Botezați în Duhul. O teologie penticostală globală [3]

Frank D. Macchia, Botezați în Duhul. O teologie penticostală globală, trad. de Ionel Mitra, Ed. Casa Cărții, Oradea, 2010, 344 p.

*

Prima parte și a doua.

*

Cap. al 3-lea începe în p. 75: Împărăția și puterea. Extinderea limitelor Botezului în Duhul Sfânt. Și autorul încearcă să dea un răspuns „ecumenic” problemei, p. 75-76. Pentru penticostali, Biserica este „o comunitate împuternicită și charismatică”, p. 77.

James D. G. Dunn consideră că pentru Sfântul Evanghelist Luca (cf. F. Ap., cap. 8), „dăruirea Duhului este cea mai decisivă [este determinantă] pentru identitatea creștină”, p. 83.

„Vizita Duhului”, p. 93, în loc de „venirea Duhului”.

Pentru penticostali nu contează prea mult „convertirea inițială la Cristos” ci, mai degrabă, ceea ce contează este „devenirea Bisericii pentru lume”, p. 93. Adică latura misionară a penticostalismului. În termenii autorului: „mărturia în lume”, Ibidem.

Pentru Robert P. Menzies, „toți creștinii sunt charismatici”, p. 94 (se referă la penticostali și nu la orice fel de creștini) iar Roger Stronstad, tot despre penticostali, spune că toți sunt „profeți”, pentru că sunt „purtătorii Duhului ca să viseze visuri, să aibă vedenii, să vorbească sub inspirația Duhului”, p. 95.

„Dragostea lui Dumnezeu nu este sentimentală. Nu este reductibilă la un principiu etic, oricât de valoros ar fi acesta. Dragostea lui Dumnezeu este puternic răscumpărătoare și eliberatoare”, p. 100.

În p. 102, autorul spune că „botezul în Duhul, ca o experiență a puterii și a îmbogățirii charismatice, nu poate fi separat de regenerare/ sfințire și de inițiere[a] creștină”.

Concluzia cap. al 3-lea este aceea, că „botezul în Duhul nu este doar o acțiune divină, ci și o experiență umană. Este o experiență care ne atinge și ne implică, dar pe care nu o putem înțelege deplin”, p. 106.

Al 4-lea cap. începe în p. 106 și are titlul: Cristos ca Împăratul și Duhul ca Împărăția: Botezul în Duhul din perspectivă trinitară. Și autorul începe capitolul citind din Sfântul Grigorie al Nyssei, din Comentariul la Rugăciunea Domnească, p. 106. Însă până la p. 113 nu a vorbit deloc despre Treime ci doar despre Hristos și Duhul Sfânt.

Citează de două ori din Moltmann în p. 114. Pe când în p. 127, autorul consideră că „botezul în Duhul” „transcende Biserica pentru că inaugurează Împărăția”. De unde înțelegem că Biserica, pentru autor, nu include și Împărăția, ci se reduce doar la latura văzută, la oameni.

Pentru Kilian McDonnell, Hristos este „centrul Evangheliei”, p. 130. În p. 132 îl citează pe Sfântul Augustin de Hippo. În p. 133, autorul folosește expresia: „ortodoxia trinitară”. În p. 138, spune: „noi, penticostalii, credem că rugăciunile făcute cu credincioșie în numele lui Isus aduc cu sine puterea Duhului”.

Despre corespondența sa cu Moltmann, p. 155-156.

„Biserica primară a văzut în primirea Duhului o împuternicire a sa pentru a continua lucrarea mesianică”, p. 178.

Tot în p. 178, autorul numește penticostalismul „o mișcare creștină”.

În p. 181, el spune că „noi nu posedăm Duhul, ci Duhul ne posedă pe noi”.