți, în mod tainic/ mistic, cu Dumnezeul treimic, prin slava Sa cea veșnică.

În finalul predicii întâi, el vorbește despre „Treimea, Care este Dumnezeu” și Care va da răsplătiri veșnice celor credincioși și despre Judecătorul cel veșnic, Care ne va judeca pe toți [Idem, p. 24].

În a doua predică a acestei ediții patristice, Sfântul Ierarh Caesarius îi aseamănă pe preoții Bisericii cu niște vaci și pe credincioși cu vițeii lor [Idem, p. 30-31]. Însă comparația este în sensul cel mai bun al cuvântului. Pentru că vacile Bisericii, prin mâncarea adevărului revelat, produc laptele pentru vițeii lor și îi hrănește cu el [Idem, p. 31]. Căci preoții Bisericii, „citind continuu cuvântul lui Dumnezeu…rumegă flori de pe diferiții munți ai Sfintei Scripturi…[făcând din ele] laptele duhovnicesc pentru fiii lor” [Ibidem].

Pentru că nu e de ajuns să citești lucruri disparate, ci trebuie, în primul rând, să le înțelegi profund și să le legi într-o singură expunere coerentă și concisă. Pentru că astfel vom avea o expunere vie, clară, personală a teologiei cuiva și nu un text compilat, cu fragmente puse cu furca în expunere.

Așadar, reținem de la Sfântul Caesarius, că preoții sunt ochii Bisericii, care văd nevoile ei reale în mod constant dar tot ei sunt și vacile Bisericii, cele care produc hrana, vie, duhovnicească, prin cuvânt și prin exemplul personal. Pentru că turma rațională a Bisericii are nevoie de cuvintele pline de rațiune dreaptă și de sfințenie, de cuvinte de la Dumnezeu, pentru ca să gândească evlavios, să iubească curat și să lucreze cele frumoase ale Ortodoxiei.

Hrana creștinilor e Dumnezeiasca Scriptură [Ibidem]. Dar ea are nevoie de interpretarea preoților Bisericii. Pentru că preoții Bisericii trebuie „să descopere/ să reveleze tainele Sfintei Scripturi” [Ibidem]. De aceea, credincioșii, prin hrana cuvântului predicată de preoți, se hrănesc constant din „ugerele Sfintei Biserici” [Idem, p. 32], adică din învățătura ei sfântă.

Și constat, cu multă bucurie, atât consistența scripturală a predicilor Sfântului Caesarius de Arles, pentru că citează foarte mult Scriptura, cât și sensul duhovnicesc/ mistic al interpretărilor sale scripturale, care denotă faptul că avea darul contemplării dumnezeiești. Nu rămânea la litera cuvintelor dumnezeiești, ci vedea duhovnicește profundul Scripturii.

În a 5-a predică, autorul nostru vorbește despre păcatele preoților și despre impactul catastrofal pe care ele îl au asupra Bisericii [Idem, p. 34]. Pentru că prin păcatele noastre îi smintim pe mulți și îi ducem în pedepsele cele veșnice ale Iadului [Ibidem]. Însă, „El îi pedepsește pe toți cei pe care El îi iubește, [și] El nu iubește un om, dacă nu-l pedepsește pe el” [Idem, p. 35]. Dacă nu îl pedepsește spre îndreptarea sa, ca un Părinte adevărat.

De aceea, Dumnezeu, Cel care Își îndreaptă fiii prin pedepsele Sale pedagogice, Își arată prin ele „inexprimabila bunătate” pe care o are [Idem, p. 36]. Pentru că puțina pocăința de aici, ne face să moștenim Împărăția Sfinților. Căci, după moarte, când „trupul, care este iubit mult acum, începe să fie mâncat de viermi în mormânt, sufletul va fi prezentat/ înfățișat lui Dumnezeu, în cer, de către Îngeri. Atunci, dacă a fost bun, sufletul va fi încununat, pe când, dacă a fost rău, va fi aruncat în întunericul cel mai dinafară” [Idem, p. 37].

Sfântul Ierarh Caesarius vorbește despre Biserica una, despre episcopii, preoții și diaconii ei, despre credincioșii Bisericii lui Hristos, despre cum trebuie să ne conformăm viața după Scriptură și Părinții Bisericii, despre Judecata lui Dumnezeu Cel în Treime slăvit și închinat, și despre Rai și Iad. Iar în citatul ultim ne vorbește despre Judecata particulară, a fiecărui om după moarte, la care sufletul nostru va fi condus de Sfinții Îngeri.

Și acestea sunt predici ortodoxe de secol 6, din Franța ortodoxă, ale unui ierarh ortodox, care vorbește despre niște lucruri, care ne sunt proprii și nouă, celor de azi. Pentru că credința lui e și credința noastră, pentru că e credința aceleiași Biserici a lui Hristos, care a ajuns până la noi.

În a șasea predică, în primele fraze…Sfântul Ierarh Caesarius, episcopul Arlesului, folosește expresia: „mântuirea noastră comună, pe care Domnul ne-a dat-o” [Idem, p. 38]. Și se referă la ce a făcut Hristos pentru noi, pentru Biserica Sa. Se referă la iconomia/ rânduiala mântuirii Sale, pe care noi ne-o însușim prin întreaga viață liturgică și ascetico-mistică a Bisericii. Căci ceea ce a făcut El în trupul Său, trebuie să facem și noi, în ființa noastră, prin toată asceza noastră: să ne umplem de slava Lui, care să ne transfigureze deplin, adică atât sufletul cât și trupul nostru. Pentru că numai atunci primim cu adevărat mântuirea Lui, când ea, în mod ontologic, inundă întreaga noastră persoană.

Căci Domnul, odată pentru totdeauna, a îndumnezeit umanitatea Sa și a ridicat-o de-a dreapta Tatălui. Însă noi ne transfigurăm prin sfințenia Bisericii, adică prin Sfintele ei Taine, prin care coboară slava Lui în noi.

Tocmai de aceea, în comparație cu protestantismul, care nu este interesat de sacramentologie, adică de Sfintele Taine, Biserica nu poate fi închipuită fără Sfinte Taine, adică fără sfințenia ei, care e sfințenia lui Dumnezeu și care ni se împărtășește prin Sfintele Taine.

Pentru că sfințenia nu e un concept sau un comportament moral…ci o realitate dumnezeiască care se împărtășește ontologic, pe care o trăiești ca pe prezența harică a lui Dumnezeu în ființa ta, ca pe conlocuirea cu Dumnezeu. Sfințenia e umplerea noastră de sfințenia lui Dumnezeu, care este evidentă în noi până și pentru cei foarte păcătoși.

Predica era socotită de Sfântul Caesarius o lucrare folositoare pentru suflet [Ibidem]. Și ea trebuie primită cu „urechi ascultătoare” [Idem, p. 40], adică cu un efort constant de înțelegere și de aprofundare a celor predicate. Pentru că predica nu se termină odată cu rostirea ei ci ea tocmai de atunci începe. Pentru că predica trebuie să devină propria noastră viață, propria noastră schimbare de profunzime.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt „lumina și hrana veșnică a sufletului” și fără ele sufletul nu poate fi viu [Ibidem]. Însă cei păcătoși vor avea parte de focul cel veșnic [Idem, p. 42]. Pentru a nu ajunge acolo, e nevoie ca „sabia Duhului Sfânt și secera Crucii să taie [din noi] toate dorințele, prin care gândim sau dorim [să facem] binele pentru alții cu rea intenție și să ținem numai ceea ce e înțeles ca dreptate și milă” [Idem, p. 43].

Tot în această predică, el ne vorbește despre „inima zdrobită și arată de plugul Evangheliei și plugărită de Cruce”[Ibidem], care arată în noi „zdrobire prin pocăință, ușurare prin milostenie și pregătire prin dragoste pentru semănătura Domnului” [Ibidem].

Așadar, iubiții mei, învățând de la acest Ierarh Sfânt al Bisericii cum să ne raportăm la Dumnezeu și la oameni, învățăm că e bine să îi privim pe toți Sfinții în mod profund și să adâncim continuu cuvintele lor.

Că nu trebuie să disprețuim pe nimeni dintre Sfinți…și că nu trebuie să punem sub obroc/ sub tăcere cuvintele lor, care ne pot ajuta enorm de mult în viața noastră.

Sfinte Ierarhe Caesarius, îți mulțumesc că m-ai întărit să vorbesc astăzi despre sfintele tale cuvinte și să învăț, și să învățăm cu toții, să te iubim și te ascultăm! Învață-ne să te ascultăm, pe tine și pe toți Sfinții Părinți ai Bisericii, cu inimă deschisă și cu gânduri înalte, pentru ca tot ce aflăm să ne împodobească ființa cu podoabă dumnezeiască. Ai milă de noi în toate zilele vieții noastre, ajută-ne pe noi în toate durerile și așteptările noastre, ca să ne mântuim și noi, păcătoșii! Amin.

Did you like this? Share it: