Sfantul Ierarh Caesarius de Arles

Iubiții mei,

orice primă întâlnire cu un Sfânt Părinte al Bisericii trebuie să fie o întâlnire cu textele sale, cu persoana sa la primă mână. Tocmai de aceea și prin aceste două predici anterioare (prima și a doua), cât și prin cea din față, v-am pus înainte un Sfânt al Bisericii nestudiat în spațiul românesc, însă după cum reiese teologia sa din predicile sale. Pentru că, adevărata cunoaștere a cuiva nu e din comentariile despre el ci din studierea operei sale.

În predica a 13-a, Sfântul Ierarh Caesarius vorbește despre prăznuirea duminicii de către Biserică, în comparație cu „nefericiții evrei”, care au rămas la sabatul lor [FC 31, p. 76]. În 13. 3, el vorbește despre Trupul și Sângele Domnului, despre Sfânta Euharistie și despre ungerea cu „uleiul binecuvântat” de către preoți, despre Sfântul Maslu. Ambele dăruite unui om bolnav [Idem, p. 77].

De unde vedem că împărtășirea preceda ungerea cu untdelemnul sfințit al Maslului. Tocmai de aceea, dacă vom insista pe spovedanie și împărtășire înainte de Sfântul Maslu, dar și pe post și rugăciune, pe citire și evlavie, vom simți curățirea lui Dumnezeu tot mai profund în Sfântul Maslu. Pentru că și Părintele nostru vorbește despre Maslu ca despre Taina Bisericii, prin care se primește, deopotrivă, sănătate trupească și iertarea păcatelor [Ibidem].

În 14. 2, Sfântul Caesarius leagă venirea la Biserică de milostenia față de săraci [Idem, p. 80] și ne spune că Dumnezeu nu ascultă rugăciunea celui plin de mânie [Idem, p. 81]. Predica a 15-a o rostește pentru ca să ne învețe că nu e de ajuns numai faptul de a ne abține de la a face răul, ci trebuie să facem, mai întâi de toate, binele [Idem, p. 83]. Căci credința fără fapte este moartă [Iac. 2, 26] [Idem, p. 87]. Pentru că, „prin Botez, noi ne eliberăm de toate relele, dar, cu harul lui Dumnezeu, noi trebuie să ne umplem de toate virtuțile, printr-o viață bună. Dacă noi considerăm suficientă doar Taina Botezului [pentru mântuire], fără fapte bune, necurăția sufletului va fi scoasă afară prin harul lui Hristos dar se reîntoarce [în noi]” [Ibidem]. Și necurăția se întoarce în noi, prin păcatele pe care le facem și pe care nu le curățim.

Creștinul e omul faptelor bune, insistă el, în predica a 16-a [Idem, p. 88]. Și din 16. 2, aflăm că „bunii creștini” ai timpului său, care erau căsătoriți, la praznicele sfinte, se împărtășeau. Însă trăiau în feciorie câteva zile înainte de a se împărtăși cu Sfânta Euharistie, pentru că ei considerau că trebuie să se împărtășească cu Domnul cu trupul și inima curate [Idem, p. 89]. Lucru pe care îl fac ortodocșii până azi, pentru că curăția trupească și sufletească este pregătirea noastră, alături de rugăciune, pentru a ne împărtăși cu Domnul.

În predica a 17-a, Sfântul Ierarh Caesarius de Arles  include începutul predicii despre dragoste a Sfântului Ierarh Augustin de Hippo [Idem, p. 90-93]. În următoarea, el include o altă predică a Sfântului Augustin despre faptele bune [Idem, p. 98]. Pentru că dragostea față de Sfinți se manifestă și în modul în care îi citezi și îi aprofundezi. A 19-a e tot de la Sfântul Augustin [98-102]. A 20-a este o selecție de texte din scrisoarea Despre viața creștinilor, a Sfântului Fatalis, care mie îmi este necunoscut [Idem, p. 103]. Dar care, cu siguranță, era cunoscut de către credincioșii săi, căci tocmai de aceea le-a predicat despre el după Sfântul Augustin.

Și, o, Dumnezeule, câte lucruri importante nu știm despre Sfinții lui Dumnezeu și despre istoria Bisericii noastre!…

În 20. 4, în scrisoarea Sfântului Fatalis, se vorbește despre alt lucru important în viața Bisericii și anume despre „mijlocirea Sfinților” pentru noi. Căci, spune el, „prin mijlocirea Sfinților poate El va binevoi să șteargă, pe de-a-ntregul, perversitatea din noi” [Idem, p. 106]. Pentru că mântuirea noastră, a tuturor, e, în mare parte, rodul rugăciunilor și al ajutorului primit de la Sfinții lui Dumnezeu. Căci Sfinții lui Dumnezeu, ca și aici, pe pământ, și în Împărăția lui Dumnezeu își asumă mântuirea noastră ca pe o datorie a lor de frați, ca pe o lucrare a lor de conștiință în viața noastră, dorind să fim și noi acolo unde sunt ei. Pentru că Împărăția lui Dumnezeu este dragoste și atenție reciprocă și nu izolare!

Predica a 21-a e iar de la Sfântul Augustin [Idem, p. 106]. Pe când a 22-a e a sa și este despre milă. În care spune, că „dacă ai milă, Îl ai pe Dumnezeu” [Idem, p. 115]. Iar dacă nu Îl avem pe El, nu avem nimic [Ibidem]. Căci „omul simte cu adevărat că este bogat, dacă Dumnezeu a binevoit să locuiască întru el” [Ibidem].

În 22. 3, Hristos e prezentat ca Cel ce sădește o plantă în inimile bune, iar Diavolul ca cel ce sădește o plantă în inimile rele [Idem, p. 116]. Cu alte cuvinte, că virtuțile sunt realitățile interioare harice pe care le lucrăm împreună cu Dumnezeu, pe când viciile sunt realitățile devastatoare ale lăuntrului nostru pe care le facem cu înrâurirea demonilor asupra noastră.

În 23. 5, Sfântul Caesarius spune, cu multă putere duhovnicească, că „adevărata milă…este sufletul tuturor Scripturilor, desăvârșirea profeției, sprijinul cunoașterii, rodul credinței, bogățiile celui sărac, viața celui mort” [Idem, p. 122]. Pentru că Scripturile ne vorbesc despre mila lui Dumnezeu față de noi, profețiile se împlinesc în mila Lui față de noi, cine cunoaște, cunoaște din mila lui Dumnezeu, cine are milă are pentru că e credincios, cel sărac de fapte bune prin milă se îmbogățește iar cel mort cu sufletul prin milostivire înviază la viața cu Dumnezeu. De aceea, el pune mila lui Dumnezeu la baza revelației dumnezeiești, pentru că Dumnezeu face totul în favoarea noastră. Spre binele nostru. El ni S-a descoperit și a venit în trup nu pentru a ne minimaliza sau înjosi, ci pentru a ne mântui și a ne umple de slava Lui cea veșnică.

Sfantul Augustin de Hippo

Deși Sfântul Augustin a adormit pe 28 august 430, la Hippo Regius, în Algeria, acolo unde era episcop, totuși Sfântul Caesarius de Arles, după anul 503, când el devine episcop, predică cu predicile Sfântului Augustin. Era la mai bine de 70 de ani de la adormirea sa, iar Sfântul Augustin al Algeriei era un Părinte al Bisericii, o autoritate teologică și duhovnicească, pentru un episcop din Franța. Pentru că, după cum se observă, autoritatea teologică a lui Augustin nu este una dobândită peste veacuri, ci ea a început din timpul vieții sale și nu a încetat să se extindă în Biserică până azi.

Și e lucrul cel mai bun, ca în Biserică Sfinții să fie autoritățile care să ne îndrume în viață și nu opinii și interese egoiste și unilaterale. Dacă învățăm de la Sfinți, de la toți Sfinții și nu numai de la unii și judecăm totul în consens cu Biserica și cu Tradiția ei, vom avea opinii foarte pline de adevăr, pentru că vom judeca cu mintea Bisericii.

De aceea, eventualele greșeli teologice ale Sfinților sau perspectivele lor reducționiste în unele probleme nu trebuie exacerbate, ci trebuie să învățăm de la ei modul profund în care au gândit și trăit, ca un tot unitar, toate dogmele dreptei-credințe.

Pentru că greșelile sunt inevitabile, și la o aprofundare a lor și ei s-ar fi putut corecta, însă evlavia și grija autentică pentru Ortodoxie sunt cele care îi definesc pe adevărații teologi și ortodocși ai Bisericii.

Da, mă doare profund, când teologia Bisericii nu e învățată de la teologii ei, adică de la Sfinți, ci de la ageamii, de la oameni care nu au intimitate reală cu Sfinții!

îndurerează extremismul, unilateralitatea în discutarea unei probleme, pentru că teologul ortodox e omul sintezei, e cel care îmbină contrariile într-o singură formulă de credință și de viață și nu maximalizează lucrurile colaterale.

Și mi-aș dori ca și dumneavoastră să înțelegeți că nu puțina cunoaștere teologică și nu puțina implicare în viața Bisericii și a lumii ne mântuiesc ci prea multa cunoaștere, asceză și înduhovnicire a noastră.

Pentru că a te curăți de patimi e un supliciu zilnic și nu o zburdare a trupului.

Iar noi ne pregătim pentru postire, pentru chinuirea trupului și pentru luminarea minții și pentru plângerea păcatelor noastre și nu pentru dans.

De aceea, să începem postul în ritmuri teologice, în ritmurile profundei teologii, care ne îndeamnă la echilibru și la o dreaptă și profundă așezare interioară în viața Bisericii și a lumii noastre. Amin!

Did you like this? Share it: