Pauline Perspectives. Essays on Paul
N. T. Wright, Pauline Perspectives. Essays on Paul, 1978-2013, Pub. Fortress Press, Minneapolis, 2013, 620 p.
*
Cartea îi este dedicată lui Nick, Archie, Ben, Chad, Kevin și Jamie…iar autorul este episcop anglican de Durham, profesor cercetător de NT și Creștinătate veche la Universitatea Sfântul Andrei.
E formată din Listă de abrevieri, Prefață și 4 părți (cu articole publicate în funcție de locul unde ținea prelegeri: partea I: Oxford și Cambridge, II: Lichfield și Westminster, III: Durham, IV: St. Andrews), Bibliografia și 3 rânduri de indexuri (după surse, după autori, după teme).
Prefața, p. xvii-xix. O culegere de studii în urma a 35 de ani de muncă universitară, p. xvii. În p. xix își face publicitate la websiteul personal.
Partea întâi începe în p. 3, cu studiul Pavel al istoriei și Pavel al credinței, scris în 1978.
„Crucea este ofensatoare pentru Israel fiindcă un Mesia crucificat sugerează un Israel crucificat”, p. 8.
Justificarea în lumea „evanghelică” presupune două lucruri: păcatul și harul, p. 23.
Partea a 2-a începe în p. 77.
„Pavel nu este dualist”, p. 185.
„Prin „Evanghelia” lui Pavel nu se înțelege justificarea prin credință. [Ci] el anunță că Iisus cel răstignit și înviat este Domnul. A crede acest mesaj [înseamnă] a da crezare mărturisirii că Iisus ca Mesia e Domnul”, p. 218.
Studiile sale sunt făcute, cel mai adesea, pe studiile altor autori și nu direct pe textele scripturale.
Cap. al 17-lea este o conferință ținută la Oxford, în 2002, care nu a mai fost publicată anterior, p. 254. Însă mai toate au fost publicate anterior în diverse reviste teologice.
În p. 273 începe partea a 3-a. Cu o altă conferință: Noi perspective la Pavel (2003), p. 273.
În p. 277, autorul se declară „a good Calvinist”.
Autorul consideră postmodernismul drept „colapsul unui sens neîmpărtășit al adevărului”, p. 326.
Și vrea să redescoperim eclesiologia Sfântului Apostol Pavel, p. 331.
Dacă adesea se spune că Răsăritul nu are o teologie a Crucii așa cum o are Apusul, însă, accentuează autorul, „teologia apuseană a pierdut vederea învierii, înnoirea lumii și lacrimile oamenilor lui Dumnezeu și ale întregii creații, [dimpreună] cu slava lui Dumnezeu Creatorul”, p. 391.
Un foarte mare adevăr! Teologia apuseană nu mai e interesată de învierea Domnului pentru că nu mai este interesată de transfigurarea omului în Biserică.
„Doctrina justificării” e regăsibilă în Romani și Galateni, și foarte puțin în altă parte, p. 410.
Monotheism, p. 415-418.
Partea a 4-a începe odată cu p. 455, cu un studiu antropologic din 2011. Se consideră un exeget al Scripturii, p. 455.
În p. 470, autorul îl consideră pe Sfântul Pavel un epicurean, pentru că el vedea bunătatea ca fiind creată, dar fiind altceva decât bunătatea lui Dumnezeu și cu o perspectivă tripartită asupra unității ontologice a omului (trup, suflet, duh) și nu trihotomist.
Îmi place consecvența sa asupra teologiei pauline și faptul că îmbină comentariul pe textul paulin cu critica la adresa diverselor comentarii făcute pe teologia Sfântului Pavel. Însă nu e pe placul meu când vine vorba despre contextualizările prea largi ale subiectelor. Pentru că nu știe să fie concis nici când e vorba despre textul paulin, nici când e vorba despre critica la comentariile altora.
Am răsfoit cartea la recomandarea d-lui Dumitru Piscuc.
