Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Lună: martie 2014 (Page 1 of 8)

Mariologia Mineielor românești [5]

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

 *

Studii

de

Teologie Dogmatică

Ortodoxă

 *

(vol. 2)

*

Cap. al 13-lea al cărții

***

Prima parte, a doua, a 3-a, a 4-a.

***

Șarpele a fost „călcat de femeie”[1], adică de Maica Domnului. Pentru că ea s-a arătat „ascultătoare” [2] de Dumnezeu. Și pentru că este lângă Dumnezeu, Maica Lui e, în toate zilele, „întărirea credincioșilor”[3]. Ea omoară păcatul în noi. Păcatul nostru viu[4] și dureros. Iar dacă păcatul din noi moare, ea ne înviază „prin lucrarea Vieții celei adevărate”. Adică prin lucrarea Fiului ei[5].

Maica Domnului este „turn de putere” pentru noi și „zid nebiruit”[6]. Turn plin de putere dumnezeiască, care ne ascunde în harul ei atunci când suntem înconjurați de demoni și e zid nebiruit, aidoma unei cetăți de apărare, care ne apără de păcate și de dureri de tot felul. Pentru că atunci când se dorește evidențierea prezenței ei apărătoare în viața noastră, Maica Domnului este asemuită unor construcții inexpugnabile.

Ea este „pământ nelucrat”, adică curată Fecioară, care L-a născut pe „Strugurele vieții”[7]. Este „stea în chipul soarelui”[8], pentru că, deși om, Maica lui Dumnezeu luminează ca un soare pe toți pământenii. De aceea, noi îndrăznim spre ajutorul Prea Curatei Stăpâne cu „bună îndrăzneală”[9], pentru ca să biruim patimile care ne robesc. Pentru că Maica Domnului este „îndurătoare”[10] și își arată îndurarea ei față de noi[11].

Fecioara Maria este „cu totul aleasă, cu totul înfrumusețată”[12] interior. Pentru că e plină de toată virtutea și sfințenia. De toată frumusețea dumnezeiască. De aceea, ea este „pururea preamărită”[13] de către întreaga Biserică cerească și pământească.

În slujba zilei de 26 septembrie, când e pomenit Sfântul Ioan Evanghelistul, Maica lui Dumnezeu e numită „măslin roditor”[14] dar și „ajutătoare și folositoare caldă” și „nădejde” în ziua morții noastre[15]. Căci ea este „împodobită cu dumnezeiască frumusețe”[16] și se roagă Fiului ei, ca să fie milostiv nouă „în ziua judecății” Sale[17]. De aceea, pe cele ale Maicii lui Dumnezeu le putem cânta, numai dacă ne umplem de Duh[18], adică de harul dumnezeiesc.

Maica Domnului e descrisă ca medic într-o cântare a aceleiași zile liturgice. Ca un medic care ne vindecă rănile sufletului și tămăduiește inima noastră cu doctoria ei cea lucrătoare[19].

Fecioara Preacurată a fost încredințată de Fiul ei „ucenicului cel iubitor de feciorie”[20], Sfântului Apostol Ioan. Iar Sfântul Ioan, fiind „cinstit” „cu primirea de fiu”, s-a arătat „frate” al Celui care l-a ales pe el și „ucenic cuvântător de Dumnezeu”[21].

Maica lui Dumnezeu este „Biserică [a] Dumnezeiescului Duh”[22], care, prin mijlocirea ei, ne arată și pe noi „biserici ale lui Dumnezeu”[23]. Pentru că, prin ea, ne îmbogățim „cu fericirea cea negrăită și cu viața cea veșnică”[24].

Comparând cerul zidit cu Maica lui Dumnezeu, o cântare o declară drept un „alt cer pământesc” pe Fecioara Maria, pe care l-a „întins” Dumnezeu[25]. Iar dacă pântecele ei nu a fost ars de focul Dumnezeirii, noi o rugăm pe Maica lui Dumnezeu ca să ne scape de focul cel veșnic[26].

Maica lui Dumnezeu ne poate îmbunătăți inima[27], căci ea „strălucește ca aurul”[28]. E plină de lumină dumnezeiască și de aceea strălucește în mod preaslăvit. Iar îmbunătățirea noastră e tot harică.

Ea este „armă nebiruită” împotriva vrăjmașilor noștri[29]. Pentru că ea este unică în toate neamurile, fiindcă numai ea este Maică a lui Dumnezeu[30]. Preacurata Fecioară este „cetatea cea nemișcată”[31] și „zidul cel nesurpat”[32] și „scară înțelegătoare”[33], rațională. Sintagme prin care se subliniază ajutorul efectiv pe care îl primim din partea ei.

Numită adesea ușă, cu sensul de cea prin care Fiul lui Dumnezeu a intrat în lume, o găsim numită și „ușa cerului”[34] pe Maica Domnului, cu sensul de cea care ne deschide cerul. De aceea, ea este „folositoarea cea tare și scăparea sufletelor noastre”[35].

*

Mineiul pe octombrie[36] începe să vorbească despre Maica lui Dumnezeu ca despre „adâncul milei”[37]. Iar Sfântul Roman Melodul primește de la Prea Curata Stăpână, în vedenia somnului, darul de a scrie și de a cânta cântările bisericești[38].

Ea ne dă „mână de ajutor” în nevoința noastră[39] și este „vasul bunei miresme”[40]. Pentru că acoperământul Maicii Domnului este „doctorie duhovnicească”[41] pentru noi. Este un medicament care nu numai că ne însănătoșește dar ne și înfrumusețează interior.

Tot pe 1 octombrie, la Vecernia Mică, găsim un tropar pe glas 4, care vorbește despre venirea și umbrirea noastră de către Maica Domnului[42]. Care este o umbrire duhovnicească sau o iradiere a slavei lui Dumnezeu din persoana ei. Însă umbrirea se face din apropiere, venind Maica lui Dumnezeu la noi, pentru că o chemăm în rugăciune.

Ea este „mare apărătoare”[43] a celor necăjiți și „grabnică ajutătoare”[44] a lumii. Și, în aceeași stihiră, se vorbește despre „luminatul ei omofor[45][46], care e un veșmânt episcopal.

(Sfântă Icoană)

Însă acoperământul și omoforul Maicii Domnului sunt unul și același lucru[47].

Tot pe 1 octombrie, Maica lui Dumnezeu e numită „o polată [cămară] frumoasă”[48] a lui Dumnezeu dar și un munte mai important decât Sinaiul, pentru că a purtat în pântecele său pe Dumnezeu Cuvântul, cu tot focul Său dumnezeiesc[49].

Praznicul din ziua de 1 octombrie subliniază ipostaza Maicii Domnului de rugătoare pentru noi[50]. Iar omoforul ei strălucește[51] și ne strălucește. De aceea, când ea se roagă pentru noi, de fapt ne umbrește[52] cu lumină dumnezeiască.

Vedenia pomenită pe 1 octombrie a fost văzută de Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos[53]. Și el a auzit cum Maica Domnului se ruga Fiului ei pentru oamenii credincioși[54].

Maica lui Dumnezeu își înfrumusețează praznicele cu minuni[55]. Ea îi gonește pe draci[56] cât și patimile din sufletul nostru[57]. De aceea, avem nevoie de puterea sa cea nemăsurată și de dumnezeiasca ei sprijinire[58].

Pe 7 octombrie, Maica lui Dumnezeu este numită „cuptor înțelegător”[59] la cântarea a 7-a. Bineînțeles, în relație cu cuptorul de foc al Babilonului. Însă, pe 8 octombrie, ea este prezentată ca cea care ne răcorește cugetul „cu ploile Sfântului Duh”[60].


[1] Mineiul pe septembrie, tipărit în zilele păstoriei PFP Iustin, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 5-a, Ed. IBMBOR, București, 1984, p. 297.

[2] Ibidem.

[3] Idem, p. 298.

[4] Idem, p. 300.

[5] Idem, p. 300-301.

[6] Idem, p. 303.

[7] Ibidem.

[8] Idem, p. 304.

[9] Idem, p. 306.

[10] Idem, p. 307.

[11] Ibidem.

[12] Idem, p. 309.

[13] Ibidem.

[14] Idem, p. 311.

[15] Idem, p. 317.

[16] Idem, p. 319.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 320. Cântarea e aceasta: „Vindecă, Preacurată, rănile sufletului meu; și smerită inima mea cea otrăvită de veninul șarpelui, tămăduiește-o cu doctoria ta cea lucrătoare”.

[20] Ibidem.

[21] Idem, p. 321.

[22] Idem, p. 322.

[23] Ibidem.

[24] Idem, p. 323.

[25] Idem, p. 324.

[26] Idem, p. 328, 330.

[27] Idem, p. 331.

[28] Idem, p. 334.

[29] Idem, p. 347.

[30] Idem, p. 350.

[31] Idem, p. 351. În Idem, p. 361 regăsim sintagma: „cetatea cea neclintită”.

[32] Idem, p. 351, 361.

[33] Idem, p. 354.

[34] Idem, p. 356.

[35] Idem, p. 362.

[36] Mineiul Lunei Octomvrie, tipărit în zilele Majestății Sale, Iubitorului de Hristos, Mihai I, Regele României și sub păstoria Î.P.S. Patriarh Miron [Cristea], cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Sfintei Biserici Autocefale Ortodoxe Române, ediția a III-a, Ed. Tipografia Cărților Bisericești, București, 1929, 416 p.

[37] Idem, p. 4.

[38] Idem, p. 11.

[39] Idem, p. 13.

[40] Idem, p. 15.

[41] Ibidem.

[42] Idem, p. 18.

[43] Idem, p. 19.

[44] Ibidem.

[46] Mineiul Lunei Octomvrie, ed. cit., p. 19.

[47] Idem, p. 21.

[48] Ibidem.

[49] Idem, p. 22.

[50] Idem, p. 24.

[51] Ibidem.

[52] Idem, p. 26.

[53] Idem, p. 27.

[54] Ibidem.

[55] Idem, p. 29.

[56] Ibidem.

