În ultima noastră carte editată la nivel online vorbeam despre

poezia lui Dosoftei şi a urmaşilor săi, efluviile de entuziasm ale lirismului, care sesizează firele de lumină şi de har ce străbat textura unei naturi şi a unui cosmos, privit ca spaţiu securizant, tocmai pentru că e contemplat în ingenuitatea sa.

Dosoftei urmează, în ce priveşte urzirea cerului şi a luminătorilor cereşti, tradiţia traducerilor mai vechi ale Psaltirei, precum cele utilizate de Coresi, care precizează, chiar mai subtil, că Dumnezeu a urzit toate cu degetele: Că văzu ceriul/ vădzură cerurile, lucrul deagetelor Tale, luna şi stelele ce-ai Tu urzit. […]

Utilizarea verbului a urzi, folosit în legătură cu crearea aștrilor, e posibil să presupună și o interpretare aparte a traducătorului român, pe care o va relua Dosoftei în Psaltirea în versuri. Septuaginta și Vulgata (posibil utilizate și în aceste traduceri coresiene) precizează lucrarea lui Dumnezeu cu degetele, dar nu indică urzirea, ci folosesc alt termen: a întemeia. În sensul că luna și stelele au fost aduse întru existență prin lucrarea delicată a Creatorului.

Se poate ca traducătorul român să-și fi adus însă aminte de suveică și de urzeală. Dacă n-a tradus termenul din slavonă și nici nu i-a fost sugerat din altă parte, atunci s-a gândit că, dacă degetele lui Dumnezeu au atins stelele și luna, El nu doar că le-a întemeiat, ci le-a urzit într-o țesătură celestă.

Le-a brodat cu fir și ață, cum va zice Arghezi (Heruvic), pe cerul nopții.

Și, de atunci, de la începuturile lumii, noaptea… se desface lină,/…/ ca dintr-un vârf de caier/ Urzit cu fire de lumină (Arghezi, Belșug).

Noaptea întinde scoarțe, plocate și covoare,/ Urzite cu zigzaguri și cu chenar mărunt,/ În care se repetă izvodul la culoare/ Și chipurile crucii și florile, cum sunt… (Arghezi, Icoană).

Stelele nopții, de tot ca-n vis covoare,/ ne cheamă și ne mint,/ ca să murim în floare (Emil Botta, Din nefericire, vol. Pe-o gură de rai).

Ceru-i negru, – pe-ntinsori de catifea / Sunt cusute-n umed aur ici o stea, colo o stea (Eminescu, Călin Nebunul)”[1].

Am remarcat, așadar, în comentariile noastre la Psaltirea în versuri, firele tainice din care e țesut cosmosul. Dar și – cu diferite ocazii – poezia mătăsurilor, felul cum se țese pânzăria lumii la Dosoftei, Eminescu și Arghezi.

Reamintim, de asemenea, că Rosa del Conte sesiza structura arahneană a lumii în poezia lui Eminescu, ca o plasă sau pânză de păianjen, deși se referea la alte semnificații.

Tema fragilității existenței ca o pânză de păianjen sau a universului material ca țesătura unei haine provine din Psaltire (Ps. 89, 10 și 101, 26-27) și străbate firele poeziei noastre, de la Dosoftei și Miron Costin până la Eminescu și Arghezi.

Eminescu face referire mai adesea la pânza vremii sau la țesătura vremii.

Ulterior, am găsit următorul articol, despre configurația universului ca o textură și ca o pânză, în conformitate cu recente descoperiri astronomice:

„Radiaţia emisă de quasarul UM287 face să strălucească gazul intergalactic al unei nebuloase cu diametrul de 2 milioane de ani lumină din jurul său, dezvăluind într-o fotografie structura fizică intimă a Universului de pânză cu filamente, potrivit Business Insider, citat de Aferpres. Pentru prima oară astronomii au putut observa un fascicul de gaze fierbinţi, denumit filament, despre care se crede că face parte din misterioasa structură bazală a Universului, structură care dictează modul în care stelele şi galaxiile sunt răspândite în Univers.

Astronomii sunt de părere că materia în Univers este dispusă într-o structură gigantică asemănătoare unei pânze de păianjen, pe care o denumesc simplu, pânză cosmică. […]

Dacă nu ar exista nişte forţe misterioase care să acţioneze asupra dispunerii materiei vizibile pe această pânză, galaxiile ar fi împrăştiate aleator prin Univers, însă ele apar într-o anumită ordine – există grupuri de galaxii, iar aceste grupuri formează la rândul lor clustere.

Modelele computerizate de care dispunem ne indică faptul că aceste clustere de galaxii sunt interconectate prin nişte filamente lungi formate din gaze fierbinţi şi materie întunecată, aşa cum apar picăturile de rouă pe filamentele unei pânze de păianjen. Materia întunecată, o substanţă misterioasă pe care nu o putem vedea pentru că nu interacţionează cu lumina (de unde şi numele) ar forma marea majoritate a acestei pânze.

Astrofizicienii sunt de părere că gazul intergalactic şi materia întunecată se scurge de-a lungul filamentelor, formând aglomerări galactice în punctele de intersecţie ale acestor filamente, care formează textura giganticei pânze cosmice.

În consecinţă, studierea acestor filamente este importantă pentru că ele reprezintă arhitectura intimă a Universului la scară macro. Problema este că, deşi avem capacitatea tehnologică de a observa părţile formate din gaze intergalactice fierbinţi ale acestor filamente, ele sunt totuşi foarte greu de detectat.

De această dată, astronomii au avut norocul să observe acest filament datorită unui quasar – un nucleu galactic activ îndepărtat, care emite enorme cantităţi de energie.

Lumina unui quasar localizat la 10 miliarde de ani lumină distanţă a acţionat asemenea fasciculului unei lanterne, făcând gazul intergalactic din jurul său să strălucească, conform studiului publicat în ultimul număr al revistei Nature. Acest efect de ‘lanternă’ a făcut ca radiaţia Lyman alfa, emisă de hidrogenul gazos, să fie detectabilă pe o suprafaţă mare a acestei regiuni din Univers.

Cercetătorii au putut detecta lungimea de undă a radiaţiei Lyman alfa emisă de hidrogenul gazos şi au folosit telescopul Keck din Hawaii pentru a obţine o imagine a acestei zone din Univers, la această lungime de undă.

Astfel ei au putut observa un nor de gaz care se extinde pe o suprafaţă de 2 milioane de ani lumină în spaţiul intergalactic – cel mai mare astfel de nor descoperit până în prezent. Mai mult decât atât, conform astronomilor, acesta nu este doar un nor difuz, existând zone în care concentraţia de gaz este mai mare, precum şi zone mai întunecate, în care concentraţia de gaz este mai mică. Zonele acoperită de gaz fac parte din filamentul cosmic, în timp ce zonele cu mai puţin gaz reprezintă golurile, ochiurile pânzei cosmice dintre filamente şi clusterele de galaxii.

Această nebuloasă este un obiect cosmic excepţional. În primul rând este uriaşă, fiind de cel puţin două ori mai mare decât cea mai mare nebuloasă descoperită până în prezent, şi se extinde cu mult dincolo de vecinătatea galactică a quasarului, conform lui Sebastiano Cantalupo, co-autor al studiului, de la Universitatea Santa Cruz.

Cercetătorii sunt de părere că acest filament cosmic este chiar şi mai mare de atât, pentru că nu au putut observa decât partea sa care este luminată de radiaţia emisă de quasar.

Acest studiu prezintă o imagine asupra structurii intime a Universului, radiaţiile emise de acest quasar oferindu-ne posibilitatea de a fotografia filamentele care leagă diferitele grupuri de galaxii din Univers, conform lui J. Xavier Prochaska, profesor de astronomie şi astrofizică la aceeaşi universitate şi participant la studiu”.

Computer simulations suggest that matter in the Universe is distributed in a cosmic web of filaments, as seen in the image above from a large-scale dark-matter simulation. The inset shows a smaller part of the cosmic web, 10 million light-years across, from a simulation that includes gas as well as dark matter). The intense radiation from a quasar can, like a flashlight, illuminate part of the surrounding cosmic web, highlighted in the image, and make a filament of gas glow, as was observed in the case of UM 287. Image credit: Anatoly Klypin / Joel Primack / S. Cantalupo.

Cf. sursa. A se vedea și aici.

Did you like this? Share it: