Botezați în Duhul. O teologie penticostală globală [1]
Frank D. Macchia, Botezați în Duhul. O teologie penticostală globală, trad. de Ionel Mitra, Ed. Casa Cărții, Oradea, 2010, 344 p.
*
Cartea are 4 referenți înainte de titlu: Amos Yong, Dale T. Irvin, Cephas Omenyo, Simon Chan, care sunt entuziaști față de ea și o remarcă în mod special. Și este dedicată Verenei, probabil soția, pentru că autorul o caracterizează drept „dragostea vieții mele”.
Din Cuprins, pus înainte cărții, înțelegem că avem de-a face cu o lucrare în 6 capitole, precedată de Introducere și urmată de 3 indexuri.
Prefața la ediția în română e semnată de Ioan Brie și din ea aflăm că „Frank Macchia este unul dintre cei mai cunoscuți dogmaticieni penticostali contemporani”, p. 11, profesor la Vanguard University of Southern California și pastor penticostal în Assemblies of God, p. 11.
Cartea de față este „o carte de teologie sistematică scrisă din perspectiva botezului în Duhul Sfânt”, p. 11.
Ioan Brie (teolog penticostal), prefațatorul român, însă îi găsește 4 „lipsuri” cărții de față: 1. autorul nu precizează în mod clar sensul personal al „botezului în Duhul”; 2. se evită definirea lui ca „o experiență ulterioară convertirii și evidențiată prin vorbirea în limbi”; 3. „accentul ecumenic” al lucrării diluează teologia penticostală; 4. autorul nu își argumentează, îndeajuns de mult, racordarea scripturală dând impresia că „neglijează suportul biblic al subiectului tratat”, p. 12.
Dar, cu toate acestea, Brie consideră cartea de față „o carte de referință” pentru penticostalism, p. 12.
Mulțumirile autorului sunt în p. 13. Și primul căruia el îi mulțumește este Amos Young, pe care îl consideră „un tovarăș de-al meu de călătorie din punct de vedere teologic”, p. 13. Apoi îi mulțumește lui Dale Irvin, pentru că accentele sale vizavi de carte au fost „întotdeauna încurajatoare și provocatoare”, p. 13. După care le mulțumește lui Edmund Rybarckzyk, John Sim, Verena (care e soția lui) și fiicelor sale: Desiree și Jasmine, p. 13.
Cap. 1 se ocupă cu definirea subiectului și e, totodată, introducerea cărții. Începe în p. 15. Și, în mod surprinzător, teologul dogmatician penticostal își începe cartea cu o confesiune. Avea 18 ani în 1970, era necredincios și se droga, p. 15. Tatăl său era pastor penticostal, p. 15.
A plecat la colegiu și acolo s-a apucat să citească Sfânta Scriptură, p. 16. Și l-a copleșit cartea Faptele Apostolilor, p. 17. Iar asta l-a făcut să dorească să fie un creștin ca Sfinții Apostoli, p. 17. Și în momentul când s-a dus la capela colegiului să se roage, autorul a început „să se roage în alte limbi”, p. 17. Și-a sunat părinții și le-a spus experiența lui bucuroasă și că va rămâne la colegiul confesional, p. 18.
Și autorul consideră că „îmbrăcarea cu putere de sus” de la Sfântul Luca înseamnă „botezul în Duhul”, p. 18.
Este interesant că teologul englez folosește sintagma „botezul în Duhul” pentru a desemna experiența religioasă, care este conjugată cu „glosolalia” penticostală. Credincioșii penticostali români cu care eu am vorbit au folosit, în discuțiile cu mine, sintagma: „botezul cu Duhul” . Iar eu înțeleg că Frank D. Macchia se referă, prin „în Duhul”, la persoana Duhului Sfânt, pe când teologii și credincioșii români penticostali înțeleg, prin „cu Duhul”, harul dumnezeiesc. De aceea accentul său e personalist și nu energetic.
În p. 19, sintagma „prins de Duhul”, Macchia o consideră „o stare de conștiență absorbită deplin de Dumnezeu”. Tot în p. 19, el spune că, „în contextul mai larg al Noului Testament, botezul în Duhul este o metaforă fluidă, înconjurată de o imagistică ambiguă”. La ce se referă în mod expres? Însă în F. Ap, accentuează el, Sfântul Evanghelist Luca vorbește despre „botezul în Duhul Sfânt” dintr-o perspectivă „charismatico-misiologică”, p. 19.
