Mănăstirea Sfinții Teodori, Părintele Timotei Țanis Duhovnicul. O floare frumos-mirositoare a Bisericii, trad. din lb. gr. de Pr. Ion Andrei Țârlescu, ed. Bunavestire, Bacău, 2010, 224 p.

*

Prima parte…

*

Părintele Vasile Gontikaki îi propune Fericitului Timotei să rămână în Iraklion, ca să îngrijească de Mănăstirea întemeiată de el. Acceptă acest lucru și nu merge în Athos, p. 67. Mănăstirea sa e recunoscută canonic în ziua de 11 noiembrie 1981, p. 67.

Pe 24 iunie 1983 se fac primele trei tunderi în monahism la noua Mănăstire, de către Arhiepiscopul Timotei al Cretei, p. 67.

Fericitul Timotei Țanis postea mult, aproape tot anul, mâncând doar rahat și fistic, bea apă și folosea ulei în alimentația sa doar sâmbăta și duminica. Dormea doar 2-3 ore pe zi, p. 70.

Din nou mărturii despre faptul că era isihast, p. 70, iar prietenii săi erau Fericitul Efrem Katunakiotul, Sfântul Porfirie, Fericitul Paisie, p. 71. Când au venit bolile peste el putea să mai mănânce doar orez, p. 72.

Din p. 77 încep să fie narate multiplele sale boli, care l-au mucenicit cumplit. În primul rând, el avea o circulație a sângelui foarte proastă, fapt pentru care picioarele îi erau umflate și supurau. Din 1982 s-a îmbolnăvit de diabet, p. 77. Probleme la stomac, de unde vărsăturile frecvente. Probleme la esofag. Tije metalice în picioare…însă îngenunchea, făcea metanii și se ruga nopți întregi, p. 77.

Din 14 septembrie 1985 încep crizele de plămâni…adesea întorcându-se din morți datorită lor. Până în vara lui 1987 a avut…102 crize mari și dureroase de plămâni. Apar și durerile de fiere, p. 78.

Nu mai poate lua medicamente pentru că trupul său nu le mai suporta. Era prea sensibil pentru ele, p. 78-79.

După 7 ani de suferință, boala îl țintuiește în scaun. Dureri de inimă și probleme de respirație, p. 79.

În 1988 a slujit ultima sa Dumnezeiască Liturghie, p. 79. În afară de aceasta, el a mai slujit 3 Sfinte Liturghii ale Darurilor mai înainte sfințite, p. 79.

Boala aduce adevărata smerenie omului, p. 80. Avea telefon în chilie dar nu îl folosea, pentru ca să nu îi deranjeze pe cei din jur, p. 81. Însă spovedea oamenii la chilia sa, p. 82. Maicile și diverși mireni simțeau „o mireasmă îmbietoare” când avea suferințe puternice și nu miros urât, p. 82.

Pe 3 martie 1988 e dus la Atena, la spital, pentru că, din cauza funcționării incorecte a inimii, i se strânsese lichid în plămâni, p. 83.

Intră în comă pentru două ore. Și în timp ce era în comă „a vorbit [în] continuu, ca și când s-ar fi aflat în extaz. Spunea diferite tropare din Duminica lăsatului sec de brânză, care vorbeau despre a doua venire a Domnului”, p. 83.

Doi fii duhovnicești ai săi îi fac Sfântul Maslu și își revine, p. 83. După ce iese din boală îl apucă o durere puternică de dinte…până i s-a umflat gingia și ochiul. Antibioticele nu îl ajutau. Și atunci a cerut mânecuțele și crucea Sfântului Nectarie al Pentapolei, p. 83. Și când i-au fost puse pe față…„nu a trecut mult timp și dintele s-a vindecat, dezumflându-se și eliminând puroiul”, p. 84.

S-a simțit părăsit…și le-a spus, în rugăciune, Maicii Domnului și Sfinților, p. 84. Însă a auzit de 3 ori glasul Domnului, Care i-a spus cu asprime: „Este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”, p. 84.

Din cauza diabetului face cataractă la ochi. Orbise aproape complet și avea dureri mari, p. 84. Era să se rănească…însă pisicul mănăstirii l-a ajutat să nu cadă pe trepte, p. 85. A făcut operație la ochi, tratamente cu laser, a purtat ochelari cu dioptrii foarte mari dar și-a recăpătat vederea, p. 85.

În vara lui 1989 i s-a depistat tumoarea la stomac. Nu mai putea să mănânce și vomita foarte des. Din august 1990 începe să sufere de gastrită. Nu mai putea să meargă și era purtat pe brațe ca un copil, p. 85.

Pe 31 decembrie 1990, cu un an înainte să moară, Domnul i-a spus de trei ori cu glas: „Bine, slugă bună și credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria Domnului tău!”, p. 86.

Necazurile sunt soteriologice, p. 87. Și a învățat să nu cârtească, când e vorba de voia lui Dumnezeu, p. 87.

Fără frică în fața morții, p. 93. A rămas în viață pentru ucenicii săi, p. 93-94. Își vestește adormirea, p. 95. Știa clipa morții, p. 97.

Începe să vadă lumina dumnezeiască în mod extins dar și demoni, p. 97.

Pe 11 decembrie 1991 a mărturisit că vede o lumină albă, de câteva seri, care îi dă bucurie, pace…dar și că demonii nu îi dau pace, p. 97. Vorbind despre demoni, pe care îi vedea duhovnicește, el a spus: „unul îmi stă la picioare, altul îmi stă pe genunchi, altul bate în geam, altul în ușă, mă amenință că nu mă vor lăsa să mă împărtășesc, pentru că mă vor face să vomit din cauza fierii”, p. 97.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul († 2 decembrie) i-a promis că vor muri în aceeași perioadă. Și lucrul s-a petrecut întocmai, p. 98.

O maică l-a văzut plin de lumină dumnezeiască pe Fericitul Timotei Țanis și a căzut la picioarele lui. Dar el i-a spus: „Nu, nu copila mea, nu mi te închina mie, ci lui Hristos să te închini!”, p. 98. I-a prevestit că va veni la mormântul lui și că el o va ajuta, p. 98.

Pe 29 decembrie 1991, zi de duminică, s-a împărtășit, știa că va muri…și le-a chemat pe maici să le vorbească. Le-a vorbit între 20.30 și 22. 45. Le-a îndemnat să trăiască duhovnicește, p. 102.

A adormit la 23. 45, pe 29 decembrie 1991, p. 103.

A murit…fiindu-i alături doar Maica lui Dumnezeu, p. 104.

El, cel mort…avea mâinile calde, p. 105. Cineva vede lumina dumnezeiască la adormirea sa, p. 105. Arhiepiscopul Cretei, Timotei, vine și îngenunchează la sicriul său și plânge. Alături de mulți preoți și fii duhovnicești ai săi, p. 105.

Înmormântarea sa se transformă în zi de praznic, p. 106-107.

Did you like this? Share it: