Iubiții mei,
de la iertarea fiului pocăit, de duminica trecută, care ne încurajează pe toți să ne schimbăm viața prin pocăință, Evanghelia de azi [Mt. 25, 31-46] ne duce, în mod abrupt, la Judecata lui Dumnezeu.
La judecata finală/ de apoi/ universală/ de obște, de după venirea Domnului și învierea tuturor celor adormiți și transfigurarea celor vii, care vor fi găsiți atunci pe pământ…pentru că toți vom da seamă de credința, de faptele, de iubirea noastră, de consecințele vieții noastre în istorie.
Lăsăm sec de carne, cu alte cuvinte, cu întipărirea în noi a cutremurului interior pentru starea noastră lăuntrică.
Pentru că, dacă nu ne temem și nu ne înfricoșăm de consecințele păcatelor noastre și dacă nu căutăm să ne curățim de păcate, înseamnă că avem o conștiință adormită, care nu mai sesizează moartea sufletească adusă de păcatele noastre. Dar dacă ne vedem păcatele în mod profund, atunci avem îngrijorare vie față de răspunsul pe care îl vom da, în mod personal, la Înfricoșătoarea Judecată a Domnului.
Din slujba zilei, înțelegem că Hristos Domnul este Preadreptul Judecător al lumii, că judecata noastră se va face în prezența Puterilor cerești și că „oamenii cu frică vor fi judecați” [Triodul, ed. BOR 2000, p. 39] de către El. Vor fi judecate faptele noastre, iar hotărârea Domnului, pentru fiecare dintre noi, va fi definitivă. Pentru că fiecare dintre noi vom fi găsiți vrednici de Rai sau de Iad, conform cu ceea ce am făcut și suntem.
Vorbind despre Iad, cântările liturgice ale zilei îl desemnează ca fiind „focul cel veșnic, întunericul cel mai din afară și tartarul, viermele cel cumplit și scrâșnirea dinților cea neîncetată” [Idem, p. 40]. Pentru că în durerea lui vor merge cei „ce au greșit peste măsură…cu vicleană voie” [Ibidem]. Căci păcatele noastre de-o viață L-au vizat pe Domnul, pentru că pe El L-am mâniat prin lucrarea lor [Ibidem].
Atributele Iadului cât și ale Raiului descrise în Triod sunt scripturale.
În Mt. 25, 41 avem „focul cel veșnic [to pir to eonion]”. În Mt. 25, 46: „pedeapsă/ osândă veșnică [colasin eonion]”. Mt. 5, 29 și 30 amintesc de gheenna [cf. GNT] iar Mt. 5, 22 de „gheenna focului [tin gheennan tu piros]”. În Mt. 8, 12 găsim textul: „Iar fiii Împărăției [cu sensul că ei trebuiau să moștenească Împărăția lui Dumnezeu dar nu și-au dorit acest lucru] vor fi aruncați întru întunericul cel mai din afară [to scotos to exoteron]! Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților [o clavtmos che o vrigmos ton odonton]”. Despre tartarul Iadului vorbește II Petr. 2, 4: „Dumnezeu nu a cruțat pe îngerii care au păcătuit [se referă la demoni] ci, [cu] lanțurile întunericului, i-a aruncat în tartar [tartarosas], i-a dat să fie păziți întru judecată”. Iar expresia „viermele lor nu moare [o schilix afton u telefta]”, cu referire la chinurile conștiinței pe care le trăiesc cei păcătoși în Iad, e regăsibilă la Mc. 9, 48 în GNT, însă în MGK e prezentă în Mc. 9, 44, 46, 48 [o schilix afton den telefta].
În Evanghelia zilei, Raiul e sinonim cu „Împărăția [Vasilian] pregătită…de la întemeierea/ începutul lumii” [Mt. 25, 34] și cu „viața veșnică” [zoin eonion]” [Mt. 25, 46]. Pentru că toți suntem chemați la a fi membri ai Împărăției Sale.
Numai că, pentru a moșteni Împărăția lui Dumnezeu, noi trebuie să arătăm faptele credinței noastre la Judecata Domnului. Pentru că credința se manifestă în mod integral. Omul trebuie să fie credincios în tot sufletul și trupul lui și nu doar la nivel mental sau atitudinal!
Căci credința nu este doar o cunoaștere intelectuală a lui Dumnezeu, prin care, dacă citim Scriptura și pe Sfinți, ne-am „asigurat” mântuirea ci e o cunoaștere cu toată ființa noastră a Lui, o cunoaștere continuă, o rămânere continuă în slava Lui și în fapte bune, pentru că prin tot ceea ce facem pentru El, ne umplem de slava Lui.
De aceea, în Evanghelia de azi se subliniază faptul că credința dă de mâncare, alină setea, alină singurătatea, e ospitalieră, e smerită, vede profund lucrurile, nu stă la distanță de dramele oamenilor ci le asumă și le poartă și încearcă să le vindece sau măcar să le aline.
Pentru că Domnul, la Judecata Lui, ne vrea să fim ca El. Ne vrea plini de iubire și de atenție și de frumusețe duhovnicească. El ne vrea Sfinți și cuvioși și plini de maturitate duhovnicească.
Pentru că numai un om imatur duhovnicește nu e pătruns de durere când vede oameni flămânzi, goi, singuri, nedreptățiți, ultragiați. Dar cel care își vede păcatul și neputința și știe ce cere Dumnezeu de la noi, cum vrea El ca să fim, e numai rană, numai durere, numai plâns pentru durerea imensă a întregii umanități.
Căci lecția fundamentală a Evangheliei de azi e aceasta: creștinii ortodocși sunt chemați să poarte în ei toată drama și aspirația spre bine a umanității. Să compătimească profund cu fiecare semen în parte, pentru că îl consideră pe fiecare ca pe un frate și ca pe un moștenitor al Împărăției. Să îl poarte în rugăciunea, în asceza și în iubirea lui pe fiecare și pe toți la un loc, pentru că a te îngriji de toți…înseamnă a te îngriji și de tine.
Însă, dacă nu vezi flămânzi, însetați, străini, singuri, neputincioși de tot felul pe lângă tine, când numărul lor e imens…e pentru că nu te vezi decât pe tine. Și dacă te vezi doar pe tine, tocmai de aceea nu ai proiecte de viață generoase ci înguste, care se reduc la tine și la traiul tău.
Judecata lui Dumnezeu e dreaptă, pentru că e cea mai profundă și mai cinstită și mai umană dintre scanările ființei noastre. El va privi în abisul existenței noastră, va vedea adâncul nostru imens și va decide conform cu ceea ce vede că suntem. Pentru că faptele credinței noastre sunt cele care ne-au personalizat într-un anume fel, pe când păcatele noastre sunt cele care ne-au ruinat. Tocmai de aceea judecata Lui va fi dreaptă și definitivă, pentru că ea va fi ceea ce suntem și vrem noi și nu o presupunere despre ceea ce suntem.
Însă Evanghelia de azi nu este un îndemn la activism social! Domnul nu cere de la noi să îi ajutăm pe oameni în indiferență totală față de o asumare deplină a vieții eclesiale. Ci, dimpotrivă, să îi ajutăm pe oameni în mod profund, văzând nevoile lor duhovnicești și intelectuale și afective și materiale și ajutându-i din ipostaza noastră de oameni implicați cu totul în viața Bisericii și în drumul curățirii de patimi.
Domnul vrea să vedem în fiecare chipul Lui, prezența Lui, chemarea Lui, dorința Lui de a-L iubi și de a comunica cu El. El vrea ca noi să-i prețuim profund pe toți oamenii și să le dorim binele real și nu fantasmagoric. El vrea ca noi să nu încurajăm păcatele oamenilor ci să fim o oglindă reală, în care ei să își vadă și binele dar și răul pe care îl fac și și-l fac.
Pentru că prin toate cuvintele și faptele noastre trebuie să se vadă credința, nădejdea și dragostea noastră pentru Dumnezeu, să se vadă fidelitatea noastră față de Biserica lui Hristos și față de Tradiția ei și față de toți Sfinții ei.
Trebuie să fim receptați ca oameni ai lui Dumnezeu, ca slujitori și robi ai Lui.
Trebuie ca toți să vadă în noi faptele și slava lui Dumnezeu și nevoia lor de a ne vorbi și de a fi cu noi trebuie să fie împlinită de iubirea noastră pentru ei.
Căci „Împărăția cerurilor este petrecerea Sfinților cu Dumnezeu” [Triodul, ed. cit., p. 47], pe când „chinul și întunericul și cele asemenea [lor] sunt depărtarea de Dumnezeu și mustrarea sufletelor pricinuită de conștiința că au fost lipsite, din pricina nepăsării și a desfătării trecătoare, de strălucirea dumnezeiască” [Ibidem]. Pentru că noi știm ceea ce trebuie să facem…numai că nu ne ascultăm conștiința și dragostea.
De aceea, iubiți confrați, să căutăm să fim ai lui Dumnezeu prin tot ceea ce gândim și înfăptuim! Pentru că ceea ce credem, aceea și facem iar ceea ce facem, aceea și suntem.
Să fim una cu credința noastră, cu nădejdea și cu dragostea noastră pentru Dumnezeu și pentru oameni. Adică să fim onești și realiști cu noi în toate dar plini de milă și de înțelegere și de condescendență față de aspirațiile și neîmplinirile oamenilor.
Să îmbrățișăm pe toți în rugăciunea noastră, în dorul nostru după mântuire, pentru că acesta ne unește interior cu Dumnezeul nostru treimic, a Căruia este slava, cinstea și închinăciunea, în vecii vecilor. Amin!
Iulia Timoșenko a fost eliberată! Primele imagini cu ea pe scenă, sunt de la 21. 31 ora României, într-un scaun medical. A venit pe scenă…și primele cuvinte au fost: Slavă Ucrainei! După care a ținut un discurs incendiar.
E 21. 40 și Iulia încă vorbește! Oamenii din piață o ascultă cu respect și îi răspund prin urale în anumite momente.
Ora 21. 57: 39.204 privitori online.
Articolul evenimentului de pe Gândul.