[57] Idem, p. 53.

[58] Idem, p. 88.

[59] Idem, p. 92.

[60] Idem, p. 96.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [20]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a, a 19-a.

***

Pr. Dorin Picioruș: Și sunt din ce în ce mai multe aceste persoane…

Prof. Remus Rus: Și ele au fost ajutate de oamenii Bisericii, fără să se spună cine sunt. Și preoții au ajutat și înainte [de revoluție] și ajută și-acuma…

Pr. Dorin Picioruș: Fără să știe nimeni de ei…

Prof. Remus Rus: Fără să știe nimeni de ei!…

Căci așa îmi spuneau: „Remus, să nu spui la nimeni nimic!

Lasă că facem…dregem…ajutăm!…”.

De aceea, mulți zic că…Biserica a fost închisă[1]! Că Bisericile au fost închise…Aș vrea să văd [însă] câte Biserici au fost închise în București?

Pr. Dorin Picioruș: În timpul regimului…

Prof. Remus Rus: În timpul regimului [comunist]…Preoții veneau la ora 8 [la Biserică] și stăteau până după masa…la 5, la 6, la 7…Erau acolo în permanență.

Chiar la mine, la Biserica Cărămidari[2], erau 3 preoți…

Pr. Dorin Picioruș: Pe timpu’ [comunismului]…

Prof. Remus Rus: Da, sigur că da!…Erau 3 preoți, făceau cu rândul, săptămânal…În Biserică, duminica, slujeau împreună…

Pr. Dorin Picioruș: apoi fiecare era cu săptămâna lui…

Prof. Remus Rus: În Biserică mergeai la el, stăteai de vorbă cu el [cu preotul]…și nimeni nu te știa…

Pr. Dorin Picioruș: Sau Botezuri, Cununi, Înmormântări ale marilor ștabi[3] făcute în Biserică…

Prof. Remus Rus: Hai să îți spun, apropo de Botezuri…și, în special, de Sfintele Taine!…Un lucru foarte picant…

Pr. Dorin Picioruș: Botezuri și Cununii pentru comuniștii între ghilimele.

Prof. Remus Rus: Da, pentru „comuniști”!…

Un individ, sus-pus

Pr. Dorin Picioruș: Da, din partid!…

Prof. Remus Rus: Nu-i dăm numele, pentru că

Pr. Dorin Picioruș: e cunoscut…

Prof. Remus Rus: e prea cunoscut, pentru ca să îi dăm numele…Într-o bună zi, prietenul meu, Părintele cutărică, primește un telefon de la o familie în vârstă…Și îi spune: „Părinte, avem un nepoțel…

Pr. Dorin Picioruș: Care trebuie botezat!

Prof. Remus Rus: Am dori să îl botezați. Sunteți amabil să faceți lucrul acesta

Pr. Dorin Picioruș: acasă, fără să știe nimeni…

Prof. Remus Rus: acasă?”. „Da, nu e nicio problemă!”…Și-a luat Părintele

Pr. Dorin Picioruș: ce trebuie pentru acolo

Prof. Remus Rus: toate lucrurile…A mers, a făcut Botezul…A stat puțin la masă cu bătrânii…

Pr. Dorin Picioruș: Și acolo a aflat că?…

Prof. Remus Rus: Nu, nu!…Stai că e o poveste foarte drăguță asta!…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: A stat la masă cu bătrânii…a plecat…fără să aibă

Pr. Dorin Picioruș: multe detalii…

Prof. Remus Rus: fără nimic…După vreo două săptămâni primește un telefon…tot de la o pereche de oameni în vârstă și care i-au zis: „Știți, Părinte, avem un nepoțel! Am dori să îl botezați…Stăm la adresa cutare…Vreți să veniți?!”.

Pr. Dorin Picioruș: Părea să nu aibă legătură una cu alta…

Prof. Remus Rus: A fost o adresă…și o altă adresă…S-a dus, l-a botezat, nu știu ce…a stat la un pahar de vorbă cu ei…și a plecat…După două săptămâni, primește încă un telefon…și, de astă dată, erau persoanele în cauză: tatăl și mama!

Au dat telefon și zic: „Știți, Părinte, avem un băiețel și vrem să-l botezăm! Vreți să veniți la adresa cutare…din Parcul nu știu care?”.

Pr. Dorin Picioruș: Tot în București!…

Prof. Remus Rus: Da, aici, în București…„Da, fără îndoială!”…S-a dus a treia oară…și, când a intrat, a dat cu ochii de același copil…Erau numai părinții și copilul! Fără niciun invitat…pentru că era, vorba aia…

Pr. Dorin Picioruș: era secretă

Prof. Remus Rus: era secretă treaba! Dar, când s-a uitat la copil…

Pr. Dorin Picioruș: era același!…

Prof. Remus Rus: era cel pe care îl botezase o dată, a doua oară…și acum era chemat să îl boteze a treia oară…Și le-a zis: „Știți, eu îl botez pe băiat!…Dar băiatul acesta a fost botezat de mine o dată”…Și atunci și-au dat seama…

Pr. Dorin Picioruș: că bunicii..

Prof. Remus Rus: …că bunicii din partea mamei și a tatălui îl botezaseră…

Deci, există în conducerea țării noastre un individ…care a fost botezat de două ori…și era cât pe-aci să fie botezat…

Pr. Dorin Picioruș: și-a treia oară…Pentru că membrii familiei au ținut, în secret, să îl boteze…

Prof. Remus Rus: Sunt lucruri frumoase!…Poate că acuma, cineva va zice: „Cum a putut preotul să facă acest lucru?”. Însă, domne, de unde știa el că este același copil la un interval de…la o altă adresă?…

Pr. Dorin Picioruș: S-a uitat la oamenii care au cerut Botezul…

Prof. Remus Rus: Dar…vezi!…El s-a dus, a făcut, așa cum trebuia…

Pr. Dorin Picioruș: E un exemplu de neînfricare. Pentru că, a te duce la o adresă…neidentificată…pe nepusă masă…

Prof. Remus Rus:  Așa erau vremurile!…

Pr. Dorin Picioruș: e o dovadă de curaj…de mare curaj…

Prof. Remus Rus:  Și curaj…dar a mers!…Este Domn Părinte în București, bine mersi…încă lucrează…Nu e pensionar! Încă lucrează…

Pr. Dorin Picioruș: Asta este o istorioară de Pateric!

Prof. Remus Rus:  O istorioară care ar merita să o cunoască toți…

Pr. Dorin Picioruș: Da! O să o cunoască mulți…

Prof. Remus Rus: Pentru că preotul, atunci când a fost chemat, s-a dus și a săvârșit Taina pentru care a fost chemat…Și au fost [multe] lucruri de genul ăsta…

Îmi aduc aminte…și numele lui pot să-l dau!…Un fost coleg de-al meu de doctorat, care a fost și protopop în București, avea un fișier special cu…

Pr. Dorin Picioruș: numere de telefon!…

Prof. Remus Rus: cu numele persoanelor speciale la care

Pr. Dorin Picioruș: fusese

Prof. Remus Rus: fusese…

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: Și pe fișa respectivă, el avea: numele, data,

Pr. Dorin Picioruș: unde stă

Prof. Remus Rus: ce problemă a avut, și așa mai departe…

Pr. Dorin Picioruș: O evidență internă!…

Prof. Remus Rus: O evidență…Și el mergea, de fiecare dată, și făcea…și scria acolo…iar listele respective cred că încă mai există…

Pentru că familia lui…băiatul și fiica lui cred că nu le-au aruncat…Și ar fi fost păcat! Pentru că asta este o mărturie a activității unui preot, care a lucrat, în taină, în tot Bucureștiul…Pentru că el era chemat în tot Bucureștiul…

Pr. Dorin Picioruș: De către oameni ai partidului…

Prof. Remus Rus: De către oameni, care aveau grijă de ei…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…Până acum, domnule profesor, ne-ați vorbit despre singurătatea dumneavoastră comunicativă…despre momentele de realism pe care le-ați trăit în viața dumneavoastră…Și cred că ar trebui să ne explicați – așa cum ne-ați explicat, de-a lungul timpului, anumite nuanțe – modul în care ați ajuns la acest simț dezvoltat al limbii, care se observă în traducerile dumneavoastră? Pentru că am observat grija dumneavoastră față de cuvinte. Față de locul unde trebuie pus fiecare cuvânt în parte…

E un dar nativ, cu care v-ați născut…sau ați crescut acest simț al limbii? Cum intuiți care e locul cuvintelor?

Prof. Remus Rus: Știți ce se întâmplă?…Din…

Pr. Dorin Picioruș: E ceva nativ!

Prof. Remus Rus: Da, poate să fie și ceva nativ!…Eu am avut părinți simpli. Tata a fost tâmplar, iar mama a fost casnică.

Pr. Dorin Picioruș: Iar dumneavoastră ați întrecut orice ștafetă…

Prof. Remus Rus: Sora mai mare a fost Profesor de Chimie la Timișoara iar cea mică a rămas casnică, acasă, fiindcă exista pământul…

Pr. Dorin Picioruș: care trebuia muncit, da!…

Prof. Remus Rus: și să fie cineva, care să moștenească ceea ce este acasă, la țară…

Problema traducerilor…Și ăsta e un lucru foarte frumos!…Când am venit din Anglia în România, în 1969…am lucrat ca traducător

Pr. Dorin Picioruș: 7 ani, nu?

Prof. Remus Rus: 7 ani…Până în 1975 am lucrat ca traducător.

Pr. Dorin Picioruș: La Patriarhia Română, la Relații Externe

Prof. Remus Rus: Da, la serviciul de Relații Externe…Și acolo a trebuit să joc pe muchie [de cuțit]…mereu…

Pr. Dorin Picioruș:  cu sensurile cuvintelor…

Prof. Remus Rus: Trebuia să fii foarte atent

Pr. Dorin Picioruș:  Să drămuiești cuvintele (râd)…

Prof. Remus Rus: Să drămuiești totul!…

Pr. Dorin Picioruș:  Da!…

Prof. Remus Rus: Patriarhul Justinian [Marina][4] întotdeauna îmi spunea: „Tinere!”. Eram tânăr la vremea respectivă, îți dai seama…„Tinere, vezi dacă zic ceva ce nu e bine și ai grijă, mare grijă cum traduci!”.

Pr. Dorin Picioruș:  Pentru că eu pot să fiu obosit

Prof. Remus Rus: Pot să zic cine știe ce…și lucrurile să fie înțelese greșit

Pr. Dorin Picioruș:  Adică avea încredere în dumneavoastră. Se lăsa pe mâna dumneavoastră în timpul traducerii…

Prof. Remus Rus: Niciodată nu mi-a zis…

Pr. Dorin Picioruș:  că ați tradus defectuos…

Prof. Remus Rus: că am spus ceva [greșit]…Dimpotrivă!…Îmi dădea mână liberă…și nu numai el! Patriarhul Justin [Moisescu][5], care a fost…care știa și ceva engleză…

Pr. Dorin Picioruș:  Da!…

Prof. Remus Rus: …a fost un om extraordinar! Un intelectual fin…un patriarh grozav…Și el știa engleză! Nu m-a corectat nicio singură dată…Când observa că nuanțez ceva, într-un anume fel,

Pr. Dorin Picioruș:  știa că mergeți pe o idee, că aveți un plan…

Prof. Remus Rus: zâmbea!…Zâmbea (zâmbind cu față veselă)!…

Pr. Dorin Picioruș:  În timpul discursului…

Prof. Remus Rus: Da!…El nu spunea nimic…ci se uita așa, lung…Avea

Pr. Dorin Picioruș:  un surâs al lui, care spunea…

Prof. Remus Rus: și prin asta spunea: „Știu că!…”.

Pr. Dorin Picioruș:  Te-am prins! (râd)…

Prof. Remus Rus: Te-am prins!…Știu că nuanțezi…

Pr. Dorin Picioruș:  Da!…

Prof. Remus Rus: Dar apropo de tradus…și de toată problema asta…

Pr. Dorin Picioruș:  E foarte important astăzi pentru România!

Prof. Remus Rus: E foarte important să se înțeleagă astăzi…

În 19…70, dacă nu greșesc, după ce România a recunoscut Israelul[6]

Pr. Dorin Picioruș:  Da, ca Stat!…

Prof. Remus Rus: …și urma să trimitem ambasada noastră la Tel Aviv[7]. Și asta, încă odată, pentru ca să se vadă, cam ce fel de relații a avut cu comuniștii așa-numitul Patriarh roșu!

Este extrem de important acest lucru…

Pr. Dorin Picioruș: Adică Patriarhul Justinian [Marina]…

Prof. Remus Rus: Da, mă refer la Patriarhul Justinian acum!…Că el a fost numit de către mulți…Patriarhul roșu

Pr. Dorin Picioruș: Da, între ghilimele!…

Prof. Remus Rus: Între ghilimele, da!…Ca să vedem…

Pr. Dorin Picioruș: Pe nedrept!…

Prof. Remus Rus: Dar nu numai pe nedrept…ci într-un mod mârșav

Pr. Dorin Picioruș: Acum…Post factum[8]

Prof. Remus Rus: Post factum…Sigur că da!…În perioada respectivă am fost chemat la departamentul Cultelor, la domnul Dogaru și domnul Nenciu, care erau președinte și vicepreședinte, și mi s-a zis așa: „Domnu’ Remus, mergi la Părintele Patriarh – că ei așa îi spuneau – mergi la Părintele Patriarh și îi spune că: miercuri, vor sosi din străinătate

Pr. Dorin Picioruș: Din Israel!…

Prof. Remus Rus: Nu numai din Israel…din America, din Israel, și cu Moses Rosen[9]…Va fi o delegație a evreilor din diaspora…și să îi primească foarte bine, pentru că noi suntem în procesul de recunoaștere a Israelului. Noi suntem…

Pr. Dorin Picioruș: Vrem să trimitem acolo ambasadă…

Prof. Remus Rus: și să se vadă că Biserica noastră nu este împotrivă”…

Pr. Dorin Picioruș: Că e prietenă cu Israelul…

Prof. Remus Rus: Am încercat să iau legătura cu Patriarhul. [Dar] secretarul lui nu mă lăsa să intru…până nu îi spun secretu…Fiindcă ei mi-au spus: „Ăsta e secret de Stat! Nu spui nimănui decât Patriarhului Justinian”.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Secretarul lui, Cazacu, care trebuia să știe despre toate și despre toți…nu m-a lăsat să intru până nu îi spun ce vreau să vorbesc cu Patriarhul. Iar eu i-am spus că nu, nu pot…pentru că e o taină…„Trebuie să îi spun personal acest lucru!”. Pentru că eram la începutul activității mele în Patriarhie…Nu știam o serie de…

Pr. Dorin Picioruș: relațiile dintre oamenii de acolo…

Prof. Remus Rus: Luni, m-a ținut de la 10 până la două în…

Pr. Dorin Picioruș: anticameră

Prof. Remus Rus: și n-am intrat! Marți, m-a ținut toată ziua: de la nouă și până la două și nu m-a lăsat să intru…Însă eu nu știam despre faptul, că toți cei care doreau să îl vadă pe Justinian, puteau să meargă după masa, pe la cinci, pentru că el se plimba anume

Pr. Dorin Picioruș: în afară…

Prof. Remus Rus: în parc și îi primea pe toți. Eu n-am știut lucrul ăsta la vremea respectivă!…În fine…Dar n-am putut să intru să-i spun

Pr. Dorin Picioruș: ce trebuia…

Prof. Remus Rus: să spun despre Moses Rosen și despre ceilalți doi…Nu dau numele, pentru că unul dintre ei este viu…și încă activ în…

Pr. Dorin Picioruș: Corect!…

Prof. Remus Rus: …New York…Și, miercuri dimineață, la ora 10, am zis așa, în mintea mea: „Măi, ei mi-au spus mie! Este imposibil ca să nu-i dea telefon Patriarhului…

Pr. Dorin Picioruș: ca să-l înștiințeze

Prof. Remus Rus: că s-a schimbat toată politica și așa mai departe”.

Nu-mi puteam închipui că departamentul Cultelor nu comunică, [în mod] direct, cu Patriarhul…

Pr. Dorin Picioruș: Un gând bun!

Prof. Remus Rus: mai ales un astfel de gând.

…Și m-am dus a doua zi, dimineața, a ieșit Patriarhul Justinian exact când a venit delegația, am intrat cu delegația…eu fiind liniștit, având gândul că Patriarhul știe

În schimb, când a început Patriarhul să vorbească…

Pr. Dorin Picioruș: v-ați dat seama…

Prof. Remus Rus: că nu știa nimic!…Absolut nimic…

Pr. Dorin Picioruș: Iar dumneavoastră erați calul troian, care trebuia să zică ceva (râd)!…

Prof. Remus Rus: Și ce-am făcut? L-am lăsat o vreme să vorbească mai mult…și eu am început să rezum. Însă Moses Rosen – Dumnezeu să-l ierte! – știa engleză, știa română…și se aștepta de la Patriarhul Justinian

Pr. Dorin Picioruș: să zică ceva…

Prof. Remus Rus: să zică ceva pozitiv! Să vorbească despre ceva din ce s-a vorbit[10]…și așa mai departe…

Și l-am lăsat vreo zece minute pe Patriarh să vorbească…am intrat în panică…am văzut că lucrurile merg din ce în ce mai rău…mai rău…m-am ridicat de pe scaun…m-am dus la urechea Patriarhului…și i-am spus: „Preafericirea Voastră, sunteți rugat să vorbiți pozitiv despre relația românilor cu Israelul, fiindcă România recunoaște statul Israel și vom trimite ambasadori!”.

Și mi-aduc aminte că…după ce i-am spus lucrul ăsta…Patriarhul s-a întors…

Pr. Dorin Picioruș: S-a luminat la față!…

Prof. Remus Rus: s-a întors frumos…și a zis: „Ei, după cum ziceam…”…

Pr. Dorin Picioruș: Despre cum ziceam? (încep să râd)…

Prof. Remus Rus: …Și a vorbit atât de frumos și despre Moses Rosen…și despre relațiile cu Israelul…și despre relațiile cu poporul lui Israel în istorie…cu Creștinismul…

Pr. Dorin Picioruș: Încât toți au rămas paf

Prof. Remus Rus: Toți au rămas deosebit de încântați…de primirea pe care Patriarhul le-a făcut-o…

Dar ăsta e un semn uluitor al faptului că nu exista o comunicare clară între Biserică și comuniști…


[1] Necomunicativă cu credincioșii.

[2] Cred că e vorba despre Cărămidarii de Jos: http://www.parohiacaramidariidejos.ro/.

Există însă și Cărămidarii de Sus:

http://bucuresti.wikia.com/wiki/Biserica_C%C4%83r%C4%83midarii_de_sus.

[3] Persoanelor din nomenclatura comunistă.

[6] Care se declarase independent pe 14 mai 1948, cf.  http://ro.wikipedia.org/wiki/Israel.

[8] Sintagmă latină: după fapt. După moartea patriarhului…a fost numit…

[10] Din ce se plănuise…și care mesaj trebuia să ajungă la Patriarh prin traducătorul Remus Rus.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [19]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a, a 18-a.

***

Prof. Remus Rus: Dar să termin cu Suceava!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: „Domnule, Billy Graham își face bagajele! Au venit trei oameni de la București și trebuie să plece. Nu mai discutăm!”…

Atunci le-am zis…în fine…

Domnu’ [Ion] Popescu intrase în panică…nu mai știa ce să facă…

Pr. Dorin Picioruș: Cum s-o scoată la capăt…

Prof. Remus Rus: la capăt…fiindcă el a eșuat în misiunea lui, aceea de a nu aduce lume multă. Or nu el aducea lumea…

Pr. Dorin Picioruș: Lumea venea singură…

Prof. Remus Rus: a venit singură!…Și atunci le-am zis: „Oameni buni, nu vă supărați!…Domnilor, nu vă supărați!…Noi am început o misiune și trebuie să o terminăm. Fiindcă, dacă n-o terminăm, dacă o întrerupem – el [Billy Graham] avea televiziunea lui proprie și transmitea direct în America din România –”…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles: situația era și mai groasă!…

Prof. Remus Rus: Da, era dificilă!…Și le-am spus: „Nu puteți să faceți lucrul ăsta în niciun caz! Fiindcă, dacă îl faceți, vă tăiați orice posibilitate [de reabilitare în fața americanilor]…

Pr. Dorin Picioruș: Pe urmă trebuie să explicați pe ce motiv…

Prof. Remus Rus: …și care e motivul…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că nu s-a întâmplat niciun incident. Totul era frumos…

Prof. Remus Rus: Da, frumos!…N-am avut nici…Mi se pare că a fost undeva, un incident, cauzat anume

Pr. Dorin Picioruș: Cineva a țipat!…

Prof. Remus Rus: Da, în fine…Trecem peste acest aspect! Dar l-am rezolvat…

Pr. Dorin Picioruș: Billy Graham a mers mai departe!…

Prof. Remus Rus: Da: Billy Graham a mers mai departe! Și le-am mai spus numai atât: „Domne, atâta timp cât eu traduc, nu poate să se întâmple nimic rău în România! În cadrul acțiunii noastre…Fiindcă responsabilitatea este a mea”.

„Păi vezi că la baptiști nu ai să traduci dumneata, pentru că traduce Vasile Talpoș[1]”.

Și le-am zis: „Domne, lăsați-l pe el, că el este un om cumsecade! Și de el răspundem noi, cei care ne-am asumat asta…”. Și a fost excepțional! Nu a fost nici cea mai mică problemă…

Deci Biserica a ajutat în momente de răscruce pentru Stat!

Că Guvernul a fost cel care a împilat mai mult poporul, nu i-a dat de mâncare, și așa mai departe, [e o realitate]…dar Biserica a fost cea care a deschis posibilitatea unui comerț cu America. Fiindcă a avea clauza națiunii celei mai favorizate însemna un lucru extraordinar la vremea aceea…

Pr. Dorin Picioruș: pentru România…

Prof. Remus Rus: pentru România, în plan economic. Dar lucrurile au luat o altă întorsătură! Din această pricină, probabil că puțini știu faptul că Billy Graham reprezintă punctul de început al persecuției fățișe a Bisericii de către Guvern.

Pr. Dorin Picioruș: Fără voia lui…

Prof. Remus Rus: Nu, nu putea să facă nimic!…

Pr. Dorin Picioruș: Dar, pentru americani, el nu era și un pion politic venit aici?

Prof. Remus Rus: Pentru americani, el a fost cel mai important pion. Fiindcă…

Pr. Dorin Picioruș: Religios sau politic?

Prof. Remus Rus: Și religios și politic!…Pentru că, el a fost singurul care a putut să le redea americanilor atmosfera din România. Ce s-a întâmplat în România…și ce este România. Dacă România este sau nu este comunistă.

După un an, de exemplu, ne-am întâlnit…Au fost 30.000 de predicatori din lume, adunați de Billy Graham la Amsterdam, și am fost și eu invitat acolo, și alte câteva persoane – nu le dau numele, pentru că nu am aprobarea lor ca să le dau numele! – dar am fost invitați să participăm la această întrunire a evangheliștilor din întreaga lume.

Și ne-am dus acolo…și Billy Graham nu numai că mi-a cerut să vorbesc în fața lor, dar a vorbit și despre libertatea religioasă din România, așa cum el a perceput-o în timpul vizitei lui.

Și s-au arătat secvențe de film…s-au arătat Biserici…sau arătat Biserici nou-construite…și așa mai departe. Asta în 1986…

Ce a urmat [însă] după, a fost [un] dezastru!…

Pr. Dorin Picioruș: Prin ceea ce spuneți dumneavoastră, subliniați faptul, nu numai că la noi exista toleranță, dialog ci și faptul că, și acum, față de cine vine la noi, tot cam la fel ne comportăm…noi, ca Biserică…

Prof. Remus Rus: Noi, ca Biserică…

Pr. Dorin Picioruș: am fi un partener de dialog ideal pentru cine ar veni să discute…

Prof. Remus Rus: Eu am înțeles că și fiul lui Billy Graham[2], care îi urmează în  misiune, a fost și el la noi în țară[3]…A fost și în Moldova[4]

(fotografie)

Prof. Remus Rus[5]: Deci întreaga noastră problemă nu a fost să supraviețuim

Pr. Dorin Picioruș: în timpul comunismului…

Prof. Remus Rus: …ci să ajutăm lumea să meargă înainte. Fiindcă Biserica întotdeauna a fost văzută ca sprijin moral pentru credincioși.

Pr. Dorin Picioruș: Un factor de stabilitate!

Prof. Remus Rus: Pentru că cel mai puternic factor de stabilitate a fost Biserica…Fie că a fost ea catolică, fie că a fost ortodoxă, nu are importanță [în relația cu Statul]…Dar noi am fost percepuți ca factor de stabilitate în contextul societății românești.

Nu de control, cum ar zice unii…și rău-voitorii.

Biserica n-a controlat niciodată! Biserica a ajutat. Și pot să dau mii de exemple…Biserica – numai atât [aș spune]! – a dat studenți exemplari la Medicină, la Filosofie și așa mai departe…Care s-au școlit tocmai pentru că au beneficiat de ajutorul financiar al unor Biserici. Le-a dat burse pentru studii și pentru viața lor. Și astea nu se știu!…

Pr. Dorin Picioruș: Nu sunt mediatizate…

Prof. Remus Rus: Și pot să-ți dau, vorba aia, cel puțin 10 exemple, pe care eu le cunosc…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!

Prof. Remus Rus: Eu le cunosc…Pot da exemple de oameni, care au primit ajutoare din partea Bisericii, ca să poată studia. Sau dacă n-au primit în bani, au primit în haine.

Pr. Dorin Picioruș: Într-un anume fel, Biserica i-a ajutat. Acesta e lucrul important!…

Prof. Remus Rus: Auzi, știi ce făceau?…Îi dădea două-trei mii de lei și îi spunea: „Du-te și cumpără-ți un costum și adu-mi bonul de decontare!”.

Pr. Dorin Picioruș: Și îl trecea în scriptele Bisericii…

Prof. Remus Rus: Îl trecea pe cheltuiala  Bisericii…Pentru că au fost preoți care au ajutat

Pr. Dorin Picioruș: Și acum nu se face la fel?

Prof. Remus Rus: Ba da!…Și-acuma…

Pr. Dorin Picioruș: de foarte mulți preoți și credincioși…

Prof. Remus Rus: Numai eu știu…câte persoane au fost salvate, pentru ca să nu fie aruncate afară, din casă,

Pr. Dorin Picioruș: pentru că nu și-au plătit întreținerea!…

Prof. Remus Rus: pentru că n-au avut posibilitatea să-și plătească întreținerea…


[3] Între 4-6 iulie 2008 la Timișoara, potrivit filei video de aici: https://www.youtube.com/watch?v=-QIpIi9zwkc.

[4] Sfârșitul primei file audio: 48. 30 de minute.

Imaginea supra e de la Suceava, din 1985, Billy Graham fiind cel mai înalt din imagine, în dreapta lui fiind Patriarhul Teoctist Arăpașu iar în stânga sa Prof. Remus Rus. Fotografia am preluat-o din articolul de aici:

http://istorieevanghelica.ro/2010/12/03/evanghelizarea-lui-billy-graham-in-romania-comunista1985-%E2%80%93-arhiva-foto/.

[5] De aici începe a doua filă audio a interviului: 27. 04 minute.

Poezia lui Ștefan Petică [10]

Fecioara în alb XIII încearcă să refacă atmosfera sonetelor „erotice” ale lui Eminescu, precum Afară-i toamnă, Sunt ani la mijloc, Când însuși glasul, Iubind în taină (antume), Stau în cerdacul tău, Gândind la tine (postume – din multele sonete eminesciene postume – deși Petică nu le-ar fi putut cunoaște), cu melanjul lor de voluptate și serafism – cu toate că poezia lui Petică nu este un sonet (cel de-al treilea ciclu al volumului, Moartea visurilor, este alcătuit exclusiv din sonete):

 Coboară seara blândă umbrind albastra cale
Și pacea lin se lasă în gândurile tale;
Pe fața ta tristețea de-aducere aminte
A pus melancolia profilurilor sfinte

Când singur visul tainic, în preajmă stă veghind. /…/

 Ci arsă e-a mea frunte de apriga dorință
Și buzele-s setoase de dulcea suferință
A caldelor săruturi vibrând de voluptatea
Ce plânge-n noaptea sfântă, vrăjind singurătatea

În care flori albastre visează adormind. /…/

Și-acum, când întrupată, frumoasă înainte
Te am, ce văl de ceață coboară pe-a mea minte
Și-ntunecă privirea, de tremur să nu piară
Vedenia-ți, ca fața nălucilor de seară
În dulce-amurg de vară fantastice plutind?

Citind poezia lui Eminescu, intuițiile lui Petică sunt fenomenale. Transpuse în versuri proprii, acestea capătă aspectul unor excepționale cristalizări, obținute în urma unui proces de re-reflexivizare a sentimentelor și de expunere a lor într-o nouă formă artistică.

Reforma se produce în plan estetic (refrenul însă, deși este tipic simbolist, are un conținut romantic și totodată un caracter retoric: „Ah, câte visuri blonde văzut-am eu murind!”), dar, în același timp, poetul năzuiește către atingerea unei noi trepte a trăirii filosofico-mistice.

Sub acest aspect, profilul feminin apare mai spiritualizat decât în poezia lui Eminescu, ridicat mai presus de idolul marmorean pe care îl însuflețește și îl sfințește doar iubirea poetului romantic și însăși nostalgia iubirii.

Femeia e tainic iconizată, căpătând „melancolia profilurilor sfinte”.

Faptul că melancolia sau tristețea adâncă a sufletului este cea care profilează sfințenia în om reprezintă o cugetare ortodoxă.

Se poate spune și că la Eminescu existau sugestiile acestei interiorități feminine, care se pot citi în lumina pe care o emană/ o iradiază ființa ei, dar Petică conceptualizează interpretarea acestei lumini tainice, desenând-o într-un contur spiritualizat: „melancolia profilurilor sfinte”.

Eminescu picta, în culori calde, dinamismul luminos al vieții interioare, făcea să strălucească potențele psihologice și spirituale ascunse în lăuntrul frumuseții ei sculpturale.

Petică sintetizează aceste nuanțe, cristalizează tumultul eminescian sub o formă lirică caracteristică simbolismului gnostic/ intelectualizat.

Remarcăm continuitatea frazeologic-ideatică a versurilor, prelungirea mallarméană a ideii poetice pentru a-i dilua aspectul grosier, descompunând certitudinea concretului fixată într-o aserțiune simplă.

Versurile curg unele în altele sau unele spre altele, sugerând alergarea după un ideal care nu poate fi atins, pentru că nu este terestru și nu se poate imprima prin tehnicile artei empirice[1].

Sugestiile formale ale poeziei se împletesc cu cele ale meditațiilor despre destinul iubirii.

Iubita este „întrupată, frumoasă” înaintea lui și totodată „vedenia” iubirii lui.

Temerea (ilustrată interogativ) este ca nu cumva iubirea pe care o vede întrupată să fie numai plasticizarea „nălucilor de seară /…fantastice plutind” în înserările de vară în care „dulce” se aprinde dorul.

Ezitarea între întruparea idealului (care aduce cu sine un caracter de voluptate în același timp dorit și nedorit) și visarea dulce la acest ideal îi fusese specifică și lui Eminescu, ca și sugestia transplantării acestei reflecții în planul artei.

Voluptatea șterge „melancolia profilurilor sfinte” și, la rândul ei, melancolia tristeții și a meditației asupra condiției umane atenuează voluptatea și angelizează iubirea, transportă sentimentul în planul diafan al vedeniilor.

Tabloul din strofa primă, al iubitei profilate în amintirea poetului ca o femeie sfințită de regretele căinței („tristețea de-aducere aminte”), asupra căreia se pogoară pacea, îndurarea dumnezeiască și înseninarea celestă („Coboară seara blândă umbrind albastra cale/ Si pacea lin se lasă în gândurile tale”), reprezintă contemplarea care trezește din nou pasiunea poetului.

Și aceasta pentru că el e o ființă spirituală profundă, atrasă de spiritualitatea pe care o degajă persoana iubită.

Iubirea se reaprinde și se manifestă cu voluptate („arsă e-a mea frunte de apriga dorință/ Și buzele-s setoase de dulcea suferință/ A caldelor săruturi…”), dar voluptatea care vibrează „vrăjind singurătatea” (o aliterație sugerând tremurul interior), în mod straniu, nu aduce cu sine împlinirea.

În clipa întrupării frumoasei dorite, poetul se teme ca nu cumva unda dorinței sale năvalnice să facă să piară vedenia sa.

Vibrația patimei stinge candela vedeniei, risipește vederea iubitei în ipostază sfântă, serenă.

Frumoasa întrupată  este o imagine reală, concretă, care se opune întrucâtva vedeniei „în dulce-amurg de vară”. Pentru că realitatea presupune patima, în timp ce contemplarea născută de iubire spiritualizează dorul și rectifică imaginea iubitei, transformând-o într-un profil sfânt.

De aceea, în ultima strofă, poetul își aplanează sentimentele năvalnice și, fără să renunțe la dorința unei prezențe vii, reale, îi subtilizează însă trăsăturile:

Sub farmecul din juru-mi lin dreapta mi-aș întinde
Și mijlocul subțire în brațe l-aș cuprinde.
Ah, mijlocul ce pare o ramură-nflorită
De albe roze pale
, în noaptea-nvăluită
În mantia albastră de stele strălucind!

Poetul care și-a temperat pasionalitatea revine la gesturi line.

Reutilizarea epitetelor lin și albastru sugerează reiterarea situației inițiale, recuperarea unui profil inefabil al iubitei, dematerializat, exprimat de data aceasta printr-un simbol edenic: „o ramură-nflorită de albe roze pale”.

„Albastra cale”, din versul întâi al poeziei, s-a metamorfozat „în mantia albastră de stele strălucind”. Cu alte cuvinte, calea s-a îndreptat spre văi cerești, în care crește roza pală.

E foarte probabil ca Petică să fi recurs la jocul lui Eminescu, acela de a utiliza epitetul pal/ palid ca omonim: când cu sensul uzual, cunoscut astăzi, când cu sensul contrar de strălucitor.

Refrenul („Ah, câte visuri blonde văzut-am eu murind!” – cu varianta finală: „Dar câte visuri blonde văzut-am eu murind!”) indică inconsistența a tot ceea ce este pământesc, ceea ce constituie o temă centrală a liricii lui Petică, dar este și dovada recurenței unui refren care a străbătut secolele, a unui vanitas antic (biblic) și medieval renăscut în formă simbolistă.

Expresia finală a refrenului, din poezia lui Petică, are valoarea acelui „Totuși este trist în lume”, din poemul Floare albastră, al lui Eminescu. Petică face, de altfel, în poem, o referire directă la „flori albastre” (care „visează adormind”…).

Într-o manieră asemănătoare celei sesizate în poemul precedent, Fecioara în alb XIV încearcă să reconstituie (sub o formă personalizată poetic, desigur), atmosfera și semnificațiile din Scrisoarea IV[2].

Dar poezia lui Petică începe de la utilizarea unei expresii metaforice, în primul vers al primei strofe, ce reproduce o imagine din fragmentul poetic anterior: „Ca să-ți vrăjesc singurătatea/ Venii cu cânturi care-ncet/ Suspină limpezi pe ghitare…”.

Mai înainte vorbise despre „voluptatea/ Ce plânge-n noaptea sfântă, vrăjind singurătatea”

Este încă un element inserat pentru a sugera continuitatea tematică a poemelor acestui ciclu, particularitate specifică și celorlalte două cicluri de poeme.

Despre semnificațiile eminesciene ale vrajei am discutat pe larg cu altă ocazie.

Fecioara în alb XIV se dorește a fi o chintesență poetică a ceea ce exprimă Eminescu în Scrisoarea IV:

 Peste balconul de ghirlande
Te-apleci și stai pierdută-n vis
Ca o coloana de lumină
Într-un amurg de paradis
.

Dar de-ai lăsa să-ți cadă roza
Ce sângerată-ți stă în mâni
Și-ai tremura din înălțime
Privirea ochilor stăpâni,

Pe încordate struni de harpe
Ce plâng de dor abia-nflorit,
S-ar veșteji sărmana floare
C-un vaiet trist și prelungit.

Și-n noaptea caldă, visătoare,
Înfiorat nebunul cânt,
S-ar pierde-n umbra viorie
Pe aripi sprintene de vânt.

Instrumentele muzicale – ghitare, flautul cu „note argintii” care „se-nalță-n seara parfumată” (sinestezie), harpe „ce plâng de dor abia-nflorit” – înlocuiesc din nou, prin ascendența melodică, dezvoltarea epică a poveștii de iubire.

Aceasta se derulează deopotrivă într-un registru muzical, care suplinește detaliile narative sau zbuciumul retoric.

Locul relatării aproximative îl iau, din ce în ce mai des, în poemele lui Petică, metaforele simbolice, exprimarea poetică difuză, inefabilă.

Centrală (ca așezare și semnificație) rămâne imaginea coloanei de lumină/ Într-un amurg de paradis, pe care am comentat-o mai sus.

„Umbra viorie” există și în Călin (file din poveste), de unde a preluat-o Petică, deși înțelesul din poezia acestuia  e similar celui din poemul postum Ecò[3].

Dacă iubita nu ar răspunde cântecului care o cheamă, atunci „Înfiorat nebunul cânt,/ S-ar pierde-n umbra viorie/ Pe aripi sprintene de vânt”.

Adică s-ar pierde în umbra codrilor, pe aripi de vânt sprintene, al căror cântec cu reverberații mistice îl evoca tot Eminescu, în versuri care par simboliste:

În viața mea – un rai în asfințire –
Se scuturau flori albe de migdal;
Un vis purtam în fiece gândire,
Cum lacul poartă-o stea pe orice val;

 A zorilor suavă înflorire
Se prelungea până-n amurgul pal,
În văi de vis, în codri plini de cânturi,
Atârnau arfe îngerești pe vânturi.

 (O,-nțelepciune, ai aripi de ceară).

Petică realizează adevărate sinteze simbolice apelând la poezia lui Eminescu, pe care simboliștii o receptau ca modernă din multe puncte de vedere.


[1] Simbolismul vroia să sugereze depășirea ideii de artă care poate ajunge la un rezultat definitiv. Dincolo de programul poetic, se poate observa însă clasicizarea vagului

Interviuri de conștiință (vol. 1) [18]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a, a 17-a.

*

Prof. Remus Rus: El putea să nu mă lase cu asta…și să îmi zică: „Neapărat să citești chestia asta!”. Dar n-a zis-o…

A ieșit pe coridor și mi-a zis: „Pe ăla să nu-l citești!”. Iar eu i-am spus: „Pe ăla nu-l citesc…pentru că citesc liber!”.

Pr. Dorin Picioruș: Și așa se explică cum s-au salvat foarte multe lucruri din patrimoniul bisericesc. Cum s-a păstrat credința ortodoxă în România deși nu aveam voie să predicăm asiduu. Cum am mers mai departe, nu?!…

Prof. Remus Rus: Credința ortodoxă s-a propovăduit în Biserici. Preoții, majoritatea, aveau voie să predice dar, întotdeauna, li se cerea așa numita actualizare

Să spui că, vezi Doamne!…la sfârșit…, – dacă ești la țară – uite, ce bine merge viața noastră!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Că ești integrat acolo, în munca socialistă…

Prof. Remus Rus: Dar…Mănăstirea Țigănești[1]!…

Pr. Dorin Picioruș: Da, de lângă București!…

Prof. Remus Rus: Aici…lângă București…Una dintre cele mai mari Mănăstiri…Avea o sută de Măicuțe acolo…

 Era trecută în documente…ca gospodărie…

Pr. Dorin Picioruș: A Patriarhiei!…

Prof. Remus Rus: Nu!…Ca gospodărie agricolă colectivă…Și a luat premiul întâi pentru cea mai bună recoltă de grâu în nu știu ce an…prin [19]70 și nu știu cât…

Pr. Dorin Picioruș: Și chiar făceau grâu acolo?!…

Prof. Remus Rus: Da-da…sigur că da!…Pentru că aveau pământ

Pr. Dorin Picioruș: Extraordinar!…

Prof. Remus Rus: Sigur că da!…

Pr. Dorin Picioruș: Înțeleg…

Prof. Remus Rus: Sau…atelierele de la Schitul Maicilor[2]…care au fost dărâmate, din nefericire…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus:  Alea erau ateliere…

Pr. Dorin Picioruș: Ale Patriarhiei!

Prof. Remus Rus:  ale Patriarhiei…La fel: Mănăstirea Pasărea[3] a avut ateliere ale Patriarhiei. [Mănăstirea] Ghighiu[4], la fel, avea și ea ateliere ale Patriarhiei…

Ele erau Mănăstiri…

Pr. Dorin Picioruș: Dar funcționau ca ateliere meșteșugărești…

Prof. Remus Rus:  Pentru că, oficial, pe hârtie, ele aveau altă denumire. Dar, în realitate, erau centre bisericești…unde oamenii mergeau, se rugau și așa mai departe…

Am vorbit o țâră prea mult despre asta…dar…

Pr. Dorin Picioruș: Ba nu!…

Prof. Remus Rus:  Însă așa arătau lucrurile atunci!

Pr. Dorin Picioruș: Întotdeauna sunt prea puține detaliile…pentru cei care nu știu cum arătau lucrurile…Care nu au trecut prin…

Prof. Remus Rus:  Da, asta așa este!…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că noi vom publica interviul online. Teologie pentru azi are un public majoritar tânăr…Iar tinerii nu au habar…și pentru ei toate lucrurile sunt noi

Prof. Remus Rus:  Știi ce se întâmplă?…Nu vreau să mi se zică: „Uite, ăsta apără [regimul comunist]!”…

Pr. Dorin Picioruș: Dumneavoastră nu apărați…

Prof. Remus Rus:  Eu doar evoc

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus:  Eu îi spun altuia…ce am făcut eu. Fiindcă…

Pr. Dorin Picioruș: Corect! Și așa și trebuie!…

Prof. Remus Rus: …în clipa în care era nevoie de ceva, cei de la Culte apelau la Biserică. Iar Biserica era cea care rezolva o grămadă de probleme. De exemplu…

Pr. Dorin Picioruș: Probleme sociale!…

Prof. Remus Rus: Și probleme sociale…dar și probleme de politică-externă…Mai ales probleme de politică-externă.

Pr. Dorin Picioruș: În excursiile noastre în afară…

Prof. Remus Rus: Nu numai!…Uite un exemplu! La un moment dat, clauza națiunii celei mai favorizate[5] ne-a fost ridicată, prin anii [19]80…80 și ceva…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Nu știau ce să facă!…România intrase și așa într-o criză formidabilă…

Pr. Dorin Picioruș: …într-un con de umbră…

Prof. Remus Rus: …era dezastru mare…și atunci, cei care au salvat

Pr. Dorin Picioruș: fața României…

Prof. Remus Rus: …fața României și au reobținut clauza națiunii celei mai favorizate…au fost oamenii Bisericii. Pot să-i dau și cu numele, că nu e nicio problemă!

Pr. Dorin Picioruș: Da-da!…

Prof. Remus Rus: Dar ei au făcut acest lucru! Și cum l-au făcut? L-au invitat pe Billy Graham[6].

Pr. Dorin Picioruș: Și dumneavoastră ați fost traducătorul

Prof. Remus Rus: Am fost traducătorul lui.

Pr. Dorin Picioruș: Să știți că online există o filă video[7], cu dumneavoastră ca translator pentru Billy Graham. Atunci când el a vizitat și a predicat în România.

Prof. Remus Rus: Mă bucur!…Deci, el a venit în țară la noi…

Pr. Dorin Picioruș: În ce an?

Prof. Remus Rus: În 1985…s-a petrecut lucrul ăsta. Și a făcut o vizită prin toată țara, a publicat și albume…Și era, pe de o parte, teama de mulțime…Teama de mulțime a existat.

Hai să dau un mic exemplu!…Mi-au zis: „Vedeți să nu faceți mare propagandă că vine Billy Graham!”. Nu trebuia să facem mare propagandă că vine Billy Graham, pentru că el era deja cunoscut în cercurile neoprotestante…

Pr. Dorin Picioruș: Însă era cunoscut numai de ei…

Prof. Remus Rus: Da! Dar ce s-a întâmplat? Dar mi-au zis: „Dar, totuși, ca să aibă lume multă – că el predica…

Pr. Dorin Picioruș: unor mulțimi, pe stadioane…

Prof. Remus Rus: pe stadioane – ei mi-au spus: Mergeți și începeți cu Mănăstirea Vorona[8]!”. Și am mers la hramul Mănăstirii Vorona…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: „Că acolo vor fi…10.000 de oameni”. Ca de obicei…pentru că așa veneau la hram și la vremea respectivă…

Pr. Dorin Picioruș: Iar fila online e tocmai la Vorona…cu dumneavoastră la etajul unu…

Prof. Remus Rus: La balcon…Da, acolo!…Și am mers…a venit lume…dar n-au fost numai 10.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Da, păreau mai mulți!

Prof. Remus Rus: ci au fost 100.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că au venit și neoprotestanți, probabil…

Prof. Remus Rus: Au venit și neoprotestanți…Veneau cu trenurile…de pe la Oradea, de pe la Arad…și l-au însoțit pe Billy Graham

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: pretutindeni, știi?!…

Însă, când [oamenii Securității] au văzut că vine să asculte…atâta lume…ei au intrat în panică. Și ne-au chemat în seara respectivă…ne-au chemat în cameră și ne-au zis: „Gata,

Pr. Dorin Picioruș: sistăm totul!

Billy Graham își ia bagajele și pleacă”.

Pr. Dorin Picioruș: După primul speech[9]

Prof. Remus Rus: După prima seară…Ion Popescu, cel care a fost președintele Băncii Religiilor, era director-general în Departamentul Cultelor. Și el ne-a ajutat să organizăm…ca reprezentantul Guvernului în cadrul manifestărilor respective. De fapt, el a și căzut după asta…

Pentru că el și-a luat angajamentul că nu va fi lume multă, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Dar ce poți să faci..?

Pr. Dorin Picioruș: Evenimentele au escaladat…

Prof. Remus Rus: Domne, când cineva dorește să audă cuvântul…cuvântul Evangheliei, nu-l poți opri! Nu-l poți opri!…

Dar…când am ajuns la Cluj, tot la fel s-a întâmplat! Am avut, la biserica reformată, seara…în curtea bisericii: peste 3.000 de oameni…

Pr. Dorin Picioruș: Plus în biserică…

Prof. Remus Rus: Plus ce a fost în biserică!…Pentru că erau în curte, în biserică…dar blocaseră și circulația…

Iar, a doua zi, când a predicat în biserica romano-catolică din Cluj, tot așa: au fost în jur de 15-20.000 de oameni…în parcul din jurul [bisericii]…dacă nu or fi fost și mai mulți. Nu știm precis!…În orice caz: au fost uluitor de mulți!…

Ce s-a întâmplat atunci?!…Căci după evenimentul acesta a și început persecuția împotriva Bisericii. Comuniștii și-au dat seama că credința nu a dispărut…Că este extrem de puternică și, din această pricină, noi am început să o sfeclim[10]. Chiar dacă le-am adus clauza națiunii celei mai favorizate…

Pr. Dorin Picioruș: Dar n-au profitat politic de chestiunea asta, pentru ca să spună: „Domne, uite, noi avem o mare deschidere!”?

Prof. Remus Rus: Nu! Ei au dorit, din punct de vedere politic, doar să redobândească clauza…

Pr. Dorin Picioruș: E o prostie!

Prof. Remus Rus: pentru că Billy Graham era confesorul…președintelui Americii

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles! Asta era…

Prof. Remus Rus: Ne-au dat clauza…Dar, imediat după asta, au început dărâmările…

Pr. Dorin Picioruș: Bisericilor…

Prof. Remus Rus: în mod accentuat…Pentru că ei și-au dat seama, că atâta timp cât există o Biserică…

Pr. Dorin Picioruș: sau că există mai multe biserici [în România]…Pentru că nu erau numai ortodocși [de față, la Billy Graham]…

Prof. Remus Rus: Da, toți erau!…Pentru că au fost și protestanți, au fost și catolici…Pentru că au fost așa: Billy Graham a predicat la baptiști, la penticostali…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că era baptist! Nu e baptist?

Prof. Remus Rus: Nu! El…nu se considera neoprotestant

Pr. Dorin Picioruș: Atunci, evanghelic?

Prof. Remus Rus: Mai degrabă: prezbiterian! Dar a fost asumat, la noi, mai ales de baptiști…Însă el a predicat la penticostali, la baptiști, la reformații din Cluj, la romano-catolicii din Cluj, la baptiștii din Oradea, la baptiști la Arad, la ortodocși la Timișoara, la Sibiu, în catedrala ortodoxă, la București în catedrala romano-catolică…

Pr. Dorin Picioruș: Iar dumneavoastră l-ați urmat…

Prof. Remus Rus: Da!

Pr. Dorin Picioruș: În tot circuitul ăsta…

Predică la Duminica a 4-a din Postul Mare [2014]

Sfantul Ioan Scararul

Iubiții mei,

prăznuim duminica a 4-a a Postului Mare, dedicată Sfântului Ioan Scărarul, chiar în ziua de pomenire a Sfântului Ioan Scărarul: 30 martie.

Iar, pe de altă parte, vorbim adesea despre viața duhovnicească ca despre o scară către cer…pe care ne închipuim că o urcăm treaptă de treaptă, cu fiecare virtute împlinită, deși scara duhovnicească înseamnă o urcare, în același timp, prin împlinirea tuturor virtuților.

Pentru că virtuțile nu se lucrează gradat…ci toate în același timp.

Pentru că, dacă citim Scara Sfântului Ioan, tradusă de Părintele Dumitru Stăniloae și introdusă în Filocalia românească, vol. 9, vedem că cele 31 de cuvinte/ capitole, tematizează realități  duhovnicești interioare, care trebuie trăite în același timp…și nu la o distanță unele de altele.

Așa că e o imagine eronată aceea în care o virtute te duce la o altă virtute și ele sunt privite ca treptele unei scări, ci virtuțile sunt ca o plasă, cu ramificații între ele, care, toate la un loc și în același timp, ne fac să urcăm duhovnicește.

Pentru că creșterea duhovnicească e interioară, e organică și e plurivalentă.

Acest lucru îl înțelegem imediat dacă vedem care sunt virtuțile pe care le tematizează Sfântul Ioan Scărarul în Scara dumnezeiescului urcuș [Voi cita: Sfântul Ioan Scărarul, Scara dumnezeiescului urcuș, trad., introd. și note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, în Filocalia românească, vol. 9, Ed. IBMBOR, București, 1980, p. 41-462. În mod prescurtat: FR 9, p. ].

În prima cuvântare, Sfântul Ioan vorbește despre retragerea din lume [FR 9, p. 47]. Iar după ce monahul se retrage din cele ale lumii are nevoie de un Povățuitor duhovnicesc [Idem, p. 48-49]. Căci e nevoie ca osteneala ascezei și amărăciunea ei să fie condusă duhovnicește de către cineva [Idem, p. 50].

Cu ce să începem viața evlavioasă? Sfântul Ioan ne învață să ne axăm pe 3 lucruri: nerăutate, post, neprihănire [Idem, p. 51]. Dar e nevoie și de frică și de iubire de Dumnezeu [Idem, p. 53]. Căci virtuțile trebuie lucrate, încă de la început, „cu osteneală și cu durere” [Idem, p. 54].

Numai că viața noastră ascetică nu e lăsată  să se dezvolte în pace, pentru că demonii, foarte curând, își vor arăta răutatea în aceea ce ne privește. Iar cei care se luptă duhovnicește cu demonii, știu că demonii sunt „cu adevărat răi, cumpliți, vicleni, meșteri în uneltiri, puternici, neadormiți” [Idem, p. 58].

În al doilea cuvânt, Sfântul Ioan vorbește despre despătimire [Idem, p. 60]. Lucru care înseamnă că trebuie să ne luptăm cu toate patimile în același timp, după cum ne nevoim să ne însușim toate virtuțile în același timp.

Și această luptă și nevoință continuă pentru bine este epuizantă…extrem de epuizantă…

Numai cine n-o trăiește…crede că viața ortodoxă e floare la ureche

Stilul Sfântului Ioan e aforistic, fragmentar, apoftegmatic. Așa că el nu tratează lucrurile sistematic ci atinge diverse laturi ale unei virtuți sau ale unei realități duhovnicești.

În II. 4, Sfântul Ioan Scărarul ne atenționează că există și o „smerenie prefăcută”, falsă [Idem, p. 61], pe când, în al 3-lea cuvânt, el vorbește despre înstrăinare [Idem, p. 66] ca despre o „viață ascunsă” [Idem, p. 67].

Trebuie să fugim „de locurile căderilor” în păcat [Idem, p. 69], să ne străpungem inima [Idem, p. 72] cu conștientizarea păcatelor personale, dracii slavei deșarte ne fac să părem „profeți” în visele pe care le avem noaptea [Idem, p. 76], pentru ca în al 4-lea cuvânt să vorbească despre ascultate.

După cum se vede până acum…virtuțile se cer toate la un loc…și nu făcute pe rând.

Vorbind despre ascultare, Dumnezeiescul Ioan o definește drept „omorârea mădularelor printr-o cugetare vie” [Idem, p. 78], duhovnicească, plină de har. Adică omorârea aplecării spre păcat printr-o conștientizare continuă a ei. Pentru că, printr-o continuă rugăciune și priveghere, Dumnezeu ne luminează asupra realităților interioare care ne populează.

Nu trebuie să-i judecăm și să-i osândim pe alții [Idem, p. 81]. Rugăciunea trebuie împreunată cu lacrimile…iar ascultarea e o mucenicie [Idem, p. 82]. Și el ne oferă și unele fragmente din viețile Sfinților, pentru ca faptele să confirme cuvintele.

În al 5-lea cuvânt, autorul nostru se referă la pocăință [Idem, p. 135]. Pe care el ne-o mărturisește ca pe o împrospătare a Botezului nostru [Idem, p. 136]. Pocăința e legată de smerenie și de răbdare [Ibidem].

În al 6-lea cuvânt, Sfântul Ioan se referă la pomenirea morții [Idem, p. 156], care ne despătimește de toată zidirea [Idem, p. 157]. În al 7-lea s-a referit la plânsul care ne bucură [Idem, p. 164]. Iar plânsul care ne bucură e „plânsul după Dumnezeu”, care este „o tristețe a sufletului, o simțire a inimii îndurerate, care caută pururea, nebunește, pe Cel după care însetează” [Ibidem].

În 9. 1, virtuțile sunt văzute ca o scară [Idem, p. 195]…dar virtuțile se leagă unele de altele, în mod organic. Adică nu presupun lipsa uneia dintre ele.

Ținerea de minte a răului o ștergem prin rugăciunea lui Iisus [Idem, p. 197]. În cuvântul al 11-lea este elogiată tăcerea [Idem, p. 204]. În al 16-lea: neagonisirea [Idem, p. 249]. În al 19-lea: privegherea trupească [Idem, p. 260].

În 20. 2, „frica lașă” e văzută de Sfântul Ioan ca avându-și rădăcina în slava deșartă [Idem, p. 264]. În al 22-lea, mândria e caracterizată ca fiind „fără minte” [Idem, p. 278] și din ea se naște hula, teoretizată în cap. al 23-lea al cărții [Idem, p. 286]. Pentru că Sfântul Ioan nu se ocupă numai de virtuți ci și de patimi în această carte, patimile fiind tocmai cele care ne parazitează viața duhovnicească.

Blândețea, simplitatea și nerăutatea sunt tematizate în cuvântul al 24-lea [Idem, p. 290]. Smerita cugetare în cuvântul al 25-lea [Idem, p. 296]. În al 26-lea se ocupă cu deosebirea gândurilor [Idem, p. 317], virtute capitală în viețuirea duhovnicească și în conducerea duhovnicească. Pentru că nu poți conduce pe altul, dacă nu te-ai condus pe tine însuți printre lațurile morții.

Tot la fel de importantă e și dreapta socoteală/ alegere [Idem, p. 347]. În al 28-lea cuvânt, Sfântul Ioan vorbește despre rugăciune ca despre „sfințita maică a tuturor virtuților” [Idem, p. 403]. În al 29-lea despre nepătimire, care este învierea sufletului înainte de învierea cea de obște [Idem, p. 418]. În al 30-lea: despre credință, nădejde și dragoste [Idem, p. 424]. Pentru ca ultimul cuvânt să fie pentru Stareț, Duhovnic sau Părinte duhovnicesc [Idem, p. 433]. Adică pentru cel care îi conduce duhovnicește pe oameni.

Așadar, virtuțile sunt tematizate de Sfântul Ioan ca o plasă cu multe ramificații, pentru că creșterea duhovnicească e una organică.

De aceea și noi, în toată viața noastră, nu ne rugăm sau nu citim sau nu facem vreun lucru bun doar într-un anumit moment ci facem tot timpul ceea ce e bine și frumos în fața lui Dumnezeu și a oamenilor.

Binele trebuie să fie făcut continuu în noi și făcut cu toată ființa noastră.

Pentru că numai astfel ne clădește duhovnicește din adâncul nostru spre în afară.

Așadar, iubiții mei, încrezându-ne în Cel care ne călăuzește pe noi, întru puterea Duhului, spre Tatăl, să ne lăsăm conduși de Domnul nostru Iisus Hristos spre tot binele și adevărul și spre toată frumusețea duhovnicească.

Să aflăm mereu lucrurile de taină ale teologiei dumnezeiești!

Să ne luptăm mereu pentru a face binele și pentru a ne curăți de patimi!

Să dăm în fiecare clipă mărturia cea bună tot celui care ne-o cere, pentru ca Dumnezeu să Se preaslăvească întru noi!

Multă pace și binecuvântare în tot ceea ce faceți! Amin.

Interviuri de conștiință (vol. 1) [17]

Interviuri de conștiință

  (vol. 1)

*

Realizate

de Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

***

Partea întâi, a 2-a, a 3-a, a 4-a, a 5-a, a 6-a, a 7-a, a 8-a, a 9-a, a 10-a, a 11-a, a 12-a, a 13-a, a 14-a, a 15-a, a 16-a.

***

Prof. Remus Rus: Da, importanța!…Și, bineînțeles, lumea știa de ce scriem. Ce s-a scris acolo…De ce Șerbănescu dădea materialele…

Pr. Dorin Picioruș: Părintele Șerbănescu!…

Prof. Remus Rus: …Părintele Profesor Niculae Șerbănescu [1]cel mai mare istoric al Bisericii Ortodoxe Române…în perioada de după cel de al doilea război mondial [și] singurul care a scris pe documente.

A fost [un om] extraordinar…și care ne-a ajutat [la revistă]…

Și vreau să vorbesc puțin despre această revistă[2]…Pentru că e o revistă care arată ce s-a întâmplat în Biserica noastră [în timpul comunismului], cum au activat preoții, ce au făcut preoții…

Pr. Dorin Picioruș: cum am rezistat (accentuez)…

Prof. Remus Rus: cum am rezistat…

Pr. Dorin Picioruș: cum au rezistat subteran…cu atenție…

Prof. Remus Rus: Nu…au rezistat subteran (accentuează)!…Haide să îți dau un exemplu!…Pentru că merită să fie știut…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Am un coleg în București…nu îi dau numele…

Pr. Dorin Picioruș: Preot

Prof. Remus Rus: preot în București…

Pr. Dorin Picioruș: La timpul actual…

Prof. Remus Rus: Da, e încă preot…și mi-a fost coleg…După ce-a venit din Elveția (pentru că a fost trimis la studii în Elveția), el a fost numit la serviciul de Relații Externe și apoi s-a preoțit…și a fost numit preot la o capelă mică, undeva în Berceni…

Într-o zi, un șoarece a binevoit să îi fure Agnețul…

Pr. Dorin Picioruș: Da, în timpul slujbei…

Prof. Remus Rus: Da, a rămas fără viitoarea Sfântă Euharistie…Un șoarece, un șobolan, nu știm ce, dar a rămas fără…

Pr. Dorin Picioruș: Pentru că șoarecele era securist (zâmbesc)…

Prof. Remus Rus: Da, era trimis…să spioneze, sigur că da…Și, necăjit, s-a dus la vice-președintele de atunci al departamentului Cultelor – nu știu dacă să-i dau numele sau nu…Gheorghe Nenciu, trăiește încă…și el poate să dea mărturie – și i-a cerut ajutorul să repare Biserica. Nenciu i-a spus să facă o cerere ca să repare capela. Iar el i-a spus: „Păi, nu o pot repara, pentru că e o baracă!…”. Și Nenciu i-a spus: „Te descurci tu! Știi tu ce să faci acolo…”.

Și el ce-a făcut? A pus pe lângă clădire o schelă, a făcut un gard înalt…și a reclădit…

Pr. Dorin Picioruș: Biserica!

Prof. Remus Rus: Biserica…Dar până atunci…Nenciu i-a spus: „Vezi, tu ai acolo un primar!…O primăreasă…Doamna cutărică…și trebuie să iei legătura și cu ea să vezi ce poți să faci…”

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: „Dacă te lasă, dacă nu te lasă. Fiindcă, totuși, este în oraș…și lucrurile sunt cam dificile”.

Pr. Dorin Picioruș: Mai greu, da! (zâmbesc)…

Prof. Remus Rus: „…să construiești. Pentru că în oraș, o Biserică, nu merge! Noi îți dăm aprobare numai să repari, nu și să construiești!”.

Și s-a dus domn Părinte al meu la…primăreasă…care a zis: „Părinte, eu nu am cum să te ajut…nu știu ce faci acolo!…Dar…eu trebuie să bag gaze…Și am să fac un șanț la capătul străzii, ca să nu se poată circula pe strada respectivă.

Pr. Dorin Picioruș: Da!…Cât dumneata o să restaurezi Biserica. Să faci acolo ce știi

Prof. Remus Rus: „Ce faci: treaba dumitale!”. Deci…ce vreau să spun? Că…s-a știut!

Și primăria știa…și cei de la departamentul Cultelor știau…dar când a fost gata, când a fost gata tot-tot-tot…s-a dus…

Pr. Dorin Picioruș: să o sfințească!…

Prof. Remus Rus: Cei de la Arhiepiscopie s-au supărat foarte…și au vrut să îl răspopească pe domnul meu…

Pr. Dorin Picioruș: Care muncise…

Prof. Remus Rus: Din răsputeri…

Pr. Dorin Picioruș: Underground…

Prof. Remus Rus: Și atunci, „marii persecutori comuniști”…l-au luat pe Părintele cutărică…și l-au trimis preot în Austria…A stat cinci ani acolo…și apoi a revenit…

Pr. Dorin Picioruș: Am înțeles!…

Prof. Remus Rus: Fiindcă el ce a făcut…a făcut fără aprobarea Bisericii.

Pr. Dorin Picioruș: Dar spre binele locașului Bisericii!…

Prof. Remus Rus: Dar spre binele Bisericii!

Pr. Dorin Picioruș: Da…

Prof. Remus Rus: Și nu e singurul!…Mai pot da exemple…

Pr. Dorin Picioruș: Care au reconstruit…și care au zidit Biserici în timpul comunismului…

Prof. Remus Rus: Cred că, numai în perioada ultimă, după [19]90, s-au mai construit în țară, câte s-au construit în provincie [în timpul comunismului]…Dar nu în orașe. În orașe, nu! Pentru că nu li s-a permis…

Doar la Sibiu s-a început…s-a pus temelia unei Biserici…care a fost terminată, am înțeles, numai după

Pr. Dorin Picioruș: revoluție

Prof. Remus Rus: după 1989…În orașe…nu era voie să construiești…Dar, să știi, că la sate s-au

Pr. Dorin Picioruș: construit…

Prof. Remus Rus: s-au construit enorm de mult…S-au construit, s-au reparat și așa mai departe…Cu ajutor de la Stat.

Vicepreședintele respectiv, despre care îți spuneam, a căzut de ce? Pentru că, la un moment dat, cei de la Durău[3], de la schitul de acolo, au vrut să acopere chiliile cu tablă de aramă…

Pr. Dorin Picioruș: Mai nouă…să le refacă…

Prof. Remus Rus: Da!…Să refacă acolo…Și, bineînțeles, tabla de aramă era numai pentru construcțiile care erau la temelia socialismului ultra-dezvoltat, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: Și a dat aprobare, ca o parte din tabla respectivă să fie dusă la Durău. Ăsta a fost punctul de cădere al vicepreședintelui respectiv…care a fost pensionat înainte de vreme…și…

Căci noi nu lucram la nivel oficial…Niciodată…

Pr. Dorin Picioruș: Aceste reconstruiri…

Prof. Remus Rus: Construirile și totul…Nu se lucra la nivel oficial! Niciodată…Ci numai la nivel personal…

În [19]86…când eram aproape de punctul culminant al crizei…

Pr. Dorin Picioruș: Da!…

Prof. Remus Rus: a avut loc o întrunire a reprezentanților școlilor ortodoxe la Boston. Deci profesorii de teologie ortodoxă, de la facultățile ortodoxe din întreaga lume

Pr. Dorin Picioruș: s-au întrunit acolo

Prof. Remus Rus: la Boston, pentru o conferință internațională. Și eu, cu Părintele Constantin Voicu[4] de la Sibiu, și cu Aurel Jivi[5] – Dumnezeu să-l odihnească! – un alt profesor de la Sibiu, de Istorie Bisericească…am fost numiți să mergem

Pr. Dorin Picioruș: Din partea României…

Prof. Remus Rus: Din partea României la conferința respectivă. Și aveam de prezentat acolo problema persoanei și a libertății persoanei.

Pr. Dorin Picioruș: Ceea ce noi nu aveam aici…

Prof. Remus Rus: Paradoxal: la noi nu exista așa ceva…Și întotdeauna când plecam în străinătate, cam trebuia să ai textul scris

Pr. Dorin Picioruș: el trecea pe la cenzură

Prof. Remus Rus: Da, îl dădeai la Departamentul Cultelor…Sau te duceai, pur și simplu, și vorbeai cu ei acolo…le spuneai ce cam vrei să spui…și cu asta se termina totul!

Dar eu, întrucât vorbeam despre libertatea persoanei…trebuia să am textul bine aprobat…și bine parafat.

Și, la sfârșitul textului, am adăugat un mic…

Pr. Dorin Picioruș: apendice…

Prof. Remus Rus: apendice acolo, și am spus că…în țara noastră, cultele se bucură de libertate…un nu știu ce…o chestie generală, știi?!…

Pr. Dorin Picioruș: Se bucură de o libertate aranjată!…

Prof. Remus Rus: Da!…Rolul apendicelui era acela să vadă că…vorbim „și despre asta”. Căci, de obicei, nu vorbeai…

Pr. Dorin Picioruș: Despre situația actuală a României…

Prof. Remus Rus: Da, sigur…nu vorbeai!…Dar – și asta vream să-ți spun: că întotdeauna a fost cenzură…dar omul care cenzura era om…și pe urmă cenzor – după ce mi-a citit lucrarea…când era totul gata…la plecare a zis: „Hai să te conduc până afară, domnu’ Remus!”. Era Ilie Fonta[6]. Dumnezeu să-l odihnească!…că și el a murit…Și a fost, o vreme, conducătorul Secretariatului pentru Culte. Dar și după 1990. Un om extraordinar…

După ce am ieșit pe coridor…zice: „Ultimul paragraf să nu-l citești!”.

Pr. Dorin Picioruș: Să-l eludați de-acolo.

Prof. Remus Rus: Și eu îi spun: „Păi, eu vorbesc liber!…Asta e o prezentare pentru voi. Să aveți voi acoperire…Nu e pentru mine!”.

Și asta se întâmpla în foarte multe…

Pr. Dorin Picioruș: Adică au funcționat delicatețea, discreția, bunul simț…raporturile „neregulamentare” între oameni. Pentru că ăsta era bunul simț „ilegal”…

Prof. Remus Rus: Era bunul simț…„ilegal” și al unei prietenii, care era între noi.

Pr. Dorin Picioruș: Da!

Prof. Remus Rus: El putea să nu mă lase cu asta…și să îmi zică: „Neapărat să citești chestia asta!”. Dar n-a zis-o…


[2] Se referă tot la Romanian Orthodox Church News.

[4] Idem:

http://biserica.org/WhosWho/DTR/V/ConstantinVoicu.html.

În sursa de față se vorbește despre o participare a Părintelui Voicu la „Simpozionul internaţional Căutarea păcii dincolo de diferenţele ideologice (Detroit 1980)”.

Page 1 of 8

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno