Lămurire de sine

O, poezia nu este decât o umbră a Poeziei,
o respirație grea a umbrei.
Dincolo de poveștile poeziei sunt
însetatele lumini ale Raiului.

Acolo, în Rai, oamenii
vor privi cu ochii deschiși,
neacoperiți de frunze.
Acolo orice izvor e o hermeneutică,
orice taină e un soare.

Aici fiecare frunză e o adâncă melancolie,
metafora e doar intuirea unei stări spirituale.
Dar acolo starea spirituală va fi un peisaj
și de aceea soarele nu va mai răsări.

Acolo poezie nu va mai fi
pentru că nu vor mai fi ochi să o caute.
Vor fi
străfunduri prefăcute în zare.