Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur

Iubiții mei,

prin predica de astăzi începem să studiem teologia comentariului Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, urmând ediția: Comentariile sau Explicarea Epistolei către Romani a celui întru sfinți Părintelui nostru Ioan Chrisostom, Arhiepiscopul Constantinopolei, traducere din limba elină, ediția de Oxonia, 1849, de Archim. Theodosie Athanasiu, Egumenul M-rei Precista Mare din Roman, București, Ed. Atelierele grafice Socec & Co., Societate anonimă, București, 1906, 503 p. Comentariul e format din 33 de omilii. Adică 33 de predici pentru 16 capitole ale Epistolei către Romani.

Și voi urmări ediția românească din 1906, în paralel cu PG 60, unde e textul ei în latină și greacă. PG 60, col. 391-682. Însă ediția de față prezintă numai 32 de predici.

Așa că trecem de la teologia Sfântului Caesarius de Arles la cea a Sfântului Ioan Gură de Aur, Patriarhul Constantinopolului, pentru a vedea, tot mai mult, cât de organică și de profundă e învățătura patristică a Bisericii.

Sfântul Ioan Gură de Aur începe prima omilie la Epistola către Romani cu precizarea că ea nu e prima epistolă a Sfântului Pavel. Înainta ei scrisese I și II Corinteni și I Tesaloniceni [ed. Athanasiu, p. 4-5]. Și conform Rom. 1, 11, el a scris Epistola către Romani fără să fi fost vreodată la Roma [Idem, p. 5], dar în Roma a scris Epistolele către Filipeni și Evrei, II Timotei și Filimon [Idem, p. 5-6].

Însă a doua omilie, în PG 60, e numită 1 a și nu a 2-a, tocmai de aceea nu sunt numărate 33, ca în ediția românească, ci 32 de omilii. Eu voi număra omiliile după ediția românească, așa că voi vorbi despre teologia celei de-a doua omilii, prin care se începe comentariul propriu-zis la epistola Sfântului Pavel.

Sfântul Pavel și-a semnat fiecare epistolă cu numele său, pentru că le trimitea departe dar nu și pe cea către Evrei, pentru că aceia îl urau [Idem, p. 9]. Iar în greacă, numele său, e Pavlos [PG 60, col. 395]. Și Sfântul Ioan insistă pe faptul că Dumnezeu i-a schimbat numele din Savlos în Pavlos [Ibidem] și că el e foarte recunoscător față de Dumnezeu în modul în care scrie [ed. Athanasiu, p. 10, 14].

În Rom. 1, 5-6, Sfântul Pavel vorbește despre universalitatea mântuirii [Idem, p. 16], spunându-ne tuturor că niciun neam de pe fața pământului nu e impropriu mântuirii. Toate neamurile sunt chemate la credința în Hristos și la intrarea în Biserică prin Dumnezeiescul Botez, pentru că toți credincioșii suntem chemați la sfințenie [Idem, p. 17].

În omilia a 3-a, Sfântul Ioan ne povățuiește să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, indiferent de situația, bună sau rea, în care ne aflăm [Idem, p. 20]. Căci și Dumnezeiescul Apostol Pavel se ruga necontenit pentru întreaga lume [Idem, p. 22] și niciodată nu arunca vina pe Dumnezeu pentru cele trăite de el [Idem, p. 28].

Tot aici, Sfântul Ioan compară lașitatea lui Platon cu cutezanța Sfântului Pavel, cel care a propovăduit în toată lumea locuită [pasan tin icumenin] [Idem, p. 30 / PG 60, col. 407]. Pentru că în limba greacă i icumeni înseamnă pământ locuit sau umanitatea sau, în acel context, în care trăia Sfântul Pavel, populația/ teritoriul Imperiului Roman.

Numai că astăzi Biserica trebuie să se adreseze, cu adevărat, tuturor națiilor pământului și pentru asta trebuie ca oamenii lui Dumnezeu, care simt vocația propovăduirii, să propovăduiască oriunde merg și prin orice canale media. Iar cum lumea onlineului e lumea tuturor națiunilor pământului, a propovădui în online, în mod asumat, înseamnă a vorbi pentru toată lumea.

Sfântul Ioan subliniază faptul că Sfântul Pavel nu se rușina să propovăduiască Evanghelia lui Hristos [ed. Athanasiu, p. 32], pentru că Crucea Domnului este pentru noi „lucrarea negrăitei iubiri de oameni [to tis afatu filantropias ergon]” [ed. Athanasiu, p. 32/ PG 60, col. 408] a lui Dumnezeu. Și nici noi nu ne rușinăm de Evanghelia lui Hristos, dacă o trăim pe puterea noastră și dacă am simțit din plin creșterea noastră duhovnicească.

Pentru Martin Luther, Rom. 1, 17 [adică fragmentul: „dreptul din credință va fi viu [o dicheos ec pisteos zisete, cf. GNT]”, înțeles non-eclesial, a fost un prilej de mare rătăcire. De aici a ajuns la concluzia că doar credința contează și a neglijat total asceza transfiguratoare.

Însă la Sfântul Ioan Gură de Aur, Rom. 1, 17 se referă la viața viitoare [ed. Athanasiu, p. 34]. La ce va face credința vie, plină de curăție, de sfințenie și de fapte bune, din noi. Motiv pentru care, el ne îndeamnă să credem cu adevărat în Dumnezeu, pentru că credința este „maica tuturor bunătăților [tin panton ton agaton mitera]” [ed. Athanasiu, p. 36/ PG 60, col. 410], iar prin ea păstrăm „dogmele cele drepte [ta orta dogmata]” și „viața [ton vion]” [Ibidem/ Ibidem].

Căci credința ortodoxă, iubiții mei, e fundamentul dinamic al vieții ortodoxe!

Ea cere de la noi o întrupare autentică, personală și nu o mimare exterioară.

Credința e una cu noi, cu cele mai adânci dorințe și tresăriri ale vieții noastre, dacă harul credinței s-a coborât până în străfundurile ființei noastre.

De aceea, noi nu vorbim despre credință ca despre o sumă de adevăruri, care, învățate pe de rost și mărturisite înseamnă tot ceea ce trebuie să facă un creștin-ortodox, ci vorbim despre credință ca despre adevărurile lui Dumnezeu, sădite în noi de slava Lui, în ritmul cărora noi trăim și suntem.

Vorbim despre o credință, o nădejde și o dragoste pentru Dumnezeu, care sunt una cu tot ceea ce suntem noi.

Tocmai de aceea a păcătui împotriva lui Dumnezeu înseamnă un act total al ființei noastre, care cere o pocăință deplină, care e tot un act holistic/ totalizator al ființei noastre.

Și mă bucur foarte mult că am început să vorbim despre teologia Marelui Ioan Gură de Aur, pentru că de la el avem ce învăța, avem ce aprofunda, avem ce îndrepta în noi înșine. El, alături de Marele Pavel, ne sunt Părinții noștri de conștiință, sfătuitorii cei mari ai creștinilor și trebuie să îi chemăm în rugăciune și să le arătăm inima noastră, pentru ca ei să ne vindece de neștiință, de nelucrare, de indiferență față de voia lui Dumnezeu.

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel mare și Preaînalt, pentru rugăciunile iubiților Tăi, Pavel și Ioan, Părinții noștri, dă-ne să înțelegem voia Ta și să umblăm întru înnoirea vieții!

Căci a Ta este slava, cinstea și închinăciunea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Did you like this? Share it: